72,529 matches
-
15. Până la urmă, provocarea este dublă. Odată din partea celorlalți la adresa ta. Filmând comunități exotice, riști enorm, susține Colleyn. Habitudinile și reperele mentale îți sunt bulversate. Ai două variante: ,,fie deprimarea, fie reflecția"16. Un om slab ,,alege" deprimarea, un altul puternic și educat alege reflecția. Ambele îi schimbă radical viața. A doua față a provocării vine din partea ta la adresa celorlați. Impactul filmului etnografic realizat de antropologul occidental este însă unul mai mic, în condițiile în care cei din comunitățile exotice, arhaice
[Corola-publishinghouse/Science/84985_a_85770]
-
diagnosticați, iar numărul acestora este estimat să crească în viitor. Aproximativ 30% dintre subiecții vârstnici cu DZ prezintă boli cardiovasculare și cerebrovasculare, un procent dublu față de persoanele de aceeași vârstă fără DZ (68). În plus, prezența DZ reprezintă un predictor puternic pentru apariția unor noi evenimente cardiovasculare la pacienții cu boli cardiovasculare (69). Pacientul vârstnic cu DZ prezintă o incidență mai mare a depresiei, a afectării cognitive, a incontinenței urinare comparativ cu subiecții de aceeași vârstă fără această patologie (70). Un
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Florin Mitu, Iulia Cristina Roca, Doina Azoicăi () [Corola-publishinghouse/Science/91925_a_92420]
-
de pacienți care au beneficiat de ICD aparținând unui singur producător. Proporția vârstnicilor incluși în studiu a fost de 29% pentru intervalul de vârstă 70-79 de ani, iar 12% erau octogenari. Rezultatele studiului au arătat că vârsta reprezintă un predictor puternic al supraviețuirii, mortalitatea la 2 ani de urmărire fiind de 8%, 15% și, respectiv 17,8% pentru pacienții de 60-69 de ani, 70-79 de ani și peste 80 de ani (171). Comorbiditățile coexistente adesea la vârstnici cresc riscul de mortalitate
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Florin Mitu, Iulia Cristina Roca, Doina Azoicăi () [Corola-publishinghouse/Science/91925_a_92420]
-
fondului intim-străin și de vreme ce participarea la cele douăsprezece elemente ne cufundă în vasta identitate a calității de om? Unde apare diferența, ca sursă a excluderii și agresivității, înlăuntrul acestei identități? S-ar părea că nici o identitate nu e îndeajuns de puternică pentru a estompa diferența și alteritatea existente în sânul ei. Desigur, altul e identic cu mine prin calitatea sa de om și prin setul de determinații pe care îl are, identic cu al meu: și el vorbește o limbă, și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nu sunt liber, și astfel, omenește, nu sunt. De aceea frica deschide totodată către forma cea mai înaltă a libertății: doar în măsura în care ea apare și o înving, îmi dovedesc sau fac dovada faptului că ceva (în numele căruia o înving) este mai puternic decât condiționarea mea; că eu sunt în altă parte decât în limitele condiționării mele; că eu sunt liber față de suprema mea condiționare, de însuși faptul de a fi în nemijlocirea lui. A mă hotărî știind ce este frica înseamnă a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
naște în umbra lui este mereu temeinic protejată. Ea este protejată din chiar temeiul ființei noastre. Astfel încât sunt foarte puțini cei care pot coborî până la acest temei pentru a răspunde provocării fricii. Căci frica are de partea ei cel mai puternic aliat: faptul de a fi. De aceea faptului de a fi trebuie să i se opună un grad sporit de ființă pentru a înfrânge frica. Libertatea este gradul sporit de ființă care face cu putință înfrângerea fricii. Cel care poate
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de a fi, chiar dacă se întâmplă ca acesta să fie dobândit prin moarte. Pentru că el este pregătit de moarte, pentru că poate reintegra nimicul, condiționarea purului fapt de a fi își pierde acum puterea asupra lui. „A fi liber“ devine mai puternic decât faptul de a fi și dovada acestei puteri se face, la limită, prin moarte. Iată de ce moartea poate să devină suprema ipostază a ființei. Alegerea nimicului în locul ființei se face nu de dragul nimicului, ci al unei alte calități a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
pentru ca, în raport cu el, să-mi pot învinge frica pe care el mi-a provocat-o. În primă instanță se pare că „celălalt“ nu cunoaște frica; el este doar cel care o provoacă. Câtă vreme sunt biruit de frică, „celălalt“ rămâne puternic: puterea lui se înalță pe frica mea. Spectacolul fricii mele îl face pe „celălalt“ să fie neclintit în ființa lui și sigur de sine. Dintre noi doi, doar eu știu ce înseamnă frica. Însă din clipa în care frica este
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
puterii, în vreme ce în frica provocată nu se manifestase decât pervertirea ei. Căci puternic cu adevărat nu e decât cel care este liber. Așa cum „frica celuilalt“ nu poate fi niciodată învinsă, puterea celui liber nu poate fi niciodată pierdută. El este puternic chiar dacă moare și este puternic chiar prin moartea lui, pe când celălalt este slab chiar dacă trăiește și este slab chiar prin teroare ca preț al vieții lui. Nehotărârea și absența de destin Pentru că mă smulge din categoriile impersonale ale speciei, orice
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
l am făcut ia forma numirii. Numind lucrurile, le-am făcut să intre în raza proiectului meu și să devină elemente oricând utilizabile în acest proiect. Întrucât numirea este o preluare în proiect, ea este o formă a puterii. „Cei puternici sunt cei care dau nume.“ A da nume lucrurilor pe care nu noi le-am făcut nu înseamnă, desigur, a le înființa, ci a le consfinți și recunoaște ființa ca ființă distinctă. Numele izolează lucrul în ființa lui, îl de-
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
chiar dacă nu știu față de cine răspund. Și eu răspund chiar prin ființa mea. Căci ființa mea depinde de a lor, și astfel de ocrotirea ei. Pentru că nu mă pot dispensa de ființa lor și deci de ocrotirea ei, eu, cel puternic, sunt totodată slab. Cel puternic depinde de cel slab și este de aceea - slab. Întrucât nu pot exista fără preluarea în proiect a „ceva“, acest ceva mă obligă la grijă și ocrotire față de el. Eu stăpânesc „întreg pământul“, dar în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
dependent este ocrotirea. Puternic în mod absolut nu este decât acela a cărui ființă nu depinde nicicum de ființa celui stăpânit. Puternic în sine nu este decât acela a cărui ființă rămâne intactă chiar dacă obiectul stăpânirii lui dispare. Iar cel puternic în sine poate fi, din această pricină, și singur. La el manifestarea puterii este un capriciu sau risipirea unui moment de plictiseală. Puterea lui poate tot atât de bine să nu se manifeste. Deoarece ființa lui nu depinde de nimeni, el poate
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
realizarea lui depinde de existența lucrului numit. De aceea ocrotirea face parte din esența puterii omenești; ea nu este doar o formă de tandrețe, ci conștiința manifestă a slăbiciunii mele. Când, în loc să ocrotească, nimicește, puterea omenească nimicește deopotrivă ființa celui puternic și se pierde pe sine ca putere. Singurătatea celui omenește puternic reprezintă sfârșitul puterii și nimicirea ființei lui, ca revers al nimicirii celui stăpânit. De aceea prima formă a izolării celui puternic nu apare în raport cu „cineva“, ci cu lucrul numit
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
parte din esența puterii omenești; ea nu este doar o formă de tandrețe, ci conștiința manifestă a slăbiciunii mele. Când, în loc să ocrotească, nimicește, puterea omenească nimicește deopotrivă ființa celui puternic și se pierde pe sine ca putere. Singurătatea celui omenește puternic reprezintă sfârșitul puterii și nimicirea ființei lui, ca revers al nimicirii celui stăpânit. De aceea prima formă a izolării celui puternic nu apare în raport cu „cineva“, ci cu lucrul numit care, în loc să cunoască ocrotirea, este trecut acum în regimul distrugerii. În
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ocrotească, nimicește, puterea omenească nimicește deopotrivă ființa celui puternic și se pierde pe sine ca putere. Singurătatea celui omenește puternic reprezintă sfârșitul puterii și nimicirea ființei lui, ca revers al nimicirii celui stăpânit. De aceea prima formă a izolării celui puternic nu apare în raport cu „cineva“, ci cu lucrul numit care, în loc să cunoască ocrotirea, este trecut acum în regimul distrugerii. În distrugerea apei, a pământului și a cerului eu fac experiența unei izolări esențiale care este totodată condamnarea mea. Câtă vreme acelea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
slăbiciunea dependenței ca temei al puterii mele rămâne ascunsă. Abia distrugându le, acest temei ajunge vizibil. Încetând să ocrotesc, am devenit singur. Dar pentru că temeiul puterii mele este dependența, independența singurătății îmi este refuzată și eu nu pot, asemeni celui puternic în sine, să mă retrag în ea. Singurătatea în care cad din clipa în care încetez să ocrotesc nu este putere, ci moartea mea. Pentru că proiectul nu cunoaște măsură, pentru că este avansare imperturbabilă către o cuprindere mai vastă (el începe
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
face cu putință, moara de vânt mai aproape decât vântul și curentul electric mai aproape decât apa hidrocentralei. Pământul se estompează și „dispare“ în fața autorutei și mașinii, și aerul dispare ca aer, confundat cu un dispozitiv de aer condiționat. Mai „puternice“ sunt obiectele din jurul meu și casa și străzile și mașinile, decât animalele și piatra și plantele. Frigiderul și aparatul de radio îmi sunt mai familiare decât calul sau copacul din pădure. Mă desprind din ordinea mea originară și mă mut
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a fost devorat de cel făcut de mine, eu rămân singur. Această singurătate este beția independenței și a puterii mele. Pentru că mi-am mutat temeiul în mine, pentru că sunt înconjurat doar de lucruri pe care eu le-am făcut, sunt puternic. Sunt puternic și singur. Dar pentru că în esența mea sunt dependent, pentru că în esența mea nu pot fi singur și nu pot fi puternic în sine, în independența absolută ca experiență a izolării printre lucrurile care depind de mine, eu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
devorat de cel făcut de mine, eu rămân singur. Această singurătate este beția independenței și a puterii mele. Pentru că mi-am mutat temeiul în mine, pentru că sunt înconjurat doar de lucruri pe care eu le-am făcut, sunt puternic. Sunt puternic și singur. Dar pentru că în esența mea sunt dependent, pentru că în esența mea nu pot fi singur și nu pot fi puternic în sine, în independența absolută ca experiență a izolării printre lucrurile care depind de mine, eu fac experiența
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ceea ce poate, știe ceea ce vrea și vrea ceea ce poate. El este liber în configurarea și realizarea proiectului său. Dar pentru a-și exersa puterea, el trebuie să fi făcut dovada libertății sale prin raportarea la altul. În primă instanță, cel puternic pare că se îndură de cel supus și că el consimte, din bunăvoință sau prin sacrificiu, să îl educe pe acesta în spațiul libertății, preluându-l în proiectul propriu. Dar pentru că libertatea este în esența ei neegoistă, el știe că
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
eului orgolios, ci, dimpotrivă, ea este livrare obiectivată, proiecție a preluării celuilalt în spațiul libertății proprii. La rândul său, cel ce primește să fie preluat în vederea propriei lui eliberări știe că numai în felul acesta, prin supunerea lui, libertatea celui puternic este adeverită și se poate manifesta ca libertate. El se îndură de cel puternic prilejuindu-i, prin propria-i eliberare, dovada libertății lui. De aceea puterea este în esența ei o specie a relației; ea este dependență, relație de consimțire
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
libertății proprii. La rândul său, cel ce primește să fie preluat în vederea propriei lui eliberări știe că numai în felul acesta, prin supunerea lui, libertatea celui puternic este adeverită și se poate manifesta ca libertate. El se îndură de cel puternic prilejuindu-i, prin propria-i eliberare, dovada libertății lui. De aceea puterea este în esența ei o specie a relației; ea este dependență, relație de consimțire reciprocă la devenirea și adeverirea în spațiul libertății. Dar dependența în spațiul libertății este
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
numai în sensul că ei nu pot, fără ceilalți, să fie ceea ce sunt (căci altminteri la fel s-ar petrece lucrurile cu călăul și victima sa); ei sunt dependenți - și se iubesc - în numele libertății și al eliberării lor. Puterea celui puternic trebuie să fi fost deci recunoscută ca stadiu al libertății sale. Recunoașterea puterii, în virtutea căreia ea se poate apoi exersa, este prestigiul. Prestigiul este indicele libertății dovedite prin raportarea la altul. Prestigiul, în virtutea căruia puterea poate funcționa, se bazează pe
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ce urmează să devină liber. Extensia puterii este deci o extensie în sfera libertății. „Puterea supremă“ nu poate s-o aibă decât „cel mai liber“, iar „cel mai supus“ nu poate fi decât „cel mai însetat de libertate“. „Cel mai puternic“ și „cel mai supus“ sunt astfel cel mai aproape unul de altul. Așa cum cel mai puternic se știe cel mai liber, cel mai supus se recunoaște drept cel mai neliber, și astfel drept cel ce dorește mai crâncen libertatea. Cel
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
cel care caută îl corupe primul pe cel care are, făcându-l să piardă, prin perpetuarea comenzii, ceea ce el are deja: libertatea. Pentru că obosește și renunță, cel care caută se transformă în „cel mereu supus“ și îl constrânge pe cel puternic să perpetueze comanda. Supunerea devine reflex al supunerii și comanda reflex al comenzii. Supunerea care a uitat că e supunere în vederea eliberării a indus celui puternic uitarea comenzii puse în slujba libertății. Agentul puterii pervertite nu face decât să slujească
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]