8,288 matches
-
mâncarea, pentru că eu aveam regim TBC. Era și dânsa bolnavă, dacă era la Văcărești? Dânsa a primit o injecție, s-a infectat șoldul și puteai să bagi două degete În șold, așa i-a putrezit carnea. Și după ce s-a vindecat, i-a rămas o adâncitură În șold, și ea pentru asta a venit la Văcărești. S-a mai Întremat cât de cât acolo? Da, da, că primeam lapte, pâine, nu mămăligă sau turtoi. Era un regim ușor mai suportabil. Era
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
care nu puteau să meargă, atunci când se Întorceau, asmuțea cățeaua. Avea comanda „fui” și cățeaua ataca. Și, de obicei, oamenii erau mușcați de mâini pentru că dădeau să se apere și cățeaua sărea Întotdeauna la mână. Era foarte greu să te vindeci acolo. O rană era un pericol În condițiile alea, că era umiditate, era condens. Noi făceam focul În soba aia, că aduceam fiecare câte un snop de stuf, când ne Întorceam de la muncă, dar se făcea condens. Și dacă am
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
vă pedepseau? Dacă nu făceai norma, 3,60 metri, te duceau noaptea la două la corpul de gardă, cu medicu’ lângă ei, și cu un cearșaf ud Îți da 25 la fund... Puteai să stai și două săptămâni până se vindeca... Mă gândeam și le spuneam și celorlați, chiar dacă ne bat, de dat la fund nu murim noi... Da’ cu asta, cu norma, au fost câțiva care au căzut acolo... După aceea, totuși, când s-a apropiat perioada ’64, a Început
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Coriolan Gherman. Dom’le, am auzit multe lucruri rele despre el, da’ cu mine nu s-a purtat urât. C-am avut odată zona zoster și m-a lăsat trei zile În baracă... Și cu pudră de talc m-am vindecat, nu cu altceva. Dar este adevărat că nici nu suportam să strige după mine că nu lucrez... De lucrat, lucram fără nici o problemă... și probabil că și cu asta am avut foarte mult noroc, că nu mi-o fost mai
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
pe Mâț și că n-au prins nici pe unul. Și Mâț o ajuns primul... Tot era cu sânge, ruptă era cămașa, era pusă În gât, și, În vreo două săptămâni, că pădurarul, bătrânul, cunoștea frunzele și plantele, s-a vindecat... Încă trăiește și acum, da’-i bolnav și el. Confruntarea asta când a avut loc? Asta În ’51, pe la Rusalii. Din cauză că era aprovizionarea tot mai grea, că era tot plin de armată acolo... Și când am mers eram urmăriți... Când
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
de un an și ceva și, uite, deja unde o ajuns apa la perete. O murdărit toată hârtia asta”... Și, domne, am zis: „Ia-le și dă-le foc, că asta nu-i instituție de Îmbolnăvit oameni, că-i de vindecat”. Fănică ăsta, sau cum dracu-l chema, că nu mai știu sigur, o fost turnător. Treaba asta ce-am făcut eu și afirmația s-a Întâmplat În ’84 și aceste lucruri mi s-au imputat la Securitate În ’87, când
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
mai bine ca mine.” „Da’ mai este o chestie.” „Ce?” „Cu fotomontaju’.” I-am explicat, cu umiditatea, cu igrasia, cu tot... „Na, na, na, aicea-i altceva. Ce-i cu afirmația că «Învață-te, bă, că asta-i instituție de vindecat oameni, și nu de-mbolnăvit»?” Eu atuncea am trântit: „Adu-mi pe ăla care face afirmația că i-am spus eu așa ceva și pune-mă În față cu el!”. No. „Nu, că asta am vrut să lămurim”... nu știu ce... Și când avocatul
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
și oameni de bună credință, și anticomuniști? Dar pentru noi, deținuții, nu sunt murdari. Corneanu, care-a recunoscut din prima clipă: „Da, am semnat, că așa mi-o cerut. Nu știam că se poate refuza”. Daaa, dac-ai recunoscut, ești vindecat În clipa aceea. Așa am zis Întotdeauna... După eliberare cum vi s-a schimbat viața? Am venit acasă după șase ani, și-a fost foarte greu... Știți de ce? Pentru că nu știam nici o meserie, nu știam ce să fac... Și mă
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
putredă, că mama ta și tatăl tău sunt ipocriți, derbedei, mă rog. Că familia burgheză e o ipocrizie pentru că, În fond, este numai curvăsărie, și asta ai putut să crezi cumva... No, și chestiunea mai serioasă este cum te-ai vindecat din această mentalitate? Pentru că n-a ținut mult. Imediat eu am observat că, atuncea când am ieșit din penitenciarul Pitești și ne-am dus la Gherla, deja n-am mai fost „oameni noi”. Când s-au oprit bătăile În camera
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
consultă. „Nu cumva să crezi că ai icter, că ai pleorizie?.” „Ce e aia domnule doctor? Eu am crescut la cornul plugului, habar n-am ce e aia pleorizie.” „Ai apă la baza plămânului stâng.” Zic: „Domnule doctor, se poate vindeca?”. „Se poate vindeca, dacă ai noroc. Dacă n-ai...” Dar zic cătră el, ca omul cinstit: „Că oți găsi cu ce să mă tratați”. „No, așa facem. O săptămână nu ieși afară pe poartă la lucru.” „Vai de capul meu
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
să crezi că ai icter, că ai pleorizie?.” „Ce e aia domnule doctor? Eu am crescut la cornul plugului, habar n-am ce e aia pleorizie.” „Ai apă la baza plămânului stâng.” Zic: „Domnule doctor, se poate vindeca?”. „Se poate vindeca, dacă ai noroc. Dacă n-ai...” Dar zic cătră el, ca omul cinstit: „Că oți găsi cu ce să mă tratați”. „No, așa facem. O săptămână nu ieși afară pe poartă la lucru.” „Vai de capul meu, eu nu rămân
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
la treaba mare... Doamne feri’! Așa m-am constipat, că n-am băut apă. Am făcut un pic de fisură, un fel de hemoroizi, no, da’ n-am primit nimic tratament... No, păi m-am tratat acasă și m-am vindecat... Nu mai am nimic acuma. Da’n Securitate o fost foarte-foarte greu. Plus anchetele, plus, cum vă spun, singurătatea aia... Dar cum vă petreceați timpul Între anchete? Cum era celula, chiar În fund, spre calea ferată, era un gemuleț mic
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
o Închisoare de tranzit. Acolo te selecționa pentru muncă. Singura Întrebare la care trebuia să răspunzi era următoarea: „Ai oase rupte?”. „Nu!” „Ești bun de muncă!” Și de-ăia șontorogi au scos... Bă, dacă nu avea osu’ rupt și era vindecat, era bun la muncă... I-a scos, a rămas Închisoarea goală... veneau alte și alte valuri de deținuți. Îi arestau mereu În legătură cu Ungaria și cu colectivizarea. În ’62 se apropia terminarea colectivizării și ei forțau nota. Jumătate din deținuți eram
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ori nu este, în adevăr, doctor, dacă are diplomă. Și în scurtă vreme și-a făcut un nume. Niciodată un alt doctor nu i-a egalat reputația. La casa lui Drasch era bâlci. Toți bolnavii cari pierdeau nădejdea să fie vindecați de ceilalți doctori veneau, ca la cea din urmă resursă, la marele învățat de la Hotelul Avram. Și cu toate că nu s-a cunoscut nici o vindecare miraculoasă la activul său, totuși popularitatea nu i-a slăbit nici un singur moment. De altfel legenda
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
în ultimii ani, despre „dispariția” sa și despre „succesiune”. Încă din 1978, după primul atac al bolii, s-a dat ca iminentă producerea morții sale. O dată, anul trecut (1981), a și fost anunțată. Apoi a circulat știrea că l-a vindecat Djuna, o gruzină celebră prin calitățile ei bioenergetice. Și iarăși au apărut informații despre deteriorarea sănătății sale. I s-au numărat aparițiile în public și i s a observat, gest cu gest, comportamentul. Părea din ce în ce mai rigid și mai obosit. Cu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
i-ar deschide, sper, dorința de a ști mai mult și mai bine. Un Ducu interesat de învățătură ar fi un factor de echilibru în casa noastră agitată! *După doi ani, „rănile” produse de Cartea de piatră nu s-au vindecat încă. M-a abordat, în curte la Lucica, unul Constantin Julinschi (născut în 1939), care mi-a spus că n-am făcut o treabă bună publicînd jurnalul lui Camilar, deoarece „sînt în el neadevăruri” și „știi, mătușa (probabil Catrina) are
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Crăiță Mîndră și a lui ștefan Pristavu. Fără legătură directă cu aceasta, el a fost frumos în sine: considerații despre literatură, pictură și societate, în formulări metaforice, elegante: „scriitorul e o bombă de cuvinte”, „arta îndulcește asprimile vieții”, „peisajul ne vindecă de migrenele cotidiene” etc. N-au lipsit trimiterile diletante la clasicii picturii universale: Da Vinci, Vermeer ș.a. Bineînțeles, totul a fost spus cu o dicție elaborată, pedantă. A lipsit, în schimb, judecata de valoare (fie și în filigran). În expoziție
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Din ele, lipsesc trei elemente esențiale: libertatea, justiția, fericirea. Credința că le vom avea mi-a intrat în suflet ca o boală: am să mor cu ea, întrucît nu mai am posibilitatea altei opțiuni. Nu am medicamentul care să mă vindece de iluziile tinereții.” Cînd mi-a făcut această mărturisire, Sp. avea pleoapele roșii, cum i se întîmplă ori de cîte ori e sincer emoționat. Fără să i-o declar, i-am apreciat curajul de a face o asemenea analiză. Din
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vreo patru dintre colegii mei. Să vezi cu cîtă căldură-i strîng mîna, cînd îi primește pe ușa din dos a magazinului! *„Ce bine ar fi ca Crăciunul să dureze tot anul” (Charles Dickens). *Cei mai mulți dintre bolnavii pe care-i vindecă Iisus sînt îndrăciți sau orbi. Nu sîntem și aci, oare, în planul simbolic? Vindecarea e liniștire și vedere clară. Cred, deci, că nu e vorba de fiziologie, ci de spirit. Cînd scrie, „nenea Jean” se ferește să fie confesiv, direct
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în putrefacție. Dar toate aceste mărfuri, pe care nu le-ar mânca nici porcii, sunt categorisite drept calitate extra și, bineînțeles, la prețuri extra. Toate aceste magazine sunt o rușine pe obrazul țării noastre, o pecingine care probabil se va vindeca greu. Ce ne-am face noi oare, tov. președinte, dacă nu ar mai fi nici amărâții noștri de țărani, care vin la piețele agroalimentare cu produsele lor frumoase și proaspete cu miros de grădină, cultivate în peticuțul lor de lot
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
tot fotografiază, se autoslăvește cu chitarozii lui, cântând din zdrâng în fața reflectoarelor, tot de el ! Petrache Lupu din Maglavit a fost un dulce copil. În cenaclul său nasc fecioarele și băieții se despoaie, uitându-și prezervativele printre scaune, bătrânii se vindecă de trânji instantaneu și umblă ca milogul din Capernaum. Mântuitorul tineretului strânge toată pleava bacantelor în tribune sub faldurile tricolorului, mai vâră câte o strâmbă, ca să fie, să se găsească la o adică poet al tăgadei și apolog în același
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
la reformă ca să fie vândută la un magazin special, iar mirosul escrocheriei n-a mai ieșit din România nici până acum! Băiatul iubește Patria, dar banul nu-i de colea; e adunător, nu dă bacșiș, ia! Te recomandă că ai vindecat boala secolului cu peliculă fotografică și fără 20.000 de lei nu scapi! Ai dres un rinichi și pe urmă te ai cărat în Occident, nu contează, dacă ai făcut juma-juma cu el, ești protejat, să n-avem vorbe, adresați
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
în celelalte centre medicale de tradiție din Iași și București situația nu e mai bună. Așa se explică neputința profesorilor de medicină internă din țara noastră de a interveni în cazul doctorului Pușcaș din Șimleul Silvaniei, care are pretenția că vindecă ulcerul gastro-duodenal cu Ulcosilvanil. Cazul Pușcaș mi se pare edificator asupra valorii profesorilor noștri de medicină internă, deși unii ar găsi scuze în relațiile acestui medic cu poetul de curte Adrian Păunescu. Aceeași situație poate fi semnalată și în obstetrică
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
lui Jaspers privind pe Hitler: «mâinile lui». Eu cred că a fost o boală care bântuia atunci În lume și care poate fi mai lesne explicată prin mijloace teoretice precum psihologia mulțimilor. Iată boala de care am reușit să mă vindec... Oare Îngerul morții, androginii somnolari pe care eu i-am văzut În poezia lui Eminescu și i-am scos de acolo ca să-i Îndrăgesc nu sunt produsul aceleiași maladii? Mircea Eliade și C. Noica nu s-au vindecat niciodată. Poate
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
să mă vindec... Oare Îngerul morții, androginii somnolari pe care eu i-am văzut În poezia lui Eminescu și i-am scos de acolo ca să-i Îndrăgesc nu sunt produsul aceleiași maladii? Mircea Eliade și C. Noica nu s-au vindecat niciodată. Poate nici amarul, nihilistul Emil Cioran. În nici un caz Petre Țuțea. Și N.Steinhardt avea morbul Într-Însul, când proclama fanatismul ca virtute”, afirmă Nego În Straja dragonilor, amestecând fără precauție nume și situații care ar fi meritat nuanțare
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]