18,249 matches
-
noastră de a folosi raționamentul pentru a controla și dirija forțele naturii și propriul viitor ar elimina visul utopic al perfectibilității vieții pe Pământ. Pentru toate aceste motive, comunitatea științifică a argumentat, Încă de la Începutul Iluminismului, că aproape toate investigațiile omenești sunt demne de urmat. Rees a Înțeles foarte bine implicațiile afirmațiilor sale. Totuși, el a Întrebat: Avem În prezent obligații care transcend catehismul iluminist? Sunt investigarea, experimentarea și aplicarea tehnologică a libertății absolute, chiar dacă toate acestea ar duce la sfârșitul
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Capitolul 3" Agresivitatea și comportamentul antisocialtc "Agresivitatea și comportamentul antisocial" 1. Natura agresivitățiitc "1. Natura agresivității" 1.1. Agresivitatea ca trăsătură înnăscutătc "1.1. Agresivitatea ca trăsătură înnăscută" Concepția că agresivitatea este proprie naturii umane are rădăcini adânci în gândirea omenească. Din Antichitate și până la sfârșitul secolului al XIX-lea, la fel ca multe alte subiecte, problema a fost tratată mai mult speculativ. La începutul secolului XX, abordările încep să capete concretețe, în viziunea instinctualistă a unuia dintre fondatorii psihologiei sociale
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
preși post-război s-a vădit a fi valabilă nu numai în cazul SUA, ci pare a fi o regulă mai generală. Datele statistice arată, apoi, că violența post-război este mai ridicată în țările care au suferit mari pierderi de vieți omenești și, de asemenea, în cele care au ieșit victorioase. Pentru situația din urmă, o explicație ar fi aceea că angajarea colectivă în violență și recompensa față de un atare comportament furnizează cetățenilor puternice mesaje încurajatoare privind valoarea instrumentală a violenței (Archer
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
alta, prin rigoarea uneori excesivă a demonstrației, prin vigoarea limbajului dramatic, prin controlul permanent exercitat asupra componentei lirice și prin robustețea caracterelor care se implică în întâmplările narate. Nu poate trece însă neobservat un anume schematism păgubitor pentru flexibilitatea destinelor omenești investigate, după cum restricția deliberată în ce privește rimele, folosite în perechi care să nu se repete pe toată întinderea textului, se răsfrânge cu un efect similar asupra tehnicii poetice, ca și asupra fluidității și firescului replicii. Dramaturgia lui L. propune o paletă
LUCA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287860_a_289189]
-
iluministe ardelene, urmărind cu precădere cristalizarea conștiinței naționale a românilor din Transilvania în contextul mișcării de idei din Europa vremii. În activitatea sa beletristică, L. experimentează formula romanului-parabolă prin Regele pălăriilor (1967), unde ilustrează rolul hazardului în desfășurarea spectacolului vieții omenești, plecând de la evoluția unui tânăr artist însetat de ideal, într-o lume degradantă, situată cronologic pe la 1600. Cu Recviem rustic (1973) prozatorul se înscrie în tradiția romanului ardelean cu tematică rurală: el reconstituie, prin intercalarea planurilor narative, biografia erotică sinuoasă
LUNGU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287922_a_289251]
-
omul”. Deși piesa, ca orice „moralitate medievală”, se petrece într-un timp imemorial, mitic, implicațiile ei se vor actuale și chiar premonitorii prin personajul homo tehnicus/homo abstractus, „monstru prorocit să apară doar pe la anul 2000”. Viziunea duală a sufletului omenesc este întrupată în „negativul” personaj „oribil” Eloman (anagrama lui Manole), ucenicul goethean ale cărui înfățișări succesive - robot, păcat, deznădejde - au menirea de a susține drama și de a delimita treptele sortite creatorului. Citadela sfărâmată și mai ales cehoviana Surorile Boga
LOVINESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287852_a_289181]
-
sunt scrierile în proză: romanele O iubești? (1933), Mângâierile panterei (1934), Adevărul și numai adevărul... (1936) sau schițele din culegerea Glasul nevesti-mii (1938). Tentativa de a atrage cititorul prin anecdotică, prin întorsături neașteptate în derularea subiectului înlocuiește preocuparea pentru relevarea omenescului mai adânc, prezentă la S. în scrierile dramaturgice. Patima roșie a stârnit la întâile reprezentații o vie discuție. Unii au văzut în ea un produs al genialității și o capodoperă în materie de „comedie tragică”, cum se subintitulează piesa. De
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
speculația sinuoasă, și rigoarea, împinsă la extrem, a formelor fixe rămân străine de fervoarea căutărilor de altădată (din Arca lui Noe), care, susținute de substanțialul fond arhetipal al miturilor „salvării”, dobândeau o amplitudine a resemantizării lirice în acord cu eternul omenesc, cu șanse reale de a-l reprezenta pe autor și dincolo de îndreptățita mențiune istorico-literară cuvenită numelui său. SCRIERI: Îngerii pământului (în colaborare cu Nicolae Mihăescu), București, 1931; Arca lui Noe, București, 1937; Poemul sistemului solar, București, 1942; Arca lui Noe
STANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
cutumele lor -, psihologia aventurierului Lazarus, șarlatan cu ștaif și cu aparat teoretic, intră în contact și, finalmente, în coliziune cu o psihologie colectivă rudimentară, dar sănătoasă, stabilă, fundamentală. Cavalerul marii minciuni, care aduce, chipurile, morții înapoi, jucându-se cu prostia omenească până ce galbenii îi zuruie satisfăcător în buzunar, strică rosturile obștii de mineri aurari, dând peste cap rânduielile și introducând, prin „minuni” bine ticluite, haosul. Sătenii din Roșia îl privesc cu ochii măriți de spaimă pe așa-numitul arhimandrit venit de la
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
al credinței creștine i-a consacrat, între altele, studiul Iisus Hristos sau Restaurarea omului, 1943), semnificațiile Sfintei Treimi, Biserica și rosturile ei, energiile divine increate (abordate încă din monografia Viața și învățăturile Sfântului Grigorie Palama, 1938), raționalitatea creației, a firii omenești și a lumii în genere - totul dezvoltându-se în lucrări ce realizează o remarcabilă sinteză de teologie dogmatică a Bisericii Ortodoxe. Preocupat de mersul prin timp al ortodoxiei românești - și, în particular, al credinței strămoșești în Transilvania (Din urmările Edictului
STANILOAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289881_a_291210]
-
melancolia. Influența lui Mihai Eminescu este și ea vizibilă. Mai interesantă este culegerea de „sonete postume” Frontul roșu (1920), unde notația nudă și lucidă a senzațiilor încercate în așteptarea morții și demistificarea războiului într-o poezie aspră, document al mizeriei omenești, contrastează cu aspirația spiritualistă a autorului. Motourile poemelor trimit la Dante, Goethe, Schopenhauer, Nietzsche, Verlaine, G. Rodenbach, Émile Verhaeren, Oscar Wilde, Albert Samain, Francis Jammes ș.a. S. a și tradus, cursiv, din Heine, Lenau și din Sully Prudhomme. A transpus
STEUERMAN-RODION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289929_a_291258]
-
fantomatice prind viață, coboară din cadre” sau versurile elegiace, „de preludiu funebru”. Volumul postum Însemnări din zilele de luptă (1921) conține, în prima parte, stricte consemnări ale unor fapte. Cel care își făcuse „un ideal din splendidele abstracțiuni ale minții omenești” și se apropiase de frumusețea culturii antice se trezește „în mijlocul realității ca într-o cameră de tortură”, simțind dramatic cum o parte a sufletului său se stinge. Cum luptele sunt tot mai intense, și relatarea devine mai densă, mai accelerată
STOIKA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289959_a_291288]
-
protologiei, încercarea de a explica în mod alegoric povestea biblică despre viața lui Adam și a Evei în Paradis. Cele șapte zile ale Facerii sînt povestea evenimentelor din trecut și simbolul celor viitoare, adică a celor șapte vîrste ale seminției omenești; odihna lui Dumnezeu la terminarea creației simbolizează pacea creștinului întru Dumnezeu după faptele sale bune. Biblia, Augustin o spune de mai multe ori, se servește de un limbaj omenesc, potrivit cu mintea oamenilor, mai ales cu a celor simpli; trebuie să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și simbolul celor viitoare, adică a celor șapte vîrste ale seminției omenești; odihna lui Dumnezeu la terminarea creației simbolizează pacea creștinului întru Dumnezeu după faptele sale bune. Biblia, Augustin o spune de mai multe ori, se servește de un limbaj omenesc, potrivit cu mintea oamenilor, mai ales cu a celor simpli; trebuie să citim însă dincolo de litera ei. Bibliografie. Ediții: CSEL 28/3, 1, 1894 (De Genesi ad litteram... De Genesi ad litteram imperfectus liber. Locutionum in Heptateuchum libri septem: I. Zycha
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a cunoașterii. Cînd ne rugăm, urmînd preceptul divin, nu avem nevoie de cuvinte rostite, ci vorbim în interiorul nostru, amintindu-ne învățătura lui Cristos. Pornind de la exegeza unui vers al lui Vergiliu, Augustin începe să-și îndrepte atenția către problema limbajului omenesc, către cuvînt ca „semn” al lucrurilor, către raportul dintre cuvînt și lucru. Concluzia acestei lungi analize este că anumite concepte, cum sînt cele de adevăr, bine sau dreptate, nu le învățăm prin cuvinte, pentru că nu le putem înțelege dacă nu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
introspecție efectuată nu doar asupra lui însuși, ci asupra tuturor. Această capacitate nu s-a manifestat la nici un scriitor creștin cu atîta finețe și este exercitată uneori cu un fel de îndîrjire care anunță operele antipelagiene ulterioare, unde sondarea sufletului omenesc, în tentativa de a descoperi originea concupiscenței, va ajunge pînă la exasperare. Cu tot atîta atenție, Augustin știe să observe viața societății în care a trăit: mediul îngust și închis din Thagaste, școala prea puțin folositoare, risipirea în viața libertină
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
risipirea în viața libertină la Cartagina. Mulți prieteni de altădată, atît vii, cît și morți, sînt amintiți și foarte prezenți. Augustin a prețuit mult prietenia, așa cum confirmă și epistolarul său, bogat în personalități de toate genurile. Narațiunea urmează etapele vieții omenești, dar e greu de stabilit dacă fiecăreia dintre ele îi corespunde un grup de cărți, așa cum cred unii (cîte trei cărți pentru copilărie, tinerețe și maturitate: partea autobiografică se termină, într-adevăr, cu cartea a noua), sau dacă opera e
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Tatăl și, în consecință, interpretarea timpului, problemă care stîrnise interesul lui Plotin și reapare la neoplatonicii de după Augustin. Opera se termină cu o mărturisire de credință creștină și cu o nouă laudă adusă lui Dumnezeu; recunoașterea slăbiciunilor și a defectelor omenești, a caracterului meschin al vieții pămîntești, este asociată cu preamărirea bunătății Creatorului și cu recunoștința credinciosului care își încheie povestirea cu o emoționantă rugăciune. Așadar, din punctul de vedere al structurii sale, opera este divizată în două mari părți: una
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Augustin în conformitate cu convingerile ascetice tipice epocii, în sprijinul cărora el scrie, în jurul anului 400, două scurte tratate despre Folosul căsătoriei (De bono coniugali) și Despre sfînta feciorie (De sancta virginitate). O altă problemă capitală este aceea a creării sufletului omenesc: Dumnezeu, creînd-o pe Eva din coasta bărbatului, a luat și o parte din sufletul acestuia, sau sufletul ei a fost creat anume de Dumnezeu? Aceeași problemă se pune cînd e vorba de crearea oricărei ființe umane, iar Augustin dovedește o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
răspunde prin micul tratat adresat Prezbiterului Orosius, împotriva priscilienilor și a origeniștilor, unde începe că examineze problema originii sufletului, pe care o va aborda apoi mult mai aprofundat în Epistola 166, trimisă lui Ieronim, un adevărat tratat Despre originea sufletului omenesc. Augustin a încredințat această epistolă lui Orosius, ca s-o ducă la Betleem și să continue acolo să-i combată pe pelagieni, care fuseseră primiți în mod favorabil în Orient. în acest tratat, intenția lui Augustin este de a găsi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la averile lor, nu pot obține mîntuirea (am spus mai sus, vol. II, t. 1, pp. 350-352, că printre operele din corpus-ul pelagian se găsesc și unele preocupate de instanțele sociale), Augustin răspunde în același an cu Perfecțiunea dreptății omenești (De perfectione iustitiae hominis). Bibliografie. CSEL 60, 1913 (De peccatorum meritis et remissione et de baptismo parvulorum; De spiritu et littera; De natura et gratia; De natura et origine animae; Contra duas epistulas Pelagianorum: C.F. Urba, I. Zycha); BA 21
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din Palestina și Egipt, pe care o cunoștea din proprie experiență (de aceea, opera poate fi studiată și ca o culegere de „vieți ale sfinților”), în timp ce în următoarele opt aprofundează, așa cum spune și titlul, analiza etică și ascetică a păcatelor omenești. O altă operă de mari dimensiuni a lui Cassian conține Convorbirile (Collationes), adică discuțiile pe care Cassian și prietenul său Germanus le avuseseră în trecut cu faimoși întemeietori de lăcașuri monastice. Scrierea a fost publicată în trei părți separate, fiecare
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și extinsă în mod totalizator această viziune profetică, este Cîrmuirea lui Dumnezeu (De gubernatione Dei), avînd și un alt titlu, Judecata de acum a lui Dumnezeu (De praesenti iudicio). Cîrmuirea lui Dumnezeu e cea care susține lumea, și nu guvernarea omenească, care, spune Salvian, chiar în acele vremuri era distrusă de nenorocirile provocate de invaziile barbare; din acest motiv scriitorul crede că Dumnezeu i-ar judeca pe oameni în prezent pentru că i-au încălcat legea. Cîrmuirea lui Dumnezeu despre care vorbește
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
operă ar fi fost scrisă de Faustus Contra celor care spun că în creaturi există ceva imaterial (Adversus eos qui dicunt esse in creaturis aliquid incorporeum) și e amintită de Ghenadie. Pornind de la această premisă, Faustus susține doctrina materialității sufletului omenesc; în consecință, pentru că și ei sînt creaturi, îngerii ar fi materiali. Această doctrină fusese deja dezvoltată de Cassian, de la care a preluat-o probabil Faustus, și de către alții înaintea lui, încă din vremea lui Tertulian: era vorba de o doctrină
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dacă se poate spune așa) al matematicii, un rezultat sensibil al organizării abstracte a raporturilor matematice. Primul exemplu de perfecțiune matematică îl constituia încîntătoarea muzică produsă de mișcarea corpurilor cerești; însă și în restul lumii sensibile și chiar în interiorul ființei omenești există raporturi de tip matematic: a studia muzica înseamnă a observa cum se amestecă elementul fizic cu elementul intelectual. Pentru acest tratat, Boetius s-ar fi folosit de Elementele de armonie ale lui Ptolemeu. Ar mai fi scris apoi (însă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]