13,186 matches
-
crezând că fac o glumă. ― Și din Clive Street? ― La Gange. ― Și apoi? ― La mare. Tresări și se apropie iar de mine. ― Când eram mică de tot, mai mică decât Chabù, mergeam în fiecare vară la Puri, pe malul mării. Bunicul avea un hotel acolo. Valuri ca la Puri nu cred că mai există în alte mări. Cât casa asta... Îmi închipui! valurile cât casa și, alături, pe Maitreyi conferențiind despre esența frumosului. Nu-mi putui stă-pîni un zâmbet superior, de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Cât casa asta... Îmi închipui! valurile cât casa și, alături, pe Maitreyi conferențiind despre esența frumosului. Nu-mi putui stă-pîni un zâmbet superior, de luciditate. ― De ce rîzi? mă întrebă tristă. ― Mi se părea că exagerezi. ― Și atunci trebuia să rîzi? Bunicul meu a exagerat mai mult ca mine: a făcut unsprezece copii... Se întoarse iar pe balcon. Crezui că am supărat-o și mormăii o scuză oarecare. ― Degeaba, acum nu-mi ceri iertare ca întîia oară, vorbi ea zâmbind rece. Nici
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
a ieșit și bărba-su : patru mii, poate și mai mult, cât or avea împreună. Patru mii tot să toace, ei singuri, că le-a plecat băiatu ! S a făcut doi-trei ani de când a plecat Tudor, a plecat înainte să moară bunică-sa, madam Ioaniu. Camera lui o ține Ivona și-acu neatinsă, nu doarme nimeni în ea și nici n-o închiriază. Ditamai căsoiu pustiu, și camera băiatului o ține Ivona ca p-un cavou, cu poze colorate trimise de el
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
s-o afișeze... Da, Papa este domnul care citește lângă gheridon, sigur că-i semăn, iar celălalt, mai tânăr, cu pălărie de pai și mustăcioară blondă, este Titi Ialomițeanu... Bun prieten de familie și cunoscut de la Buzău, orașul lui Muti, bunicii mei și părinții acestui domn se frecventau la Buzău. Bunicii mei au murit amândoi într-un groaznic accident de tren. A fost, de fapt, mai întâi o ciocnire cu un altul care transporta petrol, s-au rupt frânele, trenul a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
gheridon, sigur că-i semăn, iar celălalt, mai tânăr, cu pălărie de pai și mustăcioară blondă, este Titi Ialomițeanu... Bun prieten de familie și cunoscut de la Buzău, orașul lui Muti, bunicii mei și părinții acestui domn se frecventau la Buzău. Bunicii mei au murit amândoi într-un groaznic accident de tren. A fost, de fapt, mai întâi o ciocnire cu un altul care transporta petrol, s-au rupt frânele, trenul a deraiat, din izbitură, unele vagoane au luat foc... Ce nenorocire
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
unde vine ? Adică la un băiat ? Da ei era toți grămadă acolo, și băieți, și fete, și mă-sa fetii o fi știut, da ce și-o fi zis : las’ că-i băiatu bun, las’ că are mă-sa și bunică-sa casă, și-o mai avea și cristale și covoare, las’ să-l îmbrobodească ! Și l-a-mbrobodit că, pân-la urmă, a luat-o ! Da pân s-o ia, a mai urcat ea, Anca, mult și bine la cucurigu. Sta ei, vorbea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
căzut istoria și într-un fel rolul de martor al unui sfârșit de veac în București, sau pe supraviețuitoarea marii burghezii de ieri, Ivona, care a trăit des trămarea propriei familii până la capăt, sau nu a avut drept părinte ori bunic pe profesorul Mironescu, care încă de la 1916 își punea asupra firii romanului și sorții României întrebări mai actuale azi ca oricând ? O a doua caracteristică a Dimineții pierdute : în ciuda faptului că nu e în nici un fel vorba de un roman
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
care să-și petreacă Sărbătorile, nefiind prea interesați de respectarea tradițiilor. Au mai fost intervievate și două eleve de 14 ani din satul Protopopești, ai căror părinți sunt plecați în străinătate, de Paște, acestea, împreună cu frații sau surorile și cu bunicii care au grijă de toți, merg la Biserică, apoi mănâncă împreună. După aceasta, fiecare este liber să-și petreacă timpul cum dorește: copiii merg să se joace cu cei de vârsta lor iar bunicii ies la poartă pentru a sta
OBICEIURI ŞI TRADIŢII DE PAŞTE ÎN GURA BUSTEI. In: Filosofia şi istoria cunoaşterii by Coman Bianca () [Corola-publishinghouse/Science/1124_a_2077]
-
împreună cu frații sau surorile și cu bunicii care au grijă de toți, merg la Biserică, apoi mănâncă împreună. După aceasta, fiecare este liber să-și petreacă timpul cum dorește: copiii merg să se joace cu cei de vârsta lor iar bunicii ies la poartă pentru a sta de vorbă cu ceilalți bătrâni. Însă copiii simt lipsa părinților, iar pentru ei Sărbătorile petrecute fără ei, nu mai au nici un farmec. Într-o altă familie (familia Pruniac) se observă faptul că membrii acesteia
OBICEIURI ŞI TRADIŢII DE PAŞTE ÎN GURA BUSTEI. In: Filosofia şi istoria cunoaşterii by Coman Bianca () [Corola-publishinghouse/Science/1124_a_2077]
-
I-a fost frică să rămînă, pentru că familia lui ar fi avut de suferit În țară. Iar suferințele astea care se trag din pricini politice au o rădăcină mai lungă și foarte dureroasă În familia Ciorogaru. Tatăl lui Ion Ciorogaru, bunicul Monicăi, prietena mea din copilărie, se numește Gheorghe Ciorogaru, un om luminat și Înstărit, cu un doctorat În economie politică la Heidelberg, În anii ’30, dar și cu niște opțiuni politice riscante - Într-un alt moment istoric tulbure. A fost
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
unde tovarășul Gheorghiu fusese detașat disciplinar de undeva din Galați, cred. CÎnd Gheorghe Gheorghiu a ajuns primul președinte al României În comunism, și-a atașat și particula Dej la nume, În amintirea acelor momente de luptă de clasă. Ai priceput? Bunicii voștri erau unul legionar luminat, celălalt comunist ilegalist, prinși sub un alt mal al timpului. Iar voi, nepoții, zîmbiți dintr-o poză, agățați unul de altul, parcă presimțind ce nebunie o să-l apuce pe Ceaușescu - nu că În momentul ăla
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
eu merg un pic mai departe, unitatea mea se află la Deveselu. Și mă gîndesc că, poate, cu un pic de noroc, voi fi În stare să ajung În unitate Înainte să se schimbe ziua. LÎngă panoul Sosiri/ Plecări, un bunic cu o căciulă ciudată de blană (moșul mi se adresează cu „nepoate“) Îmi spune că pîn’ la Deveselu pot să ajung și pe jos, nu-s decît vreo 5 kilometri. Dar, dacă vreau să iau personalul de Corabia, să stau
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
brațul lui Claudiu, care avea peste pijama un pardesiu scurt și răpănos, o pălărie ridicolă pe cap și piciorul Împușcat și bandajat vîrÎt Într-un papuc de plastic, iar celălalt Într-un pantof scîlciat, vestimentații civile șutite, probabil, de la vreun bunic din salonul lui, ce deghizare reușită! Așa că mi-am făcut curaj și am coborît la gineco, unde am găsit o companie selectă de doamne care fumau În jurul scrumierei cu picior, identică cu cea de sus, toate brunete și slăbănoage, În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mîndră (poza e de acum doi ani, Maria Își amintește prin ce chinuri a trecut tatăl lor și ce Încrengătură de relații s-a pus În mișcare ca să facă rost de ingrediente pentru tort), se văd sfeșnicele de argint (de la bunicul lor care a fost preot), care atunci Înnobilau sufrageria. După o lună a venit următorul răspuns: Marie, Îmi pare rău, nu vreau să te fac să te simți prost, pari o fată ca lumea, te apreciez, dar eu aș fi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și nu știu nici de ce nu am insistat să fie altfel. Nu știu dacă pot să fac ceva cu ea, Îmi voi aduna notele, le pun lîngă celelalte și lîngă cele cîteva pagini pe care le am de la bătrînul lui, bunicul meu - care În ultimii lui ani de viață semăna leit cu Gordon Cooper, astronautul american, În ultimii lui ani de viață. Asta e! Nu iese mai mult. Atît vrea el să fie, iar eu nu am de ce să insist. Nu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
negoț de marochinărie și un atelier de mănuși și pantofi, pe care le-a lăsat moștenire fiului său, Albert. Acesta, la rândul său, le-a lăsat moștenire, într-o stare mult mai puțin înfloritoare, fiului său Gerald, care a fost bunicul lui George. Tatăl lui George, Alan McCaffrey, nu s-a arătat deloc interesat de negoț, așa încât Gerald, părintele lui, a vândut întreaga întreprindere familiei Newbold, niște anglicani care se ocupau de biserica St. Paul, din Victoria Park. (Fabrica de mănuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sinceră, credincioasă, și un mod de viață simplu, deschis, pașnic. Timpul dovedise că făcuse o alegere bună. Gabriel și Brian continuaseră să se iubească deși, din multe puncte de vedere, aparțineau unor triburi umane diferite. Brian, spre deosebire de tatăl și de bunicul său, ale căror relații cu quakerii fuseseră de natură pur sentimentală, lua religia în serios. Poate că fusese influențat de nașul său, William Eastcote (cunoscut sub porecla de „Bill Șopârla“), un om foarte cucernic, stâlp al reuniunilor de la Casa Prietenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
despre George“. Când urmase filozofia la Londra, George fusese studentul lui John Robert Rozanov. Pe atunci, George avea douăzeci de ani și Rozanov cincizeci. Așa cum am mai arătat, Rozanov se trăgea dintr-o familie nevoiașă, care locuia în cartierul Burkestown. Bunicul lui, un socialist marxist, fugise din Rusia țaristă. (Erau rude, se pare, cu pictorul cu același nume.) A emigrat la Londra, la sărăcie, obscuritate și dezamăgire. Fiul său, tatăl lui John Robert, s-a căsătorit cu o fată din Ennistone
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
căsătorit cu o fată din Ennistone, o metodistă, a trecut și el la creștinism și a pierdut orice urmă de preocupare politică - de altfel niciodată nu manifestase prea mult interes. Era electrician de meserie și, de multe ori, rămăsese șomer. Bunicul trăise îndeajuns încât să se consoleze cu gândul că, cel puțin, nepotul era o persoană cu totul remarcabilă. John Robert, unic copil la părinți, a urmat o școală elementară din Ennistone (azi, din păcate, defunctă), apoi a plecat la Oxford
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fie Horațio pentru Hamletul nostru sau (pentru că adeseori schimbau rolurile între ei) Hamlet pentru Horațio al nostru. Scarlett-Taylor se născuse în ținutul Wicklow, între munți și mare. Strămoșii tatălui său fuseseră proprietari de pământuri în vestul Irlandei, dar tatăl și bunicul lui, care urmaseră școli englezești și apoi Trinity College din Dublin, fuseseră avocați la Dublin. Mama lui (născută Gordon), venea din Ulster, unde străbunicii ei erau crescători de oi, iar tatăl medic. Ea urmase o școală în Elveția, apoi Colegiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lega de lume. Dar nu filozofia. Ședea în casa în care se născuse, în camera în care se născuse. Îl urmărea o iluzie persistentă, anume că în clipa când ieșise din pântecele mamei lui, îi auzise pe tatăl și pe bunicul său vorbind rusește. John Robert nu cunoștea limba rusă. Acum îi părea rău că nu o învățase, dar era prea târziu. Era prea târziu pentru multe alte lucruri pe care regreta că nu le făcuse. Dimineață de dimineață, când își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
neconceput. Și acum, interesele îl aduseseră înapoi în Burkestown, la casa și camera în care se născuse și în care, mobila veche, urâtă, ponosită era aceeași ca în clipa când văzuse el lumina zilei și tatăl lui vorbise rusește cu bunicul lui. John Robert nu se uita la vechile, răbdătoarele obiecte jerpelite și prezența lor nu-l înduioșa. Nu-l interesase niciodată lumea exterioară. Ședea pe pat și se gândea, dar nu la subiecte conceptuale. Avea nevoie, ca de un drog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
a hotărât, sub impulsul unei subite disperări, să se ducă să-și caute norocul la New York, ori în acest plan nu se găsea loc și pentru Hattie. Drept care, Margot i-a scris unicei rude pe care o mai avea Hattie, bunicul ei, John Robert Rozanov. Firește, John Robert „se arătase“ de câteva ori în viața lui Hattie. Nu se putuse niciodată înțelege cu Amy, mama lui Hattie, deși menținuse căile formale de comunicare. Pe Whit nu-l putuse suporta și își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
prelegere“ pe undeva prin apropierea locului unde se găsea Hattie în acel moment, venea s-o vadă și îi oferea un ceai în oraș. Asemenea întrevederi erau de obicei foarte posomorâte, pentru că Hattie, care acasă nu auzise nimic bun despre bunicul ei, era speriată de el, și atât bunicul cât și nepoata se simțeau stingheriți fiecare de prezența celuilalt. Păstrând și de astă-dată buna-cuviință, John Robert răspunsese prompt la scrisoarea lui Margot. Era de părere că cea mai bună cale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
găsea Hattie în acel moment, venea s-o vadă și îi oferea un ceai în oraș. Asemenea întrevederi erau de obicei foarte posomorâte, pentru că Hattie, care acasă nu auzise nimic bun despre bunicul ei, era speriată de el, și atât bunicul cât și nepoata se simțeau stingheriți fiecare de prezența celuilalt. Păstrând și de astă-dată buna-cuviință, John Robert răspunsese prompt la scrisoarea lui Margot. Era de părere că cea mai bună cale de soluționare a soartei copilei era aceea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]