73,760 matches
-
000 de livre acordate de James Stuart. Charles n-a iertat-o niciodată pe Clementina pentru că l-a deprivat de "copchilul său" și a refuzat cu încăpățânare să nu plătească nimic pentru sprijinul lor. La 1 ianuarie 1766 James a murit însă Charles (acum considerat Charles al III-lea al Scoției, Angliei și Irlandei), a continuat să refuze să le ajute, obligând-o pe Clementina să apeleze la fratele lui cardinalul Henry Stuart pentru asistență. Henry le-a acordat un venit
Charlotte Stuart, Ducesă de Albany () [Corola-website/Science/331236_a_332565]
-
ajutorul lui Henry Stuart pentru a-l duce pe Charles înapoi la Palazzo Muti din Roma. Acolo, Charlotte a fost îngrijitoarea și însoțitoarea tatălui ei și a făcut cea putut mai bine pentru a-i face viața suportabilă până când a murit din cauza unui accident vascular cerebral doi ani mai târziu (31 ianuarie 1788). Sacrificiul ei pentru el a fost considerabil, ea a fost sfâșiată între o afecțiune evidentă pentru tatăl ei pe de o parte și pe de altă parte pentru
Charlotte Stuart, Ducesă de Albany () [Corola-website/Science/331236_a_332565]
-
Charlotte a supraviețuit tatălui ei numai 22 de luni și nu și-a mai revăzut copiii niciodată. La 9 octombrie 1789, ea a ajuns la Palazzo Vizzani Sanguinetti (astăzi Palazzo Ranuzzi) în Bologna, casa prietenei ei, marchiza Giulia Lambertini-Bovio. A murit la vârsta de 36 de ani de cancer la ficat (17 noiembrie 1789). În testamentul scris cu doar trei zile înaintea morții, Charlotte a lăsat mamei ei suma de 50.000 de livre plus o sumă anuală de 15.000
Charlotte Stuart, Ducesă de Albany () [Corola-website/Science/331236_a_332565]
-
-lea, nu a trimis banii; Clementina semnase, contra unei compensații, o declarație prin care renunța în numele ei și a descendenților ei la orice pretenție viitoare asupra averii. Charlotte a fost înmormântată la biserica din San Biagio, aproape de locul unde a murit.
Charlotte Stuart, Ducesă de Albany () [Corola-website/Science/331236_a_332565]
-
au separat-o pe fiica ei, deoarece el dorea să o țină la curtea sa. Ulterior, Margareta s-a împăcat aparent cu Haakon și s-a dus la curtea sa. În timpul Crăciunului din 1203, Haakon s-a îmbolnăvit și a murit pe 1 ianuarie 1204. Moartea sa a fost suspectat de otrăvire iar mama sa vitregă, Margareta, a fost suspectă de crimă. În cele din urmă ea l-a trimis pe unul din oamenii săi să participe la un proces în numele
Casa de Sverre () [Corola-website/Science/331247_a_332576]
-
cine deținea succesiunea roială. În 1273, când el avea cinci ani, i s-a acordat titlul de rege, guvernând alături de tatăl său care panificase să organizeze o încoronare pentru el în vara anului 1280. Cu toate acestea, regele Magnus a murit înainte ca acest lucru să se întâmple iar Eric a devenit singurul rege și a fost încoronat în Bergen în vara anului 1280. În timpul minorității sale, regatul a fost condus de către un consiliu regal format din baroni proeminenți și de
Casa de Sverre () [Corola-website/Science/331247_a_332576]
-
Cronicarul Adam și Bremen spune că Harthacut a venit în Danemarca din Nortmannia și a preluat puterea la începutul secolului al X-lea. L-a detronat pe tânărul rege Sigtrygg Gnupasson, care domnea peste Danemarca de vest. Când Harthacnut a murit, Gorm a urcat pe tron. Heimskringla scrie că Gorm ia cel puțin o parte din împărăție prin forță, de la Gnupa, iar Adam sugerează că regatul a fost împărțit înainte de sosirea lui Gorm. Gorm este menționat pentru prima dată în calitate de gazda
Casa de Knýtlinga () [Corola-website/Science/331251_a_332580]
-
cu toate acestea, Sven îl izgonește pe regele englez în anul 1013 și se proclamă rege până la moartea sa, din 1014. Fiul său, Canute, fuge în Danemarca, de frica răzbunării lui Ethelred. În plus, Norvegia devine independentă în 1015. Ethelred moare în 1016 și o parte dintre englezi este dispusă să-l accepte ca rege pe Canute, iar ceilalți îl aleg pe Edmund Ironside. Între cei doi au loc lupte pentru coroană. Edmund este învins dar Canute îi permite să conducă
Casa de Knýtlinga () [Corola-website/Science/331251_a_332580]
-
dispusă să-l accepte ca rege pe Canute, iar ceilalți îl aleg pe Edmund Ironside. Între cei doi au loc lupte pentru coroană. Edmund este învins dar Canute îi permite să conducă o parte din Anglia, până la moartea sa. Edmund moare însă în 1016 iar Canute devine regele Angliei și al Danemarcei. În 1028 cucerește și Norvegia și devine conducătorul unui adevărat imperiu nordic. Totuși, imperiul nu a supraviețuit mult după moarte sa. Anglia devine independentă în 1042 iar Norvegia în
Casa de Knýtlinga () [Corola-website/Science/331251_a_332580]
-
august 1015, Knut reia ostilitățile, acestea finalizându-se cu un pact prin care lui Knut i se dădeau în stăpânire teritoriile britanice de la nord de Tamisa, iar Ethelred își menținea dominația asupra celor din sud. Oricum, în noiembrie 1016 acesta moare iar consiliul nobililor britanici îl numește pe Knut rege al întregii Anglii. Pentru a-și consolida stăpânirea, Knut se căsătorește cu văduva lui Ethelred, Emma a Normandiei. Un an mai târziu, moartea fratelui său mai mare, Herlad, îi aduce și
Casa de Knýtlinga () [Corola-website/Science/331251_a_332580]
-
anglo-saxone, fiind "părăsit pentru că era de prea mult în Danemarca", în timp ce Emma a fugit în Bruges, în Flanda. În 1039, Hardeknud a navigat însoțit de zece nave pentru a-și întâlni mama în Bruges. Harold a fost bolnav și a murit în martie 1040, iar trimișii din Anglia au traversat canalul pentru a-i oferi tronul lui Hardeknud. Hardeknud a călătorit în Anglia împreună cu mama sa și au ajuns la Sandwich pe 17 iunie 1040. Chiar dacă el a fost invitat să
Casa de Knýtlinga () [Corola-website/Science/331251_a_332580]
-
Suediei, să-l ucidă pe potențialul succesor, Knud Lavard. El a fost menționat pentru prima dată în sursele istorice în 1086, când a fost trimis ca ostatic în Flandra, în schimbul fratelui său, Regele Olaf I. Când fratele său Eric a murit în iulie 1103 în timpul unui pelerinaj, Niels, care a fost ultimul frate supraviețuitor, a fost ales rege în anul următor. El s-a căsătorit cu Margaret Fredkulla, fiica lui Inge I al Suediei. Ea a fost considerată că ar fi
Niels al Danemarcei () [Corola-website/Science/331269_a_332598]
-
foarte probabil să nu fi câștigat suportul pe deplin al magnaților. De asemenea, el a militat împotriva slavilor de vest, în alianță cu Polonia. În 1125, fiul lui Niels, Magnus a fost numit rege al Suediei. Soția sa Margareta, a murit în 1128 sau 1129 și fiul său, Magnus, a fost forțat să elibereze tronul Suedez în 1130. După 26 de ani de pace internă, conflictul a izbucnit între regele Manusi și vărul său, Knut Lavard. Knut fiind popular în Ducatul
Niels al Danemarcei () [Corola-website/Science/331269_a_332598]
-
al lui Knut Lavard, pe 25 iunie 1134, în ciuda advertismentelor. El a fost întâmpinat de cler, însă el și avangarda sa au fost uciși înainte de a putea ajunge la palatul regal, locuitorii orașului întrocându-se împotriva sa. Când regele Niels a murit, domnia de 60 de ani a fiilor lui Svend al II-lea al Danemarcei s-a încheiat atunci când Eric al II-lea al Danemarcei a devenit rege.
Niels al Danemarcei () [Corola-website/Science/331269_a_332598]
-
al Danemarcei și a concubinei sale, Thunna. Svend a călătorit cu Eric al II-lea în Norvegia, la mijlocul anului 1130, când tatăl său s-a luptat cu regele Niels și a câștigat tronul danez. Când Eric al II-lea a murit în 1137, a fost succedat la tron de Eric al III-lea al Danemarcei, iar Svend a fost trimis la curtea lui Conrad al III-lea al Germaniei. Aici s-a împrietenit cu nepotul lui Conrad, Frederick. El a călătorit
Svend al III-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331271_a_332600]
-
des încât oamenii pluteau pe bucăți de lemn pentru a tăia cerealele care crescuseră deasupra apei. Foametea oamenilor a crescut atât de mult încât au săpat pământul în căutarea rădăcinilor. Cei bogați au devenit mai slabi și cei săraci au murit de foame. Boala și foametea i-au vizat pe toți. În primele încercări timpurii de a obține canonizarea lui Knut, lui Olaf i s-a dat porecla de "Înfometatul", în scopul de a mări splendoarea lui Knut. La acel momentul
Olaf I al Danemarcei () [Corola-website/Science/331268_a_332597]
-
a răzbuna moartea fratelui său, Olaf nu a putut aduna puterea necesară pentru a-l ajuta. Magnații au devenit mult mai implicați în lucrările Bisericii și Asser Svendsen a fost numit de Olaf, Arhiepiscop de Lund în 1089. Olaf a murit pe 18 august 1095 în circumstanțe misterioase. Unii speculează că el s-ar fi sinucis sau că a fost sacrificat în numele poporului ghinionist. Saxo Grammaticus scrie că "de bunăvoie s-a dat pe sine pentru a scăpa țara de ghinion
Olaf I al Danemarcei () [Corola-website/Science/331268_a_332597]
-
de Arhiepiscopul de Hamburg-Bremen și eliberat la scurt timp după aceea. Svend a fost făcut Conte sub regele danez Hardeknud și a condus o campanie persoanală împotriva Norvegiei, dar a fost învins de către Magnus I al Norvegiei. Când Hardeknud a murit în 1042, Magnus a revendicat tronul danez și l-a făcut pe Sverd, contele său la Jutland. Sverd a luptat pentru Magnus în bătălia de la Lyrskov Heath în 1043. Svend a câștigat o reputație mare la Lyrskov Heath și nobilii
Svend al II-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331265_a_332594]
-
și Svend a durat până în 1045, când unchiul lui Magnus, Harald Hardrada s-a întors în Norvegia din exil. Harals și Svend și-au unit forțele și Magnus a decis să împartă tronul Norvegiei cu Harald. În 1047, Magnus a murit după ce a declarat pe patul de moarte că împărăția lui va fi împărțită astfel: Harald prelua Norvegia în timp ce Svend devenea regele Danemarcei. Harald, care nu dorea să renunțe la Danemarca, l-a atacat pe Svend și a dus un război
Svend al II-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331265_a_332594]
-
-și consolideze puterea prin intermediul legăturilor cu biserica, precum și cu puterile străine și a căutat în mod activ prietenia papilor. El a vrut ca fiul său cel mare, Knut al IV-lea al Danemarcei să fie încoronat de către Papă, însă a murit în drum spre Roma. El a fost aliat cu Henric al III-lea, Împăratul Roman, împotriva lui Baldwin de Flandra, în 1049 și Svend l-a asistat pe cumnatul său în Războiul Civil din Liutizi, din 1057. După ce Harald Hardrada
Svend al II-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331265_a_332594]
-
și a trimis o forță pentru a-l ataca pe regele William, în 1069. Cu toate acestea, după capturarea Yorkului, Svend a acceptat o plată de la William pentru ca Edgar să dezerteze, acesta revenind în exilul din Scoția. Regele Svend a murit la ferma sa Søderup, în apropiere de Urnehoved Tingsted, în apropierea orașului Åbenrå. Cronicile daneze datează moartea sa în anul 1074, în timp ce unele surse de mai târziu susțin că a avut loc în 1076. Trupul regelui a fost dus la
Svend al II-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331265_a_332594]
-
1898 în Nedroma (în regiunea Tlemcen în Algeria) emigrează în Maroc la o vârstă foarte fragedă. El are două neveste Rabia Belkaïd și Mansouriah Ghezlaoui. Aceasta din urmă dă naștere lui Abdelaziz Oujda, pe 2 martie 1937. Ahmed Bouteflika a murit în 1958. Abdelaziz Bouteflika are patru frați (Abdelghani, Mustapha, Abderrahim și Said Bouteflika), o sora (Latifa) și trei surori vitrege (Fatima, Yamina și Aicha). În august 1990, se căsătorește cu Amal Triki,<nowiki> </nowiki>fiica unui fost ambasador. În timpul războiului
Abdelaziz Bouteflika () [Corola-website/Science/331264_a_332593]
-
printr-un referendum". Mulțimea a protestat în fața acestor declarații ale președintelui Bouteflika. În 2001, au loc revolte în Kabylia (primăvara neagră). Bouteflika consideră aceste mișcări ca fiind organizate de o putere externă. În urma represaliilor efectuate de către regim 126 de persoane mor și alte mii sunt rănite. În cele din urmă, Bouteflika își schimbă punctul de vedere făcut public în 1999 cu privire la limba Tamazight și aceasta devine limbă națională, fără un referendum . Chiar înainte de referendumul privind reconcilierea națională în anul 2005, Bouteflika
Abdelaziz Bouteflika () [Corola-website/Science/331264_a_332593]
-
a arăta că el nu dorea să se predea în fața voinței regelui. Christopher a încercat să-l canonizeze pe fratele său Eric al IV-lea, însă fără sprijinul Arhiepiscopului Jacobs, nu a ajuns la nici un rezultat. Când Ducele Valdemar a murit, regele Christopher a încercat să-l impiedice pe fratele lui Valdemar, Eric Abelson, să preia titlul de duce. Văduva lui Valdemar a încurajat câțiva conți din nordul Germaniei să se răzvrătească. Christopher fiind în confuzie, a fugit în Iutlanda de
Christopher I al Danemarcei () [Corola-website/Science/331276_a_332605]
-
pe fratele lui Valdemar, Eric Abelson, să preia titlul de duce. Văduva lui Valdemar a încurajat câțiva conți din nordul Germaniei să se răzvrătească. Christopher fiind în confuzie, a fugit în Iutlanda de sud la Episcopul de Ribe. Regele a murit pe neașteptate, după Sfânta Împărtășanie. Potrivit unor surse contemporane, Christopher a murit după ce a băut vinul sfânt otrăvit din mâinile starețului Arnfast de Ryd, care se răzbunase pentru maltratatea Arhiepiscopului Erlendsen și pentru opresiunea regelui în legătură cu biserica. Excomunicarea regelui Christopher
Christopher I al Danemarcei () [Corola-website/Science/331276_a_332605]