8,590 matches
-
strigătele tale. Stai așa, nu mai vorbi!" Apoi deodată: "Țin-te după mine, dar în tăcere și nu mi-o lua înainte, că iar mă derutezi". Aluneca nesigură pe schiuri și în sinea mea eram eu sigur că ne-am rătăcit. Apoi mișcările ei deveniră deodată foarte sigure și în aceeași clipă se opri. Se întoarse spre mine. "Victoraș, zise, acum pot să-ți spun: nu mai știu încotro s-o luăm. Uite ce spun eu. Grupul nostru o să observe că
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Ea era liniștită, au călătorit o vreme în tăcere, până ce la amândoi s-a cristalizat întrebarea: și acum ce era de făcut? "Nimic, a spus el. Nu ne-a văzut nimeni. Pe munte a fost o furtună, s-o fi rătăcit și a murit înghețat - dacă rudele lui se vor alarma și vor încerca să învinuie cine știe pe cine." "Victoraș, nu rudele vor încerca să învinuiască pe cineva, ci miliția judiciară." "Numai dacă au vreun motiv", i-a răspuns el
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
prietenul meu de azi, cu care știu că o să vă căsătoriți? Bineînțeles asta în ipoteza că nu se întîmplă nimic, că, adică, miliția judiciară nu găsește pe cel dispărut și ajunge la concluzia că a pierit pe munte în timpul furtunii, rătăcindu-se. Și închide dosarul pentru totdeauna.'' "Nu, n-ași putea!", zise doamna Culala. "Și de ce nu?, reluai. Sînteți nevinovați!" Nu știu de ce, sânt slabă! Și mă simt vinovată." "Asta să n-o mai spuneți niciodată, nici mie și chiar nici
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
înlăturată. Toți sîntem, prin ceva din noi înșine, bolnavi, și acest ceva nu e un organ care poate fi extirpat fără riscuri, ca un apendice. Așa era! Da, zic, așa ești! Nu vrei să bei un pahar ca să nu te rătăcești și alături de mine în speranțe care nu se pot împlini. Atunci de ce dracului ai mai venit? exprimai rânjind această gândire anterioară. Omul e o speranță care nu se poate împlini! așa gândești. Crezi că te pot urma în această gândire
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mine. Se pare că ne-ai venit în stare destul de bună. ― Sper că nu sunt atât de înspăimântătoare cât mi se pare mie. Am impresia că mă aflu în corpul unei mumii egiptene. Spuneai de "hipersomn îndelungat". Cât timp am rătăcit prin spațiu? întrebă arătând spre meditehniciana care asista la scenă: Nu vor să-mi spună. Tonul lui Burke deveni alinător și părintesc. ― Ei bine, poate că este încă prea dreveme să abordăm astfel de subiecte. Mâna lui Ripley țâșni de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de ani în hipersomn. Dincolo de această limită, un cheson criogenic nu mai reușea să mențină în viață corpul care-i era încredințat. Atinsese aproape limitele posibilităților fiziologice pentru a descoperi că tocmai supraviețuise vieții. ― Cincizeci și șapte... O, Doamne! ― Ați rătăcit prin inima sistemelor, îi zicea Burke, baliza de naufragiu s-a defectat și numai printr-o pură întâmplare, o navă care trecea prin spațiul exterior a reperat capsula și... (Ezită. Ripley se albise și făcuse ochii mari.) Ți-e rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ăsteia îi păsa. Are vreo douăzeci de tablouri pe tema asta. Și cam tot atâtea cu pisici care scot stele din blană sau explodează în raze de lumină prin cosmos.“ „Aș zice că ai studiat-o, nu glumă. S-a rătăcit vreun tablou de-al ei pe-aici sau ți-au cerut șefii o expertiză pentru o licitație-n străinătate?“ „Nici, nici. Am dat de ea demult, când lucram la o biografie a lui Victor Brauner. Dar știi ce-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
copertă? Și de ce nu l-a șters cu totul? Mai ales în condițiile în care se presupune că, dacă ai titlul și cota, găsești automat și autorul. Așa e și la tablouri, când sunt păstrate în depozitele muzeelor. Nu poți rătăci o pictură sau încurca autorii doar pentru că s-a pierdut eticheta sau cineva a șters numele de pe ramă; ar fi prea stupid. Cine a lăsat cartea a știut că o să dăm de numele autorului. A șters numele din alt motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aveau timp. Ce nu reușise Ceaușescu, terminau ăștia. Bucureștiul era fărâmat, lovit în moalele capului. Oamenii dispăreau unul câte unul, la fel și clădirile. Părculețele nu mai existau, maidanele nici atât. Dacă încercai să-i arăți cuiva pe unde copilăriseși, te rătăceai. Se comprimau curți, ganguri, distanțe între case. Unde nu mai rămânea loc pe-orizontală, se sărea pe verticală, cu cinci etaje peste vila vecinului. Betonierele pompau oriunde, umpleau fiecare centimetru de spațiu. Străzile se încleiau în praful basculantelor; când dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Ce faci, bă, acolo?!“ „Mă piș.“ „Domne’, nu ți-e rușine? Sunt copii mici, care se joacă aici.“ „Nu mai pot.“ „Pleacă, domne’, de-aici, că sun la poliție!“ „Sugi pula.“ Vara, toropeala făcea victimă după victimă și exploratorii se rătăceau sau nu mai apucau să sară gardul înapoi. Îi găseai sprijiniți de zid sau de mașini, unii moțăiau pe capota lui Firănescu (lucru riscant, ținând cont de faptul că tipul arunca sistematic cu găleți de apă de la etaj), alții strângeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
interesau tot atât de mult cât reproducerea păsării Kiwi, dar nu puteam să zic nu: promovarea mea depindea de asta. Și, ca să fiu sincer, mă descurcam binișor, aveam mereu zâmbetul ăla fals-înțelegător pe față și-o oarecare popularitate în rândul bobocilor. Am rătăcit câteva zeci de secunde printre mobile, reglând raza lanternei. Din neatenție, m-am împiedicat de-un fotoliu pe care decanul îl pusese în dreptul dulapului, probabil ca semn. Nu merita să aprind lumina: n-ar fi fost strategic, riscam să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fusese construită ca Bucureștiul viselor mele, cel pe care nu-l văzusem niciodată sau pe care bunicu’ Vitalian îl pierduse la o partidă de cărți: robust, consolidat, în cercuri concentrice prin care invadatorii nu puteau trece, iar femeile frumoase se rătăceau și rămâneau prizoniere. Capitala Mittel-Europei rezista neatinsă. Armura ei de straturi și epoci o proteja cu eleganța și răceala unui tablou medieval, de care e mai bine să te ferești, dacă nu-l poți aprecia. Doar balegile caleștilor de pe Ring
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
copiii, dar nu pentru că eu însumi sunt un copil, ci pur și simplu pentru că tot timpul am simțit nevoia să fiu printre ei. Când, la începutul șederii mele în satul acela, deci atunci când plecam să tânjesc singur în munți, când rătăceam de unul singur și, mai ales la amiază, mă întâlneam uneori cu toată ceata aceea zgomotoasă de copii ieșiți de la școală, cu trăistuțele și tăblițele lor de ardezie, cu strigăte, cu râsete, cu jocuri, atunci tot sufletul meu începea brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Liteinaia. Încă mai era moină; un vânt deprimant, călduț, jilav șuiera pe străzi, echipajele își afundau roțile în noroi, trăpașii și gloabele tropăiau sonor, înfundându-și potcoavele prin bălți și lovind cu ele caldarâmul. Mulțimea posacă și plouată a pietonilor rătăcea pe trotuare. Nu lipseau nici bețivii. Vedeți aceste mezanine luminate? întrebă generalul. Aici locuiesc toți foștii mei camarazi, iar eu, cel mai merituos și mai prigonit dintre ei, merg pe jos spre Teatrul Mare, spre casa unei femei dubioase! Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ea. Femeia stătea chiar lângă șemineu și aștepta, țintuindu-l cu privirea ei arzătoare, sfredelitoare. Ganea, în frac, cu pălăria și mănușile în mâini, stătea în fața ei tăcut, fără să-i răspundă, privind flăcările cu brațele încrucișate. Un zâmbet smintit rătăcea pe fața lui albă ca varul. Ce-i drept, nu-și putea lua ochii de la pachetul în flăcări; însă părea că-n sufletul lui pătrunsese ceva nou; parcă jurase să reziste torturii; nu se mișca din loc; peste câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
făcu apariția. Prințul ieși din hotel și porni mașinal încotro vedea cu ochii. La începutul verii, Petersburgul are uneori noroc de zile splendide, senine, călduroase, fără vânt. Ca un făcut, aceasta era una dintre acele rare zile. Câtva timp, prințul rătăci fără țintă. Orașul îi era prea puțin cunoscut. Se oprea uneori la intersecții în dreptul unor clădiri, în piețe, pe poduri; odată intră să se odihnească într-o cofetărie. Alteori începea să-i studieze cu mare curiozitate pe trecători; dar cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ieși cu înfățișarea pe care o avea când sunase la ușa Filisovei. Se petrecuse cu el, și parcă într-o singură clipă, o schimbare neobișnuită: pășea din nou palid, slab, suferind, tulburat; genunchii îi tremurau și un zâmbet confuz, pierdut rătăcea pe buzele lui învinețite: „ideea subită“ i se confirmase și se adeverea deodată - și el îi dădea iarăși crezare demonului său! Dar oare s-a confirmat? Dar oare s-a adeverit? De ce l-au apucat iarăși acest tremur, această sudoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
însoțea pe general; își dăduse seama că acesta era Evgheni Pavlovici Radomski, de care apucase să audă destule și la care se gândise adeseori. Îl deruta doar costumul civil al acestuia; auzise că Evgheni Pavlovici era ofițer. Un zâmbet ironic rătăcea pe buzele noului musafir în timpul recitării poeziei, de parcă acesta ar fi auzit deja câte ceva despre „cavalerul sărman“. „Poate chiar el a scornit povestea“, se gândi prințul în sinea lui. Însă cu totul altceva i se întâmpla Aglaiei. Toată afectarea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
chiar că-mi plac inșii ca el; la drept vorbind, n-are rost să pierd timpul degeaba și... dacă-i vorba de șampanie, acum e momentul cel mai potrivit...“ Că prințul parcă ar fi avut febră - asta, desigur, era adevărat. Rătăci îndelung prin parcul întunecat și în sfârșit „se regăsi“ plimbându-se pe o alee. În conștiința lui persista amintirea că străbătuse deja această alee, începând de la bancă și până la un copac bătrân, înalt și ușor de remarcat, o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
capul. Un om, al cărui chip era greu de recunoscut prin întuneric, se apropie de bancă și se așeză lângă el. Prințul se trase repede spre el, aproape atingându-l și recunoscu chipul palid al lui Rogojin. — Știam eu că rătăcești pe-aici, nu mi-a trebuit mult ca să te găsesc, bombăni Rogojin printre dinți. Erau pentru prima oară față în față după întâlnirea din coridorul hotelului. Stupefiat de apariția neașteptată a lui Rogojin, câtva timp prințul nu putu să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
e, gândiți-vă și la cele zece suflete, spuse iarăși râzând Evgheni Pavlovici și ieși. Peste o oră, când trecuse deja de trei, prințul coborî în parc. Încercase să ațipească acasă, dar nu putuse, din pricina prea puternicei zbateri a inimii. Rătăcea prin parc, privind distrat împrejur și se opri mirat când ajunse pe terasa din fața gării și văzu șirul de bănci goale și de pupitre pentru fanfară. Îl uimi acest loc și, cine știe de ce, i se păru teribil de urât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
aceeași senzație o avea prințul după lectura celor trei scrisori. Dar încă înainte de a le desface, simțise că însuși faptul existenței și posibilității lor seamănă cu un coșmar. Cum s-a hotărât ea să-i scrie ei? se întreba el, rătăcind seara de unul singur (uneori nedându-și nici el seama pe unde merge). Cum a putut să-i scrie despre asta și cum a putut încolți în mintea ei o idee atât de smintită? Dar această idee fusese deja pusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
delirez; știe că vă scriu.“ Și încă mult, mult asemenea delir conțineau scrisorile. Una dintre ele, cea de-a doua, era așternută pe două coli poștale, scrise mărunt, de format mare. În sfârșit, prințul ieși din parcul întunecos prin care rătăcise mult timp, ca și în ajun. Noaptea luminoasă, străvezie i se păru și mai luminoasă ca de obicei. „Oare chiar să fie atât de devreme?“ se gândi el. (Uitase să-și ia ceasul.) De undeva de departe auzi muzică. „La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe cea franceză: Le peuple roumain devant ses cants nationaux, iar bărbații erudiți, doi-trei câți avem în țară, au oferit cu plăcere d-lui Crăciunescu pentru d. Boissier materia acestei din urmă. Fără dânșii ilustrul rector de azi ar fi rătăcit încă mult și bine în regiunile ghețoase ale ingratei științe. Dar talentul concepțiunii cine nu-l cunoaște? O probă între altele, devenită proverbială la Paris: mutismul său la moartea părintelui Snagoveanu! Sărmanul La Bruyere, și pe dânsul l-a chemat
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
italiană va reprezenta pe Maria Stuart, tragedie în 5 acte de Friederich Schiller. La început d-na Pezzana-Gualtieri va declama o poezie de ocazie intitulată: Un salut României din Italia. Când atât de rar ni se întîmplă de-a se rătăci și pe la noi o rază de artă adevărată din Apus ar fi de datorie publică de-a onora reprezentațiile cu prezența sa, de ochii lumii măcar, chiar daca nu e capabil de-a le 'nțelege. În adevăr, nu ne putem esprima
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]