KorAP: Find »[drukola/base=aluneca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...286 287 288 ...326 >

8,127 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

Roma. Am reușit totuși să culeg o informație de o extremă gravitate, datorită erorii unui consilier. „Nimic nu e mai rău pentru om decât o limbă care alunecă“, spunea califul Ali, Dumnezeu să-i cinstească obrazul! Or, limba acelui dregător aluneca necontenit. Când se discuta despre citadela din Alger, ocupată de necredincioși, omul acela spunea mereu „citadela din Cairo“, ajungând chiar să vorbească despre circazieni în loc de castilieni, până când un alt consilier, mult mai tânăr totuși, îi aruncă o căutătură atât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
în inima ta! La prima lacrimă pe care o văzuse curgând, Abbad se proptise în coate la fereastră, prefăcând-se absorbit de ceva văzut în grădină. Fără să mă uit la scaunele goale care ne înconjurau, m-am lăsat să alunec jos, cu ochii încețoșați. Ca și cum Nur s-ar fi aflat în fața mea, i-am adresat un murmur furios: — La ce bun să visezi la un palat când poți găsi fericirea într-o cocioabă de la poalele piramidelor! După câteva clipe, Abbad

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
strâns-o la piept, mi-am apăsat-o pe frunte, pe fața scăldată în lacrimi, pe buzele-mi tremurătoare. Se desprinse fără bruschețe: — Trebuie să merg țin să liturghia. Mă voi întoarce aici peste un ceas. Dându-mi drumul să alunec pe podea, ieși. Guicciardini izbucni în râs. M-am sculat și am înaintat către el, cu un aer amenințător. — Să te îmbrățișez sau să te snopesc în bătaie? A râs și mai strașnic. M-am prăvălit într-un fotoliu fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
În ce mă privește, eu n-am fost admis la discuție, dar i-am putut săruta mâna monarhului, gest pentru care abia de a fost nevoie să mă aplec, căci mă domina cu cel puțin o palmă. Ochii i-au alunecat pe deasupra mea ca umbra unei trestii, înainte de a se risipi în mii de scântei imperceptibile, în vreme ce ai mei fixau fascinați un punct precis de pe chipul lui, acolo unde un nas imens părea că ocrotește mustața fină, plonjând vajnic deasupra buzelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599

cutter pentru scrisori. Îl strecură pe sub tabla subțire a capacului, apăsând lama pentru a ridica metalul. Făcu asta pe o latură întreagă, deschizând cutia ca pe o conservă de fasole. Îndoind-o într-o parte, putea face obiectul dinăuntru să alunece afară. Inima îi bătea cu putere. În momentul în care dădu cu ochii de el, fu dezamăgit. Era o tăbliță de lut, pe care erau gravate niște mâzgăleli haotice, ca atâtea altele pe care le văzuse în acea seară, multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
i se obișnuiră cu întunericul, îl văzu pe Uri îngenunchind lângă pat, mâna lui caldă se afla acum pe obrazul ei. —Rănesc tot ce ating. Toți cei de care îmi pasă sfârșesc prin a fi răniți... Maggie simțea cum îi alunecă apa pe gât; părea să-i ușureze durerea, lăsându-i arsura chinuitoare să iasă afară. La naiba, totuși unde ai învățat să lovești în felul ăsta? —Cunoști răspunsul. —Vă luați în serios, voi israelienii, nu-i așa? spuse ea, frecând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
se apropiau. Iar acum se întâmpla altceva. Chipul Lolei Hepburn, fata din Valley cu figură plină de viață și coadă de cal, începea să se transforme. Ochii i se scurgeau, ca și cum ar fi urmat să se dizolve în lacrimi. Nasul aluneca și el în jos, fața acestei creaturi electronice nemaifiind veselă, ci din ce în ce mai hidoasă. Maggie nu putea decât să se uite cum trupul Lolei intra în descompunere, sânii topindu-i-se într-un vârtej de roșu, alb și albastru, ca o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
nemaifiind veselă, ci din ce în ce mai hidoasă. Maggie nu putea decât să se uite cum trupul Lolei intra în descompunere, sânii topindu-i-se într-un vârtej de roșu, alb și albastru, ca o înghețată într-o zi de vară. Acum vârtejul aluneca în jos, spre picioare, până când întregul corp deveni o baltă de noroi pe această stradă lăturalnică, avatarurile cu cap de iepure planând în continuare deasupra ei, ca vulturii ce se pregătesc să se ospăteze dintr-un stârv. Singura șansă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-i lui Orli pentru cizmele pe care le purta acum în locul pantofilor pe care îi lăsase în apartamentul fostei iubite. Cu toate astea însă, nu era echipată pentru așa ceva. Pe când se îndrepta spre locul de unde veneau vocile, piciorul drept îi alunecă și ateriză pe gleznă. Mai departe, își zgârie brațul de un ciulin, în încercarea nechibzuită de a apuca aerul pentru a se echilibra. Dar în curând reuși să parcurgă drumul de la stradă, acum avea în față o porțiune de pământ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
încredere, fie printr-un prieten personal sau un prim-ministru al vreunui guvern străin. Bineînțeles că israelienii și palestinienii păstrau o cale de comunicare. Se gândi acum din nou la acest lucru, stând întinsă pe patul hotelului, lăsându-se să alunece câteva minute într-un somn epuizat. Visă că rătăcea pe străzile Ierusalimului, nu în propriul ei trup, ci în cel al avatarului cu maiou creat de sora ei în Second Life. Plutea deasupra Domului aurit al Stâncii, avântându-se mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

GARDIANUL (Către ARTUR.): Chiar, ce s-a întâmplat? CĂLĂUL (Către ARTUR.): Ce v-a venit? ARTUR (Impresionat.): A fost o scăpare, o incertitudine... COLONELUL: Ce păcat! Ce păcat! GARDIANUL (Către COLONEL.): N-a vrut s-o scrie... CALĂUL: I-a alunecat mâna... ARTUR: N-o să se mai întâmple... GARDIANUL: Eu zic să ne îmbrățișăm cu toții... Să fim prieteni... Să ne povestim viețile... CĂLĂUL (Ia foaia din mâna COLONELULUI și i-o întinde lui ARTUR.): Poftim, rupeți-o cu mâna dumneavoastră! COLONELUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
GRUBI: Ce s-aude, Pendefunda? BRUNO: S-a terminat cu bine? FETIȘCANA (Râzând.): Ce vă pasă? GRUBI (Rugător.): Zău... FETIȘCANA: A ieșit. Acum se-ntremează. Da’ văd că n-ați făcut nimic. GRUBI: Nu merge. S-a-mbuibat cu zgrunțuri. Ne-a alunecat talpa de două ori. Dac-o ține tot așa... FETIȘCANA: Treaba voastră. (Răstoarnă găleata cu lături în groapă și pleacă.) GRUBI: Ce putoare! BRUNO: Bună! GRUBI: Da-i cam bleagă... BRUNO: E-e! GRUBI: Zău. O dată am rugat-o și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
cei doi nu îndrăznesc să intervină, sunt paralizați de spaimă; din adâncul gropii se aude un urlet dement, BRUNO luptă ca să iasă, reușește să se ridice puțin, este tras din nou în adânc; se agață de lucrurile din jurul gropii care alunecă însă sub forța care îl trage pe BRUNO în groapă; BRUNO urlă, strigă după ajutor, plânge; GRUBI nu înțelege în primele secunde despre ce este vorba.) BRUNO ( Alunecând în groapă.): Uiii! Gruuuubiiiii... Uahhhhrrrr... etc. Etc. etc... GRUBI (Crezând că sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
tras din nou în adânc; se agață de lucrurile din jurul gropii care alunecă însă sub forța care îl trage pe BRUNO în groapă; BRUNO urlă, strigă după ajutor, plânge; GRUBI nu înțelege în primele secunde despre ce este vorba.) BRUNO ( Alunecând în groapă.): Uiii! Gruuuubiiiii... Uahhhhrrrr... etc. Etc. etc... GRUBI (Crezând că sunt încă în reconstituire.): Ce e, mă? BRUNO: Ajutor! Ajutor! GRUBI: „Ce e, mă?” BRUNO: Ajutor! Grubi! (Se produce o învălmășeală cumplită pe marginea gropii; personajele, dându-și seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
prindem puteri... MACABEUS (Către PARASCHIV.): Ca să prindă puteri... INAMICUL (Către PARASCHIV: că dacă nu dormim, haț, nu mai avem putere, ne clătinam, ca două degete care se clatină pe masă, uite, pâș-pâș, gluc... pâș-pâș, gluc... vezi? nu se pot ține... alunecă...) PARASCHIV (Către MACABEUS.): El nu se poate ține pe picioare dacă nu doarme. INAMICUL (Către MACABEUS.): Minte. MACABEUS (Către PARASCHIV.): Minți. PARASCHIV (Adormit ușor după masa copioasă.): De ce mint? MACABEUS (Către INAMIC): De ce minte? INAMICUL (Către MACABEUS.): Eu pot să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
îi descoperă și pe cei doi dormind; PARASCHIV cântă în transă; SOLDATUL BINE ECHIPAT își potrivește arma și deschide focul; rafale scurte; PARASCHIV zvâcnește, se rostogolește prin aer, rafala îl izbește de perete, sânge pe perete, cu ochii deschiși PARASCHIV alunecă la pământ, privindu-l pe SOLDATUL BINE ECHIPAT; urmează INAMICUL, care este secerat prin somn sau în momentul în care încerca să se ridice; zvâcnet, sânge, încremenire; MACABEUS scoate un urlet, e secerat și el de rafală, cade, se zvârcolește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
tremurătoare, triumfătoare, intrând în toți porii și jupuind toate celulele nervoase; SOLDATUL BINE ECHIPAT se sperie, se sperie cumplit de tot, face o mișcare de întoarcere, în această mișcare își scapă un picior, scara se prăbușește, soldatul își pierde echilibrul, alunecă de tot, chepengul cade și SOLDATUL BINE ECHIPAT rămâne agățat de chepeng, cu mitraliera la gât și cu trompeta după curea; se zvârcolește de câteva ori, apoi se liniștește, strivit de melodia care ia în posesie universul; ultima imagine: SOLDATUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
să cânte la violoncel. BĂTRÎNUL CU BASTON deschide larg ușile. Afară e noapte, plouă torențial, din când în când tună și fulgeră. DOAMNA CU VOAL îl împinge afară pe BĂRBATUL CU VIOLONCELUL, în timp ce BĂRBATUL CU ZIARUL ridică mereu umbrelele care alunecă și i le așează subsuoară BĂRBATULUI CU VIOLONCELUL.) BĂRBATUL CU ZIARUL: Ia-le. BĂTRÎNUL CU BASTON: Pune-i-le. DOAMNA CU VOAL: Dă-i-le. BĂTRÎNUL CU BASTON: Încet. DOAMNA CU VOAL: Hai, hai! BĂRBATUL CU ZIARUL: Ține mai strâns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
DOAMNA CU VIOLONCELUL (Ușor disperată.): Dar cu violoncelul ce facem? BĂRBATUL CU ZIARUL (Se așază pe un scaun și-și întinde picioarele pe un altul.): Oh, săracu’ taică-meu, să fi trăit el să vadă toate astea... DOAMNA CU VIOLONCELUL (Alunecând spre BĂRBATUL CU ZIARUL.): Dar cu violoncelul ce facem? BĂTRÎNUL CU BASTON (Scoțând din buzunar un ghemotoc de hârtie unsuroasă.): Vreți o bucățică de halva? BĂRBATUL CU ZIARUL: Halva? N-am mai mâncat halva de nu știu când. BĂTRÎNUL CU

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
vedeți... Or să dea fântânile p-afară... DOAMNA CU VIOLONCELUL: Dar cu violoncelul ce facem? BĂRBATUL CU ZIARUL (Care nu o aude și n-o vede, nici el, pe DOAMNA CU VIOLONCELUL; lingându-și degetele.): Bună. (Pauză. DOAMNA CU VIOLONCELUL alunecă de la unul la altul, dar treptat întrebarea ei obsedantă și neauzită se va orienta spre sală.) DOAMNA CU VIOLONCELUL: Dar cu violoncelul ce facem? BĂTRÎNUL CU BASTON (Către BĂRBATUL CU ZIARUL.): Huh, acu’ chiar că parc-aș ațipi puțin... BĂRBATUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
de la-nceput... (Se duce și încearcă să închidă, și el, ușa.) Trebuie luat din scurt. (Nu reușește să închidă ușa. Ziarul ud i se lipește de picioare.) Pân’ la urmă tot cum am spus eu a fost. DOAMNA CU VIOLONCELUL (Alunecând spre el, tot mai disperată.): Dar cu violoncelul ce facem? BĂTRÎNUL CU BASTON (Meditativ, poate pe jumătate ațipit.): Și acum, când te gândești... parcă nici n-a fost... S-a dus, s-a evaporat.. Ce e și omul ăsta... DOAMNA

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
n-o să mă credeți, dar eu simt când îi este frig... când începe să geamă de frig... Ehe, multe aș avea eu de spus, domnule... Sunt zile când simt cum acoperișul, cum acoperișul acesta roșu... începe să curgă, începe să alunece încet... peste pereți... peste uși și peste ferestre... Se lasă în jos, ca un animal pe care îl dor genunchii, ca un animal obosit... Priviți, domnule, priviți aici, această lespede... acest peron lung... fiți atent, domnule... (Se lasă în genunchi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
somnului. Era magnific, se făcea, de pildă, că începusem să cobor într-o prăpastie... Da. Ha, ha, ha... HAMALUL: Să-l ducem la culcare. Bătrânul s-a prostit de tot. ȘEFUL GĂRII (Se sprijină, epuizat, de zidul din față și alunecă la pământ.): Sunt gata să mor. Am să mor din lipsă de ploaie. CASIERUL (Râde isteric.): He, he, he... N-ai să mori niciodată, mincinosule. HAMALUL: Ai să mori în patul tău, ca un gândac. IOANA: De ce-l faceți gândac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

cât, era evident, Roger Howard nu glumea și nici nu-și bătea joc de mine și de naivitatea mea Într-ale fizicii și cosmologiei. Mai grav era Însă altceva. Simțeam că, fără să-mi dau seama, mă prăbușesc În necunoscut, alunec Într-o altă dimensiune a realității. Una teribilă și Înfricoșătoare. - În aparență spuneți? Dar ce poate fi mai umilitor decât să cobori de la statutul de minune a lumii și pildă a viețuitoarelor (parcă așa proclama un dramaturg omul cu majusculă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
oprit și mi-a fixat lumina lanternei În ochi. Nu m-am ferit, așa cum probabil se așteptase, drept pentru care, după câteva clipe În care mi-a cercetat fizionomia, de parcă atunci mă vedea Întâia oară, a lăsat spotul gălbui-roșiatic să alunece iar de-a lungul pereților tunelului. - Ziua ai ceva mai mult haz. Și cu eforturi mai mici, pe deasupra. O să te pun imediat la curent cu tot ce trebuie să știi, deși aș fi preferat să aleg eu momentul. Și poți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]