11,011 matches
-
Tabula Peutingeriana (Alutum) și în harta lui Marinus, în jurul anului 150 (Alutas, Alutus). În documentele cance lariei ungurești, se regăsește la 1211, 1222 și după 1233 cu for mele Alt și Olth. În alte documente medievale, redactate mai ales în slavă, sunt consemnate formele Olt, Olte, Olta, Oltu, Oltulov, Oltom etc. În cele scrise în latină formele mai frecvente sunt Alutus, Alutas, Aluatus, Aluata etc. Este clar că numele este străvechi și s-a menținut, cu unele modificări (datorate inclusiv grafiei
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
scitică. Celelalte presupuneri sunt departe de a avea un fundament științific. O problemă foarte mult discutată este evoluția lui a din formele antice la o din formele mai noi (Alutus > Olt), care a fost pusă de unii cercetători pe seama filierei slave prin care ne-a fost transmis toponimul (a devine în slavă deseori o: altar > oltar). A fost adus un contraargument convingător: menținerea lui a accentuat în hidronimul Alta, de origine iraniană, la sud de Kiev. Influența maghiară privind evoluția lui
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
O problemă foarte mult discutată este evoluția lui a din formele antice la o din formele mai noi (Alutus > Olt), care a fost pusă de unii cercetători pe seama filierei slave prin care ne-a fost transmis toponimul (a devine în slavă deseori o: altar > oltar). A fost adus un contraargument convingător: menținerea lui a accentuat în hidronimul Alta, de origine iraniană, la sud de Kiev. Influența maghiară privind evoluția lui a > o este imposibilă dacă avem în vedere că în Dobrogea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ori în diferite perioade). Cercetătorii au sesizat de la început aceste posibilități etimologice, le-au documentat și argumentat, în forme din ce în ce mai nuanțate, odată cu acumularea informațiilor lingvistice, istorice, geografice, și cu perfecționarea metodologică a dome niului. Soluțiile sunt, pe scurt, următoarele: bază slavă (cf. apel. srb. padeș, „cădere“, și toponimul srb. Padeș); ca și Padea, Padina, se bazează pe tema slavă pad„a cădea“ (existentă și în rom. zăpadă, năpădi), și se compară cu rus. padî, „vale“, arom. pade, „loc șes, pajiște“, adv.
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
forme din ce în ce mai nuanțate, odată cu acumularea informațiilor lingvistice, istorice, geografice, și cu perfecționarea metodologică a dome niului. Soluțiile sunt, pe scurt, următoarele: bază slavă (cf. apel. srb. padeș, „cădere“, și toponimul srb. Padeș); ca și Padea, Padina, se bazează pe tema slavă pad„a cădea“ (existentă și în rom. zăpadă, năpădi), și se compară cu rus. padî, „vale“, arom. pade, „loc șes, pajiște“, adv. „jos“; apel. rom. padeș, „platou mic“, existent, alături de diminutivul pădeșel, prezent în toponimul Pădeșel avînd, după unii și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de Jos și Provița de Sus din județul Prahova. În Serbia există un nume de loc foarte asemănător, Pra(h)ovo. Ca și multe alte toponime din zonă (Breaza, Cîmpina, Doftana, Drajna, Slănic, Predeal etc.), numele provine dintr-o rădăcină slavă de sud prah, „praf“, urmată de sufixul slav frecvent în toponimie -ova (Bucova, Craiova, Sadova, Glogova, Brabova). Sensul ar putea fi, după unii, metaforic, trimițînd la apa care, căzînd de la înălțime, se „prăfuiește“, adică se împrăștie în stropi mărunți ca
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
etimologiilor populare, adaptărilor) variantele apărute, pînă la forma actuală. Etimonul slav neatestat și cu sens neclar *pŭrŭtŭ (după alții, părătă) ar putea intra în ecuație ca formă împletită (contaminată) cu numele străvechi, cu atît mai mult cu cît unele popoare slave (rușii și polonezii) au împrumutat și folosesc și astăzi forma romînească Prut, care s-ar putea să fi trecut și printr-o filieră fonetică slavă, cum se pare că s-a întîmplat pe parcursul evoluției Alutus > Olt. Numele Prutului a fost
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ca formă împletită (contaminată) cu numele străvechi, cu atît mai mult cu cît unele popoare slave (rușii și polonezii) au împrumutat și folosesc și astăzi forma romînească Prut, care s-ar putea să fi trecut și printr-o filieră fonetică slavă, cum se pare că s-a întîmplat pe parcursul evoluției Alutus > Olt. Numele Prutului a fost pus în legătură și cu alte etimoane, care au fost totuși respinse, după analize mai riguroase. De exemplu: un presupus trac *părua, *părău; iran. par
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și desemnează patru sate (din județele Bacău, Caraș-Severin, Suceava, Vrancea), trei rîuri (afluenți ai Bistricioarei, Sucevei și Putnei- Putna Întunecoasă) și două rezervații naturale (în județul Vrancea). Forme identice sau foarte asemănătoare se regăsesc în toponimia diferitelor țări de limbă slavă, ceea ce ne indică o sursă etimologică slavă. Într-adevăr, este general acceptată baza apelativă slavă put, „drum“, cu sufixul -în (sensul fiind „vale cu drum“ pe ea). Geograful Ion Conea, care a fost un cercetător avizat al numelor de locuri
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Caraș-Severin, Suceava, Vrancea), trei rîuri (afluenți ai Bistricioarei, Sucevei și Putnei- Putna Întunecoasă) și două rezervații naturale (în județul Vrancea). Forme identice sau foarte asemănătoare se regăsesc în toponimia diferitelor țări de limbă slavă, ceea ce ne indică o sursă etimologică slavă. Într-adevăr, este general acceptată baza apelativă slavă put, „drum“, cu sufixul -în (sensul fiind „vale cu drum“ pe ea). Geograful Ion Conea, care a fost un cercetător avizat al numelor de locuri, insistă asupra importanței economice a văilor și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Sucevei și Putnei- Putna Întunecoasă) și două rezervații naturale (în județul Vrancea). Forme identice sau foarte asemănătoare se regăsesc în toponimia diferitelor țări de limbă slavă, ceea ce ne indică o sursă etimologică slavă. Într-adevăr, este general acceptată baza apelativă slavă put, „drum“, cu sufixul -în (sensul fiind „vale cu drum“ pe ea). Geograful Ion Conea, care a fost un cercetător avizat al numelor de locuri, insistă asupra importanței economice a văilor și rîurilor însoțite de drumuri comerciale (nu întîmplător, în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sl. múchú, „mușchi plantă“), Slivna (< sliva, „prună“), Zlatna (< zlatî, „aur“). Unul dintre aceste toponime a beneficiat de o atenție specială din partea lingviștilor, o parte dintre aceștia apropiindu-l de apelativul romînesc moș, iar alții derivîndu-l, pe bună dreptate, din baza slavă múchú, „mușchi (plantă)“. Printre argumentele acestora din urmă sunt de reținut răspîndirea și varietatea topo nimelor formate de la aceeași bază, care este mult mai verosimilă dacă ne referim la mușchii care acoperă, ca plante infe rioare foarte rezistente, multe zone
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
care s-au format, prin polarizare, numele satului Reșița Mică (îmbinarea este, la origine, pleonastică, întrucît sufixul -ița și adjectivul mică subliniază de două ori ideea diminutivală) și toponimul Culmea Reșiței (subunitate din Munții Banatului). Sufixul diminutival -ița (atît în slavă, cît și în romînă) sugerează existența unei teme slave sau romînești, de forma reșea, resea, pe care cercetătorii n-au putut-o identifica sau reconstrui pînă n-au constatat că este o formă populară a toponimului oficial Recița, rostită în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Mică (îmbinarea este, la origine, pleonastică, întrucît sufixul -ița și adjectivul mică subliniază de două ori ideea diminutivală) și toponimul Culmea Reșiței (subunitate din Munții Banatului). Sufixul diminutival -ița (atît în slavă, cît și în romînă) sugerează existența unei teme slave sau romînești, de forma reșea, resea, pe care cercetătorii n-au putut-o identifica sau reconstrui pînă n-au constatat că este o formă populară a toponimului oficial Recița, rostită în graiul bănățean Răsița (cu e > ă și ci > śi
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Someșul Rece, Valea Rece, Vîrful Rece etc.). În prima variantă, numele trebuia dat inițial unei ape (neatestate însă); în varianta bazei romînești, posibilitățile sunt mai largi (vale, munte, izvor, fîntînă, vîrf, sat etc.). Accentul oficial pe prima silabă indică etimologia slavă, în timp ce accentul popular pe sufix arată că e vorba de o formă romînească (dacă nu e vorba, într-un sens sau altul, de o adaptare sau o analogie cu alte nume). Însușirea de a fi „rece“ a fost folosită și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
srb. Rudno; ucr. Rudno, Porudno; slovac Rudina, Rudna; srb. Rudna; slov. Rudnik; cr. Rudenice, Rudničko; srb. Rudnjak, Rudŭnikŭ, Rudinice, Rudenica, Rudnica; ucr. Rudnyky, Rudenko, Rudenka, Porudenko; pol. Rudnik. Forma romînească Rodna și cea săsească Rodnă nu pot proveni direct din slavă, evoluția u > o fiind imposibilă în corespon dențele fonetice dintre aceste limbi (dovadă că toponimele romînești cu același etimon final, venite direct din slavă, au u: Ruda, Rudabaia, Rudăria). Transformarea este posibilă însă în maghiară (čudo > csoda, krupa > korpa, sluga
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Rudenka, Porudenko; pol. Rudnik. Forma romînească Rodna și cea săsească Rodnă nu pot proveni direct din slavă, evoluția u > o fiind imposibilă în corespon dențele fonetice dintre aceste limbi (dovadă că toponimele romînești cu același etimon final, venite direct din slavă, au u: Ruda, Rudabaia, Rudăria). Transformarea este posibilă însă în maghiară (čudo > csoda, krupa > korpa, sluga > szolga etc.), așa cum se poate observa în atestările vechi din documentele maghiare. Se pare că romînii au folosit inițial forma cu u (ca în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
numelui (romanus > romîn) avînd o bază lingvistică populară neîndoielnică. Nu trebuie neglijat nici exemplul numelor Italia, Germania, formate în același fel. Paralelismul cu etnonimul sinonim valah, vlah, dat de germani (Walach) populației latine și preluat de celelalte popoare (prin intermediul limbii slave) confirmă cum nu se poate mai bine procesul transferului de nume de la limbă și popor la țară: valah a însemnat la început „locuitor roman al teritoriului fostei Dacii“, limba pe care o vorbea era valahă, iar țara în care locuia
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
urmașa latinei culte, cum s-a întîmplat în cazul limbilor neolatine occidentale, ci continuă limba romană (lingua romana), cum se numea latina populară, singura care se folosea în aceste părți, pentru că limba de cultură și a religiei era greaca, apoi slava. Merită menționat sufixul autohton -esc (și derivatul său -ește), cu care au fost formate derivatele implicate în disocierea romînilor de celelalte populații din zonă, romînesc și romînește (din nou ne deosebim de romanitatea occidentală, unde s-a folosit sufixul latin
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
înregistrate în documentele scrise în diferite limbi se poate deduce cu ușurință un „model“, Sibin, prezent de altfel în mai multe variante, în documentele mai noi: Sibinj, Sibač, Szeben, Szebeny, Szebenye, Sibiciul de Jos, Valea Sibiciului. Majoritatea specialiștilor acceptă originea slavă a oiconimului Sibiu, pe care-l derivă din sl. siba < svila, „sînger, corn“ (comparabil cu slav. Svibeny, croat. Sibić, Sibać) + sufixul -inŭ, devenit în romînă -iiu (ca sl. pustiniu > pustiiu > pustiu, lat. cuneus > cuniu > cuiu > cui). Din aceeași zonă semantică
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Șom cuta Mare și Șomcuta Mică (< magh. som, „corn, sînger“ + kút, „fîntînă“). Satul Sibioara din județul Constanța pare a fi întemeiat (și botezat) de ardelenii din zona Sibiului imigrați acolo. Forma romînească Sibiń > Sibiiu, care a menținut destul de bine forma slavă originară, se regăsește în numele german al Ardealului, Sibinburg, devenit, prin etimologie populară, Siebenbürgen. Tot din această formă au rezultat magh. Szeben, și germ. Zibin (care a revenit la romîni ca Țibin). Siret Numește un rîu, afluent al Dunării, cu o
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pe seama radicalului indo-euro pean ser „a curge“, înrudit, probabil, cu s(t)ru, „a curge“, regăsit în toponime ca Struma, Streiul, Serta, Istrița). În sprijinul acestei ultime ipoteze vin formele atestate în documentele medievale: Seret, Serete, Siret, Siretkogo (o variantă slavă de caz). Schim barea lui e în i este explicabilă printr-o disimilație (e - e > e - i) sau prin impunerea de către administrație a unei forme străine preluată din limba în care erau redactate documentele de cancelarie. Someș Este numele unui
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
urmașe ale lor, care sunt în mod sigur mai vechi (primele dezvoltîndu-se, normal fonetic, din ele). S-a emis ipoteza că slavii au putut apropia pe străvechiul sam, la contactul cu el, de sl. somŭ, „somn“ (presupunere susținută de originea slavă a rîului Tisa, în care se varsă Someșul, și a altor afluenți ai acestuia: Bistrița < sl. bystrica, „rapid“, Sălăuța < salo, „gras“, Lăpuș < sl. lopuch, „soc“, Crasna < sl. krasŭnŭ, „frumos“). Sufixul slav -eș, -iș, -oș, care arată posesia unei calități intrinsece
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
se pare ipoteza lui G. Giuglea, după care forma latinizată Samus ar fi avut o variantă anterioară *Samisius (cu un sufix isi, ca în Marisius), care ar fi dat în romîna foarte veche *Sameș sau Sămeș și care, prin filieră slavă, putea deveni Someș (ca în Paganus > pogan), iar apoi ar fi fost preluată de romîni și de unguri. Dificultatea și în cazul acestui nume este relevanța fonetică redusă a formei antice, care, pentru viitorul Someș, este una singură, Samus, poate
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
maghiaro latine, începînd cu secolul al XIV-lea, au formele Strig, Strigy, Strigh, Strigfalva. Originea numelui a fost considerată scitico iraniană, tracică, rusească sau ucraineană (< rus *strĕl’-voda, ucr. stril’-voda, „împușcă apă“, adică, „apă repede ca săgeata“). Din baza slavă s-ar putea explica maghiarul Sztrigy (-l’ > gy, ca în Poieni > Pogyen) și germ. Strehl. S-a emis și ipoteza descendenței directe din vechiul sl. Strela, care ar fi dat în rom. Streală sau Strelă. Un afluent al Nistrului, Stryi
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]