7,888 matches
-
Scriu ca și cum aș fi scriitor sud-american sau nord-american, italian, francez sau japonez, dar necunoscut prin România sau aiurea, scriu tocmai pentru că nu-mi este frică de ignoranți, de ipocrizie, de uitare, scriu pentru că aceasta este singura mea formă de curaj existențial. Ce înseamnă moralitate în literatură? Greu de spus. Când scrii sau când trăiești? Când scrii trebuie să ții de o anumită coerență etică, până acolo în spațiul în care nu ți se poate imputa nimic de acest gen. Când trăiești
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
și cine cei ce s-au ratat. Ar trebui să aflu rațiunile pentru care ratații sunt considerați ratați. Și, pentru a răspunde aici întrebării care urmează, am să spun că în mare parte poezia mea s-a construit pe ratări existențiale, iar izbânzile din viața mea s-au construit (și) pe ratări în poezie. Aici, pe malurile Dâmboviței, toți devenim cu timpul amici Postmodernismul românesc a devenit, pare-se, o marotă care în ultimele decenii a generat un "postmodernism original"... În spatele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
deși ei nici nu-și închipuie ce uriașă cantitate de energie înaltă își refuză neaplecându-se asupra unei cărți de poezie, dar nu numai. Poezia este, fără pic de exagerare, un purtător de viață, de credință, de speranță, de soluții existențiale profunde. Poate, într-o zi, un robot, da, o mașină gânditoare și simțitoare, îi va convinge pe oameni de acest lucru mai mult decât o pot face cărțile noastre. Sunt liber să beau una sau mai multe vodci pe zi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
concentrată în flacăra pâlpâitoare a unei lumânări pusă la capul unui poet plecat dincolo? Citind și recitind corespondența voastră, adunată în volumul FRIG (Aurel Dumitrașcu & Adrian Alui Gheorghe), găsesc acolo o mulțime de argumente despre rămânerea "în cunoaștere și primordii existențiale". Și despre stelele care mușcă uleiul din lămpile galaxiei...! Îți mai este dor, din când în când, de Aurel Dumitrașcu? Ce faci când ți-e dor? Mă suspectez, uneori, de substituire de personalitate, de destin, de încercare de a trăi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
care încercam să le umplem cu ceva, să ni le facem cât de cât plăcute și chiar instructive. Încingeam discuții nesfârșite (adică niciodată încheiate), pe subiecte de tot felul, trecând ușor de la cutare eveniment mărunt al zilei la probleme înalt existențiale, astfel zicând, confruntându-ne experiențele intelectuale, lecturile, gusturile, curioși unii de alții, de ceea ce știam și de cum gândeam. Amândoi noii mei prieteni mă cuceriseră prin apetența pentru umor, Modest ilustrându-se prin promptitudinea remarcilor tăioase, șfichiuitoare, prin „întreruperile“ malițioase care
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
aclamațiile ovațiile Golului - Gol. În toată poezia Florenței Albu pot fi percepute aluzii la totalitarism, la condiția individului expus tuturor agresărilor, prizonier fără speranță al orizonturilor închise. Desigur, miza poetei nu este doar socială sau politică, ci în primul rând existențială. Jurnalul poetei, publicat în 1994 sub titlul Zidul martor, dă pe față toate cheile mesajului antitotalitar pe care poezia ei numai l-a sugerat. Ținut în secret între 1970 și 1990, în condiții care-i puteau periclita autoarei viața, cum
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
cine e Eminescu ăsta?" Întrebare pe cât de imperativă pe atât de alunecoasă, la care Florina Ilis dă un răspuns polemic prin romanul său, construit ca un soi de comentariu parabolic, cu insinuarea reconstrucției realiste, a biografiei poetului, a factologiei sale existențiale. Romanul începe în momentul în care doamna Slavici îi trimite lui Maiorescu bilețelul prin care anunță că Eminescu a înnebunit și se încheie factologic privind evenimentele vieții poetului în momentul trecerii lui la cele veșnice. Sunt doar câțiva ani, esențiali
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
hiperluciditate o "iluminare". Eminescu scrie în anul 1883 cele mai importante poeme ale sale fiindcă apropierea subteranei devenea din ce în ce mai palpabilă". E aici, la Eminescu, un tip de discurs poetic pe care Cornel Ungureanu îl corelaționează, într-o insinuată psihanaliză, firului existențial al creatorului, propunând astfel o altă pistă de înțelegere (de acces) a "căderii în sus", cum zice un alt eminescolog, a acestei mari individualități creatoare a românității, poate mai acceptabilă pentru cititorii secolului al XXI-lea, dar oricum mai în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
nostalgia armoniei primordiale". În analiza poemului Povestea magului călător în stele, criticul constată nostalgia trăirii logosului, tinzând a fi un "interpret al semnelor din Cartea lumii". Vorbind apoi de scriitura tragică, constată că și la Eminescu, precum la Rimbaud, "rătăcirea existențială este o rătăcire a scriiturii". În Glossă, Paul Iruc vede "crearea unei poezii a dialecticii imaginarului". În Epigonii, Eminescu "inventa trecutul, inventându-se de fapt pe sine", ș.a.m.d, urmărind ideea de modernitate în creația acestuia, el fiind, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
o întreprinde George Popa, cu statornicie, în numeroasele sale studii (cărți) dedicate acestuia, este una ce vine din perspectiva judecării implicațiilor filosofice. Exegetul însuși și-a construit un sistem de gândire, personal, asupra sensurilor și semnificației umanității în marea dinamică existențială cosmică, având ca sprijin tocmai ideile poetului, pe care le dezvoltă într-un discurs eseistic de rafinament și subtilitate interpretativă. Domnia sa, odată cu atâția alți comentatori ai creației eminesciene, observă că există un fir ideatic foarte pregnant, bine strunit, ce traversează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
o sinteză de spații fizice și corespunzător sufletești, rezumând sferele ontice posibile în concepția umană. Aceste spații desfășoară o impresionantă suită de planuri tensionale, a căror mișcare coregrafică metamorfozează variate stări spirituale, și sunt chemate să delimiteze antinomic două sfere existențiale: absolutul și cotingentul". E exprimată aici ideea pe care se dezvoltă studiul (în trei trepte) consacrat, cel mai recent, Luceafărului: Luceafărul. Treptele spiritului Hyperionic*. Mai întâi, George Popa face distincția, necesară, între "spațiul strâmt" al omenescului și "spațiul stelar" al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
un spațiu tensional al flăcărilor iradiante". Și la această "pătrundere a absolutului în orizontul vremelnicului", Luceafărul o cheamă pe Cătălina în alte sfere, celeste, pentru împlinirea unei iubiri ideale, dar fata de împărat nu se poate ridica până la "nivelul planului existențial" propus. Insuccesul comunicării Luceafărului cu fecioara determină în el o răzvrătire împotriva propriei ființe și pleacă "spre adâncimile cele mai iradiante ale conștiinței sale de făptură superioară". Zborul către demiurg trece printr-un spațiu "construit din convulsii de lumină". El
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
De aici se ajunge la impasul de natură ontologică a timpului însuși: "impas în înțelesul că nici una dintre cele două formule, nici cea a timpului efemer, dar "fericit", specific condiției umane, nici timpul imuabil și etern, dar anistoric, fără mlădierea existențială, nu constituie alternative ontice satisfăcând axiologic la modul absolut". Din perspectiva eternului, oscilația temporalității de ordin omenesc, "oscilând de la transfigurare la neant", apare ca un nonsens. Entitățile cerești, prin lipsa de istoricitate, de culoare și vibrație existențială, prin lipsa participării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
anistoric, fără mlădierea existențială, nu constituie alternative ontice satisfăcând axiologic la modul absolut". Din perspectiva eternului, oscilația temporalității de ordin omenesc, "oscilând de la transfigurare la neant", apare ca un nonsens. Entitățile cerești, prin lipsa de istoricitate, de culoare și vibrație existențială, prin lipsa participării afectuoase, duc la înțelegerea din perspectiva umană că sunt niște morți ("căci eu sunt vie, tu ești mort"). În Luceafărul, zice George Popa, se încearcă soluția unor antinomii efemeritate/veșnicie, pământesc/ceresc prin "sintetizarea celor două forme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
două forme ontologice de tip: ieșirea dintr-o veșnicie imuabilă și trecerea către o eternitate în mișcare, adică spre o veșnicie care se poate autoneînnoi perpetuu prin infuzarea cu viață". Dar concluzia este că "cele două temporalități, cele două formule existențiale sunt ireductibile una la cealaltă". George Popa pune o întrebare cel puțin incitantă, căutând a desluși opțiunea poetului însuși, a lui Eminescu, în acest caz și detaliind semnificațiile punctelor de interferență a celor două forme de temporalitate constată că "balanța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
sale, cît și în momentele cruciale ale vieții. Este necesară trezirea forțelor, a potențelor sale active de către educator. "Trezirea" provocată din exterior se produce brusc, marcînd trecerea la forme noi de viață (23, pp. 51-52). Pentru VAN CLEVE MORRIS, momentul existențial al "trezirii" și conștientizării de sine se produce în jurul vîrstei de 12 ani; abia după această vîrstă se poate vorbi de o educație existențială, ca modalitate de "descoperire" a libertății și responsabilității personale implicate în actul devenirii proprii (24, p.
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
brusc, marcînd trecerea la forme noi de viață (23, pp. 51-52). Pentru VAN CLEVE MORRIS, momentul existențial al "trezirii" și conștientizării de sine se produce în jurul vîrstei de 12 ani; abia după această vîrstă se poate vorbi de o educație existențială, ca modalitate de "descoperire" a libertății și responsabilității personale implicate în actul devenirii proprii (24, p. 117). Tocmai de aceea, existențialismul, ca filosofie a educației, nu se interesează de teoria educației elementare. Deși ideea "trezirii" nu este cu totul nouă
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
educației un caracter eteronom), le va oferi "doar" exemplul său, le va deschide perspective, lăsîndu-le deplină libertate de selecție și decizie morală. În nici un caz nu se vor utiliza "metode de grup", pentru că "adevărata funcție a dinamicii grupului, din perspectiva existențială, este de a ilustra superioritatea deciziei grupului asupra deciziei individuale" (28, p. 208). Vor fi utilizate, așadar, acele modalități de educație care vor permite fiecăruia ca, în forul său interior, izolat de "presiunea" socială, să hotărască nu numai pentru sine
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
poate mai mult ca oricând, ceva tainic și sublim din seva noastră lăuntrică ne cere să redevenim ceea ce-am fost. Ca s-o putem face, trebuie să ne întoarcem în timp, să ne redescoperim fiecare etapă a parcursului nostru existențial, să căutăm acele unghere magice unde încă stă ascuns parte din sufletul nostru de copil, parte din cel adolescentin. Acest lucru îl putem realiza cel mai bine însă prin arta cuvântului așternut pe hârtie, deoarece scrisul rămâne prin excelență un
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
pe undeva, în realizarea acestei cărți am plecat de la ideea că fiecare dintre noi este o carte necitită pentru vecinii de viață, iar amintirile noastre rămân prin excelență colonada pe care ne pliem ulterior întreaga existență. Ele formează suportul nostru existențial și emoțional. Există în spatele acestei motivații un lucru simplu și esențial, potrivit căruia omul își poate lua cunoștințele doar de la om. Este, pe undeva, ceea ce m-a fascinat la învățămintele lui Rabindranath Tagore: „Așa cum bazinul se umple cu apă, focul
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
înapoi să le dau brânzoaice calde. Aceasta era Maia mea, Maia noastră, aceeași de fiecare dată și totuși alta prin simpla-i prezență. Seara la culcare își despletea părul, destul de lung, acum mult mai rar și nins de atâția torenți existențiali, și-l pieptăna totdeauna cu pieptene din os, după care își împletea din nou coada, așezând-o circular la spate. Băsmăluța era nelipsită, mereu curată și netedă, niciodată înflorată excesiv. Urma apoi rugăciunea de noapte spusă șoptit, în picioare și
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
și ține ți minte, crucea și semnul său creștin ne-au ținut în viață; oriunde ne-am duce, de oriunde am veni, prin cruce putem izbândi. Ai noștri toți au răzbătut doar așa. Avea atâta dreptate bunica, pe un parcurs existențial atât de tumultuos, doar credința nu le-a putut fi luată sau știrbită. Semnul crucii era și este ceva revelator în saga arborelui nostru genealogic, dar așa cum o făceau și-o trăiau bunicii, parcă mi-a fost dat mai rar
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
la fel de vechi: cel evanghelic - nemțesc și cimitirul eroilor din primele două războaie mondiale. O lume de cruci, o lume amestecată care de când mă știu a făcut parte din existența mea și care prin oamenii ce odinioară ne-au conturat parcursul existențial, a rămas să vegheze la una din porțile de intrare ale Brăilei. Rămân cu certitudine în evoluția noastră firească, amintirile, în umbra acestora existând pentru fiecare dintre noi un lung șir de împliniri, uneori de renunțări, alteori așteptări cu final
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
niciodată de unde ai plecat, unde te-ai format, să nu-ți uiți rădăcinile. Și mai spunea bunica un lucru de mare încărcătură spirituală, pe care atunci cu siguranță nu l-am „mestecat” prea bine, dar care sintetizează o întreagă filosofie existențială: Mamaie, va veni și vremea când va trebui să pleci în lume, cu siguranță bunica aceasta cicălitoare nu-ți va mai fi alături, așa că adu-ți aminte în toate momentele vieții tale de ceea ce-ți spun acum : „toți oamenii
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
de o altă cutie metalică, aproape plină cu nasturi superbi, de toate culorile și toate mărimile, din care astăzi mai păstrez doar două lămâi, pe care le-am cusut la reverul unei bluze. Oare, gândește cineva câte amintiri și fior existențial pot îngloba cei doi năsturași ? Ai spune „o lume uitată în două lămâi minimalizate”. Dar acolo, în cei doi năsturași se ascund nebănuit de bine torenții mei interiori, un „suflet de copil ce s-a ascuns tiptil” în spatele a două
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]