72,529 matches
-
oricărei așteptări", creează, prin irupția unei iraționalități, o puternică emoție. "Reprezentația are drept obiect (...) niște evenimente care inspiră spaimă și milă, emoții deosebit de puternice când o înlănțuire cauzală de evenimente se produce împotriva oricărei așteptări; surpriza va fi atunci mai puternică decât dacă ele s-ar fi produs de la ele însele sau din întâmplare, pentru că noi găsim loviturile destinului deosebit de surprinzătoare când par să se întâmple voit." (cap. 9) Exigența de logică a spectatorului și înclinația lui către iraționalitate riscă să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
admite cu ușurință artificiul. Recunoașterea poate de asemenea apărea prin amintire, fie plecând de la semnele exterioare pe care eroul le descoperă (un tablou, de exemplu), fie plecând de la un lucru care îi este povestit. Atunci scena este înzestrată cu o puternică încărcătură emoțională. Când recunoașterea decurge dintr-un raționament, forma sa derivă din cea a silogismului. Astfel în Hoeforele, Eschil îi oferă Electrei ocazia să țină următorul discurs: "A venit cineva care-mi seamănă. Or, nimeni nu-mi seamănă decât Oreste
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
bune nici complet rele, unite prin relații de alianță. Pateticul este maxim când eroul ignoră pentru un timp identitatea celui împotriva căruia acționează. Oedip Rege, pe care Aristotel o citează de zece ori în Poetica, realizează acest model ideal. O puternică emoție se naște aici din lovitura de teatru care, dezvăluind identitățile, revelă existența unei relații de alianță între personaje care, ignorând-o, au transgresat interdicțiile. Din cauza acestei preferințe net afirmate de Aristotel pentru Oedip Rege, Teatrul Olimpic din Vicente, primul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
moral, cât și din punct de vedere estetic. Trei motive concură la a face arta scenică blamabilă. Pentru spectator, a merge la teatru înseamnă a păcătui; în ceea ce-i privește pe comedianți, care trec drept având moravuri depravate, o reprobare puternică îi copleșește; în ochii magistraților, teatrul face rău păcii cetății, certuri violente survenind frecvent la ieșirea de la spectacole. Trei alte vini, pentru a căror grabnică remediere pledează d'Aubignac, sunt enumerate pentru a explica dezinteresul publicului. Ele se referă la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Maintenon, se dezinteresează mai apoi. Jean Chapelain (1595-1674) popularizează în Franța regulile lui Aristotel. Considerat drept cel mai mare critic francez al timpului său, el se bucură pe atunci de o recunoaștere europeană. Acest om foarte influent, care are protectori puternici la curte, domnește în saloanele pariziene, la Madeleine de Scudéry în special. El se face cunoscut în mod strălucit chiar din 1623, prin Prefața sa la Adone al lui Marino. Dornic de a-și publica poemul epic la Paris, Marino
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de pericol, și ceea ce decurge în mod obișnuit de aici; al doilea, cel extraordinar, care se preocupă de lucrurile ce se întâmplă rar și în afara verosimilului obișnuit, ca un om șiret și un răutăcios să fie înșelat, ca un Tiran puternic să fie învins; extraordinar în care intră toate accidentele care surprind și care poartă numele de Soartă, numai să fie produse de o înlănțuire de lucruri ce se întâmplă de obicei. În afara acestor două genuri nu se face nimic care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Îndrăgostit de sublim, el caută situații excepționale, susceptibile să emoționeze spectatorul. Pentru a-și justifica alegerea, el invocă, în Discurs despre poemul dramatic, neverosimilul unor mari subiecte antice precum crimele Medeei, Clitemnestrei, care sunt totuși la originea unor piese foarte puternice. "Marile subiecte care pun cu putere pasiunile în mișcare, și aduc față în față impetuozitatea cu legile datoriei sau tandrețea legăturii de sânge, trebuie să depășească în continuare verosimilul și nu ar găsi niciun fel de crezare printre auditori, dacă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
întru totul de acord cu dumneavoastră, și absurditatea acestui lucru mi se pare atât de mare încât numai asta și ar fi destul să mă facă să pierd dorința de a lucra vreodată la poezia scenică chiar dacă aș avea o puternică înclinație. Și în această privință limba noastră se poate declara mai nefericită decât altele, fiind obligată, în afara versului, la tirania rimei, care înlătură teatrului orice verosimil și orice credit celor care aduc acolo vreo scânteie de judecată." Limbaj al convenției
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tare și cu o patimă care ar izbucni în mai multe rânduri, dar nu și pe celelalte, fiind pronunțate încet. Și ca să spun ceea ce cred despre această Compoziție, ar trebui ca celălalt Actor, după pronunțarea cuvântului cu o voce foarte puternică de către cel care ar face Monologul, să spună câteva cuvinte pline de uimire sau de bucurie în funcție de Subiect, și să se supere că nu poate auzi restul; uneori chiar, când Actorul care ar face Monologul și-ar reține vocea, ar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cei mai străluciți eleniști ai timpului. "Cea mai mare plăcere a sa era să meargă în străfundurile pădurilor abației cu Sofocle și Euripide, pe care-i știa aproape pe de rost." Emoția lui în fața acestor opere antice era atât de puternică, încât le-o comunica tuturor celor ce-l ascultau, când declama vreo tragedie. Se afla la Auteuil, acasă la Boileau, spune fiul său, cu D-l. Nicole și câțiva alți distinși prieteni. A venit vorba despre Sofocle, pe care-l
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cea care este prescrisă de relațiile de sânge, cea care este dictată de relațiile de dragoste sau de prietenie. Aceasta este forma pe care o îmbracă la el dilema. "Opozițiile între sentimentele firești și iureșul pasiunii sau severitatea datoriei formează puternice acțiuni, care sunt primite de auditoriu cu plăcere, și el se simte îndemnat cu ușurință să-l deplângă pe un nefericit oprimat sau urmărit de o persoană care ar trebui să se intereseze de integritatea lui, și care uneori nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se datorează faptului că, în imaginarul colectiv, începând din Antichitate, familia Labdacizilor ilustrează transgresarea interdicției incestului. În Prefață, Racine explică faptul că nu poate să existe loc pentru relația amoroasă în această piesă în care relațiile familiale sunt nemăsurat de puternice: Într-un cuvânt, sunt convins că sentimentele de tandrețe sau de gelozie ale amanților nu și-ar putea găsi decât foarte puțin loc printre incesturi, paricide și toate celelalte orori ce compun povestea lui Oedip și a nefericitei sale familii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sale familii." Din subiectul pe care i-l oferă povestea fiilor lui Oedip, pe Racine îl interesează ura frățească în stare pură, pe care nimic nu ar putea-o înfrâna. Pulsiunea de moarte ce inițiază această ură este atât de puternică, încât Eteocle și Polinice, indiferenți față de propria lor viață, nu pot decât să se omoare între ei. Implorările mamei lor Iocasta, cele ale Antigonei, sora lor, rămân neputincioase. "Etéocle: Nous avons l'un et l'autre une haine obstinée: Elle
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
au ajuns prin asta la acea teamă înțeleaptă, și dacă ea a corectat în ei pasiunea ce a provocat nefericirea pe care au deplâns-o." (Discurs despre Tragedie) 7.8. Părinții Bisericii și teatrul Cum teatrul pune în mișcare emoții puternice, la actor ca și la spectator, mulți părinți ai Bisericii, în secolul al XVII-lea, îl privesc cu suspiciune. Reluând argumentele lui Tertulian și ale Sfântului Augustin, unii construiesc împotriva lui un veritabil rechizitoriu. Nicole, în Tratat despre comedie (Traité
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Dumnezeu. Cei doi teologi iau în discuție însăși natura teatrului. Această artă este o incitare la păcat, reprezentând "pasiunile vicioase" drept plăcute și exacerbându-le. Nu numai că trebuie să existe pasiuni în Comedii, dar trebuie ca ele să fie puternice și violente, căci afecțiunile obișnuite nu sunt potrivite pentru a oferi plăcerea căutată, și nu ar exista nimic mai rece decât o căsătorie creștinească lipsită de pasiune de o parte și de cealaltă. Trebuie să existe totdeauna patimă, să pătrundă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în care o societate își va citi identitatea prezentă, adică în care clasa în evoluție, burghezia, se va putea privi. Interesul pentru ceea ce este particular depășește căutarea a ceea ce este universal. Niciodată grija pentru realitate nu a fost atât de puternică pe scenă. Teatrul apare ca un mijloc deosebit de favorabil de a instala ideologiile născânde, mai ales în Franța prerevoluționară. Munca aceasta de reflectare, profund novatoare, este de o importanță majoră, chiar dacă nu a produs în Franța vreo capodoperă. Introducând o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Iertare! Fiindcă o cifră cocârjată poate reprezenta într-un mic spațiu un milion, permiteți ca, zerouri ale acestui calcul enorm, noi să punem în mișcare forțele imaginațiilor domniilor voastre. Presupuneți că în incinta cuprinsă de aceste ziduri, sunt acum închise două puternice monarhii ale căror frunți semețe și amenințătoare nu sunt separate decât printr-un periculos și îngust ocean. Completați prin gândul domniilor voastre imperfecțiunile noastre; împărțiți un om într-o mie, și creați o armată imaginară. Imaginați-vă, când vorbim de cai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Alembert sur les spectacles, 1758). El nu poate suporta ca Molière să-l facă pe spectator să râdă pe socoteala lui Alceste, care îi apare ca omul cel mai virtuos din lume, însuflețit, în gesturile și vorbele sale, de o puternică ură împotriva viciului. În schimb, îl consideră pe Philinte, pe care Molière îl prezintă ca pe un om rezonabil, un monstru de egoism și de ipocrizie, o ființă pe care prea multă curtoazie a pervertit-o iremediabil. Cine este prin
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Zaïre, 1739), în Poliția spectacolelor (La Police des spectacles, 1745), în Lumea așa cum este (Le Monde comme il va, 1746). "Teatrul, scrie el în Epistolă dedicatorie la Orfanul din China (Epître dédicatoire de l'Orphelin de la Chine, 1758), este un puternic instrument de civilizație, marea școală a poporului și ceea ce spiritul uman a inventat vreodată mai nobil și mai util pentru a forma moravurile și pentru a le șlefui.... Într-adevăr nimic nu-i face pe oameni mai sociabili și nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vorbit înaintea lor. Sunt comedianți numai cu numele, dar inutili, și în grija companiei lor"." 2.4.2. Puterea emoțională a gestului Eminamente precursor, Diderot este primul teoretician care susține că gestul poate declanșa asupra spectatorului o reacție emoțională mai puternică decât cuvântul. "Există gesturi sublime, pe care nicio elocință orală nu le va reda vreodată", declară el în Scrisoare despre surzi și muți în folosința celor care aud și care vorbesc (Lettre sur les sourds et muets à l'usage
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se încrede în sensibilitatea lui, celui care muncește neobosit pentru rolurile sale. "Ceea ce-mi întărește opinia, spune el, este inegalitatea actorilor care joacă cu sufletul. Nu vă așteptați la ceva unitar din partea lor; jocul lor este rând pe rând puternic și slab, cald și rece, plat și sublim. Mâine nu vor reuși în locul în care au excelat astăzi; în schimb, vor excela în ceea ce nu au reușit în ajun. În timp ce comediantul care va juca din rațiune, studiind firea omenească, imitând
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este un spațiu fictiv în care actorul reproduce de "n" ori, cu indiferența analistului, o situație construită. "...dumneata povestești ceva în societate; emoția îți cuprinde măruntaiele, vocea ți se întretaie, plângi. Ai simțit, spui dumneata, ai simțit și chiar foarte puternic. Sunt de acord, dar te-ai pregătit pentru acest lucru? Nu. Vorbești în versuri? Nu. Totuși, erai urmărit de ceilalți, îi uimeai, îi impresionai, produceai un efect mare asupra lor. Este adevărat. Dar adu pe scena teatrului tonul dumitale familiar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu ar putea interesa spectatorul. "Numele de prinți și de eroi pot da unei piese de teatru o anumită emfază și o oarecare majestate; dar nu ajută cu nimic la realizarea emoției. Ceea ce face în mod obișnuit impresia cea mai puternică în sufletul nostru este reprezentat de nefericirea celor a căror condiție se apropie cel mai mult de a noastră; iar regii ne inspiră simpatie în calitatea lor de oameni, și nu în cea de regi. Dacă rangul mărește importanța neșansei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în mod special, adică de un rang civil nu nobil și nu bogat, pentru că nobilii și bogații sunt autorizați prin rang și avere să facă ceva în plus față de ceilalți. Ambiția celor neînsemnați este de a-i imita pe cei puternici, și acesta este aspectul ridicol pe care am căutat să-l pun în evidență, pentru a-l corecta dacă este posibil. "Goldoni evită tot timpul două excese, lacrimile și râsul farsei. El nu vrea să facă prea în profunzime apel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în Regele se amuză (Le Roi s'amuse) și Angely în Marion de Lorme, proscrisul în Hernani. "Mulțimea, căreia îi aparține viitorul dar căreia nu-i aparține prezentul, spune Hugo în Prefața la Ruy Blas; poporul, orfan, sărac, inteligent și puternic; aflat foarte jos, și aspirând foarte sus; având marcate pe spinare urmele servituții și în inimă premeditările geniului; poporul, valet al marilor seniori, și îndrăgostit, în mizeria și abjecția lui, de singura figură care, în mijlocul acestei societăți prăbușite, reprezintă pentru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]