9,239 matches
-
călătorie la viteză superioară celei a luminii. Deoarece călătorul s-a deplasat dintr-un loc în altul, fără a exista în punctele intermediare dintre ele, asa călătorie satisface definiției de teleportare. Găurile de vierme reprezintă o extensie a soluțiilor pentru ecuațiile lui Einstein prin găuri negre dincolo de raza Schwarzschild. Existența găurilor de vierme ca obiecte fizice este controversată și reprezintă obiectul cercetării actuale. Faptul că o ecuație fizică dispune de anumite soluții, încă nu înseamnă că aceste soluții sunt într-adevăr
Gaură de vierme () [Corola-website/Science/302451_a_303780]
-
călătorie satisface definiției de teleportare. Găurile de vierme reprezintă o extensie a soluțiilor pentru ecuațiile lui Einstein prin găuri negre dincolo de raza Schwarzschild. Existența găurilor de vierme ca obiecte fizice este controversată și reprezintă obiectul cercetării actuale. Faptul că o ecuație fizică dispune de anumite soluții, încă nu înseamnă că aceste soluții sunt într-adevăr realizabile. Contribuțiile actuale în domeniu provin de la experți precum Leonard Susskind și Kip Thorne. Teoria generală a relativității prezice faptul că dacă există găuri de vierme
Gaură de vierme () [Corola-website/Science/302451_a_303780]
-
infinită. VF - tensiunea (de polarizare) directă maximă, de obicei este specificată împreună cu valoarea curentului direct. Ideal, această valoare ar fi zero: ideal, dioda nu ar prezenta niciun fel de opoziție în fața deplasării electronilor. În realitate, tensiunea directă este descrisă de ecuația diodei. IF(AV) - valoarea maximă (medie) a curentului direct, valoarea maximă medie a curentului pe care bobina o poate suportă la polarizarea directă. Această limitarea este practic o limitare termică: câtă căldură poate „suporta” joncțiunea P-N, având în vedere
Diodă semiconductoare () [Corola-website/Science/302486_a_303815]
-
un câmp de celălalt tip. Un astfel de fenomen are proprietăți de undă, și este în mod natural denumit undă electromagnetică. Undele electromagnetice au fost analizate teoretic de către James Clerk Maxwell în anul 1864. Maxwell a dezvoltat un set de ecuații care descrie fără echivoc relația dintre câmpul electric, câmpul magnetic, sarcina electrică și curentul electric. El a demonstrat și că un astfel de undă s-ar deplasa neapărat cu viteza luminii, și, astfel, lumina în sine este o formă de
Electricitate () [Corola-website/Science/302842_a_304171]
-
de gravitație". Faraday arată că noțiunile de "câmp electric" și "câmp magnetic" pe care le-a introdus ca forme de existență a materiei, stau la baza interpretării materialiste a fenomenelor electomagnetismului. Au fost dezvoltate de James Clerk Maxwell, cunoscute ca "ecuațiile lui Maxwell". Primele cercetări în domeniul chimiei, duce la descoperirea "benzenului" în "gudronul din huilă", cu ajutorul unui aparat conceput de el. Era un aparat "prin compresie și răcire", cu care a putut să "lichefieze" aproape toate gazele cunoscute în acel
Michael Faraday () [Corola-website/Science/302976_a_304305]
-
nu au nevoie să fie falsificate (verificate). Reprezentant: John Worrall Conform realismului structural, știință nu poate cunoaște conținutul realității. Mai degrabă, ea descrie "structura" realității. Dovada pe care Worrall o aduce în lucrarea sa "Structural Realism" se bazează pe continuitatea ecuațiilor matematice, obținută de Worrall prin teoretizări despre eterul purtător de lumină, până la ecuațiile lui Maxwell, care descriu proprietățile câmpurilor electromagnetice. Eterul a fost respins, dar ecuațiile sunt valabile și astăzi. Vezi și Structuralism (filozofia științei). Reprezentanți: Ian Hacking, Nancy Cartwright
Filozofia științei () [Corola-website/Science/299477_a_300806]
-
știință nu poate cunoaște conținutul realității. Mai degrabă, ea descrie "structura" realității. Dovada pe care Worrall o aduce în lucrarea sa "Structural Realism" se bazează pe continuitatea ecuațiilor matematice, obținută de Worrall prin teoretizări despre eterul purtător de lumină, până la ecuațiile lui Maxwell, care descriu proprietățile câmpurilor electromagnetice. Eterul a fost respins, dar ecuațiile sunt valabile și astăzi. Vezi și Structuralism (filozofia științei). Reprezentanți: Ian Hacking, Nancy Cartwright Realismul entităților respinge entitățile postulate de teorie, acceptând doar cele care joacă un
Filozofia științei () [Corola-website/Science/299477_a_300806]
-
pe care Worrall o aduce în lucrarea sa "Structural Realism" se bazează pe continuitatea ecuațiilor matematice, obținută de Worrall prin teoretizări despre eterul purtător de lumină, până la ecuațiile lui Maxwell, care descriu proprietățile câmpurilor electromagnetice. Eterul a fost respins, dar ecuațiile sunt valabile și astăzi. Vezi și Structuralism (filozofia științei). Reprezentanți: Ian Hacking, Nancy Cartwright Realismul entităților respinge entitățile postulate de teorie, acceptând doar cele care joacă un rol în cadrul experimentelor. O entitate este reală dacă prin manipularea acesteia pot fi
Filozofia științei () [Corola-website/Science/299477_a_300806]
-
cu o bună precizie. Calculatoarele Balistice calculează traiectoria verticală (cu boltă) ca să compenseze căderea proiectilului datorită gravitației, și adaugă corecția dacă obiectivul este în mișcare. Corecția determină tragerea înaintea obiectivului în mișcare pentru ca proiectilul să se întâlnească cu obiectivul. În ecuațiile calculatoarelor balistice, pentru a calcula tirul se iau în considerare: distanța, viteza relativă a aerului, umiditatea, temperatura tunului, uzura țevii tunului, tipul de proiectil folosit, presiunea barometrică, viteza obiectivului și mișcarea tancului. În trecut, lupta nocturnă trebuia să aștepte ca
Tanc () [Corola-website/Science/298932_a_300261]
-
intergalactic fără ca vreo forță să acționeze asupra sistemului lor de referință. Acest principiu de echivalență a fost una din importantele fundamente ale dezvoltării teoriei relativității generale. O formulare modernă a celei de-a doua legi a lui Newton este o ecuație diferențială vectorială: unde formula 3 este impulsul sistemului, iar formula 4 este forța totală. La echilibru, forța rezultantă este zero prin definiție, dar forțele pot fi totuși prezente (și pot avea ca efect modificări egale și de sens contrar ale impulsului). Legea
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
de masă va fi accelerat proporțional cu modulul forței externe împărțită la masa sistemului. Combinând a doua și a treia lege a lui Newton, se poate arăta că impulsul unui sistem se conservă. Folosind și integrând în raport cu timpul, se obține ecuația: Pentru un sistem ce include obiectele 1 și 2, ceea ce înseamnă conservarea impulsului. Cu argumente similare, aceasta se poate generaliza la un sistem cu un număr arbitrar de particule. Aceasta arată că schimbul de impuls între obiectele componente nu afectează
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
câmpul electric, formula 47 este viteza particulei, înmulțită vectorial cu vectorul inducție magnetică (formula 48). Originea câmpurilor electrice și magnetice a fost explicată complet doar în 1864 când James Clerk Maxwell a unificat mai multe teorii anterioare într-un set de patru ecuații. Aceste ecuații ale lui Maxwell descriu complet sursa câmpurilor ca fiind sursele staționare și în mișcare, și interacțiunile între câmpuri. Aceasta l-a ajutat pe Maxwell să descopere că cele două câmpuri, electric și magnetic se generează singure printr-un
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
formula 47 este viteza particulei, înmulțită vectorial cu vectorul inducție magnetică (formula 48). Originea câmpurilor electrice și magnetice a fost explicată complet doar în 1864 când James Clerk Maxwell a unificat mai multe teorii anterioare într-un set de patru ecuații. Aceste ecuații ale lui Maxwell descriu complet sursa câmpurilor ca fiind sursele staționare și în mișcare, și interacțiunile între câmpuri. Aceasta l-a ajutat pe Maxwell să descopere că cele două câmpuri, electric și magnetic se generează singure printr-un mecanism de
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
mai sus. Din perspectiva izomorfismului dintre adunarea modulo 2 și disjuncția exclusivă, este evident că XOR este o operație asociativă și comutativă. De aceea, parantezele pot fi omise pentru operații succesive, iar ordinea termenilor este indiferentă. De exemplu, avem următoarele ecuații: Această secțiune folosește următoarele simboluri: Ecuațiile următoare derivă din axiomele logice: Disjuncția exclusivă este des utilizată pentru operații pe biți. Exemple: Așa cum s-a notat mai sus, deoarece disjuncția exclusivă este echivalentă cu adunarea modulo 2, disjuncția exclusivă pe biți
Disjuncție exclusivă () [Corola-website/Science/304675_a_306004]
-
adunarea modulo 2 și disjuncția exclusivă, este evident că XOR este o operație asociativă și comutativă. De aceea, parantezele pot fi omise pentru operații succesive, iar ordinea termenilor este indiferentă. De exemplu, avem următoarele ecuații: Această secțiune folosește următoarele simboluri: Ecuațiile următoare derivă din axiomele logice: Disjuncția exclusivă este des utilizată pentru operații pe biți. Exemple: Așa cum s-a notat mai sus, deoarece disjuncția exclusivă este echivalentă cu adunarea modulo 2, disjuncția exclusivă pe biți a două șiruri de "n" biți
Disjuncție exclusivă () [Corola-website/Science/304675_a_306004]
-
raster sau vectoriala. Grafică raster este o modalitate de reprezentare a imaginilor în aplicații software sub formă de matrice de pixeli în timp ce grafică vectoriala este o metodă de reprezentare a imaginilor cu ajutorul unor primitive geometrice (puncte, segmente, poligoane), caracterizate de ecuații matematice. Specific sistemelor GIS este asocierea unui sistem de coordonate geografic matricii de pixeli (la imaginile raster) sau vectorilor - procedeul poartă numele de Georeferentiere. Astfel unui obiect (reprezentat fie printr-o imagine, fie printr-un vector) îi este asociată o
GIS () [Corola-website/Science/303645_a_304974]
-
Un exemplu celebru îl constituie ecuația lui Laplace: formula 1 Căutăm soluțiile acestei ecuații sub forma unor polinoame omogene în formula 2, formula 3 și formula 4. - polinomul omogen de gradul 0: formula 5 (unde formula 6 este o constantă arbitrară) este, în mod evident, singurul polinomul omogen de gradul 0 care
Ecuație cu derivate parțiale () [Corola-website/Science/303706_a_305035]
-
Un exemplu celebru îl constituie ecuația lui Laplace: formula 1 Căutăm soluțiile acestei ecuații sub forma unor polinoame omogene în formula 2, formula 3 și formula 4. - polinomul omogen de gradul 0: formula 5 (unde formula 6 este o constantă arbitrară) este, în mod evident, singurul polinomul omogen de gradul 0 care verifică ecuația Laplace - polinomul omogen de gradul
Ecuație cu derivate parțiale () [Corola-website/Science/303706_a_305035]
-
Laplace: formula 1 Căutăm soluțiile acestei ecuații sub forma unor polinoame omogene în formula 2, formula 3 și formula 4. - polinomul omogen de gradul 0: formula 5 (unde formula 6 este o constantă arbitrară) este, în mod evident, singurul polinomul omogen de gradul 0 care verifică ecuația Laplace - polinomul omogen de gradul 1: formula 7. Polinomul omogen de gradul 1 verifică "ecuația lui Laplace" pentru oricare valori ale coeficienților constanți formula 8, formula 9 și formula 10. Așadar există trei soluții liniar independente ale "ecuației lui Laplace", și anume formula 2, formula 3
Ecuație cu derivate parțiale () [Corola-website/Science/303706_a_305035]
-
și formula 4. - polinomul omogen de gradul 0: formula 5 (unde formula 6 este o constantă arbitrară) este, în mod evident, singurul polinomul omogen de gradul 0 care verifică ecuația Laplace - polinomul omogen de gradul 1: formula 7. Polinomul omogen de gradul 1 verifică "ecuația lui Laplace" pentru oricare valori ale coeficienților constanți formula 8, formula 9 și formula 10. Așadar există trei soluții liniar independente ale "ecuației lui Laplace", și anume formula 2, formula 3 și formula 4. Acestea, alături de combinațiile lor liniare cu coeficienți constanți, furnizează soluția generală a
Ecuație cu derivate parțiale () [Corola-website/Science/303706_a_305035]
-
omogen de gradul 0 care verifică ecuația Laplace - polinomul omogen de gradul 1: formula 7. Polinomul omogen de gradul 1 verifică "ecuația lui Laplace" pentru oricare valori ale coeficienților constanți formula 8, formula 9 și formula 10. Așadar există trei soluții liniar independente ale "ecuației lui Laplace", și anume formula 2, formula 3 și formula 4. Acestea, alături de combinațiile lor liniare cu coeficienți constanți, furnizează soluția generală a "ecuației lui Laplace" sub forma unui polinom omogen de gradul 1. - polinomul omogen de gradul 2: formula 14 Calculăm succesiv: formula 15
Ecuație cu derivate parțiale () [Corola-website/Science/303706_a_305035]
-
lui Laplace" pentru oricare valori ale coeficienților constanți formula 8, formula 9 și formula 10. Așadar există trei soluții liniar independente ale "ecuației lui Laplace", și anume formula 2, formula 3 și formula 4. Acestea, alături de combinațiile lor liniare cu coeficienți constanți, furnizează soluția generală a "ecuației lui Laplace" sub forma unui polinom omogen de gradul 1. - polinomul omogen de gradul 2: formula 14 Calculăm succesiv: formula 15 formula 16 formula 17 Sumând cele trei expresii și egalând cu 0, conform "ecuației lui Laplace", obținem formula 18, adică formula 19. Punând, de exemplu
Ecuație cu derivate parțiale () [Corola-website/Science/303706_a_305035]
-
lor liniare cu coeficienți constanți, furnizează soluția generală a "ecuației lui Laplace" sub forma unui polinom omogen de gradul 1. - polinomul omogen de gradul 2: formula 14 Calculăm succesiv: formula 15 formula 16 formula 17 Sumând cele trei expresii și egalând cu 0, conform "ecuației lui Laplace", obținem formula 18, adică formula 19. Punând, de exemplu, formula 20, obținem, după o rearanjare a termenilor,forma generală a polinoamelor omogene de gradul 2 care verifică "ecuația lui Laplace": formula 21 formula 22 formula 23 De aici obținem 5 soluții liniar independente ale
Ecuație cu derivate parțiale () [Corola-website/Science/303706_a_305035]
-
succesiv: formula 15 formula 16 formula 17 Sumând cele trei expresii și egalând cu 0, conform "ecuației lui Laplace", obținem formula 18, adică formula 19. Punând, de exemplu, formula 20, obținem, după o rearanjare a termenilor,forma generală a polinoamelor omogene de gradul 2 care verifică "ecuația lui Laplace": formula 21 formula 22 formula 23 De aici obținem 5 soluții liniar independente ale "ecuației lui Laplace" în cazul polinomului omogen de gradul 2. - polinomul omogen de gradul 3: formula 24 Calculăm succesiv: formula 25 formula 26 formula 27 formula 28 formula 29 formula 30 Sumând cele trei
Ecuație cu derivate parțiale () [Corola-website/Science/303706_a_305035]
-
lui Laplace", obținem formula 18, adică formula 19. Punând, de exemplu, formula 20, obținem, după o rearanjare a termenilor,forma generală a polinoamelor omogene de gradul 2 care verifică "ecuația lui Laplace": formula 21 formula 22 formula 23 De aici obținem 5 soluții liniar independente ale "ecuației lui Laplace" în cazul polinomului omogen de gradul 2. - polinomul omogen de gradul 3: formula 24 Calculăm succesiv: formula 25 formula 26 formula 27 formula 28 formula 29 formula 30 Sumând cele trei expresii și egalând cu 0, conform ecuației Laplace, obținem formula 31, adică formula 32 Împărțind prin
Ecuație cu derivate parțiale () [Corola-website/Science/303706_a_305035]