7,211 matches
-
fapt, La Marseillaise era un marș militar, nimic mai mult. Cam ca și cântecele revoluției ruse. Sângele nu înfricoșa pe nimeni pe vremea aceea... A intrat în încăpare și de acolo am auzit venind versetele pe care le recita în șoaptă, ca pe o ciudată litanie a trecutului: -... stindardu-nsângerat e înălțat... Un sânge impur s-adape brazdele noastre... Am așteptat ca ecoul acelor cuvinte să se stingă în întuneric, apoi, într-un singur glas, am exclamat: - Dar Nicolae? Dar Țarul? El
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
degrabă să-i amuze, zâmbeau, înduioșați de micuța ființă ce se lăsa în voia lor fără să spună nimic, impresionați de nevoia lui atât de firească în universul acela inuman... Nici o surpriză nici când, în țăcănitul șinelor, noaptea, străbătea o șoaptă: se anunța moartea unui pasager îngropat în densitatea vieților învălmășite. O singură dată, în decursul acelei lungi traversări jalonate de suferință, de sânge, de boli, de noroi, i s-a părut că întrevede un crâmpei de seninătate, de înțelepciune. Era
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Eiffel fără să-l vedem pe austriacul smintit care se arunca din vârful lui dantelat și, trădat de parașută, se zdrobea de pământ în fața unei mulțimi de gură-cască. Père-Lachaise nu avea pentru noi nimic dintr-un cimitir pașnic, însuflețit de șoaptele respectuoase ale câtorva turiști. Nu, printre mormintele lui alergau în toate direcțiile oameni înarmați, trăgeau cu pușca, se ascundeau pe după pietrele de mormânt. Povestită doar o dată, lupta aceea dintre comunarzi și versaillezi se asociase pentru totdeauna în mințile noastre cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Barbette, ducele Ludovic de Orléans, fratele regelui Carol al VI-lea, a fost asasinat de Ioan fără de Frică, duce de Burgundia, în noaptea de 23 spre 24 noiembrie 1407”... Ieșea de la regina Isabeau de Bavaria... Bunica a tăcut, dar, în șoapta picăturilor, auzeam încă numele acelea uimitoare, țesute într-o tragică monogramă de iubire și de moarte: Ludovic de Orléans, Isabeau de Bavaria, Ioan fără de Frică... Deodată, fără să știu de ce, mi-am amintit de Președinte. Un gând foarte limpede, foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de conciliabul: „O să ne ocupăm de ea, în seara asta, după dans. Amândoi, de acord?” Am ghicit că era vorba despre ea. Am părăsit ungherul în care eram ascuns și m-am dus spre ieșire. M-au zărit. „Franțuzul! Franțuzul...”, șoapta aceea m-a însoțit un moment, apoi a pierit în primul val de muzică. A doua zi, fără să anunț pe nimeni, plecam la Saranza. 3 Mergeam prin orășelul acela somnoros, pierdut în mijlocul stepei, ca să distrug Franța. Trebuia să termin
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
peste mușuroaie de furnici, păduri pline de păsări kakadu țipătoare, cascade spumoase, precum Elliot Falls, lagune cu ape curate ce bat În nuanțe de albastru smarald, Întinse faleze de gresie albă, bogate În artă aborigenă pe stânca misterioșilor Black Mountains. Șoaptele tainice și Înalte ale vântului se Împletesc cu frunzele, murmurul etern al apusurilor străvezii cu pietrele, peste care curg ape și trec În calea lor fatală, orchestrația aeriană și plină de farmec pe care o alcătuiesc, În miezul Înflăcărat al
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
sufixe, diferențele În statutul social al persoanei care vorbește. O poezie recitată cu patos devine un poem de o muzicalitate gravă, ca la violoncel, vocalele se prelungesc ca Într-un ecou de dumbravă sonoră, consoanele se Înmoaie ca Într-o șoaptă de nostalgie muzicală. Arta de a scrie scoate din fagurul limbii o bună parte din miere, lăsând În arta de a rosti, de a recita, cealaltă parte 711. Numele limbii coreene este hangungmal. Toate marile instituții de cultură sunt tinere
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
birmaneză Într-un șezlong. La acea oră târzie, totul pare adormit, cu excepția motoarelor care pufnesc greoi dislocând munți gigantici de apă, pentru a Înainta pe ruta propusă. Ca din senin, apăru În spatele meu un marinar, care Îngrijorat mă Întrebă În șoaptă dacă mă simt bine sau am pățit ceva?! Dau din cap plictisită, și cu mâna lăsată În jos sugerez că vreau să rămân singură, eu și gândurile mele... Noaptea Își Întinde Încă perdeaua smălțuită de strălucirea puzderiei de steluțe. Acum
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
ale limbajului poetic; aprobă constatările juste care se formulează; remarcă intenția nobilă a poetului de a vorbi despre munca și aspirațiile contemporanilor săi. Totuși, cititorul se întreabă adesea cu amărăciune și regret: dar unde este glasul poetului? De ce vorbește în șoaptă, atât de șoptit, încât nu-i poți distinge vocea. Unde sunt gândurile care-i frământă mintea, sentimentele ce-i răscolesc inima? Urmărind înșiruirea obositoare a unor adevăruri de mult cunoscute, întrerupte ici-colo de exclamații stereotipe, admirative sau reprobative (...) încerci zadarnic
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
ești bine? — Scuză-mă, draga mea. Își suflă nasul, apoi ia o gură mare de sherry, golindu-și paharul. — Pot să mi-l umplu, Jane? Te rog frumos, dragă! spune mama, Îmbărbătînd-o. Biata Janice, adaugă spre mine și Suze, În șoaptă. E disperată după un nepot. Însă Tom nu iese aproape niciodată din casa lui de vară. Și, atunci cînd o face... Coborînd și mai mult glasul. Cred că nu s-a mai tuns de luni de zile! Ce să mai
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
unu, și traversez ca o gazelă holul de marmură spre Karen, recepționera. Aceasta se Întreține pe un ton scăzut cu colega ei Dawn, Îmbujorată și supărată. Sper că nu s-a Întîmplat nimic. — Nu-i corect, o aud zicînd În șoaptă În timp ce mă apropii de biroul ei. Pur și simplu, nu-i corect. Nimeni n-ar trebui să se poarte așa, indiferent dacă-i șef sau nu. E-adevărat, poate că sînt eu de modă veche... — Nu e vorba de asta
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
importantă fata asta pentru tine? zice mama e realmente bulversată. În fundal, Îl aud pe tata Întrebînd „Ce s-a Întîmplat?“ și aud niște foșnete, semn că mama s-a Îndepărtat de telefon. — E Becky, o aud că zice În șoaptă. Cred că a luat-o puțin razna din cauza hormonilor, biata de ea... Pe bune acum. N-am nici o problemă cu hormonii. Soțul meu are o aventură. — Becky, ascultă-mă, revene mama la celălalt capăt al firului. Ai vorbit cu prietena
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
și pe urmă sunîndu-l de două ori În mașină, ca să fiu sigură că nu s-a Întors), după care mi-am adunat curajul de a suna la biroul lui Dave Sharpness. Chiar și atunci Însă, am vorbit mai mult În șoaptă. Am vorbit cu secretara, care a refuzat să-mi dea vreun detaliu referitor la rezultatul investigației la telefon. Așa că, la ora unsprezece dimineața, iată-mă din nou În West Ruislip. Toată povestea mi se pare suprarealistă. Trebuia ca acțiunea să
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Mă rog, poate că n-ar fi rău să-i dau totuși una zdravană În pifometru. O palmă răsunătoare pe obraz, după ce-i spun verde-n față lui Luke tot ce am de spus. — Apropo, ești Încă Însurat, repet În șoaptă. Ai uitat ceva, Luke? De exemplu, pe nevastă-ta? Ne apropiem și sînt atît de nervoasă că parcă mi s-a golit de tot mintea... Însă nu-mi pasă. O să mă țin tare. CÎnd taxiul oprește, Îi Întind o mînă
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
demnă și matură. Vreau să urlu și să țip la el. Vreau să izbucnesc În hohote și să arunc cu ce-mi vine la mînă În el. — Luke, te rog... pur și simplu, du-te. Glasul Îmi e doar o șoaptă. — Nu vreau să vorbesc despre asta. SÎnt obosită. — Bine, ma spune, dar nu se clintește. Becky... — Ce? Luke se freacă pe față, de parcă ar Încerca să-și facă să dispară toate problemele. — Trebuie să plec la Geneva. La lansarea fondului
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
pic cam penibil. Mai ales cînd le-am cerut să-mi facă o epidurală și au rîs cu toții. Nu trebuiau să rîdă. Sau să-și sune prietenii și să le spună. Am auzit-o pe moașa aia, chiar dacă vorbea În șoaptă. Asta m-a făcut să regîndesc toată chestia asta cu nașterea. Adică, dacă nu așa e cînd naști... cum Dumnezeu o fi? Așa că, după ce ne-am Întors de la spital, am avut o discuție lungă și deschisă cu Luke. Am zis că
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Și nici nu mai am chef s-o văd. Cred c-o să mă duc acasă. Aici e! Ușa e deschisă larg și În cameră năvălesc un cîrd de moașe tinere, conduse de Paula. — Ea e Rebecca Brandon, le spune În șoaptă. E dilatată patru centimetri și face yoga pentru a suporta durerea. Fiindcă e scientoloagă, e foarte tăcută și calmă. Nici n-ai bănui că are contracții! Se holbează cu toatele la mine, de parc-aș fi vreun animal pe cale de dispariție
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
autor?"): Ce importanță are cine vorbește?" Bradbury deconstruiește deconstructivismul. Ni se spune: ... datorită Deconstructivismului, adevărul e o chestiune nerezolvată. Bradbury detestă snobismului complicării textului, dar știe că o opoziție deschisă duce la prozelitism, așa că el cochetează cu dușmanii deconstructivismului în șoaptă: Structuralismul-Deconstructivismul, în funcție de modă, sunt "fie absurdități, fie o filozofie remarcabilă". Persiflarea lui ambiguă ne previne în legătură cu "epoca semnificantului incert, când cuvântul nu se mai conectează cu obiectul". Descrie noi direcții "încurcate" care mistifică înțelegerea. Aparent autorul lui Mensonge îl laudă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și murmură spre autoloniștire, shantih... In mod paradoxal, pornind de la întuneric, degradare hidoasă și disperare, The Waste Land aduce pace și lumină. Poemul debutează cu strigăte disperate, cadavre dezgropate, hypocrite lecteur, mon semblable, mon frère!, pentru a se încheia în șoapta de liniște dorită, care parcă e reală odată ce e rostită. Așa cum spunea criticul Eliot, poezia "comunică înainte de a fi înțeleasă". Pornim de la haosul emoției exacerbate și încheiem pe nota de împăcare, cu care poetul se îmblânzește și ne eliberează de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
timp se construiește ca o poveste, fiindcă, așa cum romanul era invadat de lirism la Joyce și Virginia Woolf, poezia migrează spre narațiune. Coerența poemului, viu disputată în critică, e asigurată de tonul peremptoriu, care pornește cu urlete și sfârșește în șoapta ultimelor cuvinte ("pace ce trece dicolo de orice înțelegere"), cât și de revenirea obsesivă a unor locuri, nume și imagini, de la Mary/Marie, la grădini, biserici, ape și, în sfârșit, mare. Imaginile sunt în general sumbre, cât mai nepoetice cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
autori englezi? GS. Riscurile mele nu par chiar așa de mari la prima vedere. Nu sunt avangardist (ceea ce ar fi prea comod, după mine). Scriu manierat, chiar curtenitor. Am un aer de neîncredere. Riscurile mele se leagă de rostirea în șoaptă și de pașii în clădiri spațioase. Poemele mele îmi par uneori ca niște clădiri, poezia mea întreagă e de fapt un astfel de proiect (poate un bloc de închiriat) undeva în marginea șuvoiului din prim plan în poezia engleză. Nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
este că nu reușesc să distingă între ceea ce este interesant pentru ei și ceea ce este interesant pentru ceilalți și au impresia că toți gândesc despre ei așa cum gândesc ei înșiși. De exemplu, un băiat care-și aude părinții vorbind în șoaptă „știe” că vorbesc despre el, iar o fată care aude doi băieți râzând „știe” că râd de ea. Cel mai important este ca adulții să evite să critice sau să ridiculizeze în public pe adolescenți. 4. Manifestarea autocentrismului. Adolescenții cred
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
ce călcasem pe ceva ce a sunat înfiorător, un iz de carne în descompunere îmi inundă nările, lăstărișul fâsâi în stânga mea, urmat de o usturime a brațului meu unde își avea locul un semn de naștere ciudat. Am grăbit pasul. Șoapte nearticulate se auzeau peste tot în jurul meu, mam răsucit încercând să zăresc pe cineva însă nimic. Doar copaci ce se întindeau la nesfârșit. Am înghițit în sec strângându-mi brațul cu putere pentru a opri usturimea. Un alt crănțănit ca
Sfera by Roşca Ştefania () [Corola-publishinghouse/Science/91764_a_93588]
-
1997, 39; Dicț. scriit. rom., II, 251-252; Gabriela Duda, Un „ospăț” al cuvintelor și al spiritului, CL, 1999, 9; Antonio Patraș, Semnele lui Cronos, CL, 2000, 6; Simion, Ficțiunea, III, 44-46; Petraș, Panorama, 288-290; Mircea Ghițulescu, Omul care vorbește în șoaptă, CL, 2003, 2; Elvira Sorohan, Un fidel al Mnemosynei, RL, 2003, 12. N.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
stau singur și ascult amurgul / cucerindu-mă ca pe o cetate părăsită”. Cele două tonalități dominante din primele cărți de poezie ale lui L. - una debordantă, amplă, hiperbolică, cealaltă simplă, delicată și exprimată într-o notă ce se apropie de șoaptă - își dispută întâietatea de-a lungul întregii sale opere, regăsindu-se, într-un chiasm semnificativ, în poemele de celebrare a iubirii universale: „Nimic din ceea ce am pierdut / n-am avut / cu astfel de vorbe trebuie să sfârșească / viața unui om
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287754_a_289083]