7,857 matches
-
nu va mai putea sosi la timp. Datorită absenței iminente a lui Carol, marșul și-a pierdut scopul inițial iar Maniu a decis ca la Adunare să se axeze doar pe formularea unei moțiuni prin care să-i oblige pe liberali să demisioneze din Guvern. Ion Mihalache însă, a continuat să susțină desfășurarea marșului, care ar fi strâns adeziunea unui număr mare de oameni, preconizați a participa la adunarea partidului. Maniu s-a opus, conștient fiind că lipsind motivul „Restaurației”, marșul
Marșul asupra Bucureștiului () [Corola-website/Science/311114_a_312443]
-
conferinței de la Sinaia pentru comemorarea lui I.G. Duca, anume că urmăreau egalizarea în sărăcie a întregii populații, era corectă. Acțiunea cu care se lăudau comuniștii era exproprierea bunurilor, nu împroprietărirea celor nevoiași, linia egalizării în bunăstare fiind cea susținută de liberali și combătută de comuniști. Secretarul general al PNL, Constantin (Bebe) Brătianu, care lucrase cu Teohari Georgescu în perioada guvernului Rădescu, a reușit să-l convingă pe acesta să accepte reprogramarea conferințelor fără intervenția agitatorilor comuniști. La 19 mai Fărcășanu a
Mihail Fărcășanu () [Corola-website/Science/311166_a_312495]
-
a libertăților și a drepturilor individuale. Numeroasele sale articole politice, majoritatea lor tipărite în ziarul "Viitorul" sunt dedicate nu doar analizei situației politice, ci constituie lucrări de teorie politică a liberalismului. Dacă din punct de vedere ideologic Fărcășanu era un liberal, din punct de vedere conceptual era un adept al lui Vasile Pârvan considerând, ca și acesta, că ideile fundamentale ale culturii sociale contemporane erau ideea democratică și ideea de libertate . Fărcășanu era convins că transpunerea în viață pe plan uman
Mihail Fărcășanu () [Corola-website/Science/311166_a_312495]
-
să continue reforma în justiție, astfel încât monitorizarea României pe acest domeniu să fie ridicată în iunie 2009. Ca urmare a acceptului lui Predoiu de a-și continua activitatea în Guvern deși partidul din care făcea parte (PNL) trecuse în opoziție, liberalii i-au cerut să părăsească partidul acuzându-l de lipsă de caracter și de lipsă de decență politică față de partidul care l-a făcut ministru și l-a pus pe listele de deputați. Ca urmare a nominalizării sale ca ministru
Cătălin Predoiu () [Corola-website/Science/311789_a_313118]
-
românilor din exil care nu țineau de niciun partid. Totuși, în acțiunea de restructurare a Comitetului Național, regele Mihai nu a acționat în sensul asigurării unei reprezentativități sporite a comitetului, ci a exacerbat diviziunile, susținând grupul țărănist în dauna celui liberal și refuzând să includă alte persoane din exil, care, prin poziția lor din străinătate, ar fi putut avea o influență mai mare decât niște politicieni din România. practic necunoscuți în occident. În plus, deși fusese informat de generalul Rădescu despre
Liga Românilor Liberi () [Corola-website/Science/311400_a_312729]
-
se raliază Împăratului și șarjază la Quatre-Bras și Waterloo, unde este rănit. Restaurația îl reabilitează abia în 1818, când îi acordă dreptul de a purta titlul de marchiz de Valmy, după care îl numește duce și "Pair". Susține apoi revoluționarii liberali în cadrul Revoluției de la 1830, când votează pentru pedeapsa cu moartea în cadrul procesului miniștrilor lui Carol al X-lea.
François Étienne Kellermann () [Corola-website/Science/312366_a_313695]
-
impulsul liberalismului dar sub mâna de fier a aristocrației conservatoare, fapt care a produs acel "Kulturkampf" (politicile brutale ale lui Bismarck contra clerului și credincioșilor romano-catolici, introduse (la un an după unificare și care au durat 6 ani) la instigarea liberalilor anticlericali) de tristă aducere aminte și acel Kulturprotestantismus (politicile derivate din voința elitelor liberale protestante de a suda națiunea cu forța în conformitate cu valorile burgheze și ale protestantismului). În lumea în care se născuse și din care provenea, catolicismul însemna brutalitate
Etica protestantă și spiritul capitalismului () [Corola-website/Science/312361_a_313690]
-
În anul 1848 au izbucnit revoluții în întreaga Europă. La Paris, monarhia Bourbon-Orléans a căzut. Willem a început să se teamă de revoluții la Amsterdam. Într-o dimineață s-a trezit și a spus: "M-am schimbat din conservator în liberal într-o noapte". A ordonat lui Johan Rudolf Thorbecke să creeze o nouă constituție care să includă ca Eerste Kamer (Senatul) să fie ales indirect de provinciile statului iar Tweede Kamer (Casa Reprezentativă) să fie aleasă direct. Cu câteva luni
Willem al II-lea al Țărilor de Jos () [Corola-website/Science/312386_a_313715]
-
Austriac () al cărui președinte a fost între anii 1986 - 2000. În 1986 FPÖ nu primise în alegeri decât 250 000 de voturi și nu era decât un mic partid contestatar. Sub conducerea lui Haider, Partidul s-a transformat dintr-unul liberal într-unul populist de dreapta. Membrii liberali ai partidului l-au părăsit și au fondat o formațiune politică separată. Pe plan public, Haider atrăsese atenția încă din 1966 , când a participat la un concurs de oratorie, ținut la Innsbruck de
Jörg Haider () [Corola-website/Science/312876_a_314205]
-
Camera Comunelor pentru circumscripția electorală Totnes din Devon. Îngrozit de această perspectivă, George al III-lea l-a numit Duce de Clarence și St Andrews și Conte de Munster la 16 mai 1789. Deși el s-a aliat public cu liberalii și cu frații lui mai mari (care erau cunoscuți pentru conflictul cu tatăl lor), Prințul de Wales și Ducele de York, recordul lui William a fost inconsecvent și, la fel ca la mulți politicieni ai timpului, cu siguranță nu poate
William al IV-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/312922_a_314251]
-
portretiza pe Mussolini ca salvator al națiunii. Popularitatea lui Mussolini avea să rămână neștirbită multă vreme, până la seria de înfrângeri din timpul celui de-al doilea război mondial. După preluarea puterii, Mussolini a format o coaliție în parlament cu naționaliștii, liberalii și populiștii. În scurtă vreme, atitudinea tolerantă a fasciștilor față de democrația parlamentară a încetat: coaliția lui Mussolini a votat în 1923 Legea Acerbo, care acorda două treimi dintre mandatele parlamentare partidului care câștiga un sfert din sufragiile populare. Fasciștii s-
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
1996, Școala Tinerilor Lideri Politici, Fundația EURISC/Delegația Comisiei Europene la București (1996), European Security Issues, Center for European Security Issues, Groningen, Olanda (1997), Campaign Management and Strategy, Național Democratic Iinstitute for Internațional Affairs (NDI), Washington DC (1999), Globalization; a liberal stocktaking of chances and risks, Theodor Heuss Akademie, Gummersbach, Germania (2001), Managementul proiectelor, Fundația Internațională de Management FIMAN (2001), Stagiu la Cabinetul Primului-Ministru al Regatului Unit al Mării Britanii și Irlandei de Nord, Prime Minister’s Strategy Unit (2005) și
Gheorghe-Mirel Taloș () [Corola-website/Science/310994_a_312323]
-
Liberal (1998-2014), vicepreședinte al Filialei Sălaj, consilier al Președintelui PNL Călin Popescu-Tăriceanu (2004-2007). În 2014 a fost unul din fondatorii Partidului Liberal Reformator, membru al Biroului Politic Central, președinte al filialei Sălaj iar în 2015 membru fondator al Partidului Alianță Liberalilor și Democraților- ALDE , membru al Biroului Politic Central, președinte al filialei Sălaj. A publicat proza scurtă în revistele literare Conta ("Uniformele blestemate, Vin tractoarele, Jidov Szopony" etc.) și Caiete Silvane ("Parfum de Havana, Ultimul drum de primar" etc.) Este membru
Gheorghe-Mirel Taloș () [Corola-website/Science/310994_a_312323]
-
domniile lui Ludovic al XVIII-lea și după moartea acestuia la data de 16 septembrie 1824 de cea a fratelui său, Carol al X-lea. Viața parlamentară a fost foarte agitată și a fost dominată de două facțiuni: ultraregaliștii și liberalii, respectiv conservatorii ce doreau revenirea regimului absolutist și progresiștii. Din cauza represiunii susținătorilor revoluției și ai lui Napoleon, opoziția a fost practic inexistentă. Din punct de vedere al relațiilor internaționale, acțiunile Franței trebuiau să se încadreze în cadrul strict al Congresului de la
Restaurația franceză () [Corola-website/Science/309682_a_311011]
-
tronului, Ludovic-Antoine, Duce de Angoulême abdică și el iar tronul îi revine lui Henric, conte de Chambord, nepotul lui Carol al X-lea. Acesta nu este acceptat ca rege sub titul de Henric al V-lea de către parlamentul dominat de liberali. În urma unei perioade de ezitare și disensiuni între republicani și liberalii monarhiști, Ludovic-Filip este numit rege, ceea ce reprezintă începutul perioadei cunoscută sub numele de Monarhia din Iulie.
Restaurația franceză () [Corola-website/Science/309682_a_311011]
-
revine lui Henric, conte de Chambord, nepotul lui Carol al X-lea. Acesta nu este acceptat ca rege sub titul de Henric al V-lea de către parlamentul dominat de liberali. În urma unei perioade de ezitare și disensiuni între republicani și liberalii monarhiști, Ludovic-Filip este numit rege, ceea ce reprezintă începutul perioadei cunoscută sub numele de Monarhia din Iulie.
Restaurația franceză () [Corola-website/Science/309682_a_311011]
-
împotriva conservatorilor, monarhiștilor, naționaliștilor și fasciștilor. Moștenitor al tronului Spaniei era Juan de Borbón "(Conte de Barcelona)", fiul regelui Alfonso al XIII-lea. Cu toate acestea, generalul Franco l-a privit pe moștenitor cu suspiciune extremă, crezând că este un liberal care se opune regimului său. Franco a luat în considerare să ofere tronul Spaniei fiului acestuia, Juan Carlos Alfonso, Duce de Anjou and Cádiz. Alfonso era cunoscut a fi un susținător al lui Franco și dorea să se căsătorească cu
Juan Carlos I al Spaniei () [Corola-website/Science/309110_a_310439]
-
care prințul l-a făcut. Juan Carlos l-a întâlnit și s-a consultat cu Franco de mai multe ori în timp ce a fost moștenitor aparent și, adesea, a luat parte la ceremoniile oficiale alături de dictator spre furia republicanilor și a liberalilor moderați care sperau că moartea lui Franco va aduce o nouă eră în reformă. Pe parcursul acestor ani, Juan Carlos a sprijinit public regimul lui Franco. Cu toate acestea, Juan Carlos a început întâlnirea cu liderii exilați ai opoziției politice care
Juan Carlos I al Spaniei () [Corola-website/Science/309110_a_310439]
-
Parlamentul European a obținut un nou mandat. La data de 14 iulie 2009 a fost ales în funcția de președinte al Parlamentului European cu 555 de voturi "pentru" din cele 713 exprimate, fiind susținut de creștin-democrați, de social-democrați și de liberali. Creștin-democrații și social-democrații au convenit ca în a doua jumătate a legislaturii să-l aleagă în funcția de președinte al PE pe eurodeputatul german social-democrat Martin Schulz, înțelegere dusă la îndeplinire în data de 17 ianuarie 2012. a fost primul
Jerzy Buzek () [Corola-website/Science/309145_a_310474]
-
8 ani, fără să fi fost condamnat. A doua întemnițare, după o scurtă perioadă de libertate, i-a adus și sfârșitul, după 5 ani, în penitenciarul Jilava. În 1996 a fost reabilitat din punct de vedere juridic, alături de alți fruntași liberali condamnați pe nedrept, în urma recursului în anulare introdus la Curtea Supremă de Justiție. A urmat cursurile Liceului "Gh. Lazăr" din București, apoi ale școlii de ofițeri de infanterie, iar mai târziu Facultățile de Drept și de Filosofie ale Universității din
Aurelian Bentoiu () [Corola-website/Science/309241_a_310570]
-
membru în "Comisia pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale". De asemenea, a făcut parte din Delegațiile Parlamentului European pentru relațiile cu Peninsula Arabică și Japonia. Începând cu 2012 (11 noiembrie) a devenit Vicepreședinte al ALDE Party (Partidul European Liberal Democrat și Reformist), funcție ce a deținut-o până în iunie 2014. La alegerile europarlamentare din 25 iunie 2014, Ramona Mănescu a câștigat un nou mandat de europarlamentar. În acest mandat face parte din grupul parlamentar al Partidului Popular European (PPE
Ramona Mănescu () [Corola-website/Science/310485_a_311814]
-
lui Hitler, considerându-se legați de dictator prin jurământul de credință față de Führer, pe care îl depuseseră în 1934. Opoziția era divizată de lipsa de compromisuri în ceea ce privește obiectivele majore, altul decât îndepărtarea lui Hitler de la putere. Unii dintre opozanți erau liberali care se opuneau ideologiei regimului nazist în întregul ei, ei dorind reinstaurarea sistemului democrației parlamentare. Numeroși ofițeri de armată și funcționari de stat erau conservatori sau naționaliști, și mulți dintre ei fuseseră sprijinitorii lui Hitler la începutul regimului nazist. Unii
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
EDES și EKKA, (împreună cu guvernul elen în exil și cu guvernul britanic), se temeau că după retragerea germanilor primii vor încerca să domine viața politică. Această perspectivă era legată nunumai cu neîncrederea crescândă față de comuniști arătată de numeroși conservatori și liberali eleni, dar și cu temerile britanicilor că ar fi putut pierde Grecia, considerată ca parte a sferei de influență a Regatului Unit. EAM se considera pe de altă parte singurul grup adevărat de rezistență de vreme ce inițiase majoritatea copleșitoare a activităților
Rezistența greacă () [Corola-website/Science/310720_a_312049]
-
cu o pregătire deosebită, având un doctorat în științe politice de la Universitatea din Berlin, fusese foarte activ în organizarea tineretului liberal din România unde era considerat marea speranță de viitor a partidului. Mult mai puțin angrenați în discuții erau alți liberali ca Vintilă Brătianu sau George Assan. Din partea Partidului Național Țărănesc majoritatea personalităților care reușiseră se plece în occident și care participau la lucrările de formare a comitetului, dintre care se menționează Augustin Popa, Cornel Bianu și Anton Crihan, erau personalități
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
politice. Astfel, noul comitet nu putea să se prevaleze de faptul că reprezenta populația din țară care dorea să scape de comuniști. Deoarece, spre deosebire de comitetul anterior, componența noului comitet nu fusese acceptată de Consiliul Partidelor Politice (din care, de altfel, liberalii se retrăseseră), acesta nu putea să susțină că reprezenta partidele politice, chiar dacă cuprindea membri ai diferitor partide. Încă din prima fază de formare a comitetului, ideea antrenării românilor din exil fusese respinsă, astfel încât noul comitet nu putea să reprezinte nici
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]