8,525 matches
-
fără grabă, pregătit parcă să primească aplauze ce i se cuveneau de mult, Începu să urce treaptă după treaptă. În centrul scenei acoperită cu o pâslă cenușie bine Întreținută, Între un scrin rustic și un cuier cu picior, trona un fotoliu Îmbrăcat În plus vișiniu. Lângă el, pe un taburet, se afla un patefon. În spatele lor, se vedeau un pat de alamă fără somieră, un paravan pictat, un lavabou și o mașină de scris cu câteva taste lipsă. Rame vechi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Și Încă multe alte obiecte greu de identificat la o repede ochire. Deoparte, la fel de stingheră ca și pălăria neagră din cuier, zăcea banca pe care se odihnise Svejk În arestul Gestapoului. Părea mai potrivită pentru a-și trage sufletul decât fotoliul impunător și moale. Drumețului Îi șade bine cu banca, Își zise el așezându-se. Întunericul din sală i se părea diferit de cel al nopții sau de cel de sub pleoape. Rece, umed, neprimitor. Cum să adăpostească, la o adică, ființa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
doamnă. O cheamă Emilia Lapedatu. A citit tot ce se putea În acest oraș Într-o viață de om. Rămâneți cu bine. 41. În Piața Carolina se lăsau umbrele. Ajan a pornit motorul de Îndată ce Cain s-a așezat confortabil În fotoliul din dreapta. Cei ce l-au văzut urcând În mașină Își vor fi spus că evreul se ducea undeva În vizită. Drept pentru care n-au dat nici o importanță Întâmplării. 42. La șase săptămâni după plecarea lui Cain a căzut prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mai potrivit cu funcția lui de fost activist, zise Marta ridicând ochii cenușii luminoși, când dușmănoși, când prietenoși. Semproniu ciuli urechile. Prin geamul deschis al camerei se auzea foșnetul unei coase folosită cu pricepere. Își așeză cu grijă geamantanul În spatele unui fotoliu cu arcurile rupte, puse trandafirul Într-o vază de cristal lângă un buchet de flori de câmp proaspete, apoi se Îndreptă spre grădină grăbit să-și revadă fratele. Ajunse pe terasă când auzi glasul melodios al Martei spunând ca pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Iolanda se desprindea de el, apropiindu-se cu voie sau fără voie de celălalt. Faceți cunoștință, zise ea: Flavius-Tiberius Moduna, vânzător de parabolice, Petru Șendrean, asistent universitar. Apoi, obosită parcă, după un drum lung, se lăsă să alunece Într-un fotoliu plușat, Încăpător, comod, În timp ce bărbații Își strângeau mâinile privindu-se În față. Prevenitor, unul din chelneri se Îndreptă spre ei. Comanda fu promptă: trei cafele. Flavius-Tiberius se uita atent În jur, nu pentru a se familiariza cu locul, ci pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
al replicilor care risca să prelungească mica lor reuniune până la ora Închiderii. Parcă zicea că Îl așteptau părinții la masă și când colo, iată-l parcă stăpânit de o voioasă amnezie. Hotărî că era timpul să-și reia locul În fotoliu, crezând că În acest fel Îl va obliga pe cel născut aici, iar nu venit, să se care, să se retragă pe ulița copilăriei sale, În Arbatul său chesaro-crăiesc, unde fiecare lucru Își are povestea sa și unde nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Întemeiată, dat fiind faptul că, ori de câte ori Își sprijinea bărbia În piept și Întindea picioarele, tot mai obosite și neascultătoare În timp ce palmele bătătorite de muncă În vie și grădină se bucurau de răcoarea plăcută a brațelor de furnir de nuc ale fotoliului, i se părea că timpul făcea și el o buclă odată cu arcuirea scurtă a cefei Însoțită de obișnuita durere ascuțită și crepitantă: trosnetul crengilor subțiri În pădure sub pașii căutătorilor de ciuperci. Aceasta trebuie să fie culbuta Întoarcerii, Își spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cum era ca un ambasador gata să-și prezinte scrierile de acreditare În mijlocul salonului, cu o tavă mare de argint În mâini plină cu pahare de băuturi pe care le luau după plac invitații doamnei Koblicska. În picioare sau pe fotolii și canapele, musafirii puteau admira și costumul care Îmbrăca servitorul amfitrioanei. Comenzile curgeau chiar din seara petrecerii. Cum În atelierul doamnei Koblicska se cosea și lenjerie bărbătească, Coriolan putea fi admirat ținând cu aceeași siguranță tava cu șampanie și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
scuze că am dat buzna așa... Ea tăcea, privindu-l cu atenție, sperând parcă să zărească ascunse În spatele său fețele zâmbitoare ale celor doi, Încântați de farsa pe care i-o jucaseră. Nu contează, intră, te rog. Îi arătă un fotoliu În care să se așeze, socotind că e mai bine așa decât să trăiască de una singură dezamăgirea unei Întâlniri ratate. Chiar dacă totul nu era decât o Închipuire. Se gândea că spirala scării de piatră ducea de bună seamă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mele, trăncănim. Eu ascultam muzică și priveam cum se stinge agitația din Piață, iar tu te uitai hipnotizat la nudurile lui Szántó. Mă simțeam bine, dintr-o dată. Vreau să spun că prezența ta nu mai deranja. Dimpotrivă... Poate și pentru că fotoliul lui Szántó nu mai era gol. Și nici nu eram eu aceea care Îl ocupam, cum se Întâmplă mai tot timpul. Dacă nu cumva chiar tot timpul. Pentru ca acela era locul lui. De acolo vedea el lumea. Și de la geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pentru tratație. Ceea ce și făcu. Ii mai rămânea doar să regăsească ușa. Era cu mâna pe clanță când se Întâmplă ceva ce Îl tulbură și mai tare: râsul doamnei Ster. Râdea atât de tare Încât nu se putea ridica din fotoliu. Poate nici nu dorea acest lucru. Dar nici nu era un râs sonor. Era un râs Înfundat. Un râs ca ăsta se mai poate Întâlni doar când de așa ceva nu putea fi vorba. Ca de exemplu la Înmormântări, cununii, ceremonii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de lemn colorate din Cimitirul vesel de la Săpânța, Brândușă ceru un scaun pentru a putea admira În voie și În toată splendoarea lor cele patru picturi. I se făcu Îndată pe plac si Brândușă se așeză cu distincție Într-un fotoliu Biedermeier, adus fără poticneli de doi chelneri la semnul inspirat al Iolandei. Pentru a contempla arta, atitudinea care se recomandă În poziția așezat este una destins-reflexivă, subliniată de genunchii suprapuși și de o Înclinare ușoară a capului spre stânga, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ceva și când colo... Un singur tablou nu-i spunea nimic. Îl și neglija de altfel. În mintea lui se legau și dezlegau afaceri. Dacă va da lovitura, se va Închina la tablourile astea ca la icoane. Se ridică din fotoliu fără grabă, Își Încheie nasturii vestonului, se apropie de tablouri și spuse: ăsta, ăsta și ăsta. La prețul cerut. Dă cineva mai mult? Lumea din fața lui Încremeni ca Într-un stop-cadru. Gestul său era răsplătit printr-o tăcere admirativă. Cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de care va trebui, poate, să se despartă. De trei, cu siguranță. Am aici câteva Însemnări ale unei foste studente la istoria artelor, trimise doamnei Ster cândva, Într-un plic, acesta după ce o vară Întreagă privise aceste tablouri, poate din fotoliul În care acum câteva minute domnul Brândușă Își mângâiase visător gamba piciorului stâng. Să Începem, deci. După această introducere rece, ironică pe alocuri, În ciuda urărilor de bine ale doamnei Ster, lumea se arăta mai degrabă temătoare, somată și nu invitată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
acasă. De-acum Încolo, gata cu sedentarismul, Își spuse el. Va vrea la Paris, se va uita la Ziffer. Va vrea În natură, se va uita la Pascu și la Abrudan. Și toate astea, scufundat până la umeri În uriașul său fotoliu din piele veritabilă, din livingrum. Era atât de fericit, Încât trebuia să facă ceva. Și făcu. Strigă: damen tango. Abia rosti cele două cuvinte că Zorela Îl și luă În brațe, spre mulțumirea lui Gheretă, care Își știa soția pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
umerii lor se atingeau, și Își spunea că nu o văzuse mergând prea mult În ultimele zile. Unde să mergi Într-o cameră de hotel, chiar dacă alta În fiecare zi, decât la baie sau până la geam, repede ghemuită apoi În fotoliul de alături, ca Într-un scenariu de film mediocru, spunând ceva când și când, În cuvinte puține și cu toate verbele la trecut. Apropiindu-se de fântână, Își dădea seama că trăiseră doar din gesturi, din senzații și din tăceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
am dat blană, am străbătut în viteză cele șase străzi până la primărie, i-am predat mașina lui Sidwell, apoi am luat liftul spre birourile de la etajul patru ale comandantului Thad Green. O secretară mă invită în sanctuarul șefului, unde, în fotolii de piele asortate, erau așezați Lee Blanchard, mai mulți mahări decât văzusem eu vreodată la un loc și un bărbat slab ca un țânțar, într-un costum de tweed, cu vestă. Secretara mă anunță: — Polițistul Bleichert. Mă lăsă apoi acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
la dreapta, în uniformă, îi avem pe domnul inspector Malloy, domnul inspector Stensland și domnul comandant Green. Domnul în haine civile este Ellis Loew, adjunctul procurorului districtual. Am înclinat capul în semn de salut, iar Thad Green îmi indică un fotoliu liber, întors către adunare. M-am făcut comod. Stensland îmi înmână un teanc de ziare. — Citește treaba asta. Este editorialul lui Braven Dyer pentru numărul de sâmbătă din Times. Prima pagină era datată 14 octombrie 1946, iar chiar sub dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mai înaintezi în grad până să-mi spui așa, Bleichert. Până atunci pentru tine sunt domnul Loew. Acum du-te și citește raportul preliminar al lui Millard. M-am repezit ca o furtună în spatele sălii. Russ Millard dormea într-un fotoliu, cu picioarele sprijinite de birou. Pe tabla din plută de alături erau prinse patru foi. Am citit: Raport preliminar 187 C.P.. Victima: Short, Elizabeth Ann, F.C. D.N. 29.07.1924. Înaintat pe 17.01.1947, ora 6.00 Domnilor, Iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Russ. — Ce-ați aflat tu și cu Blanchard de la tată? I-am înmânat raportul lui Millard. — Nimic interesant. Doar alte informații cum că fata ar fi fost cam curviștină. Care-i treaba cu Dalia Neagră? Millard lovi cu palma brațele fotoliului. — Pentru asta trebuie să-i mulțumim lui Bevo Means. S-a dus la Long Beach și a vorbit cu recepționerul de la hotelul unde a stat fata vara trecută. Tipul i-a spus că Betty Short purta întotdeauna rochii negre, mulate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
a ațâțat din nou? — Ăăă... mi-a zis că-i la ciclu. Și tu te-ai lăsat dus cu preșul? — Da. Te-a enervat rău de tot chestia asta? La naiba, n-am omorât-o eu! — Șșșt. Ai dormit pe fotoliu, iar Betty a dormit în pat, așa-i? — Așa-i. — Iar de dimineață? — Dimineața am pornit spre L.A.. Betty m-a însoțit la întâlnirile mele și a încercat să mă tapeze de cinci verzișori, dar am refuzat-o. Apoi mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cu tapiserii și săbii masive; agățate în cruciș pe pereții zugrăviți în alb, iar podeaua de lemn lustruit era acoperită de covoare persane pufoase. Foaierul dădea într-o cameră de zi uriașă, cu un aer de club privat pentru bărbați: fotolii verzi de piele aranjate în jurul meselor scunde canapele, un șemineu de piatră imens, carpete orientale multicolore, plasate în diferite unghiuri, pentru a fi mărginite de numărul potrivită de plăci de parchet din stejar. Pereții erau lambrisați cu lemn de cireș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
vezi gaura glonțului în piept. Ține-te bine, dragule. Iată-mi familia. Rămas cu gura căscată, am lăsat-o pe Madeleine să mă introducă într-o cameră de zi micuță. Pe pereți atârnau fotografii înrămate, iar podeaua era ocupată de fotolii asortate, pe care erau așezați ceilalți trei Sprague. Ridicară cu toții privirea, dar nici unul nu se ridică. Le-am zâmbit fără să-mi dezvelesc dinții și i-am salutat: — Bună. Madeleine făcu prezentările, timp în care eu m-am uitat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cabinetul lui și mă pofti înăuntru. Comandantul ridică privirea și întrebă: — Unde-i Blanchard? El e cel cu care voiam de fapt să discut. Nu știu, domnule, i-am răspuns, luând poziția de drepți. Green îmi făcu semn spre un fotoliu. Am luat loc, iar comandantul mă fixă cu o privire stăruitoare. — Ai la dispoziție cincizeci de cuvinte sau chiar și mai puține ca să-mi explici purtarea partenerului tău de luni seară. Dă-i drumul. Domnule, sora mai mică a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
același ton: — Nu, nu putem! Wellington a recunoscut în fața lui Tierney că el a făcut filmul. Tierney e șeful anchetei și nu putem trece peste el! Am deschis ușa și i-am văzut pe Loew, Vogel și Koenig trântiți în fotolii, toți trei cu câte un număr din Herald în mână evident, - abia ieșit de sub tipar. Ședința de pregătire a înscenării luă sfârșit. Koenig rămase cu gura căscată. Loew și Vogel bolborosiră într-un glas: — Bleichert! — Dați-o-n pizda mă-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]