7,814 matches
-
zisa sufragerie a Liei și a mea. Ele însă s-au mulțumit cu cea mică din fund, în salon nefiind sobă. Dar să fi și fost, nu s ar fi instalat acolo, era salonul intangibil și destinat numai primirilor oficiale. Bietele fete, foarte discrete și liniștite, făceau tot ce puteau ca să nu le simt. Ele erau foarte înghesuite, grație mie; niciodată însă n-au dat nici cel mai mic semn de neplăcere și, când am plecat, dânsele plângeau mai mult. În
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
trimiși în Moldova, în schimb cu cei germani de acolo. Le-am strâns, de la noi și de la amici, ouă, brânză, cârnați și ceva parale, căci Crucea Roșie nu le dădea decât puțină slănină și pâine, iar germanii, un ceai seara. Bieții oameni erau foarte emoționați, gândindu-se la tristul efect ce erau să facă acasă infirmi cum erau, dar se bucurau mult de a scăpa de sub paza vrăjmașului și de a-și regăsi vatra. Cei care rămâneau erau foarte deprimați și
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
ciudat, părinții redeveniți români de 18 ani încoace, căsătoriți dinainte cu rusoaice, nu vorbesc în familie [româna] și n-au învățat-o copiilor lor născuți după război. Mulți nu s-au hotărât să-i trimită la liceul român, și această biată generație este într-adevăr sacrificată; nu mai au avere, nu au instrucțiune, un nume mare nu mai poate fi îndestulător pentru a le da o situație în lume. Cei de jos n-au avut vreme să se ridice în număr
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
o sinteză artistică, eliminând toate amănuntele neplăcute, toate greutățile prezente, se crea un ideal, o legendă, care, ca toate legendele, era mai puternică decât istoria și, în fond, mai adevărată, căci era oglinda sufletelor, nu a faptelor. Într-acest chip, bieții oameni răbdau toate nevoile, nu cu filozofie, ci cu voioșie. Inventau știri bune, nu se știa de unde porneau, dar, din gură în gură, creșteau, nici o discuție, nici o dezmințire nu le oprea; manifestații imaginare la Iași, la care mii de persoane
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
drepturilor lor, cu mult înainte de Tratatul de la Paris. Impresia a fost penibilă: tă cerea și tristețea lor contrasta cu defileul românilor și părea ca o prevestire a complicațiilor din viitor. Abia se sfârșise defileul și o ploaie torențială inundă orașul. Bieții oameni fugeau în toate părțile, cei mai mulți aveau ploaiere (frumosul termen ardelenesc), muntenii - glugi mari care îi acopereau cu totul. Grija de căpetenie era pentru frumoasele cojoace albe ca zăpada, singura scăpare era să le întoarcă pe dos. Când se sfârși
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
cu coșurile ridicate pe la bisericile principale și primărie. Din nenorocire, a trebuit închis landoul regal înghirlandat cu flori albe, tras de patru cai albi, înhămați frumos și încălecați de surugii în haine găitănate; șiroaie de apă pe străzi, unde însă bieții țărani își țineau locul cu stoicism. Doamnele care se ocupaseră de dejunul rămas nemâncat ne arătau cu tristețe prăjiturile extraordinare, fructele aduse de departe și toate pregătirile deșarte care încărcau mesele imense, menite a fi golite numai de ele însele
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
gust, nici acea sclipire atât de răspândită la românce. Dânsul se ocupa de partea artistică din casă, dânsa, chiar în grădină, numai de cea tehnică. Cu toate sforțările, îi era însă imposibil să echilibreze vârstele lor așa de disproporționate, și biata femeie, răsfățată, adulată, nu fu într-adevăr fericită. Ba avu nenorocul să întâlnească un om de valoare, pe baronul d’Aehrenthal 275, care cred că s-ar fi hotărât la orice pentru a-i reface o viață mai normală, dar
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
ceai, la muzică, unde cânta quartetul lui Dall’Orso, Dinicu, Enescu și alți artiști. Prințul și principesa parcă nici nu-l știau [pe Costache], nici un semn de viață. Dânsa era foarte supărată că i se impusese un medic român. Acest biet medic ducea o viață de pușcăriaș, nu îndrăznea să facă nici o plimbare, necum să se repeadă la Predeal, de frică de a nu fi prevenit la timp când ar sosi ceasul așteptat, tocmai ca să-i facă în necaz regelui și
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
și stăturăm de vorbă îndelung. Eram destul de legate, ne vedeam la fiece călătorie a lor la București și fusesem să-i văd la Iași, locuind la dânșii. Îmi arătau afecțiune și eu căutam toate ocaziile ca să-mi împlinesc făgăduiala făcută bietei mame muribunde. Deodată, cu impulsiunea ce punea în dorințele ei, sări de pe divanul pe care era lungită și, luându-mi mâinile, zise: „Tante Sabine, trebuie să am un fiu, trebuie!“, „Fiu ori fiică, tot una ce va fi cel dintâi
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
într-adevăr cu o putere de percepțiune extraordinară. Unei doamne, alături de mine, i-a descris pe soțul ei în plăcuta societate a unei cucoane blonde, la băi de mare; alteia, pe fiul ei la o petrecere oarecare - lucruri de care bietele femei se temeau și de la care nu-și puteau înlătura gândirea. Când veni rândul meu, îmi închipuii pe micul meu nepot Ion Niculescu-Dorobanțu la Predeal în vila mamei. «Olé, beau ciel! quel bleu! et des sapins autour, une joli maison
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
și lucrări practice. Asta semăna foarte bine cu un post de paznic la o turmă de iepuri. Erau zilele de după război, când orice răgaz însemna o fericire, era primăvară imperială, viața ne chema spre soare, aveam cu toții tendințe centrifuge și bietul doctor, cu o figură permanent necăjită, abia de putea ține inventarul acestei trupe de nărăvășie, prea puțin interesată de diferitele "bulioane" pe care se cultivau microbii și de caracterele speciale ale virușilor invizibili asasini care ne lăsau perfect indiferenți. Ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
cu ușa, omul înscenează un furt căruia i-ar fi căzut victimă în trenul de Praga, lipsindu-l tocmai de milionul pe care-l purta cu sine pentru a-l înapoia creditorului. Prin riscanta stratagemă comisul nu urmărea, în fond, bietul de el, decât să obțină o amânare a scadenței, un răgaz pentru a putea face din alte părți rost de banii cheltuiți cu ușurătate, dar pe care ține, orice-ar fi, să-i restituie. Reușește până la urmă, după un șir
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
sau trei avizări ale forurilor „de îndrumare“, venind după acelea pe care le dădeau editurile sau redacțiile revistelor. Acestea își sporiseră și ele vigilența, bineînțeles. Efectele noului curs (de fapt, ale reluării celui vechi) le resimțeam din plin și noi, bieții corectori, țintuiți în tipografie trei zile înaintea apariției revistei, cum spuneam, în așteptarea valurilor succesive de „observații“ pe care trebuia să le „operăm“ în pagini. Șefii Gazetei, Paul Georgescu și cei doi adjuncți ai săi, Milo Petroveanu și Vicu Mândra
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
a scris în al său Journal de voyage o pagină deosebit de frumoasă asupra condițiilor orașului ce se află în componență Marelui Ducat, ceea ce demonstrează că relațiile dintre orașe se schimbaseră puțin în comparație cu a doua jumătate a secolului al XIV-lea32. "Acest biet oraș se îmbată cu libertatea pierdută construită pe această imagine deșarta a ceea ce era odinioară. Ei au nouă miniștri și un gonfalonier pe care ii aleg din două în două luni. Aceștia se ocupă de menținerea ordinii, sunt întreținuți de
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
ca un bonom și hâtru bănățean, Cornel Ungureanu iluminează această reticență: "De ce, se întreabă cei care nu știu că în arborele genealogic al combatantului se află un strămoș Djuvara huiduit de Eminescu. Strămoșul Djuvara nu-i, pentru poet, decât "un biet omușor de pe la Brăila", care vrea să facă la Viena politică socialistă". Și, autorul istoriei secrete încheie, urechindu-l părintește, ca pe un școlar nătâng, pe expansivul (actualmente) istoric Neagu Djuvara: "După 125 de ani de la articolul lui Eminescu, strănepotul ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
îi clănțănește în mână fără să ieie foc, și cu toate acestea, vulpea în aceeași clipă cade moartă la pământ. Am făcut cu toții un chef nespus de această ciudată întâmplare. Unii spuneau că Rosetti are farmec la pușcă; alții că biata vulpe a murit de spaimă în momentul când i-a zărit căciula cea țurcănească; iar Cățeaua susținea că a fost împușcată de dânsul în iarna trecută și că abia acuma i-a venit ceasul să moară. Las pe Cățeaua, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
vechi amic de vânătoare Ce zburda de neastâmpăr, apucai peste ogoare. O! Să fi văzut ce falnic păream astfel pregătit! Cu-a mea armă, dragă soră, mă credeam nebiruit; Inima-mi era fierbinte, pășeam larg ca un viteaz; Vai de bietele dihănii din fânațe, de pe iaz!... Pe sălbateca natură, astăzi mai cu osebire Voiam să se-ntemeieze dreptul meu de stăpânire. Fulger, tunet, moarte crudă, toate le țineam în mână; Să culeg a mele lauri, torba-mi sta la îndemână. Iară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
prin faptul Unirei, a compețiunelor la Domnie, a influenților străine rău voitoare. Intrasem într-un necunoscut încărcat de cele mai mari pericole și o groază cuprinsese toate inimile. În această situațiune, câte nenorociri n-ar fi putut să cadă pe biata țară, dacă oamenii încercați de la 1848, care prin muncă și sacrificii au realizat Unirea, visul secular al neamului nostru, n-ar fi prezidat și de astă dată destinele țărei. Cu un an și mai bine înainte de detronarea lui Cuza, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
poate m-a învața ce să fac, suspină amicul meu. Ne-am întors la Maiorescu, însă, când să pun mâna pe clopot ca să sun, mă uit la el și ce să văd? Îl năpădiseră lacrimile așa de tare, încât plângea bietul om în hohot mare, de i se rupea pieptul. Neputând intra astfel, l-am dus acasă; iar după ce am plecat de la el, moscalul 105 mă întrebă îngrijat: Ce?... Cocanaș e bolnav?... Da, era bolnav, precum au fost de când lumea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
să se zbată omul care are naivitatea de a crede că poate ca în alte țări să-și facă o carieră prin cultivarea literilor. E trist, dar e adevărat. Să sperăm însă că vor veni vremi mai bune pentru acești bieți rătăciți în codrii literaturei și că vor ajunge și ai odată pe cărarea ce-i va duce în poiana luminoasă. Să sperăm că poporul nostru, ghiftuit de hrană exotică, indigestă, ce consumă zilnic, va înțelege că trebuie să-i prefere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
a lungul trupului și mă hotăram să nu-mi mai pierd vremea scriind. Dar iarăși altă dată un lucru de nimic, un te miri ce, un colț de cer albastru, o rază de soare strecurată prin geamuri făcea să vibreze biată inima mea vecinic agitată, vecinic bătută de valuri între speranțe și decepțiune, așa că uitând hotărârea luată, cădeam fără voie în păcatul bețivului care nu-și poate stăpâni patima, și începeam din nou să înnegresc hârtie. Un lucru însă pot mărturisi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și, adresându-mă lui Catrințaș, îi zisei: Măi Catrințaș!... Ia spune și tu ce întâmplări ai avut în viața ta de vânător? Ce să am, cinstiți boieri? răspunse pristavul, scărpinându-se în cap. Ce pot eu să vă spun, un biet țăran de la munte, pe lângă cele spuse de dv. care ați umblat și ați văzut atâta lume. Oricum nici tu nu ești de ieri de alaltăieri; ai calcat multe păduri și trebuie să fi avut multe pățenii de când ții pușca-n
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cel mai guraliu și mai cu pretenții era Pogor. Noi ceilalți patru, nefiind tocmai încrezători în talentele noastre, lucram cu sfială și ne temeam să nu ne facem de râs. Am tocmit, deci, în primele zile după instalarea noastră un biet cerșetor cu patru lei pe zi, a cărui portret am întreprins cu toții să-l facem din diferite părți. Bietul om la început era foarte bucuros că poate sta la căldură și câștiga parale cu interesanta lui figură fără să facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cu sfială și ne temeam să nu ne facem de râs. Am tocmit, deci, în primele zile după instalarea noastră un biet cerșetor cu patru lei pe zi, a cărui portret am întreprins cu toții să-l facem din diferite părți. Bietul om la început era foarte bucuros că poate sta la căldură și câștiga parale cu interesanta lui figură fără să facă nimic; dar de la o vreme, silit fiind să șadă neclintit în aceeași pozițiune, se plictisea amar, căsca, de i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
el să întâlnească pe nenorocitul înotător, nici zare de el nu s-a mai văzut. Era înțeles lucru. Îl înghițise adâncul. Ne-am întors cu toții în oraș cu inima ruptă și nu ne puteam esplica ce l-a apucat pe bietul om așa deodată, de bun cheful să se ducă la moarte sigură, căci nimene din câți au intrat în curentul cel periculos n-au mai revenit. Ceasul cel rău, nu altăceva... gândeam în mine. Când nenorocirea te paște, n-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]