8,306 matches
-
mai adesea, „rătăcesc”, fiecare În labirintul său, conștient sau nu, un „labirint” de care mulți se Înșală, se auto-amăgesc a fi un „cerc”. Căci, de fapt, ce a făcut națiunea română, „de curând” edificată În forma unui stat unitar și mândru, vreo jumătate de secol, sub comunism, decât să cadă „Încă o dată” din „cercul” stabilității și previzibilității evenimentelor și valorilor Într-un „alt” labirint, ce amenința să fie unul dintre cele mai „apăsătoare”, mai „confuze”, negator al tradiției și firii noastre
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Romanii trebuiau salvați: operație deloc simplă, odată ce se constatase că dacii nu dispăruseră. De regulă, autohtonii sunt mai numeroși decât coloniștii. Și totuși, Xenopol considera că ponderea romanilor ar fi fost mai mare decât a dacilor, iar „exemplarele cele mai mândre ale rasei românești de astăzi nu se pleacă spre caracterul dac, ci mai mult spre cel roman“.<endnote id="5"/> Nicolae Iorga, considerat cel mai de seamă istoric român, avea și el o teorie În această privință. Cu mult Înainte de
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
se simt nedreptățite de disfuncționalitățile sociale, de șomaj etc. (În timp ce Iliescu rămânea preferatul țăranilor și al persoanelor În vârstă, categorii mai puțin tentate de revoluționarismul lui Vadim). Iliescu a obținut o victorie de care n-avea motive să fie prea mândru. De data aceasta (spre deosebire de primele două dăți) a fost votat mai puțin de dragul lui, cât din nemulțumire față de regimul Constantinescu și din teamă față de un posibil regim Vadim. Mitologic vorbind, cariera lui de „salvator“ se Încheiase. Românii se obișnuiseră Însă
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
a fost călăria. Călărea mai bine ca oricare dintre ofițerii de cavalerie. A iubit armata și pe ofițeri (honni soit qui mal y pense!), dar, mai ales, pe soldați, fiindcă, Încă o dată, Îi plăcea compania oamenilor obișnuiți. A fost tare mândră când regele Carol, care Îi mai făcea din când În când câte o plăcere, a numit-o la comanda unui regiment de roșiori. A avut ambiția să fie și o regină-soldat! Imaginea ei pe cal, În uniformă, este seducătoare; știa
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
acceptare curios de superlativă care mi-a intensificat și mai rapid antipatia față de el. Tata m-a făcut, m-a criticat, m-a distrus și apoi, după ce m-am reinventat și m-am relansat în ființare, a devenit un tătic mândru, lăudăros, încercând să reintre în viața mea, toate astea într-o perioadă care mi s-a părut că a durat doar câteva zile. M-am simțit din nou înfrânt, deși îmi câștigasem dreptul de a fi în control, grație recentei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
rotindu-mă din nou, tot cu brațele ridicate. Spune-le că pozez în mascul feroce. Am încercat s-o înșfac în joacă pe Jayne, dar ea s-a ferit mult prea rapid. - Ce să zic, ești grozav, Bret - sunt foarte mândră de tine, spuse ea fără entuziasm în timp ce ieșea din încăpere. Câinele îmi aruncă o privire îngrijorată, apoi se săltă în patru labe și o urmă pe Jayne. Nu-i plăcea să rămână singur în nici o cameră doar cu mine. Câinele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Sarah din nou, iar când asta nu câștigă nici un răspuns din partea lui Jayne, se întoarse spre mine. Bret, știu alfabetul. - Păi, ar cam trebui, i-am spus drept încurajare, în același timp confuz din pricina faptului că o fetiță atât de mândră că a învățat alfabetul trebuia să citească și Împăratul muștelor. - Știu alfabetul, declară ea cu mândrie. A B C D E F... - Scumpo, pe Bret îl doare rău capul. Te cred pe cuvânt. G H I J K L M
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Nu-mi vine să cred că te-am întrebat asta. Ne știm de peste cincisprezece ani și nu-mi imaginam c-o să ajung vreodată să te întreb una ca asta. - Sunt un tată și un soț dedicat, am zis eu foarte mândru. - Da, murmură Binky ezitant. Da. Am plusat, să-i spulber orice îndoială. - Și predau. - De necrezut. - Am doar o săptămână de când sunt la facultate, dar puștii mă iubesc. Circulă legenda că la cursul meu au încercat să se înscrie mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
va da d. Gafița. Are legături bune cu „Minerva” d-na Ungureanu. Când Îl voi vedea pe d. Chirescu - și acum plec mai des la Buc. - voi Încerca și cu ms. Enescu. Nu cred să-l dea, căci era tare mândru, când mi l-a pus În mână. Totuși. Am scris, mi se pare, că am o rudă la ONT. Ea mi-a spus, că ghidează numai străini, dar dacă se va duce la Suceava prin Flt., se va opri la
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
o facă puțin pe gazda cu noi, basarabenii, deși este și ea oaspete la Lisabona. Dintre cei câțiva CSI-ști care se arată încântați să cunoască scriitori din Moldova, un ins cu voce de stentor, venit tocmai din Azerbaidjan (vorba cântecului: „mândră republică Azerbaidjan, două recolte pe an... cu grâu american”), devine tot mai intrigat de prezența noastră. Din fericire, ne scapă de el destul de repede Thomas Wohlfahrt. Vrea să afle dacă am depășit cu succes problemele de birocrație moldovenească, cele care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
O pereche tânără, sub 50 de ani, zâmbitori și mobili, echipați pentru voiaj: teniși în picioare și rucsacuri mari, cu o sumedenie de buzunărașe pline ochi cu diverse mărunțișuri. Ca și Nelly, domnul Möller vorbește puțin limba rusă și pare mândru de această performanță, stăruind în a-și etala cunoștințele, crezând probabil că mă flatează. Mai degrabă mă bucur să constat că știe câte ceva despre Republica Moldova, astfel nemaitrebuind să-i explic „renașterea” noastră anemică din spuma perestroikăi lui Gorbaciov... Șederea noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
omului sau limbajul pragmatic al tinerilor liberali... În spatele hotelului nostru, în fața gării, statuia lui Ernst August - un principe al Hanovrei care a domnit la începutul secolului al XIX-lea. Cu o mână în șold, călărețul a înțepenit într-o atitudine mândră și provocatoare. Fiecare localitate, cu propriul erou întemeietor. Încerc să-mi imaginez sentimentele simple ale acestui om: era el prin ceva mai remarcabil decât oricare dintre noi, trăitorii de azi, sau nu e decât aura pe care i-au atribuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
care a intrat în dialog cu fetele - tarife, durată ș.cl., promițându-le că e un client serios, în mai „multe reprize”, ca apoi să renunțe plictisit. Acum ne povestește cu lux de amănunte, secondat de mucalitul Giorgi Achwlediani, care e mândru că „copilul” a avut această „inițiativă artistică de documentare într-un domeniu delicat”, foarte necesară unui scriitor începător... VITALIE CIOBANU: Întâlnire cu un grup de literați locali, la Biblioteca Națională a Belarusului. Suntem câțiva oameni din Tren: estonianul Peter Sauter
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
la repezeală din pliantul-program. Aflu de la gazde că ar fi trebuit să fie și cineva de la Ambasada Moldovei, dar nu a riscat să vină nimeni. La început, ascultăm o suită de monologuri stupide ale unor oficiali. Un kulturnik ne vorbește, mândru, despre prețurile foarte mici la cărți în țara lor. Cum să fie altfel dacă, totuși, cartea e subvenționată sută la sută? Un URSS în miniatură! Alți vorbitori „în civil” ne comunică unele date despre istoria și cultura acestui ținut. „Belarusul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mă aflu în Time Square din New York. Viitorul bate la ușă, viitorul deja a sosit, e aici, alături de noi, ne face cu ochiul din interiorul acestei civilizații multimedia! Polonezii sunt dornici să recupereze uriașa paranteză totalitară, în care ei - popor mândru - au fost obligați să joace rolul unei națiuni subalterne, aservită marelui frate de la Răsărit. Trei săptămâni în urmă, la Malbork, ne dăduserăm rendez-vous cu trecutul medieval al Poloniei, un trecut amestecat cu reminiscențe germane, conservate cu grijă. Acum, aici, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
a rămas fără pensie în Rusia, s-a mutat în Germania la fiul său, fost militar, acum e singur și se descurcă destul de bine grație turiștilor, chiar aici, în locul în care a cunoscut momentul de glorie al vieții sale. E mândru de faptele eroice de-acum 45 de ani, la care a contribuit, și nu pare să facă vreo legătură cu situația sa actuală. E senin și dă din cap, mulțumind fiecărui trecător care-i aruncă niște gologani. Reușim să fentăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
la Varșovia și în care constat că notele antiamericane și antiglobaliste fuseseră oarecum diminuate, la intervenția lui Thomas Wohlfahrt, care trebuia să țină cont de sugestiile venite, spre nemulțumirea grecului Anastassis Vistonidis. Contribuția noastră, așadar, nu a fost ignorată. „Sunt mândru că am pus și noi, românii, umărul la edificarea unei lumi mai bune, epurată de aiureli stângiste”, îi spun lui Richard Wagner („tovarășul Wagner”!), care râde în gura mare. VASILE GÂRNEȚ: Abia pe la 3 după-amiază găsesc timp pentru o plimbare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Elveției, dar și cel mai puțin populat (23 de locuitori la km², în raport cu 156, cât este media pe țară). Leo Tuor, pe care am avut norocul să-l întâlnesc în Trenul Scriitorilor Europa 2000, îl reprezintă foarte bine: o minoritate mândră, plină de umor, și puțin contează dacă și cărțile lui se citesc de către 100, 1.000 sau 10.000 de persoane. Cărțile de limba germană au ca debușeu natural Germania, iar cărțile romanice Franța, care mai tot timpul le ignoră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cultul pentru Laxness, ei și-ar găsi cu siguranță un nou „salvator” în literatura din Islanda. Este o formă de devoțiune, o formă de „religiozitate” care se instalează într-o literatură privată de spirit critic. Publicul din Islanda este foarte mândru de premiantul său Nobel. Laxness a rămas, pentru mulți oameni, mintea și sufletul națiunii. Chiar și adversarii săi politici ar fi dorit ca el să devină președinte al țării. Laxness a fost, într-adevăr, o personalitate de mare caracter. Când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în Scânteia „mare”. Se purta și ei credeau în „noul romantism”, de altfel, așa s-a și chemat al doilea volum de versuri al lui Mugur, Romantism, de primul avea eleganța să se dezică, „fusese o comandă socială”, îmi spunea mândru. Crezând înfocat însă în ideologie, crezând „prea mult”, au și pățit-o, de altfel, cerând la una din Conferințele tinerilor scriitori, ce precedau Conferința „mare” a scriitorilor, „drept” de a fi sinceri, de a „relata adevărul integral!” din cele ce
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Eram născuți în același an, ’34, și în aceeași lună - februarie. Cu un cap mai mic ca mine, șchiopătând ușor de piciorul drept, bolnav de un tremur continuu al mâinii drepte, fapt ce îl îngreuna la scris, profesiunea sa, purta mândru un chip cu trăsături regulate și cu limpezi, calzi și inteligenți ochi albaștri. Fost elev al acelei experiențe de tip sovietic care s-a numit Școala de literatură „M. Eminescu”, o pepinieră de scriitori comuniști care a eșuat însă după
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
alerga” cumva alături de noi, ne împărtășea adică reflexele culturale, orizontul literar, modelele, uneori și ticurile de expresie sau „poziția socială”, estetismul. Sau „tânărul” Adrian Păunescu, care „ni s-a alăturat”, trecând iute, deși era abia un „post-liceal”, un adolescent furtunos, mândru de această „boală”, a adolescenței, din „grupul” lui Fănuș Neagu într-acel al lui Eugen Barbu (sau invers, nu mai rețin ordinea „căutărilor” sale!Ă, ca să aterizeze pentru ani buni în mijlocul nostru, fermecându-ne pe rând; pe Matei, primul; apoi
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ochi, parcă Arghezi, în timpul războiului, sub dictatura atonesciană... nu-i așa...?! A tăcut.Ă La o săptămână după această primă anchetă (ne aflăm mereu în ’75Ă, am primit viza de ieșire și am zburat ambii cu avionul spre Stockholm, Ivasiuc mândru de a fi fost solidar cu mine și fiind, nu știu de ce, convins că nu mă mai întorc. Am revenit apoi, amândoi, prin Germania, după o săptămână sau două la Stockholm, Wickert ne-a „făcut rost” de două burse și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
o splendidă pleiadă de tineri critici, noi am intrat, deplin conștienți, în această „luptă esențială”: nu contra ocupației sovietice sau a slugilor și instrumentelor lor, ar fi fost naiv, deoarece împărțirea Europei se făcuse, cu oarecare cinism, la Ialta și mândrul și puternicul Occident părea preocupat mai ales de refacerea industriei și de lupta internă contra stângii extreme și explozive! Nu, spre deosebire de perioada stalinistă - ’47, ’48 - ’60, ’64 - când creatorii de vârf, cei câțiva, luptau punctual, reușind să creeze insule izolate
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
cu siguranță sechelele acestei lupte îndelungate și nefirești, pentru care nu eram pregătiți, o luptă cu un sistem care ne-a alungat, ucis, maltratat sau prostituat antecesorii noștri în ordine culturală, politică și administrativă, încât părea că „vechea, nobila și mândra Românie” a unor Maiorescu, Eminescu, Iorga, Xenopol, Hasdeu, Călinescu sau Blaga nu va mai reînvia niciodată! Iar acum se pare că trebuie „să ne scuzăm” că am luptat, supraviețuit în idee și în literă și că am împrăștiat texte din
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]