7,852 matches
-
(n. 2 august 1891, Roman, Neamț - d. 10 mai 1971, București) a fost un compozitor și dirijor român, membru titular (1955) al Academiei Române. A fost profesor și Rector al Academiei Regale de Muzică din București. Și-a făcut studiile la Leipzig și la Paris. Ca profesor de compoziție la Conservatorul din București, a educat o întreagă pleiadă de compozitori. Creația sa cuprinde balete (printre care „Curtea veche”, „La
Mihail Jora () [Corola-website/Science/307120_a_308449]
-
Petru Bogdan și-a desfășurat activitatea la Universitatea din Iași, fiind cel care a înfiintat și condus, din 1913, prima catedră de chimie fizică din țară. Decan al Facultății de Științe în 1925, între anii 1926 - 1940 a fost, alternativ, rector și prorector al Universității ieșene, în timpul rectoratului său construindu-se, printre altele, aripa nouă a Universității. Între 1941 și 1944 a fost directorul Fundației Regale „Ferdinand I”. Ca o recunoaștere a activității sale științifice, Universitatea din Nancy (Franța) i-a
Petru Bogdan () [Corola-website/Science/307117_a_308446]
-
cursurile de biologie marină de la stațiunea zoologică de la Triest aflată sub conducerea Universității din Viena. La început profesor de liceu (1898-1919), asistent la Universitatea din Viena (1894-1897) și Praga (1897-1898), apoi profesor la Universitatea din Cernăuți, între 1918-1938, fiind și rectorul celei din urmă. Devine Membru corespondent al Academiei Române la 25 mai 1913, la propunerea Prof. univ. Ion Simionescu de la Universitatea din Iași, iar din 1936 este unul din membrii fondatori al Academiei de Științe din România. Membru al Societății Științifice
Eugen C. Botezat () [Corola-website/Science/307121_a_308450]
-
1928-1934, ia parte la anchetele sociologice din mai multe sate ale țării, notabile fiind: Fundu Moldovei (județul Suceava), Drăguș (județul Brașov), Runcu (județul Gorj). În 1929 devine membru în consiliul de administrație al Operei din București. În același an ajunge rector și profesor la Academia de muzică religioasă a Sfintei Patriarhii Române, unde activează până în 1935. În 1931, publică articolul " Schița a unei metode de folklor muzical" în revista „Boabe de grîu”, text fundamental pentru studiul vieții muzicale țărănești, căci prin
Constantin Brăiloiu () [Corola-website/Science/307122_a_308451]
-
fost profesor, din 1926, de Geometrie Analitică la Universitatea din Cluj, unde a fundat revista "Mathematica" și a organizat primul congres al matematicienilor români . A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1937. Respectat în lumea universitară, în 1945 devine Rector al Școlii Politehnice din București. Discursul pe care il pronunța în 1930 la Alger, la a 54-a sesiune a Asociației Franceze pentru Progresul Științelor, surprinde prin tonalitatea lirica și chiar patetica, neconforma stilului sau sobru și reținut: „Placés au
Petre Sergescu () [Corola-website/Science/307129_a_308458]
-
s-a creat în anul 1965 la acel spital o policlinică de urologie și nefrologie, unde se făceau investigații complexe asupra bolnavilor trimiși din întreaga țară, în vederea efectuării de intervenții operatorii sau a tratamentelor ambulatorii. Între anii 1957-1972 a fost rector al Institutului de Medicină și Farmacie din București. În anul 1969 a obținut titlul de "Om de știință emerit". A fost ales ca membru corespondent (1955) și apoi membru titular (1963) al Academiei Române. De asemenea, între anii 1976-1977, a fost
Theodor Burghele () [Corola-website/Science/307127_a_308456]
-
1951 a devenit profesor de Mecanică Teoretică la Facultatea de Mecanică și de Construcții. Între anii 1952 - 1956 a fost prodecan al Facultății de Construcții, între 1957-1962 și 1963-1976 a fost prorector al Institutului Politehnic Timișoara, iar între anii 1962-1963 rector. Simultan, între anii 1957-1974 și 1976-1984 a fost șeful catedrei de mecanică a Facultății de Mecanică. În 1972 a fost distins cu titlul de profesor emerit. În domeniul cercetării științifice a abordat probleme de mecanică generală și analitică, ciocniri, vibrații
Gheorghe Silaș () [Corola-website/Science/307151_a_308480]
-
pe termen de 5 ani membru în Consiliul General al Învățamântului, din 1914 până în 1918 este secretar general în același minister, iar din 1939 este președintele Consiliului Permanent al Ministerului. De asemenea, a fost decan al facultății de științe și rector al Universității din Iași. Recunoscându-i-se înalta sa autoritate de savant și om de cultură, I. Simionescu a fost învestit cu supreme, demnități științifice, începând cu cea de președinte al Societății Române de Științe (1930), președinte al Societății de
Ion Th. Simionescu () [Corola-website/Science/307154_a_308483]
-
și-a susținut teza Contribuții la cunoașterea uleiurilor vegetale indigene, obținând titlul de doctor inginer în științe chimice. A fost preparator (1943), asistent (1944-1948), conferențiar (1948-1951), profesor și șef de catedră (din 1952), director de studii (1949-1951), prorector (1951-1952) și rector (1953-1976) la Institutul Politehnic "Gh. Asachi" din Iași; șef al Secției de Chimie Macromoleculară (1956-1970) și director (1970-2000) al Institutului de Chimie Macromoleculară "P. Poni" din Iași. Paralel cu activitatea didactică, desfășoară o bogată muncă științifică, efectuând și conducând numeroase
Cristofor I. Simionescu () [Corola-website/Science/307153_a_308482]
-
al Institutului Chimico - Tehnologic din Sofia. A fost distins cu Medalia de Aur a Societății Americane de Chimie (1976) și cu Ordinul Național "Steaua României" în grad de mare ofițer (2000). În anul 1976 a fost înlăturat din funcția de rector al Institutului Politehnic din Iași ca urmare a faptului că într-o discuție cu Erwin Wickert, ambasadorul RFG, i-a descris-o acestuia pe Elena Ceaușescu drept incultă și analfabetă. Discuția a fost înregistrată de Securitate. Începând cu luna noiembrie
Cristofor I. Simionescu () [Corola-website/Science/307153_a_308482]
-
și București. Dimitrie Călugăreanu este numit în 1919 profesor de Fiziologie Animală la Facultatea de Științe din Cluj, cu sarcina de a organiza învățământul fiziologic la Cluj. A devenit acolo profesor titular în ianuarie 1920. Profesorul Sextil Pușcariu devine primul rector al universității clujene, iar la Facultatea de Științe sunt aleși decan Dimitrie Călugăreanu și prodecan Alexandru Borza, profesori la secția de Științe Naturale. Alături de Sextil Pușcariu, se stabilesc la Cluj Victor Babeș și Emil Racoviță, în vreme ce alții fac naveta: N.
Dimitrie Călugăreanu () [Corola-website/Science/307147_a_308476]
-
secția de Științe Naturale. Alături de Sextil Pușcariu, se stabilesc la Cluj Victor Babeș și Emil Racoviță, în vreme ce alții fac naveta: N. Iorga, D. Pompeiu, Vasile Pârvan, Constantin Levaditi. În 1920, D. Călugăreanu îi succede lui S. Pușcariu în poziția de rector al universitatii clujene. În luna iunie a aceluiași an, Călugăreanu este ales Membru corespondent al Academiei Române. A fost membru fondator al Academiei de Științe din România . A rămas la Cluj până în anul 1926, când - ca urmare a demisiei din învățământ
Dimitrie Călugăreanu () [Corola-website/Science/307147_a_308476]
-
de teoria funcțiilor complexe, având o contribuție importantă și prin tratatul publicat la Editură Didactica și Pedagogica (1963). s-a născut la Iași, în ziua de 16 iulie 1902, într-o familie de intelectuali, tatăl său fiind profesor și ulterior rector al Universității din Cluj. Urmează școală primară la București între anii 1909 și 1913, apoi își face studiile liceale la renumitul liceu „Gh. Lazăr” din București, în perioada 1913-1921. Atras încă de pe băncile liceului, de științele naturii, urmează între 1921
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
rationel de l'electricite" care va vedea lumina tiparului în anul 1986 la Geneva, editat în limba franceză. Alte asociații în care a fost membru și funcții deținute: Convins de necesitatea educării publicului larg în domeniul științelor, este fondatorul și Rectorul Universității Populare din București. A fost prieten cu Ilie Murgulescu, colaborând cu acesta în chestiuni aflate la intersecția dintre electrotehnică și chimie. În data de 6 februarie 1984 s-a stins din viață.
Remus Răduleț () [Corola-website/Science/307157_a_308486]
-
ocazia să lege numeroase relații cu oamenii de știință și savanții reputați din multe alte țări. Profesoara Raluca Ripan a desfășurat o activitate complexă și susținută de formare a specialistului la diferite nivele : ca profesor de chimie, ca decan, ca rector. Domnia sa recomanda tinerilor pasiunea, invitând studenții să se gândească că profesiunea pe care și-au ales-o “cere ca omul să-i dedice toată viața ... și chiar de-ar avea două vieți nu ar ajunge ... deoarece știința cere o mare
Raluca Ripan () [Corola-website/Science/307160_a_308489]
-
al justiției în Guvernul Ion Antonescu (3) în perioada 15 februarie 1941 - 14 august 1942. După terminarea doctoratului la Paris, a devenit profesor de drept la Facultatea de drept din București; a fost ales decan în 1934 iar în 1936 rector și membru corespondent al Academiei Române. Născut la București în 23 august 1881, Constantin Stoicescu își începe studiile de drept la Paris, unde își ia licența, apoi își suspine teza de doctorat, în 1904, tot la Paris, iar specializarea la Berlin
Constantin C. Stoicescu () [Corola-website/Science/307167_a_308496]
-
lui autoritate și respectul pe care i-l arătau ceilalți colegi, precum și grija sa pentru Facultate și studenți, au făcut să fie ales în 1934 decan al Facultății de Drept din București. În 1936 este ales cu o mare majoritate rector al primei Universități din țară. În aceasta calitate, conduce destinele Universității din capitală cu atâta demnitate și autoritate încât în 1938 este reales în demnitatea de rector. A publicat monografii asupra procedurii civile romane ("Contribution à l'étude de la formule
Constantin C. Stoicescu () [Corola-website/Science/307167_a_308496]
-
Facultății de Drept din București. În 1936 este ales cu o mare majoritate rector al primei Universități din țară. În aceasta calitate, conduce destinele Universității din capitală cu atâta demnitate și autoritate încât în 1938 este reales în demnitatea de rector. A publicat monografii asupra procedurii civile romane ("Contribution à l'étude de la formule arbitraire", 1905), noțiunii de injuria ("Noile teorii asupra injuriei. Studiu de drept roman", 1907) și un "Curs elementar de drept roman" (1923), tipărit în mai multe ediții
Constantin C. Stoicescu () [Corola-website/Science/307167_a_308496]
-
(n. 12 iulie 1927, Cristian, Brașov - d. 15 februarie 1990, București), matematician, profesor, membru corespondent al Academiei Române (secretar general al acestui for între anii 1974-1990), Rector al Universității din București între anii 1972-1981. Acesta fost un fruntaș printre elevii lui Octav Onicescu și Gheorghe Mihoc și a avut preocupări în domenii precum teoria probabilităților, statistică matematică sau teoria jocurilor și teoria așteptării. În anul 1946 a
George Ciucu () [Corola-website/Science/307172_a_308501]
-
Prorector al Universității din București, apoi director general al Direcției Generale a Învățământului Universitar, secretar general și consilier al Ministrului Educației și Învățământului cu rang de secretar general din 1970 până la data de 12 februarie 1972, când a fost numit Rector al Universității din București funcție pe care a deținut-o între anii 1972-1981. a fost membru supleant al Comitetului Central al Partidului Comunist Român între 28 noiembrie 1974 - 23 noiembrie 1979; membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român între
George Ciucu () [Corola-website/Science/307172_a_308501]
-
celui de Al Doilea Război Mondial se refugiază împreună cu facultatea la Timișoara, unde înființează în cadrul Institutului Politehnic din Timișoara Facultatea de Chimie industrială, al cărei decan devine. Înființează, de asemenea, Baza de Cercetări Științifice din Timișoara. Devine pentru scurt timp Rector al IPT, apoi ministru adjunct în Ministerul Educației și Învățământului, însă este demis ca urmare a mișcărilor studențești din Timișoara din 1956. Revine la cariera didactică și devine membru titular al Academiei Române. A făcut parte din Consiliul IUPAC și a
Coriolan Drăgulescu () [Corola-website/Science/307175_a_308504]
-
Timișoara" a Academiei. La 12 iulie 1956 devine membru corespondent al Academiei. Va deveni membru titular la 21 martie 1963 și președinte al Secției de Chimie a Academiei în 1974. Pentru scurt timp (20 ianuarie - 14 februarie 1956) este investit Rector al Institutului Politehnic Timișoara, însă din 14 februarie 1956 este numit prin HCM nr. 232/10 februarie 1956 ministru adjunct în Ministerul Educației și Învățămîntului. Prin HCM nr. 1015/30 mai 1956 Coriolan Drăgulescu este numit locțiitor al președintelui Comisiei
Coriolan Drăgulescu () [Corola-website/Science/307175_a_308504]
-
pregătirea și folosirea îngrășămintelor și amendamentelor” și în 1968 a obținut titlul de doctor docent. Profesor și cercetător cu rezultate remarcabile, academicinul a deținut, de-a lungul anilor, funcții în învățământul superior agronomic în calitate de șef de catedră, decan, prorector și rector al Institutului Agronomic din București, conducător de doctorate, șef de laborator, în administrația publică de stat și în cercetare. Este autor a peste 400 de articole de cercetare științifică, 23 de tratate, monografii și studii, apărute în țară și peste
David Davidescu () [Corola-website/Science/307178_a_308507]
-
devine conferențiar iar în 1981 obține titlul de profesor universitar), care avea să fie încununată în 1990 când devine Membru corespondent al Academiei Române. După înființarea Universității „Ștefan cel Mare” în anul 1990, urmează o perioadă de mari transformări, inițiind ca rector dezvoltarea unei serii de noi facultăți. Din 2004 a fost prorectorul universității. În toată această perioadă a fost mentorul Catedrei de Mecanică Aplicată, dobândind o binemeritată recunoaștere și apreciere națională și internațională în domeniul Tribologiei. Remarcabilele rezultate obținute de Profesorul
Emanuel Diaconescu () [Corola-website/Science/307181_a_308510]
-
fiecărei generații de studenti tot ce a acumulat din punct de vedere științific și metodic. Sub îndrumarea să, a fost obținut (în 1920) primul doctorat în matematici pure, la o universitate românească, de către O. Mayer. După război a funcționat că rector în dificilă perioadă 1944-1945. A fost președintele comisiei de epurare de la Universitatea ieșeana, din care mai făceau parte profesorii Iorgu Iordan și Gheorghe Zâne, înlocuit ulterior cu Andrei Oțetea. Până în primăvara anului 1945, această comisie a înlăturat de la catedră aproximativ
Alexandru Myller () [Corola-website/Science/307186_a_308515]