7,852 matches
-
cu altfel de călători, nu reali, ci alegorici, niște măști fantastice, de carnaval, autoportrete secrete, zâmbetul jenat al sincerității mele cu mine" 8. În partea a doua, asistăm la o rupere de ritm, unde vocea nu mai este a personajului narator, ci a personajului-editor, care destructurează poetica întregului text. Se iese din text si se intra în rama lui. Ritm nu mai există, timpul e mort, se anunță sinuciderea din Grădina Botanică, a naratorului. Cititorului i se dă impresia unei lumi
Matei Iliescu (roman) () [Corola-website/Science/302347_a_303676]
-
unde vocea nu mai este a personajului narator, ci a personajului-editor, care destructurează poetica întregului text. Se iese din text si se intra în rama lui. Ritm nu mai există, timpul e mort, se anunță sinuciderea din Grădina Botanică, a naratorului. Cititorului i se dă impresia unei lumi create artificial, a unei existențe pur textuale. Vocea editorului se revoltă împotriva receptării în cheie realistă: „protestez împotriva oricărei încercări de a lua în serios afirmațiile autorului"9. Ultima parte, Alte scrieri, alcătuită
Matei Iliescu (roman) () [Corola-website/Science/302347_a_303676]
-
sa, referiri la lucrări ...universale. Nu întâmplator se află Jurnalul prezent în volumul de Proze. Ca operă literară jurnalul capătă valori multiple. Este un alt fel de a face literatură. Aici nu mai există o unitate de ansamblu, iar relația narator, autor, personaj stă sub semnul echivalenței. Eul empiric se metamorfozează într-un eu livresc, estet, iar o dată cu el și realitatea empirică se transformă într-una de hârtie, ea fiind supusă viziunii livresc-subiective a autorului. Cea mai lirică formă de epic
Matei Iliescu (roman) () [Corola-website/Science/302347_a_303676]
-
metafizică decât fizica. Ceilalți sunt asemeni lui Stanică Rațiu (Leon Marcu), sau moș Costache (Octav Dinescu) orbi la transcendent, robiți banului. Așadar, există două categorii de personaje: cele pământene și cele, mai curând, celeste. Interesant este jocul de perspective, unde naratorul propune viziuni și reprezentări existențiale în funcție de personajul asupra căruia se insistă. Este problematizată tema vieții, a morții, a timpului, dar nu numai pe un plan, ci pe mai multe deodată: în planul real, dar și în cel textual. Radu Petrescu
Matei Iliescu (roman) () [Corola-website/Science/302347_a_303676]
-
zâmbet, dacă nu e de răzbunare, e unul prefăcut), domnul Bonacieux. Umorul e semnul inteligenței superioare, iar mușchetarii lui Dumas știu să șarjeze și cu spada și cu vorba. De altfel, eroii par a se contamina de simțul umorului de la naratorul însuși, care nu o dată își atinge ironic personajele: Porthos, ușor fanfaron, preferă să inventeze povești cu lupte nemaivăzute și ducese îndrăgostite decât să-și mărturisească înfrângerea ori interesul pentru vreo femeie de rând; Aramis cel pios vrea să se călugărească
Cei trei mușchetari () [Corola-website/Science/302152_a_303481]
-
interesul pentru vreo femeie de rând; Aramis cel pios vrea să se călugărească de câte ori întârzie scrisorile iubitei; în sfârșit, tânărul d’Artagnan, pornit din Tarbes să cucerească lumea și părând „o copie credincioasă a eroului lui Cervantes” devine sub zâmbetul naratorului chiar „concurentul domnului de Tréville”. Mușchetarii lui Dumas rămân totuși construiți pe un model etic: e un model pe care trebuie să-l recunoaștem în acel cod al onoarei căruia nici unul nu i se sustrage; în felul acesta trebuie înțelese
Cei trei mușchetari () [Corola-website/Science/302152_a_303481]
-
reușit totuși să își publice scrierile, fiind unul din puținii autori care au putut publica în această perioadă. Această perioadă a reprezentat apogeul lui ca scriitor. Viyon no Tsuma (Soția lui Viyon, 1947), prezintă o imagine de după război a Japoniei, naratorul fiind soția unui poet care a abandonat-o. Ea se angajează ca îngrijitor al tavernei de unde soțul ei a furat bani. Determinarea ei de a supraviețui este pusă greu la încercare de viol și decăderea soțului ei, dar voința ei
Osamu Dazai () [Corola-website/Science/302544_a_303873]
-
în poemul "Rattenfänger von Hameln" de Robert Browning (1842): în ambele cazuri aceștia sunt descriși ca lacomi, egoiști și conștienți de interesele concetățenilor lor numai atunci când le convine”. "Hobbitul" folosește modele narative ale literaturii pentru copii, lucru vizibil prin prezența naratorului omniscient și a personajelor cu care copii pre-adolescentini se pot identifica, cum ar fi micuțul Bilbo, obsedat de mâncare și cu o moralitate ambiguă. Curgerea timpului și dezvoltarea acțiunii sunt în strânsă legătură, iar „siguranța” și „pericolul” sunt bine delimitate
Hobbitul () [Corola-website/Science/302732_a_304061]
-
și „pericolul” sunt bine delimitate. Ambele elemente sunt specifice literaturii pentru copii, la fel cum este circuitul „acasă-plecat-acasă” (sau "there and back again" - „acasă și înapoi”), structură tipică pentru Bildungsroman. În timp ce Tolkien a pretins ulterior că îi displace aspectul vocii naratorului care se adresează direct cititorului, acest element a contribuit semnificativ la succesul cărții, făcând ca povestea să fie deseori citită cu voce tare. Emer O'Sullivan, în "Comparative Children's Literature", citează "Hobbitul" ca una dintre puținele cărți pentru copii
Hobbitul () [Corola-website/Science/302732_a_304061]
-
Richard Adams ("Watership Down") și Peter Beagle ("Ultima licornă"), mai degrabă acceptă cititorii în lumea sa ficțională decât să încerce să îi convingă de realitatea ei. În timp ce "Hobbitul" este scrisă într-un limbaj simplu, prietenos, fiecare personaj are propria voce. Naratorul, care întrerupe ocazional firul narativ cu explicații (lucru obișnuit atât în literatura pentru copii, cât și în cea anglo-saxonă), are propriul său limbaj, diferit de cel al personajelor principale. Forma de bază a poveștii este a unei căutări, povestită în
Hobbitul () [Corola-website/Science/302732_a_304061]
-
în opt părți (cu un total de patru ore) din septembrie până în noiembrie 1968. Această serie radiofonică de patru ore urmează îndeaproape intriga celei de-a doua ediții a romanului (1951). Din distribuție au făcut parte Anthony Jackson în rolul naratorului, Paul Daneman ca Bilbo, Wolfe Morris ca Gollum, John Justin ca Thorin, John Pullen ca Elrond și Heron Carvic ca Gandalf. Seria a fost lansată pe casetă audio în 1988 și pe CD în 1997. În 1989, editura Eclipse Comics
Hobbitul () [Corola-website/Science/302732_a_304061]
-
preocupat de a reda sentimentele personajelor centrale cu tot realismul psihologic de care e capabil. El se inspiră din teoriile privind iubirea conținute în tratatul său "Despre dragoste", încercând să fie un psiholog riguros. Sentimentul iubirii este descris cu exactitate: naratorul insistă îndelung asupra începutului pasiunii și aventurii care îi urmează: cf. D-na de Rênal - Julien, Julien - Mathilde de la Mole, Lucien Leuwen - D-na de Chasteller, Fabricio - Clélia. "Roșu și Negru" și "Lucien Leuwen" sunt fresce acerbe ale societății sub
Stendhal () [Corola-website/Science/302439_a_303768]
-
descrisă doar pe o pagină, care servește de introducere unei critici aspre a locuitorilor. Nu ne este descris nici hotelul de la Mole ("Roșu și Negru"), nici orașul Milano, nici castelul marchizului del Dongo ("Mânăstirea din Parma"). Descrierea locurilor este "funcțională", naratorul recurgând la acest procedeu doar în măsura în care este necesar pentru dezvoltarea intrigii: închisoarea lui Fabrice este descrisă în detaliu fiind teatrul principal al acțiunii romanului "Mânăstirea din Parma". Stendhal descrie sumar personajele: nu știm aproape nimic despre ce purta d-na
Stendhal () [Corola-website/Science/302439_a_303768]
-
romanului"). Principala originalitate a lui Stendhal este folosirea intensivă a « focalizării interne » (pentru a folosi terminologia lui Gérard Genette) în istorisirea evenimentelor. Evenimentele sunt văzute prin prisma protagoniștilor, sau chiar a unuia singur. Scriitorul refuză deci punctul de vedere al naratorului omniscient dar practică "restrângerea câmpului". În "Roșu și Negru" și "Lucien Leuwen" evenimentele sunt văzute prin ochii lui Julien Sorel și respectiv Lucien Leuwen. În "Mânăstirea din Parma", naratorul recunoaște dreptul la punct de vedere al celorlalte personaje, dar Fabrice
Stendhal () [Corola-website/Science/302439_a_303768]
-
chiar a unuia singur. Scriitorul refuză deci punctul de vedere al naratorului omniscient dar practică "restrângerea câmpului". În "Roșu și Negru" și "Lucien Leuwen" evenimentele sunt văzute prin ochii lui Julien Sorel și respectiv Lucien Leuwen. În "Mânăstirea din Parma", naratorul recunoaște dreptul la punct de vedere al celorlalte personaje, dar Fabrice del Dongo păstrează locul principal (scena bătăliei de la Waterloo rămâne paradigmatică). Ideea "restrângerii câmpului" este clară: Stendhal renunță la redarea monologurilor interioare, reducând romanul la biografia eroului. Cele trei
Stendhal () [Corola-website/Science/302439_a_303768]
-
mari roamne ale sale încep cu tinerețea eroului (sau chiar înainte în "Mânăstirea din Parma") și se termină cu moartea sa ("Roșu și Negru și "Mânăstirea din Parma"). Prima consecință a restricției câmpului: descrierile sunt sumare; ele sunt opera unui narator exterior care vede personajele din afară sau care observă natura, incompatibil cu restricția câmpului și deci cu un rol secundar în opera lui Stendhal. Alegerea procedeului de restricție a câmpului explică de asemeni că unele personaje apar și dispar rapid
Stendhal () [Corola-website/Science/302439_a_303768]
-
și a început să scrie povești pentru copii, precum Roverandom. Munca sa constă în crearea unei lumi numite Arda, unde trăiesc o mare varietate de popoare fantastice, iar el povestește istoria acestora. Multe dintre aceste povești l-au inspirat pe narator în cadrul producerii Stăpânului inelelor. Tolkien a murit înainte de a termina romanul ca fost considerat de multi munca sa de suflet, numit în prezent The Silmarillion, dar fiul său Christopher Tolkien a reușit să editeze munca tatălui său și a publicat
Stăpânul inelelor () [Corola-website/Science/302434_a_303763]
-
înfățișată în postura subordonată a ființei capabile de un devotament nemărginit, dar nerăsplătită de fidelitatea masculină care i s-ar cuveni. Pe fundalul unui decor senin, echilibrat, al naturii, aparent indiferente la frământările oamenilor, este strecurată cu măiestrie neliniștea personajelor. Naratorul romanului îl găsim în persoana lui Shingo Ogata, cuprins de o spaimă nelămurită, de prevestiri care îl copleșesc treptat și îl cufundă în melancolie. Epicul, plasat după cel de-al doilea război mondial, se desfășoară atât în casa lui Shingo
Vuietul muntelui (roman) () [Corola-website/Science/302475_a_303804]
-
în anul 1969 la Editura pentru Literatură Universală (tradus după o versiune în limba germană). A doua ediție a fost publicată în anul 2000 de Editura Humanitas în colecția: „Cartea de pe noptieră”. Romanul pornește de la o poezie, intitulată „” pe care naratorul o scrie pentru o revistă destinată vânătorilor japonezi. Cu toate că poezia nu se mulează perfect pe conținutul revistei, aceasta este totuși publicată, prezentând legătura dintre vânătoare și singurătatea omului. Poezia va fi motivul pentru care un oarecare Yosuke Misugi îi trimite
Pușca de vânătoare () [Corola-website/Science/302474_a_303803]
-
o scrie pentru o revistă destinată vânătorilor japonezi. Cu toate că poezia nu se mulează perfect pe conținutul revistei, aceasta este totuși publicată, prezentând legătura dintre vânătoare și singurătatea omului. Poezia va fi motivul pentru care un oarecare Yosuke Misugi îi trimite naratorului trei scrisori, primite de la tot atâtea femei care au jucat un rol important în existența lui. „Scrisoarea lui Shoko” introduce cititorul într-o poveste incestuoasă, în care nepoata lui Yosuke Misugi află de relația acestuia cu mama sa, Saiko. Cu toate că
Pușca de vânătoare () [Corola-website/Science/302474_a_303803]
-
programe speciale. Computerele sunt în mare parte folosite pentru a adăuga textul și pentru a colora desenele. Hugo Pratt (Iunie 15, 1927 - August 20, 1995) a fost un artist italian de benzi desenate, care a combinat un puternic simț de narator cu o extinsă cercetare pe baza lui Corto Maltese în una din seriile lui. A fost introdus în Comic Book Hall of Fame în 2005. Will Eisner (Martie 6, 1917 - Ianuarie 3, 2005) a fost unul dintre cei mai cunoscuți
Carte de benzi desenate () [Corola-website/Science/299442_a_300771]
-
în judecător al Sinelui, iar textul, integrând posibile ecouri dostoievskiene (din "Însemnări din subterană") sau ecouri din William Faulkner (din "Recviem pentru o călugăriță"), construiește un monolog în care singura voce a cărții se acuză și se destramă în fața unui narator imaginar, ce îi potențează sentimentul exilului. Prozatorul pare să nu acorde eroilor săi șansa de a ieși din absurd, înstrăinare și vinovăție nici măcar prin moarte, care ar fi un final sigur, precizat și terapeutic. Doar romanul "Ciuma" refuză ideea agoniei
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
cuvântul de rămas bun a fost rostit de Gala Galaction. Dar opera este remarcabilă." afirma George Călinescu în "Istoria literaturii române de la origini până în prezent". Fiind o personalitate complexă, scriitor și luptător politic, istoric și pedagog practic, gazetar și memorialist, narator și dramaturg, opera sa adunată în volume este vastă și diversă, fără a include paginile revistelor și ziarelor la care a colaborat. Junimist convins, susținea că estetica este strâns legată de etică, susținând imposibilitatea separării frumosului de bine, iar arta
Ioan Slavici () [Corola-website/Science/312204_a_313533]
-
poftelor și grijilor sale. Este reprezentativ omului absurd descris în "Mitul lui Sisif", absurdul născându-se din „această confruntare dintre dorința umană și tăcerea nejustificată a lumii.”. A doua parte a romanului (care începe chiar după crimă) îl prezintă pe narator renăscut față de lume și față de el însuși, ca și cum, moartea apropiindu-se, l-a făcut să simtă cât de fericit fusese. Meursault este prolix atunci când vine vorba de exprimarea sentimentelor sale și a revoltei. Stilul romanului, mai degrabă neutru și alb
Străinul (roman de Albert Camus) () [Corola-website/Science/311714_a_313043]
-
culturii, dar și cu ochiul celui care urmărește o anumită “serialitate” în istoria socială a României. Ele merită o analiză aparte, care să valorifice minuțiozitetea cu care autorul disecă fiecare moment, finețea observației psihologice și psihosociologice, facilitate de talentul de narator și bazate pe o prodigioasă muncă de documentare.” Monografia lui S. este și o istorie culturală a filosofiei și sociologiei românești. S-a afirmat că lucrarea este, în realitate, un studiu al evoluției modernității românești: ... lucrările lui Constantin Schifirneț trebuie
Constantin Schifirneț () [Corola-website/Science/311007_a_312336]