8,340 matches
-
pe cerbul "cu stea în frunte" nu "crângul cu ciutele" nici "cărarea cu iezerul" îl cheamă, ci "depărtările... erele, sferele". Ca și la Eminescu, nemărginirea dă proporții de eveniment cosmic iubirii și celorlalte stări sufletești: În ceasul acela de alchimie cerească/ silirăm luna și câteva stele/ în jurul nostru să se învârtească"; "Patimă fără păcate/ ne răstoarnă-n infinit". Dar cosmicul este la Blaga de natură mitică, un spațiu al povestei: "O, lumea este o albastră haină/ în care ne cuprindem strânși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
oprire definitivă, este "frate cu moartea", afirmă Eminescu. Bucuria de a trăi este exprimată prin excelență și de pictură, sculptură, arhitectură, precum și de arta cântului. El Greco exaltă viața întru îndumnezeire prin lumina selenară care transfigurează eteric omul năzuind spre lumina cerească; Tițian serbează în imagini strălucitoare erotismul și gloria frumuseții feminine; arta lui Vermeer exprimă bucuria luminii pure, de cleștar, emanată și simbolizată de perlă; Rembrandt face să răzbată în densa beznă ce ne înconjoară lumina din sufletele curate, Monet bucuria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care a unit balada genialului păstor vrâncean cu Luceafărul din Țara de Sus. Și ce rol magic al corespunderilor va fi avut în această armonizare, la mare distanță în timp, muntele sfânt Peon Ceahlăul așezat median între cele două stări cerești ? Noi, pozitiviștii, care credem că deținem toate explicațiile, uităm ceea ce îi spune Hamlet prietenului său Horațio, studentul în filozofie: "În cer și pe pământ sunt mai multe lucruri decât își închipuie filozofia ta, Horațio." Nu este o întâmplare că Divina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
esențialelor necunoscute: moartea (Ghilgameș, Miorița), nașterea lumilor (Rigveda), teleologia faptei umane (Bhagavad Gita) etc. Ca atare, poezia era sacră, sens care se va regăsi la poeți precum Pindar, Hölderlin, Eminescu. Iar sacrul însemnează elanul ascensional către divin, către o translume cerească a preacuratului și a veșniciei. O patrie și o divinitate care se află în cerul inimii noastre. Acesta este sensul marii poezii. Precum am mai amintit, sumerienii, popor misterios, risipit finalmente pe o mare arie geografică (pare-se, până în Scoția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
spre problemele esențiale privind sensul vieții. Neliniștea omului modern nu este a lui a fi, ci a lui a avea. Egipteanul trăia in ideea consubstanțialității cu divinitatea. Ca atare, răgazul pământesc trebuia să fie o pregătire pentru a merita viața cerească lângă zeul luminii, Re, al căror fiu se proclama. În acest sens, el trebuia să ducă o viață în cultivarea "infinității valorilor" bine, frumos, adevăr, dreptate, simțire, măiestrie lucru pe care îl mărturisea dincolo lui Osiris și Isis, prin celebra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de transcendere a limitelor, întru atingerea anagogică a libertății spirituale radicale. Această fenomenologie are loc, de pildă, în Luceafărul: în contextul unei armonii prozodice de excepție și a perfectei logici interne a desfășurării ideii poetice, are loc conflictul acut dintre ceresc și pământesc, finit și infinit, vremelnicie și vecinicie, creat și increat. Dar mai mult încă, Eminescu a fost nemulțumit de capodopera sa, mai ales de finalul din forma publicată, astfel încât intenționa să modifice poemul și "să-l o înalțe nesfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fost creatoare cu deschidere cosmică în primul rând la omul în contact cu marile dimensiuni ale naturii, omul cel mai apropiat de cer, de începuturi. Ca atare, omul arhaic a creat poezia cea mai sublimă, constituind invocarea și nostalgia sa cerească. La polul opus, în epoca noastră, când viziunea cosmică a omului este blocată de invazia bunurilor de consum, a satisfacțiilor de moment, suferința metafizică a dispărut și, consecutiv, veritabila creație de artă. Epopeea sumero-babiloneană din zorii culturii universale, Ghilgameș, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
celor rari nu sfârșește niciodată; Puterea intelectuală nu se află niciodată în repaus, nu este nicicând satisfăcută cu un adevăr inteligibil, ci aspiră mereu și mereu spre adevărul de necuprins, nu este mulțumită niciodată cu ceva finit... Ea despică bolta cerească, se avântă în nemărginire și, prin eter, pătrunde în sferele superioare, parcurgând treaptă cu treaptă adevăruri tot mai înalte." Or, care este suprema aspirație a spiritelor dotate cu inteligență și iluminare divină: eliberarea metafizică. Focul și eterul mistuire și renaștere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mântuie de natura inferioară... Mereu voi fi asemenea Phoenixului... Prin lumina intelectuală sufletul meu suie iluminând și arzând prin dumnezeiască iradiere... Cu focul împreună mă mistui și înapoi în eter mă întorc.... Pentru a ajunge dincolo de stele și de empireul ceresc de sub eter nu este nevoie de a deschide ochii spre cer, de a ridica mâinile, de a merge la templu, ci de o lumină intelectuală, care vede dumnezeirea în sine însăși, suflet din suflet, viață din viață, esență din esență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este experiența originară a lui Eminescu, experiența unei cugetări petrecută constant în tensiunea semnificărilor cosmice a înțelesurilor primordiale, în piscul minții (apex mentis) și acolo se întâlnește cu marile intuiții ale umanității. Căci, scrie Giordano Bruno, "cei aleși au inteligență cerească, posedă lumina divină", întrând astfel în extazul minții in extasis mentis, afirmă Eckhart. Or, pentru cel mai de seamă mistic al Evului Mediu, extazul intelectului posedă acea deschidere supremă, încât îl poate crea pe însuși Dumnezeu. Potrivit fizicii actuale, există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
înainte de a afla de ce iarba are culoarea verde, somnul dulce de copil nevinovat o învălui în lumea viselor. Atunci, tatăl le sărută părintește pe frunte, apoi ridică mâna dreaptă făcând o închinăciune asupra lor, lăsându-le somnul în ocrotirea Tatălui Ceresc. Greierașul Tăcerea serii își așternea încet-încet vălul peste curtea inundată de verdeață. Căldura zilei se lăsase la pământ, apăsată de răcoarea înserării. Deodată, liniștea fusese tulburată de un sunet duios și cald. Cri-cri! Cri-cri! Fetița ridică degetul arătător, pe celelalte
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
partea. La rând și amintirea piere În hăuri care sunt la rând, De-ar fi ideea, fapta - miere, Ori viclenie-n fapt și gând. Și curge totul în neștire Ca-ntr-un ocean fără liman, Cum trec meteoriți - oștire, După ceresc și clar firman. Suntem ce-am fost dintotdeauna, Și totdeauna așa vom fi, Credința este doar cununa Celui ce-a vrut a se jertfi. 13 iunie 2004 DE DINCOLO ȘI DE DINCOACE Dincolo de nori și stele - Iubirea inimii mele, Dar
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
e scris Vin de Cotnar, Pana, scârțâind pe coală, Prinde aripi de stihar. Și curate cum e apa Drept la munte, la izvor, Slovele, pe locuri gata, Țes minune de covor. Cu visări ce bat sub tâmple, Ca din sferele cerești, Coala albă-ncet se umple Cu imagini din povești. Și trăiri necăutate Vin și vin și curg perechi; Totul pare noutate Când Cotnarul este vechi. 27 iunie 2004 REFLECȚII (CLVIII) De ai un dolar în pungă Și știi cum să
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
Că, sub divinul panaceu, Omul stricat-a planul, Plâng Iisus și Dumnezeu Cu lacrimi cât oceanul. 22 martie 2005 UITAȚI CALEA CARE DUCE La cripta mea fiți cel mult trei Și unul să rostească Doar Tatăl nostru - sfinte chei Spre gloria cerească. Nu vreau preot spre odihnă. E convingere de fier; Cer să trec dincolo-n tihnă, Fără falsul grefier. Nu-mi dați jertfe. Inutile-s, N-au nimic din ce e sfânt; Toate sunt de neânțeles, Practici în ciudat avânt. De
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
a vegheat și le-a șoptit descântece. A chemat întruna norișorii care învăluiau gromovnicul ce-l ținea încuiat popa Băncilă în lada din turnul clopotniței și i-a pus să răsfoiască filele bătrânei cărți, în care se pecetluiseră semnele tunetului ceresc ce va să vină. Și pe răscolire de unde, în hârjoana celor doi înlănțuiți, norișorii i-au povestit șișcoaicei despre pruncuța care se va naște. Când Ghiolul Negru a început să geamă a înzorie, Andromanda a tras macatul de peste cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
aprobatè de apostolica bisericè, From the time of Adam, God hâș spoken to His Saints and prophets through visions, dreams, and inner voices... Pagina de home conține un tabel întocmit pe trei coloane cu cele mai importante manifestèri ale prezenței cerești în lumea patimilor omenești, în primă coloanè specificându-se anul apariției miraculoase, în cea de-a doua coloanè indicându-se locul epifanic al acestora și, în cea de-a treia, numele celor care, întâmplètor sau nu, se aflau la fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
în care un diametru al sferei intersecteazè sfera, Matei referindu-se explicit și indicând locurile cu pricina, ea râzând, acoperindu-și sânii, el copleșind-o cu cunoștințe temeinice referitoare la poli, continuând cu enumerarea și descrierea lor, polii geografici, polul ceresc, polii electrici, polul magnetic terestru, trecând sub tècere localizarea punctului pe suprafața corpului ei în care acul magnetic este în poziție verticalè deși ea, simțindu-i palmă zèbovind în jos pe pântece, bènuiește aluziile transparente ale lui Matei, invitându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
La urma urmei, dintre toți subalternii, Diavolul își face cel mai bine treaba! Desigur, cu tot riscul pe care-l presupune job-ul lui! La vremea aceea, însè, în rai, atunci când Adam și Eva au gustat din pomul oprit, Tatèl Ceresc a fost obligat sè ia o decizie cumplitè! Nu i-a fost ușor! Descoperind binele și rèul, Adam și Eva ar fi devenit asemeni lui Dumnezeu, egalul lui, în plus, sexul i-ar fi atras unul spre celèlalt și prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
Dumnezeu, egalul lui, în plus, sexul i-ar fi atras unul spre celèlalt și prin împreunare cei doi ar fi redevenit o singurè și unicè ființè, puternicè și capabilè sè submineze autoritatea divinè, putând sè aspire chiar și la tronul ceresc! De aceea, Dumnezeu, ca un mare leader și gânditor politic, a trecut peste sentimentele sale paterne și a alungat bèrbatul și femeia din rai, trimițându-i pe pèmânt și impunându-le niște pedepse cumplite, sperând că aceștia, preocupați cu supraviețuirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
al lumii exterioare, sè determin proporția exactè a acestui raport, În astrospectroscopie, cu ajutorul computerului, urmèrindu-se imaginile variațiilor de culori ale spectrului de luminè al unei stele se poate determina, oricât de departe s-ar afla, compoziția chimicè a respectivului corp ceresc, Matei întrebându-se cum ar putea inventa mecanismul de funcționare al unui instrument care, studiind emanațiile trupului sèu și analizându-le olfactometric, sè determine cu exactitate compoziția și mișcèrile sufletului mateian?! Ceea ce mi se pare, însè, neobișnuit este faptul cè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
Românie, asta ți-o doresc. Îngerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surâzând, Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, Când cu lampa-i sboară lumea luminând, El pe sînu-ți vergin încă să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strînge-n brațe, tu îl fă altare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. {EminescuOpI 16} Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Tânără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi trăiască numai în frăție Ca a nopții stele, ca a
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Mamă, vreau să dansez, poalele să se desfacă, să se desfacă așa cum se rotește cerul cu stelele lui, cu nevăzutele ființe care ne privesc și ne aplaudă și dirijează fiecare gest, gând, gând-gest, gând-trup, gând-suflet și poalele să fie poale cerești, înstelate, amețitor de frumoase, pe care să zburde îngeri și heruvimi în vârtejul dansului, dans de epocă, dans de libertate, dans-cer, dans, dans, dans! Vârtej de vânt, șuvoi conic cu vârtejul în jos, vânt-titirez, care adună frunzele toamnei din curtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
începea să nu mai fie așa cum a fost pe tot parcursul zilei, atotprezentă. Lenevea pe acoperișurile înalte, agățându-se cu disperare de orice, lăsând umbre lungi, ce se îngroșau pe măsură ce regele zilei încerca să-și mai păstreze tronul pe bolta cerească câteva minute în plus. Trebuie să mă duc să-mi iau sacul de dormit, Corvium. Vii cu mine să caut un loc de înnoptat? Deși încă atent la ce se petrecea afară, în acea agitație specifică furnicilor, mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
unei probleme tehnice. Au ajuns ei, dar prea târziu, când nu mai aveau ce face, căci cei care i-au chemat nu mai erau stăpâni pe școală. Nu mai erau deloc, de fapt. Soarele se ridica din ce în ce mai mult pe bolta cerească și umbrele ce sălășluiau în curtea interioară începeau să se subțieze și să se retragă spre pereții care ne despărțeau de cei care ne-au asuprit atât timp și care ne-au controlat și ne-au programat viitorul fiecăruia dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
vise omenești. Pe măsură ce timpul trecea, noi eram mai captivați de acel spectacol al naturii. Lumina căpăta puteri cu fiecare secundă, iar în curând rupturi în nori îngăduiau zilei să-și trimită solii vestitori mai sus, tot mai sus pe bolta cerească. Fâșii de roz și mov, foarte subțiri, crestau cerul întunecat. Noaptea, care până acum veghease asupra orașului și a lumii noastre cu o autoritate neîndoielnică, începea să-și piardă tronul. Domeniile soarelui deveneau din ce în ce mai extinse cu fiecare moment care trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]