12,966 matches
-
elementară a limbii române, Editura Librăriei Isr. Kuppermann, Iași, 1897; Originea românilor, vol. I. Ce spun izvoarele istorice; vol. II. Ce spun limbile română și albaneză, Tipografia "Viața românească" S.A., Iași, 1925, 1928. PLATON (427 î.Hr.- cca. 347 î.Hr.), filozof antic grec, discipol al lui Socrate, autor al dialoguri (35) devenite celebre, care pun bazele filozofiei europene, prin temele dedicate metafizicii, eticii, artei și politicii. Problemele cunoașterii și ale limbajului cunosc o abordare la care filozofia ulterioară se va raporta obligatoriu
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care își expune principiile fonetice în normarea limbii române. Lucrări de referință: Lepturariŭ rumînesc cules de-n scriptorĭ rumînĭ, 3 vol., Wien 1862-1865 (Antologie); Grammatik der rumänischen Sprache für Mittelschulen, Wien, 1864, Cernăuți, 1882. Marcus Fabius QUINTILIAN (cca 35-96), retor antic care a elaborat, în secolul I, un manual de referință pentru predarea și însușirea regulilor oratoriei: De institutione oratoria (Despre oratorie). François RASTIER (n. 1945), lingvist francez, specilist în semantică, semiotică și hermeneutică. Lucrări de referință: Idéologie et théorie des
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sfârșit, totul era recurent și se rotea veșnic. Acest mit al eternei reîntoarceri, cum îl numește Eliade, la un act primar, un arhetip plasat undeva la originile cosmosului, în illud tempus, în eternitate, era imitat în mod repetat, la popoarele antice, de către monarh sau preot, pentru a regenera lumea în care trăiau. Marele Timp al marilor cicluri cosmice este însoțit de mitul vârstelor succesive, al "vârstei de aur", aflată la începutul ciclului. Această ciclicitate reprezintă răspunsul omului culturilor tradiționale la "teroarea
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
al "vârstei de aur", aflată la începutul ciclului. Această ciclicitate reprezintă răspunsul omului culturilor tradiționale la "teroarea istoriei" prin chiar refuzul acesteia, prin abolirea permanentă a creației, el trăind astfel fără încetare în momentul atemporal al începuturilor 1. Pentru grecii antici, preocupați de descoperirea principiilor prime ale universului, de ceea ce este esențial, imuabil și etern, a căuta să găsești un sens în curgerea istoriei ar fi fost o pierdere de timp. În cultura greacă, lumea și conștiința erau lipsite de simțul
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
pleacă. Supunerea în fața sorții este trăsătura caracteristică a spiritului grec. "El nu avea conștiința libertății spune Berdiaev acea libertate a subiectului de a crea istoria fără de care nici împlinire nici înțelegere nu este posibilă"3. Dar oare hybris-ul eroului antic nu este o formă de libertate? Ar fi de ajuns să ne amintim de Oedip, care își împlinește destinul tragic tocmai pentru că părinții săi încercaseră să-l evite. Icar și Ahile sunt și ei pedepsiți pentru că i-au sfidat pe
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
împlinește destinul tragic tocmai pentru că părinții săi încercaseră să-l evite. Icar și Ahile sunt și ei pedepsiți pentru că i-au sfidat pe zei. În acest fatalism universal, deși legat în lanțuri, Prometeu apare ca singurul om liber al Greciei antice. Într-o lume supusă schimbării, o palidă umbră a adevăratei lumi a Ideilor, trupul omului nu este decât o închisoare a sufletului nemuritor, cel care nu poate fi distrus în virtutea preexistenței și participării sale la lumea ideilor. Sufletul, scrie Platon
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
nu poate fi distrus în virtutea preexistenței și participării sale la lumea ideilor. Sufletul, scrie Platon în Phaidon, este cel care face posibilă cunoașterea, în viața aceasta, prin reamintirea (anamnesis) adevărurilor eterne sau a celor uitate dintr-o viață anterioară. Grecii antici, mai mult decât oricare alt popor, au contribuit la ideea imortalității sufletului. Dar această concepție era străină evreilor, pentru care centrul de gravitate stătea nu atât în destinul individual al omului, ci în acela al poporului ca întreg 4. Concepțiile
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
istoriei"11. Vechiul Testament este teologia istoriei prin excelență. El exprimă în cel mai înalt grad viziunea ebraică asupra istoriei. Iar aceasta poate fi redusă la două axiome fundamentale: creația lumii ex nihilo și manifestarea providenței divine în istorie. Atitudinea omului antic față de timp se răsfrânge atât asupra viziunii asupra istoriei și sensului ei, cât și asupra modului în care istoria este consemnată. Teologul american William Dean avansează două teorii cu privire la teologia istoriei: teoria martorului și teoria participantului. Conform primei teorii, istoricul
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
o direcție. Prin această Întrupare sau in-temporare a Cuvântului lui Dumnezeu, cum o numește Emil Brunner, timpul a fost încărcat cu o tensiune imensă. A devenit, așa cum am spus, timpul așteptării, al deciziei și încercării 15. Dacă până atunci timpul anticilor părea fără noimă, punctat doar de caracterul sezonier al sărbătorilor ritualurile păgâne sau riturile personale de inițiere estompând orice vectorialitate, după Întrupare Eternitatea curbează timpul ca o gaură neagră. Pentru creștin linia de demarcație în istoria mântuirii nu mai este
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
Este victoria definitivă a nominalismului asupra realismului, universalia definindu-se acum strict ca nomina, sau, cum remarcă Laurence Wood, triumful epistemologiei în detrimentul ontologiei specifice preocupărilor medievale. Odată cu postmodernismul va veni rândul hermeneuticii să exprime spiritul timpului. Scrierea istoriei în viziunea antică și medievală era simplex narratio gestarum, simpla relatare a lucrurilor așa cum s-au întâmplat într-adevăr (ut gestae). Martorul ocular era considerat un istoric ideal, cu condiția să fi respectat adevărul. "Istoria este relatarea evenimentelor prin care aflăm ce s-
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
Martorul ocular era considerat un istoric ideal, cu condiția să fi respectat adevărul. "Istoria este relatarea evenimentelor prin care aflăm ce s-a întâmplat în trecut. Cuvântul provine din grecescul hapo tou historein, adică a vedea sau a recunoaște: nici un antic nu a scris istorie fără să fi fost prezent și să fi văzut evenimentele pe care urma să le consemneze", scrie Isidor din Sevilla în Etimologiile sale, afirmație desigur hazardată, întrucât ubicuitatea este o abilitate exclusiv divină. Această viziune este
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
deschide în ambele sensuri. În orice moment există o repetiție de momente infinite, și orice moment este o afirmare a vieții. Aceasta este eschatologia lui Nietzsche 125. De aici refugiul său în studiul disciplinelor clasice, al antichității grecești și tragediei antice. Prezentul este pentru el decadent, viitorul sumbru, doar trecutul, și anume tragedia antică, îi mai oferă calea spre afirmarea și triumful vieții. La sfârșitul secolului al XIX-lea, sub influența istoriografiei pozitiviste, a existat o tendință (Reimarus, Eichhorn, Paulus, Renan
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
și orice moment este o afirmare a vieții. Aceasta este eschatologia lui Nietzsche 125. De aici refugiul său în studiul disciplinelor clasice, al antichității grecești și tragediei antice. Prezentul este pentru el decadent, viitorul sumbru, doar trecutul, și anume tragedia antică, îi mai oferă calea spre afirmarea și triumful vieții. La sfârșitul secolului al XIX-lea, sub influența istoriografiei pozitiviste, a existat o tendință (Reimarus, Eichhorn, Paulus, Renan) de a-l recupera pe omul Iisus (der historische Jesus), în detrimentul personajului biblic
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
de a sfida suveranitatea lui Dumnezeu. Întruparea Fiului lui Dumnezeu, faptul central al istorie creștine, este un eveniment unic și irepetabil calitatea esențială a ceea ce este istoric. El nu este doar un principiu abstract cu valoare instrumentală, ca logos-ul antic, El capătă și natură empirică, carne și oase. În Iisus Hristos, Logosul nu mai este doar domeniul ideilor, valorilor și legilor care guvernează și dau sens istoriei, ci este el însuși istorie. Viața istorică a Logosului este sursa istoriei, punctul
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
ar fi putut lesne împăca din nou între ei, fie din pricina relelor îndurate în interior, fie din pricina căinței lor"37. Profeția lui Iisus este întărită de Iosefus prin referiri la tradiția profetică iudaică, confirmată de abuzurile zeloților: Căci dăinuie o antică revelație a unor oameni pătrunși de inspirație divină, potrivit cărora orașul va cădea în mâinile dușmanului, iar Templul va fi mistuit de flăcări potrivit datinilor războiului atunci când, bântuită de o răscoală, mâinile unor localnici vor profana incinta preasfântă a Domnului
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
J.W. Evans (ed.), Scribner, New York, 1957. Marrou, Henri Irénée, St. Augustine and His Influence through the ages, trad. de Patrick Hepburne-Scott, Harper Torchbooks, New York, 1957. Idem, Teologia istoriei, Editura Institutul European, Iași, 1995. Idem, Sfântul Augustin și sfârșitul culturii antice, traducere de Drăgan Stoianovici și Lucia Wald, Ed. Humanitas, București, 1997. McGrath, Alister E., Historical Theology, An Introduction to the History of Christian Thought, Blackwell Publishers, Oxford, 1998. McIntire, C.T., God, History and Historians: Modern Christian Views of History, Oxford
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
imperatoris Constantini, liber primus, cap. XXVIII, în Migne, Patrologia Graeca, vol. 20, col. 46. 59 Ibidem, p. 77. 60 Gheorghe Văduțescu, Filosofia primelor secole creștine, Editura Enciclopedică, București, 1995, p. 87. 61 Cf. H.I. Marrou, Sfântul Augustin și sfârșitul culturii antice, traducere de Drăgan Stoianovici și Lucia Wald, Ed. Humanitas, București, 1997, p. 377. 62 Cf. Etienne Gilson, History of Christian Philosophy in the Middle Ages, Sheed and Ward (ed.), Londra, 1955, p. 80. 63 Saint Augustin, op. cit., XIV, 28, p.
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
luptat în zadar îl macină pe Marius Marian Șolea. Nu vrea să recunoască. Faptul că unii îl consideră nebun îl deranjează. Dar e convins că e crucea lui. „Eu nu vreau să schimb paradigma culturală a eroului. Nici a eroului antic, nici a celui modern. Eu îndeplinesc un lucru banal. Pare anormal ce fac eu pentru că nu face nimeni. Dar e banal, ar trebui să facă toți. De aia pare anormal, pare o chestiune absurdă“, îmi spune. În 2007 a scos
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
mai mult decît un element de fundal. Acesta poate fi decisiv - jucînd rolul unui personaj - în a determina un personaj să se comporte într-un anume fel. Rolul mai important al cadrului - pe jumătate însuflețit, amenințînd sau alinînd asemenea corului antic sau emblematic - își are originea în romanul clasic englez începînd cu Dickens și continuînd să se dezvolte și să se articuleze în operele lui George Eliot, Thomas Hardy și D.H. Lawrence. Totuși, un tip de roman în care mediul înconjurător
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
numită "trezirea Yoga", eliberează o energie care ridică valorile "adevărului", capabilă să vindece pe sine și pe alții. 7 Graham Hancock (născut în 1950), jurnalist și scriitor de ficțiune, dedicat teoriilor neconvenționale ale stărilor de conștiință și ale miturilor civilizațiilor antice. 8 Colin Henry Wilson (1931-2013) descrie potențialul conștiinței ca un model de a elabora știința prin elaborarea ficțiunii. Cartea Ritualuri în întuneric, apărută în 1960, se inspiră din marii scriitori ai vremii și transformă ideile lor filosofice în ficțiune: Mintea
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
să fi fost influențat de Hippocrate, care, în încercarea de a da o interpretare curativă emoției, utiliza cuvântul "catharsis". Până la Aristotel, termenul de "catharsis" era întrebuințat în exclusivitate ca termen medical, cu sensul de "purgație", purificare, cuvânt provenit din greaca antică, kathairein, adică "purificat" sau "curat", și folosit pentru a exprima "încheierea" menstrelor (la femei). Odată cu Aristotel sensul s-a lărgit, cuprinzând noțiunea de purificare spirituală (spre exemplu, purificarea după încălcarea unui tabu, în templu). Aristotel, în lucrarea sa Poetica, descrie
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
1938, și altele), plecînd de la sugestia lui Servien, că ritmul înseamnă "periodicitate percepută", analizează matematic proporțiile trupului uman în arta mediteraneană și observă convergența lor într-un același raport numeric, numărul de aur, cunoscut de Platon, Pitagora și inițiații lumii antice, ceea ce demonstrează unitatea de cultură a zonei Mediteranei. Repetarea proporțiilor în artele spațiale creează uri ritm interior, transformînd continuitatea materiei în discontinuitatea emoțiilor. Se poate vorbi atunci de ritm ca lege generală a artelor spațiale și temporale (muzica, poezia), la
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
la Viena, bolnav de tuberculoză și "predispus filosofării", se desfășoară într-un interval aparte, delimitat, în roman, prin două citate din autorii clasici Horațiu și Tibul. Câteva versuri din Carmen saeculare marchează începutul visului și amintesc de ludi saeculares, serbările antice dedicate zeilor infernali, ce aveau loc la începutul fiecărui nou veac roman. În 1914, însă, se împlinea un veac roman, adică 110 ani, de la eliberarea sârbilor de sub dominația turcească, în răscoala condusă de Karađorđe în 1804 (vezi și Postfața semnată
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
folosite pentru coordonarea copulativă. În grupul nominal ele se folosesc mai ales în enumerări (în special precum și; ca și și la fel ca și sunt mai rare în GN): (258) Cumpăr o vază, o masă ca și / precum o statuie antice. Fiind o coordonare copulativă, sunt aceleași probleme de acord ca la coordonarea prin și. Aceste locuțiuni fac ca interpretarea colectivă (un singur referent) a sintagmei coordonate să fie mai puțin acceptabilă: (259) a. *colegul ca și prietenul meu, Gheorghe b
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
etc."; (33) Mi-i să nu mă scoți din sărite (Creangă) − mi-e că/să nu "mă tem că/să". Ca regent al unor forme verbale, a fi are următoarele sensuri: (34) Când este a se face vreo înmormântare, obiceiul antic cere a se așeza poduri în calea mortului (Alecsandri) − "a avea motiv, a avea de ce; a avea destinația sau menirea (de a...), a trebui etc."; (35) Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă (Creangă) − "a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]