7,197 matches
-
baza „terapiei de șoc”, s-a dovedit a fi mult mai complexă în realitate. Către sfârșitul primei jumătăți de deceniu de tranziție, a devenit clar și pentru instituțiile internaționale, și pentru clasa politică românească faptul că nodul gordian al construcției capitalismului în România este privatizarea proprietății statului. Până atunci, inclusiv instituțiile financiare internaționale, dar și politicienii și tehnicienii români dezbătuseră problema ordinii în care trebuie realizate cele două componente majore ale tranziției economico-sociale. Două variante erau posibile. În prima variantă, economia
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de paradigma „îndepărtării de comunism” și presupunea că mai întâi trebuie privatizat capitalul de stat, iar apoi noii proprietari capitaliști vor face singuri restructurările absolut indispensabile. Acum știm că ambele variante au fost greșite. Ceea ce este important pentru înțelegerea noului capitalism românesc e însă descifrarea funcționalității întârzierii cu care s-a realizat privatizarea capitalului de stat. S-a discutat mult despre „lentoarea” reformelor în România, despre lipsa de „voință politică” pentru privatizare, despre „mentalitățile neocomuniste” ale liderilor politici ai perioadei etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
mari decât cele accesibile oricărui mic investitor occidental. Acest nou tip de sector privat era ceva „mai capitalist” decât sectorul micilor investitori autohtoni, dar se menținea la periferia sistemului, a economiei și a societății. Pentru a înțelege construcția postcomunistă a capitalismului, trebuie să pornim de la această restricție extrem de importantă, pe care teoria economică și socială occidentală a refuzat să o ia în considerare - lipsa de capitaliști, adică de agenți sociali și economici capabili să transforme deopotrivă economia și societatea. Fenomenul nu
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
a avut dimensiuni diferite în țările foste comuniste, în funcție de conjuncturile geopolitice ale diverselor momente istorice. Mai târziu, când au trecut la analize științifice relativ sofisticate și mai puțin influențate de ideologie, cercetătorii tranziției s-au mulțumit să constate un paradox - capitalismul fără capitaliști (Eyal et al., 2001). În realitate, orice clasă politică ce a coordonat tranziția către capitalism a fost nevoită să facă o alegere politică foarte clară: căror capitaliști le transferă capitalul de stat? Cu doar două variante de răspuns
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
când au trecut la analize științifice relativ sofisticate și mai puțin influențate de ideologie, cercetătorii tranziției s-au mulțumit să constate un paradox - capitalismul fără capitaliști (Eyal et al., 2001). În realitate, orice clasă politică ce a coordonat tranziția către capitalism a fost nevoită să facă o alegere politică foarte clară: căror capitaliști le transferă capitalul de stat? Cu doar două variante de răspuns: 1) capitaliștilor autohtoni; 2) capitaliștilor occidentali. Deși întrebarea este pur politică, răspunsul depinde deopotrivă de factori politici
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
2002). A existat însă și o zonă „gri”, în care a fost cuprinsă și România și care a fost lăsată să se descurce „prin sine însăși”, cu condiția să rămână în cadrul general al tranziției postcomuniste. A fost zona în care capitalismul postcomunist a trebuit să se dezvolte prin forțe proprii nu atât din cauza unui naționalism excesiv, cât din lipsa de interes a capitalului occidental pentru noile economii postcomuniste. Merită menționat faptul că a existat și o „zonă interzisă”, al cărei reprezentant
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de capitaliști occidentali o clasă de capitaliști ruși, egali ca putere și resurse și la fel de abili în competiția pentru dominația globală. Germania de Est, Cehia, Ungaria și alte țări central-europene s-au predat necondiționat ofensivei capitalului occidental. Rezultatul a fost „capitalismul fără capitaliști” al noilor membri ai Uniunii Europene, colonizați, într-o măsură mai mare sau mai mică, de capitalul european. Dimpotrivă, Rusia a apelat la susținerea politică pentru a-și proteja capitaliștii autohtoni și a intervenit politic pentru a bloca
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
perioadă, România privatizează la nivelul micului capital. De altfel, dintre aceste 2 726 de societăți, trei sferturi sunt mici. Asta nu înseamnă că, în acești primi ani - ai dominației politice a stângii (FSN, FDSN, PDSR), considerată „neocomunistă” - România nu construiește capitalismul. Dimpotrivă, o face într-un ritm extrem de alert și cu costuri foarte mari. În primul rând, îl construiește instituțional. În al doilea rând, îl construiește și social, „incubând” în interiorul societății socialiste noua clasă a capitaliștilor români. Primul val al noii
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
clasă a capitaliștilor români. Primul val al noii structuri sociale a postcomunismului s-a format având ca bază piața liberalizată și privatizată a consumului populației. Aici a apărut noua clasă de întreprinzători privați și noua pătură de nouveau riches. Dar capitalismul și capitaliștii s-au născut în interiorul economiei socialiste a postcomunismului. Primii ani ai postcomunismului românesc nu au fost dominați de privatizarea capitalului de stat (cu excepția privatizării în masă), ci au fost dominați de transferul de venituri către noua clasă a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
-2,8% în sectorul de stat și de +29% în cel privat (Guvernul României, 2004). Față de întreprinzătorii aflați pe piața liberă și concentrați în comerț, tehnocrații economiei socialiste aveau un avantaj competitiv important - se aflau deja la controlul producției. Problema capitalismului românesc era de a transfera producția nu doar sub controlul lor tehnic, ci în proprietatea lor. Aceasta a fost a doua etapă a formării clasei capitaliștilor români, momentul în care se trece la luarea în proprietate a capitalului industrial al
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
începe să producă „vârfuri” de dimensiuni semnificative nu numai la nivel național, ci inclusiv la nivel regional. În a doua jumătate a primului deceniu de postcomunism, România începe să se diferențieze de alte țări foste socialiste tocmai prin această particularitate - capitalismul românesc are capitaliștii săi. Este adevărat că denumirea li se potrivește doar parțial, căci au o serie de particularități. În primul rând, fluturele capitalist care ieșise din gogoașa economiei socialiste mai are încă nevoie de stat, pentru a supraviețui și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
dintre capitaliștii români, dar se unesc pentru a o achiziționa. Un grup de trei capitaliști români, reprezentați de un fost prim-ministru, încep negocierile cu statul pentru privatizarea Petrom. Dar, ca urmare a reacției internaționale negative, statul român refuză și capitalismul românesc ratează cea mai mare victorie potențială a sa. Ar fi fost, probabil, o victorie inutilă. Căci evoluțiile politice începeau deja să ia o turnură defavorabilă capitaliștilor români. O nouă tranziție, cea orientată spre integrarea europeană, începea să ia locul
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
mare victorie potențială a sa. Ar fi fost, probabil, o victorie inutilă. Căci evoluțiile politice începeau deja să ia o turnură defavorabilă capitaliștilor români. O nouă tranziție, cea orientată spre integrarea europeană, începea să ia locul deceniului de tranziție către capitalismul autohton. A fost un deceniu de restructurări masive și de construcție protocapitalistă. În acest deceniu clasa politică a tranziției, împreună cu tehnicienii și managerii fostei economii socialiste au reușit să dea naștere și să asigure creșterea unei clase sociale noi, de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
politice și financiare europene, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României. Este un moment de cotitură nu numai în politica postcomunistă a României, ci și în istoria țării. Schimbarea de guvern din decembrie 1999 a echivalat cu sfârșitul unei perioade istorice - perioada afirmării capitalismului autohton. Din acel moment a început o perioadă nouă, cea a capitalismului românesc european. Unul dintre efectele imediate ale acesteia este înlăturarea nou-născutei pături de capitaliști români și înlocuirea ei cu reprezentanții capitalului internațional, predominant ai celui european. Ascensiunea capitaliștilor
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
cotitură nu numai în politica postcomunistă a României, ci și în istoria țării. Schimbarea de guvern din decembrie 1999 a echivalat cu sfârșitul unei perioade istorice - perioada afirmării capitalismului autohton. Din acel moment a început o perioadă nouă, cea a capitalismului românesc european. Unul dintre efectele imediate ale acesteia este înlăturarea nou-născutei pături de capitaliști români și înlocuirea ei cu reprezentanții capitalului internațional, predominant ai celui european. Ascensiunea capitaliștilor români în primul deceniu al tranziției a fost posibilă pentru că, spre deosebire de alte
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de faptul că nu se afla pe „lista de priorități” a expansiunii capitalului occidental în Europa fostă comunistă, România începe să-și creeze propria clasă de capitaliști. În schimb, Ungaria și alte țări central-europene, precum Cehia, pun bazele sociale ale „capitalismului fără capitaliști”. Începând cu 1997, situația începe însă să se echilibreze. Între 1997 și 2002, media investițiilor străine directe în România crește de șapte ori (!), ajungând la 1,3 miliarde de dolari, iar a celor din Ungaria nu mai atinge
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
politică românească. În anii care vin, România va fi acoperită de val și va deveni una dintre societățile capitaliste, dar „fără capitaliști” ale Europei foste comuniste. Iar structura socială actuală a societății românești se va reorganiza. Bibliografie Albert, Michel, 1994, Capitalism contra capitalism, Editura Humanitas, București. Bichi, C.; Drăgulin, I.; Spiridon, M., 2003, „Sistemul bancar: dinamica reformei, slăbiciuni și provocări”, în L. Croitoru, D. Dăianu (coord.), Modificări structurale și performanță economică în România, vol. 1, CEROPE, București. Blair, Tony, 2001, „Third
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
În anii care vin, România va fi acoperită de val și va deveni una dintre societățile capitaliste, dar „fără capitaliști” ale Europei foste comuniste. Iar structura socială actuală a societății românești se va reorganiza. Bibliografie Albert, Michel, 1994, Capitalism contra capitalism, Editura Humanitas, București. Bichi, C.; Drăgulin, I.; Spiridon, M., 2003, „Sistemul bancar: dinamica reformei, slăbiciuni și provocări”, în L. Croitoru, D. Dăianu (coord.), Modificări structurale și performanță economică în România, vol. 1, CEROPE, București. Blair, Tony, 2001, „Third Way, Phase
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
00/44, Washington, DC. Dobb, Maurice, 1973, Theories of value and distribution since Adam Smith: Ideology and economic theory, Cambridge University Press, Londra. EBRD, 2000, Transition Report 2000: Employment, Skills in Transition, Londra. Eyal, G.; Szeleny, I.; Townsley, E., 2001, Capitalism fără capitaliști. Noua elită conducătoare din Europa de Est, Editura Omega, București. Frydman, Roman; Rapaczinski, Andrej; Earl, John S., 1993, The Privatization Process in Central Europe, CEU Press, Budapesta, Londra, New York. Gorbaciov, Mihail, 1994, Memorii, Editura Nemira, București. Guvernul României, 2004, România
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Pittsburgh. Pasti, Vladimir, 1995, România în tranziție. Căderea în viitor, Editura Nemira, București. Pasti, Vladimir, 2004, Sociologie politică, Editura Ziua, București. Pasti, Vladimir; Miroiu, Mihaela; Codiță, Cornel, 1996, România. Starea de fapt, Editura Nemira, București. Patriciu, Dinu; Rusu, Horia, 1998, Capitalismul românesc. Un proiect, Fundația Rene Radu Policrat, București. Pavel, Dan; Huiu, Iulia, 2003, „Nu putem reuși decât împreună”. O istorie analitică a Convenției Democratice, 1989-2000, Editura Polirom, Iași. Pleskovics, Boris; Stern, Nicholas, 2001, Annual World Bank Conference on Development Economy
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Redistribution and Financial Cheating in the United States and Norway”, în Edlund Jonas, Citizen and Taxation: Sweden in Comparative Perspective, teză doctorală la Departamentul de Sociologie al Universității din Umeå, nr. 11. Esping-Anderson, Gøsta 1990, The Three Worlds of Welfare Capitalism, Polity Press, Cambridge. Esping-Anderson, Gøsta, 1999, Social Foundation of Post-industrial Economies, Oxford University Press, Oxford. Ferge, Szuzsa, 1995, „Social Policy Reform in Post-communist Countries: Various Reform Strategy”, în Ringen Stein, Claire Wallace (coord.), Social Reform in East Central Europe: New
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
of Sociology, 94, pp. S94-S120. Coleman, James, 1990, Foundations of Social Theory, Harvard University Press, Cambridge, Mass. Collier, Paul, 1998, „Social Capital and Poverty”, Social Capital Initiative, working paper nr. 4, World Bank. Eyal, Gil; Szelenyi, Ivan; Townsley, Peter, 2001, Capitalism fără capitaliști. Noua elită conducătoare din Europa de Est, Editura Omega, București. Foucault, Michel, 1991, „Governmentality”, în Graham Burchell, Colin Gordon, Peter Miller (coord.), The Foucault Effect: Studies in Governmentality with Two Lectures by and an Interview with Michel Foucault (pp. 87-104
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
unor sisteme de indicatori nu sunt corelate” (Lindenberg, 2002, p. 303). În același timp, există dimensiuni ale calității vieții care sunt doar sporadic abordate de sistemele de măsurare a dezvoltării, cum ar gradul de democratizare a societății, gradul de participare: „Capitalismul promovat de agențiile internaționale precum FMI sau BM definesc dezvoltarea mai mult ca un proces de producție. Ca rezultat, măsurile se centrează pe două seturi de date: variabile de sistem (populație, PIB, cheltuieli publice) și variabile agregate bazate pe date
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
față de România. Interesele sovieticilor erau următoarele, în ordinea importanței: să vadă dacă România își plătește datoriile și oferă despăgubiri pentru stricăciunile cauzate Uniunii Sovietice în timpul războiului; să tragă toate foloasele economice posibile de pe urma României; să țină România departe de infiltrarea capitalismului occidental; și să mențină cît mai mult timp un regim propice relațiilor de prietenie cu Moscova. Londra ezitase să protesteze împotriva măsurilor luate de sovietici în România, în primul rînd pentru că acceptase dominația sovietică asupra acestei țări. Cu toate acestea
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
ale naționalităților, libertatea religiei, a presei, cea de opinie, de asociere, libertatea procesiunilor și a demonstrațiilor. Organizațiile care se opuneau guvernului nu aveau dreptul la asociere și organizare. Noua Constituție arăta că România era într-un proces de tranziție de la capitalism la socialism 405. Mecanismul aplicării articolelor Tratatului de Pace Între timp, în octombrie 1947, guvernul Groza înființase o Comisie interdepartamentală pentru aplicarea Tratatului de Pace. Ministrul de Externe, Ana Pauker, prezida comisia, dar operațiile de rutină erau lăsate în grija
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]