KorAP: Find »[drukola/base=bunic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...287 288 289 ...528 >

13,186 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263

își dădea seama că Pearl era o angajată, o servitoare. John Robert o introdusese în viața ei prin voia lui. Putea s-o îndepărteze tot prin voia lui. Și venise momentul ca Hattie să părăsească școala, lucru decretat tot de bunicul ei. Presupunea că va avea în continuare parte de alte călătorii, de alte muzee, de alți profesori, de universitate. Nu peste mult timp va împlini optsprezece ani. Nu se simțea îndeajuns de pregătită pentru acest eveniment și, de fapt, pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
unei zeițe. Oare de ce-l speriase spunându-i acest lucru? Să fi avut intenția de a face o glumă? Aruncase o privire în interiorul întunecos, încărcat de imagini. Apăruse un preot bătrân care-i spusese că și-l mai amintea pe bunicul lui. Toată lumea din Burkestown îl cunoștea pe John Robert, îi zâmbea și-i spunea: „Bună dimineața, domnule profesor“. John Robert se propti de unul din capetele bazinului, se opinti și se așeză pe o banchetă, ținându-și de astă-dată capul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
asemănători. Scrisoarea adresată lui Pearl începea cu „Dragă Pearl“ și sfârșea cu „Al dumitale, sincer, J.R. Rozanov“. Cea către Hattie începea cu „Dragă mea Hattie“ și sfârșea cu, „Al tău, J.R. R.“ (mâzgălit). Niciodată nu folosise față de ea denumirea de „bunic“ sau „tata mare“ sau ceva de genul ăsta. Hattie nu avea nume pentru el și nu i se adresa cu nici un apelativ. Alex îi scrisese cu multă răceală lui John Robert, comunicându-i că „luase cunoștință de aranjamentele lui“. Filozoful

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
de curând, nici nu auzise măcar de acest loc. John Robert nu-i vorbise niciodată de trecutul lui, iar Pearl, când îi istorisise povestea vieții ei, nu se referise la orașul devenit acum atât de important. Fetele discutaseră adeseori despre bunicul lui Hattie, dar se rezumaseră la aspectele imediate fără a face investigații mai adânci. Misterul lui John Robert rămăsese nesondat, trecut sub tăcere. Când Hattie era mai mică, Pearl se gândise că ar fi inoportun să discute despre marele om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
lipsa de respect. Pearl avea părerile ei despre John Robert, dar n-ar fi riscat să le dea grai. Iar Hattie, într-un fel curios, copilăresc, caracteristic propriei situații, pur și simplu nu se gândea la el. În anii copilăriei, bunicul ei nu însemnase altceva decât o datorie împovărătoare. Prilejurile în care „luase ceaiul“ cu el și trebuise să răspundă întrebărilor lui convenționale cu privire la activitățile ei, fuseseră adevărate calvaruri, prin care se străduise să treacă fără a săvârși greșeli. Atmosfera acestor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
au plăcut bărbații, acei bărbați anume - am fost o proastă. — Nu cred că mie o să-mi placă vreodată un bărbat, spuse Hattie începând să-și despletească părul cu gesturi leneșe. Pearl se ridică s-o ajute. — Pearl, dragă... — Da? — În legătură cu bunicul meu. — Da. — Îți place? — Da, desigur. Degetele repezi ale lui Pearl desfăcură frânghia de păr groasă, rece, de pe ceafa caldă. — Crezi că se gândește mult la noi? — Nu mult. Dar destul. — Pearl, oh cum mi-aș fi dorit... n-are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
de Ruby. Vocea lui Pearl se auzi în hol: — Da. Da. Și apoi: Hattie, e pentru tine. — Cine e? — Nu știu, un bărbat. Hattie luă telefonul: — Alo! — Domnișoara Meynell? Aici e părintele Bernard Jacoby. — O! — Eu sunt... v-a spus bunicul dumneavoastră? — Nu. — Eu sunt... preotul... și bunicul dumneavoastră mi-a cerut să... să... — Da? „Ar fi trebuit să mă pregătesc înainte de a-i vorbi, își spuse părintele Bernard la celălalt capăt al firului, și n-ar fi trebuit să beau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
în hol: — Da. Da. Și apoi: Hattie, e pentru tine. — Cine e? — Nu știu, un bărbat. Hattie luă telefonul: — Alo! — Domnișoara Meynell? Aici e părintele Bernard Jacoby. — O! — Eu sunt... v-a spus bunicul dumneavoastră? — Nu. — Eu sunt... preotul... și bunicul dumneavoastră mi-a cerut să... să... — Da? „Ar fi trebuit să mă pregătesc înainte de a-i vorbi, își spuse părintele Bernard la celălalt capăt al firului, și n-ar fi trebuit să beau și ultimul pahar de porto, și, vai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Hattie. Noi ne purtăm singure de grijă. Nici n-am cunoscut-o încă pe doamna McCaffrey. Ar fi trebuit să-i fac o vizită? Se întoarse o clipă spre Pearl, care stătea rigidă, cu brațele încrucișate la piept. — Probabil că bunicul dumitale te vizitează din când în când ca să se asigure că ai tot ce-ți trebuie? — Nu, nici pe el nu l-am văzut, noi nici nu știm - nu-i așa, Pearl? - dacă e... adică unde se află exact... — Vai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
meditatorul“ ei și că, pur și simplu, ar dori să exploreze împreună, dacă-i va fi posibil, subiectele care au interesat-o mai mult la școală, supunând-o la un test prietenesc, pentru a-i putea da un răspuns satisfăcător bunicului ei. „Dar nu la matematică“, adăugă râzând, materie la care el fusese complet nătâng. Domnișoara Meynell îi răspunse că ea nu fusese slabă la matematică, dar că nu era necesar să discute acest subiect. Îl primise cu nervozitate și, după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
aranjase gen „subretă de operetă“, cu o rochie albastră și un șorț elegant, vărgat. Când Pearl deschise ușa, Hattie rămase în picioare în camera de zi, unde aprinseseră focul la soba cu gaz. Nu alergase la ușă să-și întâmpine bunicul. Aștepta, netezindu-și întruna rochia, umflându-și funda eșarfei, aranjându-și părul și respirând accelerat. Pearl luă paltonul lui John Robert și-l duse la bucătărie ca să-l usuce. Uitase să-i spună unde se găsea Hattie. John Robert, care nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
carte poștală ilustrată (reprezentând Grădina Botanică), pe care-i scrisese: Mâine seară mă duc în vizită la Belmont și aș dori să trec pentru moment și pe la dumneavoastră, ca să mă prezint. Cred că o cunoașteți pe mama mea vitregă, iar bunicul dumneavoastră dorește să ne împrietenim, întrucât sunteți o nou-venită în Ennistone. Vă voi telefona mai târziu, ca să-mi comunicați dacă vă convine să trec în jurul orei nouă. Cu cele mai bune urări. TOM MCCAFFREY Un telefon dat în cursul dimineții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
bambus cam instabile, ornate cu perne colorate. Nu aveți lămpi cu gaz aici? își continuă Tom conversația. Sunt foarte utile în asemenea ocazii. Nu cred să fie, răspunse Hattie și apoi adăugă, după o pauză: Cred că îl cunoști pe bunicul meu. Da, l-am întâlnit o dată. O singură dată? Da, să vezi... Aveam impresia că te cunoaște foarte bine. Nu l-am cunoscut până săptămâna trecută, când m-a chemat la el. Ah! Și pentru ce te-a chemat? Pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
că din ghips. Și în ce fel? Ce? Ai spus că vrei să-ți ceri „într-un fel“ scuze. Da, desigur. Vreau să-mi cer scuze. Atunci cere-le. Nu știu cum... Atunci nu le cere. Vreau să spun... eu credeam că bunicul dumitale te informase... Asupra a ce trebuia să mă informeze? Că dorea... mă rog, dorea ca noi doi să ne căsătorim. Hattie rămase un timp tăcută, examinând mâna statuii. Părul ei, pufos din cauza plonjării în apă, îi atârna despletit pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
bărbia în sus. Tenul ei lăptos era ușor bronzat, dar foarte palid, iar buzele i se țuguiaseră cu o furie care răspundea provocării din privirea de pisică a lui George. Expresia aceasta mânioasă i-l evocă brusc lui George pe bunicul ei. Bună seara, îi spuse George. Cum ai intrat în casă? Sper că nu sunt inoportun. Ba ești inoportun, nimeni nu te-a invitat, asta nu este casa dumitale, se pare că-ți închipui că numai pentru că faci parte din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
dacă el era predestinat să devină un alcoolic? Văzuse la Dublin alcoolici într-o stare jalnică. Tatăl lui, un băutor moderat, îl prevenise împotriva alcoolului. Oare se temuse tatăl lui că-l așteaptă pe Emma asemenea soartă? Să fi fost bunicul lui, pe care abia de și-l putea aminti, un alcoolic? Să fi fost o chestiune de ereditate? Și acum trebuia să-i spună domnului Hanway că renunță la cântat și că nu va mai veni pe la el. Sfârșitul lecțiilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
lucrurilor afirmate sau insinuate de articol. Un alt motiv al relativei seninătăți a lui Hattie provenea din faptul că ea îl cunoștea pe John Robert mai puțin decât îl cunoștea Pearl și, în momentele mai optimiste, înclina să creadă că bunicul ei va găsi articolul „plin de umor“. Absența lui (îl așteptaseră ceas de ceas) a fost atribuită de Hattie faptului că „îi și ieșise totul din minte“. Mai exista desigur și posibilitatea ca Rozanov să nu fi văzut articolul din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
putem! De ce nu? Suntem libere, nu-i așa? în asemenea momente, fetele se uitau una la cealaltă și izbucneau fie în râs, fie în plâns... Mai discutară, dar respinseseră ideea unei „scrisori de explicații“ pe care s-o trimită Hattie bunicului ei. Pentru că ceea ce se întâmplase era absolut inexplicabil. Și apoi, pe undeva mai exista un fir de speranță binecuvântată că poate bătrânul nu aflase de nimic. Ideea de a se duce până în Hare Lane, la locuința lui, nu se puse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
ca o școlăriță, radia de o matură feminitate. — Nu sunt speriată, răspunse Hattie, aruncându-și coada împletită peste un umăr și pe cea despletită peste celălalt umăr. Era, de bună seamă, speriată, totuși, pomenindu-se brusc față-n față cu bunicul ei. Hattie se simțea năpădită de un val de independență iritată, care făcea ca răspunsul ei să nu fie ipocrit. John Robert se așeză pe unul din scaunele mai masive, evitându-le pe cele de bambus. Hattie rămase în picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
chiar în dimineața acestei zile de joi. George nu văzuse nici unul dintre ziarele locale și habar nu avea de „scandalul“ cu privire la el și la Hattie. Ghicise câte ceva din incoerenta diatribă a lui Rozanov, dar își imaginase că Hattie se plânsese bunicului ei de intruziunea lui George și că o legase de dezmățul care se petrecuse afară. Mai înțelesese că Gazette insinuase că Rozanov dorea ca Tom să se însoare cu Hattie (ceea ce i se păruse atât de absurd, încât nu întârziase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
tentației de a schița un pas de apropiere între ei. Se gândise: „Trebuie să-i spun ceva acum, trebuie să-i spun cât mi-e de dragă, acum e momentul“. Hattie își exprimase, ba chiar în repetate rânduri, convingerea că bunicul ei nici nu se sinchisește de ea și că o privește ca pe o povară. John Robert simți că acum putea și, deci, trebuia să-i dezmintă această presupunere. — Hattie... draga mea Hattie... eu am urmărit numai binele tău, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
să-i dăuneze faptul că asistase la o ceartă între cei mari, dar i-ar fi dăunat poate mai mult dacă s-ar fi simțit exilat. La început, Adam păruse amuzat, ochii îi erau strălucitori, semănând, brusc, cu cei ai bunică-sii. Acum, însă, gata să izbucnească în plâns, îl luă în brațe pe Zet și alergă la Gabriel. Se îndreptară împreună spre ușă. Brian îi urmă mormăind: „Dracu să le ia pe toate!“ Tom se uită la George, care ședea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Hattie era gata să i se arunce în brațe, cuibărindu-se, ca o pisicuță, pe genunchii lui. Dar se lăsă pe lângă fotoliu, îi luă mâna și i-o acoperi de lacrimi și de sărutări. — Iartă-mă, nu mă părăsi, ești bunicul meu drag, te iubesc, nu am pe nimeni în afară de dumneata, te rog, ai grijă de mine, iubește-mă, nu mă lăsa singură. — Hattie, încetează! îi ceru John Robert. În acest moment, dintr-odată, casa răsună de un zgomot puternic. Hattie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Încă nu am putut sta de vorbă cu George, dar nădăjduiesc ca și acest lucru să se întâmple, cu ajutorul Stellei, într-un viitor nu prea îndepărtat. Hattie a suferit un șoc foarte dureros când a aflat despre moartea subită a bunicului ei. Iubirea înseamnă bucurie, chiar și iubirea zădărnicită înseamnă bucurie, atâta vreme cât dăinuie speranța și, fără îndoială, Hattie îl iubise pe bunicul ei „nou-descoperit“ și nu izbutise să creadă în acel „niciodată“ al lui. Îngrozitoarea pierdere, atât de neașteptată, era foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
un viitor nu prea îndepărtat. Hattie a suferit un șoc foarte dureros când a aflat despre moartea subită a bunicului ei. Iubirea înseamnă bucurie, chiar și iubirea zădărnicită înseamnă bucurie, atâta vreme cât dăinuie speranța și, fără îndoială, Hattie îl iubise pe bunicul ei „nou-descoperit“ și nu izbutise să creadă în acel „niciodată“ al lui. Îngrozitoarea pierdere, atât de neașteptată, era foarte greu de îndurat. Își spunea că e „vina ei“ pentru că îl ascultase și plecase. Dacă ar fi rămas cu el, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]