7,560 matches
-
jocheii Îi țineau strâns de căpăstru și uneori slăbeau strânsoarea lăsându-i să fugă puțin. Cel mai mult Îmi plăcea când ajungeau la start. Mai ales la San Siro, unde era terenul mare și verde, cu munții profilați departe-n zare, cu macaronarul gras care dădea startul cu un bici lung și cu jocheii care se agitau nerăbdători de colo-colo; apoi bariera zvâcnea Într-o parte și porneau toți la grămadă și apoi Începeau să se Înșire. Știți cum e să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
avea vreo cinci kilometri lungime. De asemenea, cota scade pe măsură ce se depărtează de noi. O întrebare se impune de la sine: cota este ocupată de inamic? - a intervenit căpitanul. Doar în stânga noastră, cam până la pâlcul de copaci ce se vede în zare. Nu au mers mai la dreapta, pentru că gârla care taie cota are ca origine o depresiune mocirloasă întinsă. Orice trupă adusă aici ar risca să rămână izolată, fără posibilitate de manevră. Inamicul are totuși un punct de observație pe malul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
întâlnea îl priveau cu mare curiozitate. Poate că nu mai văzuseră o uniformă de invalid de război... Dincolo de pod se întindea dealul, cu o pantă lină dar lungă cât o zi de post. Ajuns sus pe coamă, a privit în zare. În ceața depărtării se zărea dealul Măgurii. „Sub poala lui trebuie să ajung până nu pică noaptea”. Privea depărtarea în timp ce mergea din ce în ce mai anevoie din pricina durerii din picior. Fiecare pas era însoțit de un geamăt surd... În cele din urmă, s-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
gură să-l aștepte la gară, dar...n-a venit. S-a dus și a doua și a treia zi, însă în zadar. De atunci, când ieșea din casă sau intra, privirea îi fugea de la sine către șleau... În timp ce cerceta zarea, i s-a părut că în spatele porții este cineva care vrea s-o deschidă... „Cine-i acest bărbat îmbrăcat în albastru, cu părul din barbă crescut ca la popă și sprijinit într-un ciomag cât îi poarta?” Și-a frecat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
în mijlocul focului.... „Și l-am priponit să nu scape ușor! Doamne!!!”... Cu această imagine în fața ochilor, s-a prăbușit leșinată peste marginea prispei... În așteptarea întoarcerii Marandei, Toaibă și-a turnat încă un pahar de rachiu. A cântărit paharul în zarea roșie de afară și... l-a dat peste cap, împăcat cu sine. Parcă și greutatea din furca pieptului se mai ușurase. De afară nu se mai auzea nici un zvon. „Maranda o uitat să se mai întoarcă. Ia să văd ce
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
fă și trebușoara asta, că ți-oi ține de urât până or veni mușteriii. A luat țoiul pregătit de crâșmar, dar nu s-a retras în colțul lui. A rămas lângă tejghea. A ridicat țoiul și l-a privit în zare. Spre deosebire de altă dată, acum nu-i mai venea să-l dea peste cap. L-a dus la gură și și-a înmuiat doar buzele, rămânând cu țoiul în mână. Prispă privea la el curios... Mă tem că astăzi nu ți
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Mergeau braț la braț. În mijloc, un brad de bărbat, iar de-a stânga - purtându-și pletele sure ca pe o flamură - o femeie. În dreapta, cu mers alignit, se ținea - încă drept și mândru - un bărbat cu privirea pierdută-n zare, ca și cum de acolo din depărtare și-ar fi chemat tainic tinerețele pierdute. Mergeau spre inima satului. Tăceau, fiindcă părerea de rău după cea dispărută li se lipise de suflet. „Iaca că s-o dus și buna Dochița. Dumnezeu s-o
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
mîini, care Îi spuse că „așa e dispoziție de la centru” - „Care centru?” ceru precizări, dar cel Întrebat nu știu să spună. „Centru, se cheamă că de sus” - „Aha!” făcu Lung, tot nedumerit, cînd ieși, rămase cîteva clipe cu ochii În zare, În neștire, spre partea de cîmp unde era partea lui de pămînt; acum nu mai era a lui. Trecu la grajdul primăriei să-și mîngîie caii, cei doi ce-i erau dați În grijă. Aveau ochii mari, umezi, lui i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de harnașamentul lustruit pentru Întîmpinarea anotimpului, alerga la trap, vioi, prin dislocările timpului, dînd impresia că aleargă spre un alt orizont, În timp ce Lung moțăia pe capra șaretei Într-o dulce legănare, pe cîmpia goală, În inima secolului douăzeci. Pămîntul, pînă-n zare, dincolo de ploi, de fulgere, de secete, doctrine economice, aparținea, la fel ca În urmă cu milioane de ani, vitalității lui primordiale, ordinii universale din care făcea parte, nimeni, nimic nu-l va mișca vreodată, și la acest din urmă gînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
toi, se simțea lipsa patronului. Noi rămaserăm În turn, și, deodată, - de necrezut - contemplarăm veacurile civilizației pînă la mari depărtări, se vedea Regatul Parților, priveam spre Suza, Persepolis, Ecbatana, tu trezit ca din memorii insondabile Îmi arătai cu degetul, În zare, drumul lui Alexandru Macedon, expediții la care tu Însuți, spuneai, c-ai participat. Se refăceau timpuri, imperii, civilizații, se prăbușeau unele, se Înălțau altele, și toate se vedeau de aici din Turnul din Pisa, ne țineam de mînă, adolescenți nevinovați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Vinerea Mare a acelui an, părurăm patru lumînări aprinse, flăcările noastre pîlpîind invizibile, simțindu-le numai căldura, În timp ce ochii Mariei Lung se pironiră spre crucea fostului ei soț; Își duse mîna dreaptă la gură, În timp ce crucea se mărea și Îndepărta spre zare cu inscripția fenomenală „INRI” și dedesubt: „Alexandru Lung”. La plecare, Ana, În tăcere, mă luă de braț; În spate ne urmară cele două femei. Ajunși acasă mă Întrebă nefiresc: - Ce faci? - Nimic! răspunsei, În timp ce ea, tot nefiresc - sau poate Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
tristețea; Mai departe, până când Mai visa-voi frumusețea? În frământu-mi fără margini, Ca un val împins spre vale, Trec prin codrii de imagini Spulberând totul în cale; Cât și cum, pun întrebarea, Căzni-mă-voi spre lumină? Și, printre hățișuri, zarea, De visare-mi crește plină; În nepotolit de freamăt, Printre unde și vâltoare, Cu o naștere prin geamăt Dau visării întrupare...
DAU VIS?RII ?NTRUPARE... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83771_a_85096]
-
la Tipografia și Editura „Mantosʺ, C . Ne gri, 91, ca să mă conving că autorul tabletelor „Cafeaua de dim inea țăʺ n-a simțit niciodată lipsa versurilor. Chiar a celor à la maniere de G. Topârceanu (Vers de primăvară): Din spre zarea deșirată aʹnceput, de aseară, peste mahala să bată vânt de primăvară. Cerul vânăt își gonește peste dealuri norii; și-o băbuță se jelește cʹa văzut cocorii, Însă alta oʹnvenină căci susține tare: - „Ce-ai văzut mata, vecină, era stol de
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
număr redacția răspundea corespond entei că a primit materialele expediate și publica poezi a „M elancolii” din care redăm și noi ultima strofă care, probabi l, deconspira vârsta autoarei (care în realitate avea 24 de ani n. n.): „Duios privind în zarea albă Înspre trecut mă bate gândul Când știu că-n urma mea sburat-au Vreo șaptesprezece - ierni de-a rândul...” Totodată, ziarul publica și „Profilul” primit din care redăm ce scria Maria... despre unele din preferințele Iosefinei Sturdza: „Autori români favoriți
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
să dureze în aceștia acea încântare care i face să se ridice p e treapta cea mai înaltă a umanității, sunt singurele cari pot să î nscrie în vecinicia vieții o dâră de lumină care conduce potecile omenirii și luminează zările viitorului. Se acoperise din nou, de promoroacă grea, dealurile și văile Moldovei, când, în 31 Decembrie 1863 Constantin Hamangiu a venit pe lume, pentru ca cu suf letul lui bun, cald și nobil, să înscrie în cartea neamului nostr u o
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
copilărie, Mureșul a înecat satul, să nu mai fie! Poimâine se va schimba vremea, spun vecinii în fiecare zi! Nu ne vom mai trezi, ne-am smintit de atâta nadir și zenit. A rămas doar o lumânare îngenuncheată, lunecând peste zare. Sfârșitul ne smulge din ochi ultimele priviri! Ceasul aduce prea multe știri. Cine mai știe cât din vreme o să mai fie? Rugăciune Vin mereu aici la Azuga, arborii trec tot călări sub fereastră, coboară din pădurile de sus, fără nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
Cine mai știe cât din vreme o să mai fie? Rugăciune Vin mereu aici la Azuga, arborii trec tot călări sub fereastră, coboară din pădurile de sus, fără nume sunt caii de lună, înspumați de ninsoare coama le-a înghețat pe zare. Azi, începe postul cel mare, ține șapte săptămâni, prin zilele lui subțiri cu soarele încă neputincios în priviri. Oare cât o să mai dezleg acum, izgonirea lui Adam pe pământ? Albastru veșmânt învăluie rugăciunea înghețurilor cuprinse în balans în razele vechilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
s-au așezat la margine de sat. Eram mică când am plecat, fără cheile de la ușă. Era război, a murit atunci o mătușă tușa, îi spuneam noi, avea ochii albaștri, era primăvara împletită în culori și parfum! Tușa mea de zare încă se clatină după obiceiuri și datină. Azi la mănăstire am pus o lumânare pentru sat, ciudat, am văzut și am visat: caii ce s-au întors la arat. Murim de două ori? În amintirea familiei Marin Ghiță din Bușteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
și simplu, și-atunci, cine mai rămîne?, Gardner, care-o pornește așa, pe la mijlocul discursului președintelui derutat, singur prin pădure, ajunge pe malul unui lac, se oprește puțin să Îndrepte-o buruiană, asta-i era meseria, o Îndreaptă, se uită-n zare, vede o vilă frumoasă pe care n-o mai văzuse și pleacă agale spre ea. Are la un moment dat senzația că nu e În regulă ceva, fiindcă plecase pe lac, se apleacă, măsoară cu umbrela adîncimea compusului hidrogenat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
care o traversaseră în noaptea aceea, se întrezăreau grupuri răzlețe, înaintînd încet, parcă ar fi șovăit. - Și trebuie să mă duc și eu, continuă Ivan. Mă așteaptă și pe mine, acolo. Întinse mâna spre răsărit, dar deși Darie cercetă încordat zarea, nu desluși nimic. Câinele pornise înainte, fără grabă, cu capul plecat, și atunci Darie îl recunoscu deodată și zâmbi fericit. I-l arătă lui Ivan. - El te-a recunoscut, șopti. El a fost singurul care te-a recunoscut... - Încearcă și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
se-ntîmplă mereu. Nick se-ntinse cu soră-sa pe un pat din mlădițe, sub un adăpost pe care-l construiseră Împreună la marginea pădurii; cum stăteau acolo, puteau să vadă panta din față, mlaștina cu cedri și dealurile albastre din zare. — Piticot, dacă nu-i destul de comod putem să mai punem niște rășină de pe copacu’ Ăla. În seara asta ne mulțumim cu ce avem, o să fim prea obosiți. Da’ mîine putem să-l facem bine de tot. — E minunat, Nickie. Întinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
exporta orice... poșârcă. Trebuie să luăm în seamă și cui vindeam vinul. Îl exportam la greci, care știau bine ce e acela un vin bun, și nu la vichingi... După ce am spus acestea, ieșeanul a rămas cu privirea pierdută în zare. Parcă mângâia dealurile pe care se mai întind încă câteva podgorii... Simțeam că are ceva de spus și nu m-am înșelat. Nu crezi, vere, că ne-am cam dedulcit la stat în vârful dealului, așa... în dorul lelii? Să
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
pe locurile unde s-au găsit viile despre care vom vorbi, luăm la rând act cu act - în ordinea apariției lor - și când am terminat și cu ultima „fârtă” de vie din acel loc, o luăm la picior, spre alte zări... Știi că ai gândit bine, ieșene? Mai încet cu laudele, că încep să cred și eu că sunt deștept. Păi cum poate fi un ieșean get-beget? Lauda de sine nu miroase a bine, vere. Să-i lăsăm pe alții să
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
cu Ștefan Micle, care îl vizita împreună cu Veronica, fiind însoțiți uneori și de Eminescu. Noaptea și-o petrecea aciuat pe un braț de fân colo în foișor. De acolo de sus se deschide o priveliște de basm în cele patru zări. Și cum să nu-i vină poetului a spune „Sara pe deal buciumul sună cu jale”? Că a scris-o stând în cerdacul Bojdeucii, e foarte posibil, dar inspirația profundă și trainică de aici i-a venit. Acum sunt dumirit
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
gata să jur că aud scârțâitul roților morilor purtate de vântul care aici nu are hodină... Și... adie și acel miros anume al făinii calde de porumb ce curge pe uluc... Da’ ce faci, vere? Te văd cu privirea în zare și călcând cam în dodii... Apoi cam ai dreptate, fiindcă visam la vremurile când de aici și până hăt departe, pe toată creastra asta de deal, se înșirau - ca la paradă - morile de vânt... Și ce de-a gospodari ședeau
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]