13,698 matches
-
ceilalți, cum ar fi caii, și câinii, sunt cu toții... Oh, Alec. Nu-mi face nici o plăcere s-o spun, dar arăți al dracului de rău. — Și nici mie nu-mi face nici o plăcere s-o aud. Alec Llewellyn avea pe obraji paloarea groasă a spaimei. E galbenă, exact cum se spune - galbenă, pământie, cum e șoricul cu porii lărgiți. Cele mai afectate erau concavitățile de sub ochi, acolo unde întunericul se adunase în două pete negricioase, ca niște cruste. Ochii înșiși (odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
whisky. Tu și ea. Sper că nu formați deja un cuplu. Am simțit că forța de gravitație a crescut brusc, așa cum crescuse presiunea atmosferică în ultima vreme. Am simțit că gravitatea tocmai a încheiat o înțelegere cu stihiile. Îmi strivea obrajii și inima, cum, de altfel, strivea toată plevușca, toate gângăniile insignifiante din păturile inferioare ale atmosferei. M-am supus instinctului. Am spus: — Nu. S-a terminat. I-am dat papucii. De ce? — Bun, făcu Terry, și căscă. Vrei să mă asculți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Trebuie să zgâlțâi banii așa cum un câine zgâlțâie un șobolan. Grrrr! „Ce-ar fi dacă i-ai spune Martinei?“ m-a întrebat Selina. „Te place, mi-a spus mie Ossie. Ce mai face ființa aia. Ah, scumpă ființă! Bună, iubita. Obrazul îi este palid, îngrijorat, încordat. Acum merg mai mult pe jos. Eu... Dimineața asta am văzut în strălucirea soarelui un băiețel palid, de trei sau patru ani, sau de câți ani pot fi copiii din ziua de azi, plimbat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
gâtul, mațele. Luăm un taxi? am întrebat-o eu. Am făcut un semn convulsiv spre șuvoiul galben, m-am dezechilibrat și am virat-o lateral fix în curul mârâitor al unei instalații de aer condiționat care mi-a expediat în obraz cea mai rea și fierbinte respirație a ei. Eram pe Eighth Street, la vest de Fifth Avenue, cu nuanță roșiatică a pârâiașelor secate din august, și multe taxiuri din Honolulu cu bluzele lor, și toată agitația de junglă cu strălucirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
îmbibată de sânge la nas. A încercat să-și ferească ochii, dar am observat că erau bine învinețiți. Da, o lovitură grea la rădăcina nasului fusese în stare să facă așa ceva, și o făcuse de curând. Am simțit roșeața din obraji și greața cuprinzându-mă în clipa când am simțit mirosul violenței, de tip familial, ca parafina. — Ua, am exclamat eu. Ai pățit ceva? M-am apropiat, dar ea m-a respins jenată cu o mișcare a mâinii. Stătea acolo pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
doar din cauza lui Otello, mi-am spus eu. — Dar nu e adevărat, făcui eu. E doar în imaginație. Doamne. Ce s-a întâmplat? I-am întins mâna și ea mi-a luat-o, după care și-a apăsat-o pe obraz, având nevoie ca de aer de acea atingere umană. Nu pleca. Te rog, nu pleca, spuse ea. Ascultă. Știa tot. Știa cu mult mai mult decât mine. Dar parcă cine nu știe? Tu știi. Și știi și cum e, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a achita vechile datorii, taxele de înmormântare. — Totuși, am continuat eu pe bâjbâite anul ăsta n-ai pierdut încă pe nimeni. — Ba da, Pe Ossie - pentru totdeauna. — A, da. Și tu, la ce te gândești tot timpul? Am simțit cum obrajii mi se umflă cu un aer prostesc, apoi am ridicat din umeri și am spus: — La bani. Sau la ei, sau la frică și rușine. Asta e tot ce pot să folosesc împotriva oamenilor care mă urăsc. — Sărmanul de tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu un aer de maximă umilință. Nu l-am lovit. L-am apucat de ceafă. L-am dus acasă. Martina aștepta pe treptele de la intrare. Înainte nu plânsese, dar a plâns acum. Și, în timp ce îmi mulțumea, ținându-mi mâna pe obrazul ei, mi-am spus: îl iubește cu adevărat, îl iubește pe Shadow, pe câinele ăsta. Da, Martina mă înșală. Nu e decât o ființă omenească, pur și simplu o ființă omenească. Până la urmă s-a dovedit că e prea omenească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de-a curmezișul pantalonilor mei... Mi-am amintit de Ninetty-Fifth Street, când am ieșit cu Doris Arthur e restaurantul presei, și răspunzând invitației mele de a ne întoarce la hotel ca să pierdem vremea acolo, ea și-a lipit buzele de obrazul meu și a murmurat: „Idiotule. E doar o glumă. Fielding face mișto de tine. E un joc, o poantă. Trezește-te la realitate. Trezește-te!...“ Mi-am amintit de barul irlandez de vizavi de cârciuma Zeldei (cea cu programe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
trăsnită, De-a pururi monotonă, Goală madonă, De crini prăfuită- În visul meu te port... * Contrast Femeie, -mască de culori, Cocotă plină de rafinării- Tu, care țipi la desfrânări târzii Pe visători, cu greu, îi înfiori... Oh, sunt fecioare cu obrazul pal, Modele albe de forme fine- Și singure dorm, albe, și senine În albele crivate, de cristal... * Baladă O noapte de sineală din vremi voievodale... Plecase voievodul în lupte blestemate; Iar eu păzeam domnița închisă în cetate- O, noaptea, de
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
florile mele ingrate - căzute amândouă din grațiile destinului - care au rolul de a mă purifica de unele melancolii a căror cauză nu o cunosc foarte bine și acest cer meschin, negru de ploaie, care se lipește de geam ca un obraz morocănos și drag... o față frumoasă, cu două pete trandafirii bine izolate care par să se plictisească grozav pe o piele prea albă se inventează în oglinda ferestrei... fulgerul îi desenează acum o mustață bizară, în formă de furculiță... luminând
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
în lume străină, la învățătură și pricopseală! O, ce dureros de dulce m‐a‐ nvăluit privirea ochilor ei, calzi, albaștri și duioși! Am strâns‐o la piept și‐ am îmbrățișat‐o cu drag și dor. Am sărutat‐o pe amândoi obrajii și‐am privit‐o îndelung, contemplându‐i chipul atât de drag și de scump mie . Fața sa, altădată îmbujorată, fină și catifelată, pe care‐o alintam cu mânuțele mici, acum e‐npodobită cu beteală de nenumărate și fine riduri ce
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
chipul atât de drag și de scump mie . Fața sa, altădată îmbujorată, fină și catifelată, pe care‐o alintam cu mânuțele mici, acum e‐npodobită cu beteală de nenumărate și fine riduri ce coboară și urcă pe relieful văluit al obrajilor săi încărcați de anii trudiți în muncă și suferință. Marii creatori, care au dat viață capodoperelor spiritualității umane, au încrustat în jurnale și memorii istoria vieții și și‐a operelor lor. Mamele n‐au ținut jurnale și n‐au redactat
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
spiritualității umane, au încrustat în jurnale și memorii istoria vieții și și‐a operelor lor. Mamele n‐au ținut jurnale și n‐au redactat memorii, dar au încrustat pe chipul lor întreaga existență a celor cărora le‐ au dat viață. Obrajii mamei sunt acum un hrisov nobiliar în care e‐ ncrustată, în alfabet unic, viața mea și a fraților mei, cu toate urcușurile și căderile, cu toate bucuriile și durerile. Buzele‐i, odinioară rumene și calde, acum tremură ușor murmurându‐ mi
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
arate spre bătrână, zicând: ce, îi luați apărarea unei molii? Iată molia, asta‐i o molie, paștele mamei ei ... Când el termină, în pauza scurtă, în tăcerea care se lasă acolo, bătrânica spune încet: eu sunt mama lui! și pe obrazul ei uscat încep să se prelingă lacrimi. Sunt mama lui, mai repetă bătrânica și pleacă, pășind nesigur ... Ce poate fi mai cumplit decât ca o mamă să audă cum propriul ei fiu o înjură de mamă? Ce s‐o fi
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
din tribul axona nu-i interesează aniversările de douăzeci și unu de ani. Ei sărbătoresc doar pubertatea, pierderea virginității, dovada curajului, căsătoria și moartea. La pubertate Bătrânii au luat păr de capră și mi l-au legat ca pe-o barbă în jurul obrazului, în timp ce Șamanul mi-a uns fuduliile, de curând potente, cu măruntaie de iepure, pentru fertilitate, înălțând imnuri zeului Axona în tot acest timp. Zeul Axona avea doar două legi: îi plăcea ca oamenii din trib să-i înalțe imnuri cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ghicit că scăparea venea din jumătatea cealaltă. Până și-un idiot. Asta era problema majorității oamenilor. Nu se pricepeau deloc să joace jocuri. DOUĂZECI ȘI TREI Marea părea curată sub ei, iar stropii de apă îi împroșcau cu sare pe obraji, înțepându-i și răcorindu-i. O mare de cețuri, nori și valuri cenușii, ondulate, ascunse în spatele pânzelor. O mare pe care să te pierzi, o mare mișcătoare și neschimbată. Vultur-în-Zbor zăcea fără suflare, pe jumătate amețit, pe scândurile aspre ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de mărgele de care atârnau două petice pătrate de material: un pătrat galben îi acoperea organele genitale și un pătrat albastru îi flutura peste fund. în rest era gol. Avea cercei de femei în urechi, fard roșu de femei pe obraji, ruj de femei pe buze. Sprâncenele îi erau pensate ca niște arcuri subțiri, iar genele îi erau lungi și curbate. Și vocea aceea - o voce nematurizată, subțire, de eunuc, o travestire a propriei voci. — Vino, Născut-din-Moarte, îi spuse acela. Vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
s-a ridicat și a bătut din palme. — Măi, măi! a spus ea. Acum vedem cum arăți cu adevărat, domnule Vultur. — Grație dumneavoastră, madame, a răspuns el și a făcut o plecăciune. Elfrida a lăsat să i se furișeze pe obraji o umbră purpurie de plăcere. — De-acum ieșiți amândoi, a zis ea. Sunt foarte ocupată. Lângă Elfrida stătea un patefon vechi, poate chiar de epocă. Femeia i-a fixat acul pe o placă. S-a auzit muzică. Muzică - ceva ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a zis el. Nimic nu se compară cu călătoritul. Nimic din tot ce-a fost inventat vreodată. — Las-o baltă, Virgil, a spus madame Iocasta. Vino aici. TREIZECI ȘI OPT Irina Cerkasova veni plutind spre Elfrida și îi garnisi fiecare obraz cu câte o sărutare. — Dar, draga mea, strigă ea, cum de reușești să fii atât de bună și, totodată, atât de drăguță? E nedrept din partea ta să monopolizezi toate virtuțile. Nouă, celorlalți, nu ne mai rămân decât viciile. Elfrida se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de drăguț din partea ta! îi oferi un zâmbet uluitor, apoi îl lovi cu toată puterea peste față. — Nu te-ai prea grăbit, spuse ea, iar zâmbetul nu i se clinti de pe față când îl lovi cu mâna cealaltă peste celălalt obraz. — Gata, zise ea. Acum e mai bine. Ușa se deschise brusc în spatele lor și în încăpere intră cel mai frumos bărbat pe care Vultur-în-Zbor îl văzuse vreodată. Gilles Priape păși înăuntru, mângâindu-și languros unealta meșteșugului său, cu care natura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să arăți mai puțină înțelepciune lumească în ochi și mai multă în trup. — Și să mor fată bătrână! a râs Irina. Mă port așa cum sunt. — Da, a cugetat Patașin. încă o mai ținea de bărbie. Și-a deplasat mâna către obraz. Irina s-a aplecat înspre ea. Mâna era rece. — N-or să-ți simtă lipsa, i-a șoptit. Nu pentru atât de puțin timp. Patașin a râs tare. — Nici o șansă să te seduc, Irina Natalievna, i-a zis el. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dorinței ei. Nici una nu era completă prin ea însăși. Prin el se completau amândouă. Suprapuse, chipurile, trupurile și chiar sufletele lor erau unul și același în ochii lui. Să facă dragoste cu Irina însemna să elimine frustrările Elfridei. Să sărute obrazul Elfridei însemna să atenueze patima Irinei. Elfrida, Irina, Elfrida, Irina. Și reversul, desăvârșirea lui prin ele, era adevărat. Stătea întins pe patul Irinei, oscilând între iubirea față de inocență și patima pentru experiență, între refuz și dăruire, ajuns în momentul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
brodat cu blazonul său. Fiecare trup neînsuflețit era cărat într-un simplu hamac, întins între doi pari, cu câte un purtător de giulgiu la fiecare capăt. Majoritatea celor din K îi urmau pe îndurerații Pricipali, cu lacrimi de crocodil pe obraji. îndurerații Principali erau Elfrida, însoțită de Vultur-în-Zbor, Irina Cerkasova și Cale-Bătută Peckenpaw. Contele Aleksandr Cerkasov devenise conducătorul oficial al orașului K în lipsa altcuiva. Până și Flann O’Toole preferase să-și limiteze imperiul la mediul alcoolic al cârciumei Elbaroom. Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
sincer ușurat. Virgil l-a lăsat singur, spunându-i: — Adună-ți puterile. Asta-i important. S-a îndreptat spre fereastră, ferindu-și privirea de obiectele ciudate de pe pereți, și s-a uitat spre munte. O muscă i se așeză pe obraz. O îndepărtă. I se așeză pe celălalt obraz. O îndepărtă iarăși. A treia oară o lovi și și-o zdrobi pe față. Apoi mătură cadavrul insectei de pe el. în ciuda urâțeniei sculpturilor, în ciuda prezenței Elfridei Gribb, în ciuda lipsei oricărui simț al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]