KorAP: Find »[drukola/base=străluci & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...285 286 287 ...354 >

8,833 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

și încolo ca un smintit; dar chestiunea era imposibilă, nici n-are rost să mai spunem. Când deodată, dau peste el la ora unsprezece seara, în ajunul zilei de naștere și al balului, la Maria Petrovna Zubkova, vecina lui Ordânțev. Strălucește. „Ce-i cu tine?“ „Am găsit! Evrika!“ „Ei, frate, m-ai dat gata! Unde? Cum?“ „La Ekșaisk (este acolo un orășel cu numele ăsta, la vreo douăzeci de verste, dar în județul vecin) trăiește un negustor, Trepalov, bărbos și bogătaș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pe lângă el! Ține minte, prințe, logodnica dumitale a luat banii pentru că-i destrăbălată, iar dumneata voiai să te însori cu ea! Și de ce plângi, mă rog? Ți-e sufletul amărât? Mai bine râzi, ca mine! continuă Nastasia Filippovna, căreia îi străluceau și ei două lacrimi mari pe obraji. Încrede-te în timp, totul o să treacă! Mai bine să te răzgândești acum decât pe urmă... De ce v-a apucat pe toți plânsul? Uite, și Katia plânge! Ce-i cu tine, Katia, draga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
stimabile Ivan Petrovici, ați văzut cu ochii dumneavoastră că eu am făcut tot ce mi-a stat în putință; doar nu puteam face imposibilul, sunteți de acord, nu? Și fiți de acord, totuși, că această femeie posedă calități capitale... trăsături strălucite de caracter. Adineaori am vrut să-i strig, dacă mi-aș fi putut permite s-o fac în mijlocul vacarmului, că ea însăși e cea mai bună justificare a mea pentru toate acuzațiile pe care mi le aduce. Ia spuneți-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ridică și vru iar să plece. Totuși, n-o să-ți pun piedici, spuse el încet, aproape îngândurat, parcă răspunzându-și la un gând interior, ascuns. — Uite ce vreau să-ți spun! se însufleți brusc Rogojin și ochii începură să-i strălucească. Cum de mi-o cedezi? Nu te înțeleg. Sau n-o mai iubești deloc? Mai înainte erai, totuși, întristat; doar am văzut. Atunci de ce ai venit aici, mâncând pământul de-atâta fugă? Din milă? (Și fața i se strâmbă într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de umeri și îl trase îndărăt, spre trepte, mai la lumină: voia să-l vadă mai bine la față. Ochii lui Rogojin începură să lucească și un zâmbet turbat îi strâmbă fața. Mâna lui dreaptă se ridică și în ea străluci ceva; prințul nici nu se gândi s-o oprească. Își aminti doar că, se pare, a strigat: — Parfion, nu cred!... Apoi deodată, dinaintea lui, parcă se căscă o prăpastie: o lumină interioară neașteptată îi răbufni în suflet. Această străfulgerare ținu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Feodorovici Epancin și un tânăr care îl urma. Se produse o mică agitație. VIItc "VII" Tânărul care îl însoțea pe general avea vreo douăzeci și opt de ani, era înalt, zvelt, cu fața frumoasă și inteligentă, cu ochii mari și negri, care străluceau de spirit și de ironie. Aglaia nici nu-și întoarse capul spre el și-și văzu de recitarea poeziei, continuând să-l privească cu afectare numai pe prinț și adresându-i-se doar lui. Prințul înțelegea că fata o face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
parțial accentuatul aer de afectare și importanță cu care ieșise atât de solemn în mijlocul terasei. În această atitudine plină de importanță puteau fi văzute acum doar imensitatea și, poate, naivitatea respectului ei față de ceea ce se apucase să transmită. Ochii îi străluceau, pe chipul ei frumos trecură de vreo două ori fiori abia vizibili de inspirație și încântare. Recită: A trecut cândva prin viață, Trist, sărman, un cavaler, Palid, încruntat la față, Curajos, tăcut, stingher. O vedenie-avusese Imposibil de-nțeles, Care-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
deja și, în al doilea rând, Ippolit. Ippolit era foarte tânăr, de vreo șaptesprezece, poate chiar optsprezece ani, cu o expresie inteligentă, permanent iritată, pe fața ce purta urmele teribile ale bolii. Era slab ca un schelet, palid, ochii îi străluceau și două pete roșii îi ardeau în obraji. Tușea fără încetare; fiecare cuvânt al lui, aproape fiecare respirație erau însoțite de câte un horcăit. Se vedea tuberculoza ajunsă într-un stadiu destul de acut. S-ar fi părut că nu i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la tortură pe cruce pe deplin și absolut după legea naturii. În tablou acest chip este teribil de desfigurat din cauza loviturilor, este tumefiat, cu vânătăi îngrozitor de umflate și însângerate, ochii îi sunt deschiși, cu pupilele încrucișate; albul ochilor, mare, dezgolit, strălucește cu o reflexie moartă, sticloasă. Dar, ciudat, privind cadavrul acestui om chinuit, ți se iscă în suflet o întrebare specială și curioasă: dacă toți ucenicii lui au văzut un cadavru exact ca acesta (și negreșit trebuia să fie exact ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
făcut să-i încolțească în minte prima bănuială. Orice-ar fi însă, o oarecare îngrijorare îi dăduse ghes să fugă după Ippolit. Dar nici el nu ajunsese la timp. A văzut doar cum în mâna dreaptă a lui Ippolit a strălucit ceva și cum în aceeași secundă micul pistol de buzunar i-a ajuns lipit de tâmplă. Keller se repezi să-l apuce de mână, dar în aceeași clipă Ippolit trase. Se auzi țăcănitul tăios, uscat al cocoșului, dar acesta nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ea se lăsă în genunchi în fața lui, chiar în stradă, cuprinsă parcă de frenezie; speriat, el se trase înapoi, iar ea încerca să-i prindă mâna ca să i-o sărute și, exact ca în visul lui de mai înainte, lacrimile străluceau pe genele ei lungi. — Ridică-te, ridică-te! șoptea el speriat, trăgând-o în sus. Ridică-te mai repede! — Ești fericit? Fericit? îl întrebă ea. Nu-mi spune decât atât: ești fericit acum? Astăzi, în clipa asta? La ea? Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o țin puterile, din zori și până în noapte, ca nu cumva să lase să se înțeleagă ceva, dar cu siguranță se pricepe să-i șoptească în fiecare zi câteva vorbe pe furiș, pentru că el umblă cu capul în nori și strălucește... Se zice că-i teribil de caraghios. Tot de la ele am aflat. Mi s-a părut că și de mine își râdeau pe față, mă refer la cele mari. Până la urmă și Ganea începu să se încrunte; poate că Varia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se laude în acest moment, dar nu putea să nu-și dea pe față triumful, mai ales după prezicerile atât de umilitoare ale lui Ippolit. Un zâmbet de satisfacție îi licări vădit pe față. De altfel, și Varia începuse să strălucească cu totul de bucurie. — Și asta chiar în ziua când se anunță logodna. Poftim, mai ia-o în serios după una ca asta! — Tu ce crezi că vrea să discute mâine cu mine? întrebă Ganea. — Nu are importanță, principalul e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
realitatea noastră rusă. Ați făcut o remarcă excelentă, generale! încheie prințul cu înflăcărare, bucurându-se teribil că a izbutit să nu roșească de tot la față. — Nu-i așa? Nu-i așa? strigă generalul și ochii începură chiar să-i strălucească de plăcere. Un băiețel, un copil care nu înțelege primejdia, își face loc prin mulțime ca să vadă pompa, tunicile, suita și, în sfârșit, pe marele om, despre care i se spuseseră atât de multe. Căci, timp de câțiva ani la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu plecaseră toți, că au rămas și unii curteni cu copiii lor. Chiar așa, chiar așa! Voia să-i atragă pe boieri de partea lui! Când și-a aruncat spre mine privirea de vultur, probabil că și ochii mei au strălucit spre el, drept răspuns. „Voilà un garçon bien éveillé! Qui est ton père?“* Imediat, aproape sufocându-mă de emoție, i-am răspuns: „Un general, care a căzut pe câmpiile patriei sale“. „Le fils d’un boyard et d’un brave

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în ochi. „Copile, îmi zice el brusc, ce zici: dacă mă convertesc la credința ortodoxă și-i eliberez pe sclavii voștri, rușii mă vor urma sau nu?“ „Niciodată!“ am strigat eu cuprins de indignare. Napoleon a fost uimit. „În ochii strălucind de patriotism ai acestui copil, a spus el, am citit părerea întregului popor rus. Gata, Davout! Toate astea-s fantezii! Prezintă-mi celălalt proiect!“ — Da, însă și proiectul acesta era o idee îndrăzneață! spuse prințul, părând interesat. Deci, i-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
A fost foarte frumos din partea dumneavoastră, spuse prințul, că i-ați sugerat un sentiment bun printre atâtea gânduri nefaste. Chiar așa, prințe! Și ce bine explicați lucrurile, cu măsura propriei dumneavoastră inimi! exclamă exaltat generalul. Și - ciudat lucru - ochii îi străluciră de lacrimi adevărate. Da, prințe, a fost un spectacol măreț! Știți dumneavoastră, era cât pe ce să plec cu el la Paris și, desigur, aș fi împărțit cu el „insula toridă a întemnițării“. Dar, vai! Destinele noastre s-au despărțit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
început să respire mai ușor. — Crudă! Da, sunt crudă! o susținu deodată Aglaia. Rea! Răzgâiată! Spune-i asta tatei. Ah, dar e aici! Tată, ești aici? Ascultă! râse ea din nou printre lacrimi. Draga mea, idolul meu! bâiguia generalul și strălucea de fericire sărutându-i mâna. (Aglaia îl lăsa să i-o sărute.) Prin urmare, îl iubești pe acest... tânăr? — Da’ de unde! Nu-l pot suferi pe... tânărul tău, nu-l pot suferi! se înfurie brusc Aglaia și își săltă capul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pare că Marfa Nikitișna voia să ia calea mânăstirii; de altminteri nu sunt sigur de asta; poate că era vorba despre altcineva... ah da, mai deunăzi am auzit așa ceva despre soția unui doctor...“ Prințul ascultă toate acestea și ochii îi străluceau de încântare și înduioșare. Cu o înflăcărare neobișnuită, declară, la rândul lui, că nu-și va ierta niciodată faptul că, în aceste șase luni de călătorie prin guberniile din centrul Rusiei, nu profitase de vreun prilej oarecare și nu încercase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
intereseze foarte mult. — Pavlișcev a fost un spirit luminat și un creștin, un adevărat creștin! spuse deodată prințul. Atunci cum a putut să se supună unei credințe... necreștine? Catolicismul e totuna cu o religie necreștină! adăugă el brusc. Ochii îi străluceau și parcă îi învăluiau pe toți cei prezenți. — Asta-i cam prea de tot, mormăi bătrânelul și se uită cu mirare la Ivan Feodorovici. — De unde și până unde catolicismul este o credință necreștină? întrebă Ivan Petrovici, răsucindu-se pe scaun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
lor îi vei cunoaște - asta s-a spus! Și să nu credeți că socialismul e atât de inocent și lipsit de primejdie pentru noi; o, trebuie să ripostăm și cât mai curând! Drept ripostă a noastră față de Occident, trebuie să strălucească Hristosul nostru, pe care noi l-am păstrat și pe care ei nici nu l-au cunoscut măcar! Nelăsându-ne prinși ca niște sclavi în mrejele iezuiților, ci ducându-le civilizația noastră rusă, trebuie să ne punem în fruntea lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
după părerea lui, poate că și moartea bătrânului este pe cale să se producă în primul rând din pricina groazei rămase în sufletul lui după fapta aceea reprobabilă și că de asemenea remușcări nu este capabil oricine. Ochii lui Kolea începură să strălucească după ce îl ascultă pe prinț. — Ganka, Varia și Ptițân sunt niște netrebnici! N-o să mă cert cu ei, dar avem drumuri diferite din acest moment! Ah, prințe, de ieri am trecut prin multe stări inedite pentru mine; am primit o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
el Ippolit, atât de ostenit și sleit de puteri, încât, intrând și nescoțând măcar un cuvânt, se prăbuși literalmente, ca leșinat, într-un fotoliu și fulgerător fu zguduit de o tuse insuportabilă. Tuși până ajunse să scuipe sânge. Ochii îi străluceau și pete roșii i se aprinseră în obraji. Prințul bâigui câteva cuvinte, dar acesta nu-i răspunse și mult timp își flutură doar mâinile, cerând să nu fie deocamdată deranjat. În sfârșit, își reveni. — Plec! rosti el cu mare efort

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
e în stare să ierte pe oricine. Tocmai pentru asta l-am îndrăgit... Aglaia se opri pentru o clipă, parcă uimită, parcă nevenindu-i nici ei să creadă că rostise un asemenea cuvânt; dar în același timp în privirea ei străluci o mândrie aproape nemărginită; parcă acum i-ar fi fost indiferent dacă până și „femeia aceasta“ ar fi râs de mărturisirea scăpată fără voie. — V-am spus tot și, desigur, acum ați înțeles ce vreau de la dumneavoastră, nu-i așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
din apropiere. — Prințesă! Pentru așa prințesă sufletul mi l-aș vinde! strigă un conțopist. „O noapte dă-mi, cu prețul vieții!...“84 Într-adevăr, la ieșire, Nastasia Filippovna era albă ca varul la față; dar ochii ei mari și negri străluceau spre mulțime ca doi cărbuni aprinși; acestei priviri gloata nu putu să-i reziste; indignarea se transformă în strigăte de admirație. Se deschisese de-acum portiera trăsurii, Keller îi oferise de-acum miresei brațul, când ea scoase subit un țipăt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]