9,277 matches
-
tren de sare, cinci vagoane cu dulceață și două cu vinete În ulei și fasole la I.C.R.A. Vamă, ai avut ceva lipsuri, de ce naiba muncitorii care descarcă preferă să fure dulceață de nuci și cutiile de vinete În ulei? Cearta nesfârșită cu gestionarul depozitului, că trenul a stat câteva zile pe șină și a intrat umezeală În sare, ce să facă el cu plus În gestiune. Programul continuă cu „Ciclu de Șapte cântece pe versuri” de Clément Marot de George Enescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
pe Popescu? Despre el se va ști așa: „Ce lungă este strada Eminescu / Pe Strada Macedonski stă Popescu”. De ce nu l-oi fi luat și pe Popescu În călătoria asta spre Rupea, te gândești În timp ce personalul Încă se Înfoaie În nesfârșitul tunel de la Paloș Ardeal. Privești pe fereastră la adăposturile săpate În peretele tunelului abia ghicite În albastrul murdar al Întunericului. Drumul ăsta spre inima Ardealului pe care Îl străbați din adâncimea copilăriei e mereu ca o Întoarcere, ca o binecuvântare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
zăpezi, cu viscolele ploilor și arșițelor de vară, cu viscolele de fân ale toamnelor. Cu viscole de oameni care ți-au tropăit prin minte și suflet, cu viscole de toate felurile și În toate chipurile. O viață ca un uragan nesfârșit. Din când În când, clipele de liniște, având ceva din măreția gerului. Așa, ceva tare ca moartea, tare ca prietenia. Măi, pretine, eu și tu... și vezi cu ochii minții moartea. Moartea lui Pătru. Eleonora l-o născut pe Leontin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
privirile ei triste recuperând neștiute amintiri, totul fără să știe, fără să știe o clipă că o iubești, stând așa lângă tine ca lângă un bărbat-frate, ca lângă un camarad, ca lângă o statuie, mâncându-ți sufletul cu chinuitoarea și nesfârșit de calda ei prezență, zdruncinându-ți retina cu chipul ei sincer, candid, dar și cinic, un cinism necalculat, un fel de exercițiu de zburdălnicie școlărească. Toate astea te Împing departe În timp, În nopțile În care nevinovat o conduceai acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
revelează abisul înspăimântător al eternității. Eternitatea nu este viitor. Când murim, moartea ne silește să ne-ntoarcem cu o sută optzeci de grade pe orbita noastră și să o pornim îndărăt, spre trecut, spre ceea ce a fost. Și așa, la nesfârșit, depănându-ne sculul destinului, destrămând tot infinitul pe care ni l-a plăsmuit o eternitate, pășind în nimic, fără a ajunge niciodată la el, căci el nici n-a existat vreodată. Pe sub acest curent al existenței noastre, în interiorul lui, există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
se vor fi epuizat. Și la fel cum din uriașele regate și imperii omenești și din miraculoasele lor zbateri, faimoase în alte ere, nu rămâne azi nici urmă de semne sau de faimă, și nici din universul întreg și din nesfârșitele vicisitudini și calamități ale lucrurilor create nu va rămâne nici urmă, ci doar o tăcere goală și-o liniște atotprofundă vor umple spațiul imens. Și așa, înainte de a fi explicat sau înțeles, admirabilul și înfricoșătorul arcan al existenței universale se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
tăcere atunci și ceva mi-a furat vocea acum. Nimeni nu poate determina adevărata cauză. Am fost la o groază de doctori. Mi-au îndesat tuburi pe gât și mi-au radiografiat laringele, au împins și controlat și au pus nesfârșite întrebări. A trebuit să scriu răspunsurile pe o bucată de hârtie. Ce mănânci? De toate. Cât de mult bei? Nu foarte mult. Fumezi? Toți au întrebat asta și le-am zis că nu. Ai fumat vreodată? Semănau cu audierile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
care fura pâine. Bineînțeles că nu scria. Lucrul acesta m-a liniștit. Filmul se va șterge din memorie. Nici măcar nu mai era în cinematografe. Și piesa se va șterge din memorie. Toate acele companii europene nu puteau să continue la nesfârșit. Dacă dăinuia ceva, asta era cartea. Punctul de vedere al unei fete de treisprezece ani poate nu e la fel de solid ca Enciclopedia britanică, dar nu conținea atâtea minciuni ca piesa și filmul. Un pasaj din carte mă neliniști însă. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
al vieții sale. Și iată-l aici, stând În apartamentul ăsta neîngrijit Într-o dimineață urâtă și ploioasă, prins În lupta umilitoare de a-și elibera colțul cămășii din fermoarul pantalonilor. În timp ce afară o pasăre murată de ploaie repeta la nesfârșit aceeași frază muzicală din trei note, de parcă ajunsese și ea la concluzia că avea de-a face cu un retardat mintal, care n-avea să-nțeleagă niciodată nimic. Astfel, prin recunoașterea dureroasă a slăbiciunilor sale de burlac Între două vârste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pe la alți prieteni și intra cu ușurință În controverse politice În care Îi putea uimi uneori pe toți cu vreo frază caustică sau cu vreo premoniție paradoxală, dar nu știa niciodată să se oprească În momentul victoriei, ci continua la nesfârșit, ca un parior obsedat, polemizând volubil asupra unor subiecte despre care nu știa nimic, chiar asupra unor detalii neînsemnate, reușind să-i plictisească până și pe cei mai fideli admiratori. Uneori aducea cu el câteva cărți și se oferea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
un sfert de oră. În serile de vineri pe care le petrecea la Uri și Nina, Fima era În cea mai bună formă. Când avea inspirație, putea captiva și distra tot grupul până la orele târzii ale nopții, cu un șir nesfârșit de paradoxuri strălucite, Îl putea ului cu analizele sale politice, amuza și emoționa. Fima e doar unul! obișnuia să spună Uri cu o mândrie paternă. Iar Fima completa propoziția: Dar și ăla e prea mult! Nina zicea: —Uitați-vă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Învechit. Ce fadă, lipsită de sens și ridicolă i se păru acum invidia sa față de Țvi. Invidia pe care Încerca să o ascundă, până și față de propria sa persoană. Invidie a cărei mușcătură perfidă o reducea la tăcere cu scuze nesfârșite, sunându-l pe Țvi și strecurându-i din senin câte o Întrebare despre regele exilat al Albaniei, antrenându-l Într-o controversă furioasă despre islamul albanez și istoria Balcanilor. La urma urmei, la examenele de absolvire avusese note ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
lucra pentru sindicatul asasinilor. Am reușit deja să mă obișnuiesc cu glumele tale ieftine. Cu bombănelile tale care Încep de dimineață. Cu batista ta murdară pe masa pe care mâncăm. Cu frigiderul pe care l-ai lăsat deschis. Cu teoriile nesfârșite despre cine l-a asasinat pe președintele Kennedy și de ce. Ai devenit palavragiu, Effy. Te cerți până și cu radioul. Până și pe crainică o corectezi. Dacă ai să mă Întrebi când a Început despărțirea mea de tine, În ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
aceasta Își văzuse moartea cu ochii. Fima sări din pat direct În pantaloni și ieși În fugă pe balconul de la bucătărie, ca să audă mai bine. Din apartamentul de sus nu se auzea nici un zgomot. Doar o păsărică nevăzută repeta la nesfârșit trei note delicate, de parcă ajunsese la concluzia că Fima era cam greu de cap, că n-a Înțeles niciodată nimic și nici n-o să Înțeleagă. N-ar trebui oare să urce la vecini și să vadă ce s-a Întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
unde nu se mai pleca, de unde nu se mai venea. Nici măcar țigările nu mai miroseau a minaret, a piramide sau a odăi pline de umbră și încărcate de covoare, ci a zgârie-nori, a străzi labirintice și a poduri întinse la nesfârșit. Călătoream tot mai rar la B. ca să-i vizităm pe părinții mamei, pe mama ei și pe „pârlitul și nemâncatul“ care iubea supele mai presus de orice, pentru că îi aminteau de „ciorbele“ românești și, treptat-treptat, fără să fi băgat nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
colonial și oamenii făceau o călătorie la Zürich ca să-l savureze, această simultaneitate de dulce și acru, de felii de ananas, cuburi de carne de vită și vițel care-ți aduceau pe furculiță o bucată din Marea Sudului și preriile nesfârșite ale Americii se transforma apoi în gură într-o zbatere de valuri, când îți puneai pe limbă una din delicatesele roz ce se numeau creveți, în timp ce fructul de mango îți dădea, în cel mai englezesc sens al cuvântului, sentimentul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
acel peisaj care se întuneca treptat; camera de zi era acum exilul lui, luminată călduț de lampă, dar și de focul din cămin, unde revenea seară de seară dintr-o lume exterioară ostilă, era tăcut și cărând cu el o nesfârșită oboseală. Vara punea trandafiri în vaze, culegea un buchet de lupini și de nemțoicuțe în care mai înfigea și câteva margarete galbene și o frunză de ferigă, fiindcă lui W. îi plăceau așa de mult florile și oricum nu puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
iar despre origami credea că aparține camerei de joacă unde se aflau și copiii lui frumos îmbrăcați și educați la școli private. Bănuiesc că el era cel mai matur dintre noi. În timp ce Mark și Kieran ne plictiseau încă, repetând la nesfârșit sketch-ul Dead Parrot al celor care făcuseră și Monty Python, pe care-l gustau și când aveau 18 ani, Phil ne repovestea anecdote de la partidele de golf și ne recomanda vinuri Sauvignon cu buchet îndrăzneț. Iar viața sa profesională extenuantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Lisa sunt. —Bună din nou, am spus eu punând accentul pe „din nou“. Mi-am lipit apoi receptorul de ureche pentru ca Mark să nu audă ce vorbim. Din fericire, a ales să plece să facă ceai amintindu-și că telefoanele nesfârșite făceau parte din viața alături de mine. —Ce vrei să spui cu „din nou“? Am început să vorbesc în șoaptă și repede. —E complicat de explicat. Mark e aici. Harry a avut un atac de cord, grav, dar acum starea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
el. Pe mine mă purta înapoi în timp, pe vremea studenției, când eu și Mark ne petreceam weekendurile stând treji aproape toată noaptea, bucurându-ne pur și simplu de libertatea de a fi împreună într-un pat îngust, vorbind la nesfârșit. Despre ce vorbeam? M-am întrebat. Probabil despre Jean-Paul Sartre, una dintre pasiunile mele, sau despre începuturile programării pe calculator, subiectul lui Mark. O memorie vagă îmi spunea că vorbeam de toate, fleacuri și lucruri importante, dar nu aveam o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
o listă toate atributele care o făceau să fie tot ceea ce nu eram eu. Numai dacă Ed nu mă alesese cumva tocmai pentru că eram atât de diferită de ea. Era cu vreo zece centimetri mai înaltă decât mine, cu picioare nesfârșite pe care le punea în valoare în niște blugi strânși pe corp. Mi se pare tipic pentru mine să renunț la a mai purta blugi tocmai când învățasem cum se face cum trebuie. Părul ei era un blond deschis și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
privesc chipul pentru totdeauna adormit, surâsul său rar și cu atât mai singular și prețios, mai stăruie să-mi ardă inima. Cuget iar la zilele copilăriei, când teama de el mă făcea să-l doresc plecat departe în lungă și nesfârșită călătorie. Mai cu seamă, când, din pricina lui, mi se scoteau perinile din pătuc în fiecare dimineață și eram lăsat descoperit pe salteaua de fier, unde rămâneam înghemuit până ce mătușa Sarina venea să mă ia pe sus și să mă ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
meu mă zări. Și iată că-și strânge dârlogul calului jucăuș și oprindu-se chiar în fața mea, îmi strigă jovial, cu chipul strălucitor ca soarele: - Să vii la dejun! Abia i-am putut prinde cuvintele din cauza fanfarelor și a uralelor nesfârșite. Făcui un pas înainte, înclinându-mă adânc și răspunsei, sugrumat de emoție: - Regret, Sire, dar n-am frac. În clipa aceea, din dreapta mea se avântă un călăreț care descrie o jumătate de cerc și se opri la câțiva pași în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
scurgă lin, aștept să moară Gloria, pentru ca, în sfârșit, să pot să plâng și eu cu lacrimi. Numai cine cunoaște plânsul mut cu ochii uscați poate să înțeleagă de ce vreau să plâng și eu o dată, cu obrajii scăldați în șiroaie nesfârșite. În primul și ultimul meu ceas, după moartea Gloriei voi coborî storurile și îngenuncheat în fața patului în care ne-am chinuit pentru greșelile noastre, voi săruta smerit chipul ei de sfântă. Mă voi înclina să-i umezesc buzele reci, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ceva extraordinar și Înfricoșător, un lucru pe care Îl compară cu un animal sălbatic, care așteaptă să se arunce asupra prăzii. — Aha, pricep. Și, Într-adevăr, Minnie Începuse să priceapă. — Iar el dezbate cu May ce ar putea fi - la nesfârșit, obsedant, egocentric, Întâlnire după Întâlnire, an după an. Până când ea moare. Și abia atunci Înțelege, prea târziu, că l-a iubit. Își dă seama că n-o să i se Întâmple niciodată nimic, pentru că e incapabil să iubească. A, deci asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]