8,306 matches
-
puține avantaje de orice tip, semnele premergătoare și parcă legitimatoare ale „victoriei” personale sau a familiei, tribului, colectivității mai mult sau mai puțin largi. Evident, când azi România post-decembristă luptă pentru a se așeza, cât de cât onorabil, în rândul mândrelor și extrem-performantelor state post-industriale, e cumva bizar să vorbim de „ideal”, de valori care depășesc și transcend materialul, de „reîntoarcere” la unele valori ale trecutului, românesc sau vest-european, cum ar fi demnitatea și noblețea persoanei, deasupra banului, sau a necesității
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
intuiții a omului istoric, a acelui patriarh care-și purta tribul și animalele la marginile marilor civilizații, dar care a avut viziunea și „siguranța”, revelația Unicului, opunând Unul zeităților multiple și exotice ale lumilor care-l înconjurau, ce, ca și mândrii greci, cei atât de capabili de abstractizare și generalizare a semnelor și fenomenelor, au fost capabili să se oprească la cifra de 12 sau 14, reducând și simbolizând forțele naturii, Focul, (fulgerulă, Războiul, Oceanul, Frumosul, Căminul (familiaă, Creația (demiurgulă, Inspirația
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ignorat” uneori cu „modernii” și... toate acestea eu le înșir aici, puțin cam în grabă, deoarece uităm că procesele acestea de edificare și „conștientizare” a nației și spiritului ei s-au întâmplat târziu, extrem de târziu față nu numai de culturile mândre occidentale - care și până azi își poartă cu semeție „coroana Renașterii”, cărora nouă, împărțiți și sufocați de imperii, ne lipsește! - și o dată cu dificila și greoaia întregire teritorială. O cultură și o identitate târziu descoperite și afirmate, dar cu atât mai
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ce se afla în plină naștere și dezvoltare, doar din cauza unei tiranii, grave și opresive, e drept, dar nu am mai „traversat” noi în istorie astfel de tiranii „amestecate”, adică române sau străine, și fiind nu ca azi, uniți și mândri de teritoriul și cultura noastră, ci împărțiți, rătăcind prin pădurile de semne și valori ale unor seminții sau regate străine!?... Ura și indignarea, perfect justificate, față de invadatorii ruși, ca și față de slugile lor interne, această ură care a putut fi
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ardelenii, îi spuneam, am luptat în forme directe, frontale, cu ungurii și calviniștii, iar sudicii, sub turci, au luptat, e adevărat, cu armele lor, dar au luptat! Dovada?! Existența noastră, azi, în istorie, faptul că suntem aici, o țară mare, mândră, creatoare de valori majore.” Existența unui individ sau a unei colectivități nu este niciodată un dar al nu știu cui sau o întâmplare; existența, existența ca națiune, valoarea noastră supremă, este totdeauna rezultatul unui efort și al unei lupte susținute, chiar dacă „formele
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
face și săptămâna viitoare. Geo, stând în picioare în dosul biroului său, în amplul și luxosul lui imobil din Bdul Ana Ipătescu (pe care, în absența mea de la revistă, dar și din conducerea Uniunii, scriitorii l-au pierdut, iar revistele, mândrele reviste literare au fost îngrămădite în câteva cămăruțe din Casa Scânteii, fără un gest de protest - o, decadența Uniunii a fost precedată de multe asemenea acte abuzive ale partidului!Ă, Geo, vrând să apese tonul sau să-și facă remarcată
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
decât foarte târziu că grofii sunt întru totul expresia domnitorului... O „boală”, dacă vreți, a rămânerii în urmă civice, vor spune unii, „o boală”, o tară pe care o împărțim nu numai cu popoarele de la răsăritul nostru, dar și cu mândrul și uriașul imperiu austriac, paralizat de un împărat bătrân și „legendar”, până la doi pași de la căderea și totala dezmembrare. Nu, eu nu voi împărtăși acest ultim și puțin hazardat punct de vedere, deși, trebuie s-o recunosc, prin abilitatea și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
gândirii moderne, e „voința noastră de putere”, capacitatea omului de a fi prin Creație. Existența văzută în forma ei esențială, ca Creație, și iată, o spune tot el, vagabondul culturii sfârșitului de secol al XIX-lea, ignorat și zeflemisit de mândrele universități, „de ce mai avem nevoie de zei? Umbra supraomului s-a apropiat de noi!...”. Iată, poate în forme indirecte, regăsirea dumnezeirii, reapropierea de un Dumnezeu „mort”, reînviat însă de orgoliul poetic uman, cel care își asumă existența, întreaga Existență, îmbătat
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
viitoare, tinerii și copiii nu vor mai trebui să se hrănească cu false valori, speranța întărită, hrănită la rândul ei de acea „nostalgie” a multora după o Românie dispărută, de care noi și părinții noștri fuseserăm atât de bucuroși și mândri. Și-mi place, apropo încă o dată de acest cuvânt emblematic, carieră, să-mi „amestec” propria mea carieră, în sensul afirmat mai sus, ca o activitate, „drumul, calea” cuiva care creează valori, bunuri ce pot fi revendicate de societate, cu „cariera
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Roma!Ă, a țăranului fruntaș, după destabilizarea și înfricarea elitei intelectuale și artistice, urma această ultimă „etapă”, se pare: resemnarea pe scară largă, în fapt o „orientalizare”, o „asiatizare” a cetățeanului european, dinamic, lucid de propriul său eu, conștient și mândru de propria sa individualitate, încrezător în acel destin pe care și-l făurește singur sau cu cei asemănători lui, desfidând fatalismul gregar, narcotic. Ultima dată, de altfel, când m-am întors pentru două-trei săptămâni în țară, în octombrie ’88, fugind
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
-i însă „figura” și „esența” din creație!...Ă Am ajuns la metafora „piramidei răsturnate” a artei, așa cum „ni se întâmplă” de obicei, după o îndelungată și persuasivă meditație asupra capacității noastre, ca artist singular, născut într-o țară marginală a mândrului și bogatului Apus, cu o cultură relativ recentă, cu școli fără o mare tradiție, fără „mari profesori”, țară ce a traversat, de la nașterea și formarea noastră, un război și apoi o ocupație pustiitoare - venind eu dintr-o familie „modestă” mic-burgheză
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mea îndelungată și labirintică din anii „infiniți” ai adolescenței și din poziția mea marginală, chiar și față de propria mea generație biologică, în al treilea deceniu de existență; acestea, ca și „obrocul”, șapa de plumb stalinistă ce sufoca și turtea relieful mândru altădată al națiunii și al românului, nu m-au împiedicat să reflectez obsesiv, chinuitor, în singurătatea-mi socială, la această „problemă”. Până la marginile paranoiei, deoarece tânărul stângace și aparent lipsit de „talent” ce eram nu era măcar în posesia elementarelor
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
tuturor, în istorie, creație și uneori chiar și în politică, numită generic „specificul național”. O anume „nesiguranță” confuză, adâncă și persistentă, pe parcursul a mai multe generații în modernitate, „nesiguranță” pe care, după câte am putut observa, o împărțim și cu „mândra” nație a germanilor! Spre deosebire, oarecum flagrantă, de „siguranța de sine” a franțujilor, de exemplu, bine așezați în scaunul lor secular de creatori de artă, legislație, psihologie politică și socială (vezi Montesquieu!Ă, dar și de „fondatori”, prin marea lor
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
particular”, a spune da literaturii poporului în sânul căruia m-am născut - unde și când am fost posibil! - și literaturii pe care a produs-o până azi, vârfurilor ei prin care ne putem compara cu vigoarea și geniul celor mai mândre state europene. Nordic înseamnă și refuzul văicărelii altora, nu puțini oameni inteligenți, tineri sau bătrâni, care văd catastrofic, sprijiniți pe date „reale”, dar, mai ales, pe propria lor fire, sceptici și fataliști; fataliști prin fire, dar și din imitație, din
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
întâmpina, a seduce și a veseli". Farmecul și grația nu-s partea lui cea mai tare. "Frumos", iată un cuvânt de negăsit în Noul Testament. Nimic care să semene cu Cântarea Cântărilor. Cananeeana o fi fost oare plăcută la vedere, muntele, mândru, malurile lacului Tiberiada bucolice? Aceste epitete relative la înfățișare lipsesc din Evanghelii, ca și natura în întregul ei. Risipitoarea de smirnă din Betania, cu flaconul ei de alabastru, cele zece fecioare cu lămpile lor în mâini, Maria Magdalena însăși noi
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
o minusculă capelă undeva pe o străduță laterală. Abisinienii au fost nevoiți să se cațere pe acoperiș, expuși tuturor intemperiilor, în niște dependințe care la noi n-ar fi decât niște adăposturi pentru animale. Iar alături de acești credincioși cu alura mândră și chiar sfidătoare în zdrențele lor, la o azvârlitură de băț, copții din Egipt, abia un pic mai opulenți. Judecând după înrădăcinările în sol, primii convertiți la creștinism sunt ultimii de pe lista celor îndreptățiți. Copții se reclamă din călătoria în
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
desculțe; cel care ne aduce ouă, fratele, vorbește cu glas miorlăitor, furișându-se parcă, înclinându-se cu smerenie, și parcă tot e gata să râdă, parcă nu mai poate; un ieromonah care pare mare pehlivan, tânăr și frumos, ne arată mândrele odoare de argint ale vechii biserici a lui Nestor Ureche; un călugăr țăran apoi pe banca de la poartă, în liniștea amurgului, ne spune cu glas greu, amărât, despre viața lui necăjită cu muerea, de care s-a despărțit după ce a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de vânt. Români. Siluete de femei cu copii în brațe. Zarea la răsărit înegurată de ploae, pe munții Dobrogeni. Pârlita supt o culme de deal cu vegetație măruntă. Beștepe (5 dealuri). În dreptul celor cinci dealuri, pe stânga luncă deasă și mândră de sălcii. Pe stânga, Carasuhat. Ruși. La Ceatalchioi, un oarecare țigan, Taraboi, face pe veteranul, înfinge un băț în pământ și strigă: Eu sunt proprietar aici! Cât pământ ai? Cât vezi cu ochii. Un lipovan se apucă și cumpără pământ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
numai de 19 ani. Domnule colonel! se adresează colonelului Burghele, eu mi-am făcut datoria cătră țară (și-și bătea cu palma livretul de serviciu), acuma aduc și pe băiatul meu ca să lucreze aicea ce trebuie. El e leat 1914! Mândru, cu fecioru său, omul a intrat să ia lucru măcar că e-n zi de Sâmbătă! Doi meseriași se prezintă după aceea, imediat, gâfâind: Trăiți domnule colonel, pe noi ne-a căutat poliția și nu ne-a găsit, dar noi venim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ajuns în anul 1913 cele mai frumoase zile ale vieții noastre, când râdicam steagurile pentru mărirea și înălțarea moșiei părintești! Iubiții mei camarazi! Ales între toate neamurile din acest colț de lume a fost poporul românesc. Trăind într-o țară mândră și îmbielșugată, blajin, creștin și primitor, senin la obraz și drept la inimă, a fost pus parcă aici anume de Dumnezeu ca să înflorească între pustiuri și neamuri sălbatice. Așa în vechi vremuri, aici, între Dunăre și Carpați, neamul nostru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
iubite Vasile, dacă îi veni de Paști, să-mi aduci ceva frumos, și dacă nu-i veni, să-mi scrii, să știu, dară mai bine ar fi să vii de paști acasă. Și pe aici îi cald, frumos, timpurile-s mândre. Ți-am mai scris vreo trei cuvinte, dacă vrei să le ții minte. Puișorul meu iubit și de mine despărțit, eu cu jele ce trăiesc, de dorul tău mă topesc. Și când îmi aduc aminte de-ale noastre dulci cuvinte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și îmbolnăvește. Da, domnule notarău, răspunde unul, așa este cum spuneți dv., Dumnezeu să vă alduiască, de rachiu se-mbată omul, și va fi făcut bine stăpânirea să-l scumpească; dar Drac a mai văzut om beat de sare?! Trandafir mândru rotat Ș-asară te-am așteptat Când văzui că nu mai vii Pusei dorul căpătâi Cu dragostea mă-nvelii Doamne rău mă hodinii. Strigă-mă lumea că-s lotru, Mândra joară că sunt șotru (șodu) Joară, mândro, pentru mine Și mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
lumea asta: bărbierește-te." Un golan întinde trufaș pălăria cerșind, la una din porțile Madridului. Nu ți-e rușine, îl mustră un neguțător, să faci asemenea meserie? Doar ești om cât un munte și ai putea lucra. Domnule negustor, răspunde mândru cerșetorul; îți atrag atenția că nu-ți cer sfaturi, ci monede. Virtuțile sunt instituții omenești; pasiunile, divine. Patima nu se leapădă ușor cum ai arunca un strai. Sărăcia nu e vițiu; e ceva mult mai rău. O fată naivă se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în taină, și-au acordat și ei o cartă a libertăților lor: abuzul celui mai tare, jus primae noctis etc. Cartea mare a libertăților poporului era proclamată cu orice prilej, însă opera cartea mică a libertăților seniorului. Sandra mundra Sandu Mândru. La unii oameni deficitul de inteligență se compensează cu un excedent de naivitate. Șah arbaz Mistreț împărătesc (poreclă) *1 Ce tip nereușit! Am o dorință fierbinte să-l trimit la mama lui, ca să-l mai nască odată! Bunu-i vinul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
familiei și al tribului. De asemenea prietinia dintre războinici din triburi deosebite, chiar inamice, e în floare. Oameni viteji și leali, vrednici să-i cânte Lermontov. Salut, Caucaz cu fruntea albă, zice poetul, Pământ liber al munților. Sălbatic ești, însă mândru. Piscurile-ți prăpăstioase sunt altare și când nourii serii învăluie culmile, când par aripi fâlfâind în înalt, când par umbre și fantome de vis; pe când luna lucește singuratică în spațiile albastre ale cerului. Cât îmi sunt de dragi, o Caucaz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]