KorAP: Find »[drukola/base=lumina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...286 287 288 ...514 >

12,849 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

el porni să-și facă loc printre cei care îl înconjurau, fără să-l piardă din vedere pe alan, care îi deschidea drumul către cai. — Știi să mergi pe cal? o întrebă pe Lidania. Sigur, tatăl meu era grăjdar. Se luminase de-acum de ziuă. Burgunzii, călare pe animalele lor, se îndepărtau deja, pe două șiruri, în lungul unei cărări ce se pierdea printre copaci, iar mulți dintre prizonierii eliberați, neștiind ce să facă, se amestecau cu ei, căutând protecție, ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-l cu un singur gest larg al brațului și dezvelind astfel o hartă desenată pe piele în diferite culori: cu verde erau trasate contururile Galiilor; cu negru erau schițate sumar râurile, în vreme ce câteva pete roșii indicau principalele cetăți. Așadar, ceea ce, luminat dinspre cadrul unei ferestre larg deschise, se oferea privirii lui Sebastianus era teatrul operațiunilor. — Privește aici, îi spuse Etius, făcându-i după aceea semn să se apropie. Armata lui Atila e deja în fața Aurelianei: cetate mare, cum știi, și deci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
repugna atât de mult încât nu mai reuși să o ascundă. — Timpul pe care îl ai a dispoziție e scurt, riscă un răspuns, iar eu nu aș vrea să lipsesc de la bătălie. Cum se întâmpla adesea, chipul lui Etius se lumină de mai multe ori într-un zâmbet larg și cuceritor. Cu un gest energic, îi puse o mână pe braț, privindu-l cu ochi arzând de optimism și hotărâre: — Așa ceva nu o să se întâmple! Mai mult, nu trebuie cu nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ca o confirmare. Cât ai clipi, cu armele pregătite, se găseau cu toții la liziera copacilor. Maliban, singurul arcaș al grupului, se postă lângă Sebastianus, cu o săgeată deja potrivită în arc. Două siluete purtând torțe înaintau cu precauție prin apă, luminând cu o lucire roșiatică, în întunericul nopții, pereții din ramuri ai colibei și caii împiedicați, care, neliniștiți, porniseră să se agite. Alte umbre, conturate de flăcările torțelor, se apropiau din diferite direcții, înaintând printre mărăcinișuri ori prin mlaștină. Sebastianus și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
călugăr, pe jumătate bandit, îl putea juca în tragicele evenimente ce se desfășurau în Galii și deci și de importanța propriei misiuni. Se scutură. Foarte bine, răspunse. Atunci, Eucherius al nostru vine cu noi. Ridică privirea la cerul care se lumina și îl bătu pe umăr pe Metronius. — Acum e deja ziuă și sigur nu mai doarme nimeni. Așa că e vremea să pornim la drum. Să ne pregătim! 5 Ieșiră din mlaștină câteva ore mai târziu, pătrunzând într-o regiune unduitoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pantalonii săi în carouri colorate și jacheta cu glugă lungă. Pe sub sprâncenele stufoase, privirea din ochii săi verzi era vie și pătrunzătoare, nu ușor de susținut. Când Divicone își opri calul în fața sa și sări jos, chipul lui încruntat se lumină aproape dintr-odată. — Divicone! Prietene! izbucni, întinzând dintr-odată brațele robuste și strângându-l pe fostul călugăr cu atâta înflăcărare, încât Sebastianus se temu serios ca nu cumva Divicone să sfârșească strivit. îndepărtându-l apoi de la sine pe Divicone, bărbatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se apropia de sfârșit. Curând, invitații aveau să-și ia rămas bun, unul după altul, de la gazda lor și să se întoarcă, în lecticile comode, fiecare la casa lui, escortați de trena lungă și tăcută a servitorilor atenți să le lumineze drumul cu felinarele. Ziua se pierdea într-o înserare caldă, abia răcorită de o briză ce cobora dinspre dealurile învecinate să mângâie frunzișul pomilor din grădină. Lumina artificială a felinarelor, aprinse prompt de servitori, dezvăluia falsitatea frescelor puțin stinse, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de la sarcini mult mai importante în situația aceea de urgență și, cu toate acestea, nu putea să renunțe, fiindcă, laolaltă cu iritarea, simțea strecurându-i-se în suflet un sentiment de vină, însoțit și de o presimțire rea. în fața ei, luminate în trecere de felinar, coroanele copacilor și frunzișul des al tufișurilor ieșeau ca niște mici străfulgerări din întuneric pentru a fi apoi iarăși repede înghițite de el. în spatele său, simțea cum, din clipă în clipă, pașii tânărului serv se fac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
văzuse! Văzuse în iarbă două picioare goale - picioare de femeie - ieșind, nemișcate, dintr-o tufă de merișor, nu departe de aleea pe care se găsea. Incapabilă să mai facă vreun pas, le fixa împietrită, iar inima îi bătea nebunește; le lumina cu lampa, fără să aibă curajul să se apropie. Servul o ajunse din urmă și se opri lângă ea, privind, la rândul său, într-acolo. — Poate doarme... îi spuse cu o voce șovăitoare. Chiar! De ce nu se gândise imediat? Bineînțeles

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
din fier, văzu chipuri încordate spinări robuste, brațe viguroase ce împingeau cu putere. Pentru câteva momente, privirea sa se opri și asupra oamenilor adunați în încăpere: zeci de bărbați și femei, pe care lumina a două candelabre de perete îi lumina cu greu, cu crude și neliniștitoare efecte de clar-obscur. Cu copiii lor și legăturile cu cele câteva lucruri strânse în cea mai mare grabă, se strângeau unii într-alții dintr-un instinct animalic și fiecare bufnitură ce venea dinspre poartă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ochii ei. Prădătorii ce intraseră primii în villa deschiseseră poarta de la curte tovarășilor lor din afară, iar acum, în perimetrul acela se agita o mulțime de bărbați călări sau pe jos, ce alergau în toate direcțiile, strigând și făcându-și lumină cu torțele. în furia jafului, cuprinși de nebunie, dăduseră foc tuturor clădirilor din jur, iar acum se străduiau se scoată animalele din rugul staulelor și se agitau fără vreun folos în jurul grânarului în flăcări. Strigătele lor incitate și de neînțeles

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
arc; Etbinus, cel mai tânăr, se prinsese cu o mână de marginea bărcii, celălalt, un bărbat robust și bărbos, pe nume Dubritius, frământa între degete șnurul desăgii pe care o purta pe după gât. în ceasul acela, când încă nu se luminase de ziuă, cele câteva santinele hune ce păzeau porțiunea din Loira unde ajunseseră acum, moțăiau, probabil, lângă tăciunii pe jumătate stinși ai focurilor de peste noapte; totuși, exista încă pericolul ca vreunul dintre ei să simtă mișcare pe râu și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cusute ca vai și amar și, cu siguranță, foarte dureroase, simți admirație față de oamenii care, ajunși în halul acela, nu părăsiseră lupta, dar înțelese totodată că resursele umane pe care Aureliana mai putea conta pentru apărare ajunseseră la limită. Se lumina de ziuă când, ajunși la Palatul Termelor, cotiră pe o stradă laterală ce dădea într-o piață largă, dominată de turnul Catedralei. Acolo, se treziră cu brutalitate față în față cu durerea cetății asediate. O duhoare de gunoaie, fum, sânge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
suferinzi. Pe un car la care fusese legată o mârțoagă bătrână - era limpede că scăpase de măcelar numai ca să poată îndeplini funcția aceea macabră - erau aruncate de-a valma cadavre, în așteptarea ultimei călătorii către o groapă comună. Când felinarul lumină acea grămadă tragică, Sebastianus observă că nu toate trupurile purtau răni primite în luptă; printre ele erau și copii. Fără să mai aștepte întrebările pe care el ezita să le pună, Rutilius răspunse: — Aici - făcu un gest cu mâna către

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lungă și descărnată pe o masă nepretențioasă, neagră, ornată sumar cu picturi simple geometrice, în spatele căreia fusese așezat un jilț de lemn cu o pernă pe el. Deși afară era deja zi, singura fereastră stătea încă închisă, iar camera era luminată numai de lumânările unui candelabru cu două brațe. în lumina aceea gălbuie, trăsăturile sculptate ale episcopului apăreau și mai pronunțate. Anianus era de statură medie, slab și puțin încovoiat de vârstă. Purta o tunică din lână, simplă și lungă, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
a fi primit imediat. Aproape imediat, însă, se simți prins de privirea vie, limpede a ochilor săi de un azuriu intens pe un chip palid, lung și subțire, dar cu trăsături puternice: în privirea sa directă și pătrunzătoare, ce se luminase imediat de un zâmbet cordial, nu întâlni nici o urmă de fragilitate; dimpotrivă, citi reflexele unui caracter energic și o expresie de așteptare nerăbdătoare. — îți urez sănătate, Prefectule! îi spuse imediat cu o voce fermă, chiar dacă ușor răgușită, și îi veni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
militum! Sebastianus îngenunche ca să sărute inelul episcopal și, ridicându-se, consideră că era de datoria sa să se scuze: — Da, Excelentissime, mă îndurerează să știu că ți-am întrerupt odihna, dar e vorba de vești importante. Ochii bătrânului prelat se luminară și, cu o forță nebănuită, prinse în mâinile sale mâinile romanului: — Deci, armata lui Etius a sosit? Sebastianus, din nou în picioare în fața sa, îl liniști: — Nu încă, dar va fi aici curând, Excelentissime. Magister militum nu a uitat promisiunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
îi urăsc prea tare pe huni ca să-i lase să treacă. Și tu? îi urăști suficient de tare? întrebarea era aproape jignitoare, însă Sangiban nu se arătă atins: — Eu mai mult decât ei, răspunse simplu. Zâmbetul său păru să-i lumineze pentru moment, de această dată, și ochii enigmatici. Dacă va trebui să rezistăm două zile, o să rezistăm, iar dacă ar fi vorba de trei sau patru sau chiar zece zile, la fel am rezista. Important e ca Etius al tău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
milițieni ce se îndreptau în direcția opusă și care, pradă agitației, îi întrebară ce se întâmpla, astfel că Dubritius trebui să se oprească puțin ca să le răspundă, ca să nu trezească suspiciuni inutile. Se izbiră apoi de doi tineri ce alergau, luminându-și drumul cu o lampă; prompt, Sebastianus le-o luă, împingându-l la o parte pe cel care o ținea, fără să-i bage în seamă protestele. Bucurându-se acum de mai mare vizibilitate, grăbiră mai apoi pasul; întâlniră pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
protestele. Bucurându-se acum de mai mare vizibilitate, grăbiră mai apoi pasul; întâlniră pe drum alte persoane ce se îndreptau toate spre centrul cetății ca să afle ce se întâmplă ori pentru a fi de folos. Câteva ferestre larg deschise se luminau o clipă la trecerea grăbită a locuitorilor, care își făceau lumină cu lămpile, și din peristilurile înconjurate cu ziduri înalte de protecție răsunau glasuri alarmate, vânzoleala oamenilor ce alergau, discuții însuflețite. Intrând în zona periferică, întâlniră mai puțină agitație și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Imediat după aceea, prin poarta deschisă aproape cu totul înaintea lui Sebastianus se profilă masa întunecată și înțesată de lănci a dușmanului. Sute de oameni, sălbatici, înaintau, alergând în lumina torțelor, care aruncau reflexe mișcătoare pe armurile lor și le luminau cu cruzime chipurile strâmbate de pofta nestăvilită de sânge și jaf. Maliban îl zgâlțâi de-un braț. Haide, Prefectule! îi strigă. Aici nu mai e nimic de făcut. Hai să plecăm! Atacatorii intraseră deja pe punte, tropăind asurzitor pe bârnele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de douăzeci de pași de baricadă și scruta mulțimea, printre care. înțelegând că își căuta un interlocutor, Sebastianus coborî în stradă. — Dacă vrei să vorbești, sunt aici. Hunul îl măsură cu atenție, fără grabă. Apoi, dintr-odată, chipul i se lumină. — Prefectul lui Etius! exclamă. Așadar, ne întâlnim din nou. E o plăcere să te văd în viață! Cu toată neliniștea și tensiunea apăsătoare pe care le simțea, Sebastianus își îngădui o glumă. — Numai să dureze!... Simți în spatele său o mișcare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
încăpățânare inconștientă, aranjându-se mai bine pe o coastă, copila îl îmbrățișă și se strânse și mai mult în el. Balamber făcu o mișcare ca să-i îndepărteze brutal brațul, însă când simți între degete încheietura ei delicată, pe care luna o lumina într-o lucire azurie, renunță să o mai facă. Rămase scurtă vreme astfel, nemișcat, nesigur, sprijinit pe coate, observând-o cum dormea. Acum că somnul îi destindea trăsăturile, acea ființă mică, temerară, bărbătoasă redevenea fetița care era de fapt. îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
drumul și traversând cu mingan-ul prin vad. Trebuia să se grăbească fiindcă ziua se apropia de sfârșit, iar vremea era în schimbare: vântul bătea tot mai tare, iar pe cer, spre apus, se ridicau repede nori imenși plumburii, străpunși și luminați din când în când de fulgere șerpuitoare. în depărtare răsuna duruitul tunetului: glasul unei puteri divine și necunoscute, a cărei forță el o cunoștea bine și de care avea motive temeinice să se teamă. Astfel că îi îndemna fără încetare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
sunetul cornului, Balamber îi spuse lui Toraman: — Jagun-ul tău se găsește la coda coloanei, așa-i? — Da, Shudian-gun. — Deci acum o să fie în frunte. Stai aproape de mine și fă tot ce-o să-ți spun. Chipul mândru al lui Toraman se lumină. — Sigur că da! răspunse prompt. Trase de hățuri și, biciuindu-și calul, se îndreptă cu ai lui spre detașamentul său. între timp, Mandzuk parcurgea într-un trap rapid întreaga coloană, arborând stindardul verde și chemându-i pe capii de jagun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]