7,862 matches
-
porumbel”! „Lumea, spune tot el, se Învârte În jurul noilor idei - pe neauzite se Învârte ea!” „Realitatea nu există!”, am Îndrăznit s-o gândesc de timpuriu și, desigur, la Început, tinerelul dezadaptat și incapabil de adaptare socială striga această propoziție În adâncurile catifelate ale eului său ca o formă a neputinței, ca un semn al feminității sale doar În aparență paradoxale; o „feminitate” pe care nu a „părăsit-o” de atunci, iar ea l-a răsplătit cu „tone de creație”, acea anima
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
deșerturilor, sau când ne este obrazul „sfârtecat de leoaica numită iubire”, cum o spune poetul, sau când suntem cu adevărat singuri - singuri În natură, re-descoperind-o, cu farmecul și echilibrul ei de suprafață și forțele ei distrugătoare și clătinătoare, creatoare din adâncuri! -, atunci, În acel extaz trecător al vieții - atunci, În acele clipe „Îl vedem”. El este! Apoi se retrage orgolios, nu atât ca să se apere pe sine, ci pe noi. Pe care se pare că ne disprețuiește, dar... din nou, acest
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
nivelul celor din Apus. Unii tind a idealiza această scurtă perioadă În care, e drept, aveam leul puternic datorită petrolului, În primul rând, și unei imagini cvasi-pozitive În ochii Europei, dar... relele care curgeau din epoca fanariotă și din mai adâncurile secolelor de istorie ne apăsau prea mult pentru a le eradica În câteva decenii. Și-apoi, s-a mai „Întâmplat ceva”, similar oarecum cu ce „ni s-a Întâmplat” după decembrie ’89: unitatea națională, nesperată doar cu câțiva ani Înainte
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mai bine generalizată În forma „oamenii sunt asupriți de ei Înșiși” și o epocă sau alta istorică sau politică nu face decât să coloreze, să pună Într-o lumină, uneori, e drept, insuportabil de dură, de brutală, ceea ce zace În adâncul firii lor, idiomatice și universale, și care este, e drept, speculat cu abilitate și insolență de stăpânii zilei. Când Goma și Liiceanu „se supără pe Români” acablându-i cu toate relele - mi se pare că și dl Patapievici a călcat pe
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ascunde „alte adevăruri” sau pur și simplu adevărul! Dar artiști precum Shakespeare - În Regele Lear sau În Macbeth! - sau Dostoievski și Proust, pentru a-i cita pe cei mai spectaculari și reprezentativi, nu au avut nevoie, În aceste „ascensiuni ale adâncurilor”, de droguri, alcool sau alte paliative sau „cârje” ale psihicului și, Împreună cu clinicianul și psihologul C.G. Yung, s-au aventurat pe acele cărări ale, să le zicem scurt, unui „alt mod de expresie”. Și folosesc substantivul „expresie” În sensul lui
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pe care ea avea să-l afirme, așa cum un șarpe Își mlădie coada solzoasă și strălucitoare după micile și ascuțitele accidente ce-i stau În cale. Acele „mici accidente”, „pietre și mărăcinișuri” care, sub tensiunea unei „otrăvi” ce vine din adâncuri, ies „bolborosind” la suprafața conștiinței, a „vederii minții”, nu numai reordonând, aproape arbitrar, totul, dar și provocând revelații, uneori greu suportabile. Și, În fața lor, a marilor profeți, omenirea a fost nu numai dezarmată, stupefiată până la o formă a imbecilității, dar
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
accentele, dacă nu va răsturna totul cu susul-În-jos, nu rareori spre propria sa uimire. Suntem prisme refractante, și nu oglinzi, ape neliniștite care răsfrâng oblicele raze ale luminii și, da, uneori nu știm dacă lumina vine de sus sau din adâncuri! Fraza celebră a dlui Henry Beyle, ce semna Stendhal, după care un roman „ar fi o oglindă purtată de-a lungul unui drum!”, trebuie luată, cum se zice, cum granu salis! Nici „drumul” unei narațiuni și nici „oglinda” celui care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cel mai adesea sociologic. Colericii, marii colerici, precum un Dostoievski, de exemplu, se „pierd” În fraze meandrice, ce par a nu se mai sfârși, fraze „dizgrațioase” și excesiv de „stufoase” pentru puriștii limbii, dar fraze-instrumente cu care se poate fora În adâncul uman, uriașa descoperire nu numai a modernității literare europene, dar și una a unor spirite aparte, „ciudate”. (La noi, doamna Bengescu a Încercat acest tip de frază redundantă, cu multe subordonate, Încercând să pună predicatul la sfârșit În maniera „analitică
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cel care „nu are frică de ea” sau pentru cel care nu se lasă Înșelat de suprafețele ei „lucioase, comode, fals ademenitoare”, pentru cel care, de la o anume vârstă a lucidității, știe, are cumințenia și curajul de a privi În „adâncul ei”. Or, cum spuneam la Începutul acestui capitol, bătrânețea este una dintre vârstele capabile - poate chiar privilegiate - de a o contempla În „adâncul ei”, ce devine, deodată, mai mult sau mai puțin „transparent”. Și pentru aceasta avem acel miraculos „instrument
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cel care, de la o anume vârstă a lucidității, știe, are cumințenia și curajul de a privi În „adâncul ei”. Or, cum spuneam la Începutul acestui capitol, bătrânețea este una dintre vârstele capabile - poate chiar privilegiate - de a o contempla În „adâncul ei”, ce devine, deodată, mai mult sau mai puțin „transparent”. Și pentru aceasta avem acel miraculos „instrument” - care este și o „profesiune” În același timp! - numit memorie! Societățile tinere, oricât de performante, cum sunt S.U.A., de exemplu, profesează mai ales
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
partidelor de sex - mi se părea o ființă cu totul nouă, diferită de amanta focoasă. Era soția, mama, salvatoarea mea. Dar cum a dus asta la o relație de celibat? („A da, cum oare?“ îmi șoptea deseori vocea întunecată din adâncul minții mele.) Pur și simplu dădeam vina pe câte o scuză inventată în timp ce zăceam în patul imens din dormitorul întunecat, cu ușa încuiată, perdelele trase, penisul moale cuibărit imobil pe pulpa mea: oboseala, stresul, romanul, mareele firești ale dorinței, medicația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
știut că vei spune un rahat ca ăsta? Însă nu era pic de ranchiună în vocea ei, și încă ne țineam de mâini în semiobscuritatea restaurantului. - Chiar vrei să fii aici săptămâna asta? întrebă Jayne. Era ca și cum implorarea mea din adâncul inimii - în genunchi, cu capul plecat - din cabinetul doctoriței Faheida se evaporase din memorie. Apoi m-am gândit: în timpul acelui discurs pasional te gândeai doar la tine? - Ce vrei să spui? Unde altundeva aș vrea să fiu? - Mă gândeam că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în rânduri drepte, după un calcul matematic, ai zice. Stratul nisipos și cu mult prundiș a fost, evident, adus din alte locuri și turnat la rădăcina fiecărui butaș, pentru a optimiza calitățile solului. Castelul nu e mare, dar ascunde în adâncurile sale licori nebănuite și un personal priceput în a le administra, cum aveam să ne convingem numaidecât. Așteptăm un timp la porțile acestui „Sezam” al lui Dionisos, adunându-ne toate cele trei grupuri în fața unui automobil de epocă, producție anii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
concepția sa despre lume, idealismul său structural, Weltanschauung-ul său care îl diferenția radical de momentul mocirlos și fals, literar, de atunci, post-stalinist, dar, cum s-a întâmplat și cu Eminescu cu un secol înainte, îl revela și ca diferit adânc structural, în „instinctivitatea, în obsesia sa poetică”, de spiritul însuși al poeziei și artei românești tradiționale. Ca și Eminescu, într-un fel, care, ascultând de sfatul mentorului său Titu Maiorescu, „a întors spatele” poeziei franțuzești, de care asculta pontiful poeziei
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
spre puterea absolută, zâmbind cu prefăcătorie unor idioți utili și prost informați? A doua zi, îi și pun această întrebare unui iezuit din partea locului, puțin suspect de complezență. "Fantasme! îmi răspunde acesta. Hezb a evoluat și e politic acum până-n adâncul sufletului. Jumătatea acestei țări nu va putea niciodată guverna cealaltă jumătate. O știe prea bine, și nu mai pretinde să monopolizeze puterea pentru că e realist și din ce în ce mai libanez. Adevărul este că partea creștină a pierdut războiul civil și nu se
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
atitudine e rară. Un patriotism specific salvării publice îmbinat cu un nonconformism intelectual îmi pare a fi, una peste alta, cea mai puțin proastă dintre formulele asociative. Noi avem, în Franța, ecuația inversă: nimănui nu-i pasă de țară, în adâncul ființei lui, dar vai de cel ce are curajul să iasă din tipare. Nu-i un lucru frecvent să vezi o castă de ofițeri în rezervă care conduce și administrează, flancată de un grup de cârcotași patentați (scriitori, teologi, cineaști
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
din care optzeci de copii și douăzeci și nouă de femei. Scrupulos, el vrea să se mărginească la cifre, la oameni și la fapte dar, în ochii lui, statutul de victimă nu scuză totul. Îmi spune, în treacăt, că, în adâncul ființei lui, nu are mai multă simpatie pentru una decât pentru cealaltă din cele două tabere. Morgă, aroganță, brutalitate și dispreț de o parte. Insensibilitate, opacitate, propensiune spre înșelătorie și brutalitate de cealaltă parte, unde cerșetoria este o permanență. Doi
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
acolo și ce aud și citesc aici, la Paris, unde fac o escală, diferența mă cam descumpănește. Acest disconfort m-a împins să "fac un bilanț" destinat autorităților noastre îndrituite. Cu atât mai rău pentru micul vanitos care sălășluia în adâncul ființei mele! Într-o regiune în care nu economia, ci ceea ce este îndeobște numit factor cultural constituie infrastructura politicului, cum s-ar putea trece, fără a te minți pe tine însuți, dincolo de instabilitatea întreținută de sus? PALESTINA: PENTRU O CURĂ
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
magisteriului, în materie de urme, verdeața e redhibitorie iar autoritatea inoperantă: numai fosilele anonime prezintă încredere, iar cele mai modeste sunt și cele mai convingătoare. Vreau adică să spun: semnele pe care pământul și timpul le-au exsudat trudnic din adâncurile lor în atâta amar de ani, neglijând să le mai și semneze, cresc și profilează asemeni excrescențelor cornoase, bătăturilor și verucilor de pe un trup care îmbătrânește. Dincoace de Cedron, în partea de jos a grădinii Măslinilor, "bazilica Agoniei, zisă a
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
lui Flaubert, chiar dacă sultanii au mai făcut un pic ordine în acest caravanserai. "Aglomerarea tuturor afuriseniilor posibile. Într-un spațiu incredibil de mic, avem o biserică armenească, una grecească, una latină, una coptă. Și toate acestea înjuriindu-se, blestemându-se din adâncul sufletului una pe alta, acuzându-și vecinul de uzurpare a dreptului de a se folosi de sfeșnic, de covoare și de icoane, ce scene!... Ipocrizie, cupiditate, falsificare și nerușinare da, dar nicio urmă de cucernicie..." La întoarcere, pe Nablus Road
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
și științifică, care va trezi umbrele pline de cruzime ale misteriosului și ale magicului, lucrurile care se află într-o perfectă corelație. Printre "previziunile romantice" care nu rezistă unei călătorii în "Palestina" făcând excursia la fel de redutabilă ca un foraj în adâncurile scoarței sau ca o ascesiune spre slăvile năzuințelor omului sunt și câteva foarte contemporane, fiecare epocă umflând bășica după stilul și puterile sale. În acest moment, am dori să asistăm la o coabitare a zeilor, pentru o liberă și sănătoasă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
văzduhului. La o haltă, un soldat din a 6-a companie începe a cânta din fluer și compania începe o rusească fierbinte în mijlocul drumului, pe când Cazon, cânele companiei, dă târcoale cu limba scoasă. Același cântăreț înfioară cu o doină tristă adâncurile pădurii de la Probota, pe când luminile amurgului scădeau și bolțile se umpleau de umbră tainică. Seara, la popotă, unii din rezerviști mânâncă borșul în pahare. Marșul mi-a ars tălpile picioarelor așa de tare și mi-a rănit un picior, încât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
poate fi veștezită și că adevărul până la urmă rămâne biruitor. Dar tăcerea și concentrarea constituie și o forță în sine care lucrează tainic, radiind în afară: semnul acesta al forței binelui se găsește înscris în templele noastre. Divinitatea se adresează adâncului nostru care tace. În reculegere, ideile noastre dobândesc o înaltă tensiune, în jurul căreia se coordonează acțiunile exterioare, potrivit cu înaltele comandamente ce ne călăuzesc. Deci din rânduiala discreției nu se cuvine să ieșim decât în anumite împrejurări și atât cât trebuiește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
luptă cu oastea otomană, acest corp de oaste trebuia să hărțuiască neîncetat pe dușman, să nu-i îngăduie să se aprovizioneze. Din calea dușmanului sunt retrași toți locuitorii inapți de luptă. Femeile, bătrânii și copiii sunt puși la adăpost în adâncul codrilor sau în munte. Ținuturile, pe unde vor trece turcii, sunt pârjolite. Hrană nu se găsea nici pentru oameni, nici pentru animale. Numai moldovenii știau semnele gropilor arse, unde se păstra grâul. Pentru dușman, țara era un pustiu - tăcut, primejdios
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
ritului inițiatic simbolizează moartea omului vechi și renașterea unei personalități noi, înzestrată cu o cunoaștere a miturilor sau cu o înțelepciune superioară”. Pus în scenă în momente precis delimitate la nivel cosmic, jocul în urma căruia tinerii se maturizează vine din adâncurile insondabile ale cunoașterii, din momentul în care omul a realizat pascalian că poate înțelege supremația universului: „ceea ce cândva a fost joc mut îmbracă acum formă poetică. Sentimentul că omul face parte din cosmos își găsește prima sa expresie, cea mai
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]