7,995 matches
-
că și-ar putea pierde locul în literatura română? E comoditate? E inerție? E sărăcie? Un Panait Istrati hoinărea prin nenumărate culturi europene, prin nenumărate țări, au făcut-o și alții. Nu crezi că scriitorul român de azi este expresia neputinței nației noastre de a se alătura și a se impune în rândul țărilor europene? E un subiect la care avem de reflectat. Să recapitulăm: marii artiști români din secolul douăzeci, ca să obțină validarea, recunoașterea, au avut nevoie de instanțe străine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de obicei, cu mâna lui de scriitorul român. Postmodernismul românesc a devenit, pare-se, o marotă care în ultimele decenii a generat un "postmodernism original"... În spatele acestui "postmodernism balcanic" s-a ascuns o seamă de scriitori care au pus toate neputințele și toate ratările pe seama slabei percepții a publicului care a rămas doar... modern. Unde se întâlnesc "omul nou" dâmbovițean și "omul postmodern" de sorginte incertă? Cuvîntul "postmodernism" face parte din argoul dâmbovițean, dar s-a răspândit în generația '80 ca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
scenarii de complot și traducând totul în injustiții. Postmodernismul românesc a devenit, pare-se, o marotă care în ultimele decenii a generat un "postmodernism original"... În spatele acestui "postmodernism balcanic" s-a ascuns o seamă de scriitori care au pus toate neputințele și toate ratările pe seama slabei percepții a publicului care a rămas doar... modern. Unde se întâlnesc "omul nou" dâmbovițean și "omul postmodern" de sorginte incertă? Postmodernismul a ajuns, într-adevăr, la noi un fel de har a-toate-salvator. El funcționează infailibil
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
critica, nu trădează literatura. (Vezi și tu cât orgoliu încape în câteva rânduri!) E aici, în această taină, micul lui orgoliu (iată că vorbesc despre mine la persoana a III-a), născut, nu știu dacă neapărat ca orice orgoliu, din neputință. Așadar, poți începe prefața... Știi bine, Pseudokynegetikos e numai o prefață. Și cum se va numi această prefață? Un ins, pretins poet... Cât de creativ e criticul în confruntarea cu textele pe care le ia în răspăr, cu cele în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
propria ființă, propria biografie interioară... Or, am descoperit că experiența critică rămâne numai o mască și că nimic nu se învață. Știu că principiile acestea erau greșite (nu în absolut ci față de ceea ce cred azi) și de aici scepticismul, abandonul, neputința. Dacă vrei, eșecul. Criticul nu trebuie să aibă astfel de angajări. Să revenim, însă, pentru a doua oară: Degringolada generațiilor? Orice generație e o degringoladă, dar ceea ce contează sunt cele câteva nume care se impun prin ele însele, care construiesc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Alex Ștefănescu, colecționar masochist de dușmani literari/ veleitari. Postmodernismul românesc a devenit, pare-se, o marotă care în ultimele decenii a generat un "postmodernism original"... În spatele acestui "postmodernism balcanic" s-a ascuns o seamă de scriitori care au pus toate neputințele și toate ratările pe seama slabei percepții a publicului care a rămas doar... modern. Unde se întâlnesc "omul nou" dâmbovițean și "omul postmodern" de sorginte incertă? Acuma, eu recunosc cu toată jena că nu prea știu ce este postmodernismul românesc. Am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
o asemenea apocaliptică predicție? "Se sparie și litera și gândul", cum sună un vers al lui Arghezi. Dacă formula artei este engramată în structura distinctivă a speței umane, dacă omul e o făptură creatoare, simili Dei, ne-ar fi cu neputință a concepe apropiata sa denaturare, demisia sa de la ceea ce îi revelează esența. Pornind, dincolo de teoriile dizolvante, de la icoana omenescului, așa cum s-a conturat din zorii istoriei (cu anticipări încă în preistorie), am fi înclinați spre încredere. O încredere în renașterea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Timpul asasinilor", păreți a intra în război cu toată lumea, readucând în atenție evenimente considerate clasate, momente de istorie literară care îi pot face pe mulți să roșească. Sau măcar să roșească... Este Cezar Ivănescu un spirit justițiar? Cât de mare e neputința unui spirit justițiar în aceste vremuri imorale? Cât de mare ? E absolută, ca să mă exprim astfel... Într-un poem mai vechi ziceți: "Zilnic iau și beau otravă,/ zilnic beau otrava lor,/ mă omoară, știu, dar cu zăbavă,/ doamnelor și domnilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
că și-ar putea pierde locul în literatura română? E comoditate? E inerție? E sărăcie? Un Panait Istrati hoinărea prin nenumărate culturi europene, prin nenumărate țări, au făcut-o și alții. Nu crezi că scriitorul român de azi este expresia neputinței nației noastre de a se alătura și a se impune în rândul țărilor europene? Nu cred că aparține doar scriitorului român această incapacitate de a se rupe de bunăvoie de țara și limba natale. E ceva absolut firesc ca un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
trebuie să ne reprofilăm, mai salvăm niște copaci...! Postmodernismul românesc a devenit, pare-se, o marotă care în ultimele decenii a generat un "postmodernism original". În spatele acestui "postmodernism balcanic" s-a ascuns o seamă de scriitori care au pus toate neputințele și toate ratările pe seama slabei percepții a publicului care a rămas doar... modern. Unde se întâlnesc "omul nou" dâmbovițean și "omul postmodern" de sorginte incertă? După cum te-ai putut convinge, eu sunt arhaică, așa că această ceartă, deși îmi strică, de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
răspuns, dar, odată cu plecarea inspirației, a plecat și dezlegarea întrebării. Te rog să încerci să comprimi viața ta, de până acum, într-o scurtă poveste...! Am un an și sunt captiv într-un leagăn, am doi și încă sunt prizonierul neputinței de a vorbi, șapte și sunt întemnițat într-o pădure lângă care îmi pasc vacile, doisprezece și sunt închis în catalogul în care profesoara de română mi-a pus media generală 2,93 și m-a lăsat repetent, 16 și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
pe malurile Dâmboviței, toți devenim cu timpul amici Postmodernismul românesc a devenit, pare-se, o marotă care în ultimele decenii a generat un "postmodernism original"... În spatele acestui "postmodernism balcanic" s-a ascuns o seamă de scriitori care au pus toate neputințele și toate ratările pe seama slabei percepții a publicului care a rămas doar... modern. Unde se întâlnesc "omul nou" dâmbovițean și "omul postmodern" de sorginte incertă? Până aici mi-a fost! Vreau să ocolesc răspunsul la această întrebare care n-are
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
am văzut-o și-s foarte fericită că am ajuns să intru și eu În acea Grădină. Slavă Bunului Dumnezeu că m-a ajutat și am văzut-o, mare lucru este. Știți cum zice Scriptura: „Ceea ce la oameni este cu neputință, la Dumnezeu toate sunt cu putință”. Numai noi să vrem și să punem și puțin efort, că Dumnezeu ne ajută. Când hotărăște El timpul se Împlinesc. După aceea am intrat pe Poarta Oilor și am mers la Pretoriu, cugetând la
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
Aș putea da turcilor toată țara până la Kursk, pentru că-mi rămâne nădejdea de a o recuceri, dar nu pot nicidecum să-mi calc credința și să predau pe un principe care și-a pierdut domnia pentru mine, căci este cu neputință să recâștigi onoarea o dată ce ai pierdut-o”. În ceea ce privește pierderile forțelor combatante, unele date prezentate de participanții la această campanie erau veridice, iar altele pot fi considerate exagerate. De pildă, Moreau de Brasey semnala că din cei 79.800 ruși „27000
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
cîteva mii de oameni nedeprinși cu ale războiului pe care domnul muntean le avea la Urlați ! În ce-l privește pe Dimitrie Cantemir, el a fost mustrat pentru că nu gătise provizii, deși nu era vorba de neexistența lor, ci de neputința de a le avea în acel loc unde țarul se lăsase împresurat de turco-tătari. Nesusținuți, ei nu putuseră rezista atacului turcesc. De fapt toată vina cade asupra aceluia care n-avuse măcar ideea netedă a războiului pe care-l începuse
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
s-apuc să zic ceva și peste zece minute era-n fața ușii. CÎnd o persoană Întîlnește o alta pentru prima oară, există o perioadă de examinare reciprocă la nivelul intuitiv al empatiei și identificării. Dar cu Doolie era cu neputință să stabilești vreo relație de orice fel. Era pur și simplu punctul focal al unei forțe ostile și sîcÎitoare. Îl simțeai vîrÎndu-ți-se de-a dreptu-n suflet, uitîndu-se În jur să vadă dacă e ceva de care să se poată folosi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
stare rămase biata casă! Canalul closetului spart în pivniță, fără măcar a permite mamei să-l repare în timpul șederii lor acolo, parchetele arse și știrbite, hârtia pe pereți maculată, păduchi de lemn până în pervazurile ușilor! Era o groază și cu neputință de crezut ca un popor civilizat să făptuiască astfel de devastări. Înainte de a o repara, mergea lumea să admire opera celor ce pretindeau că respectă memoria regelui Carol, pe a ministrului său I.C. Brătianu și se numeau Kulturvolk. Dar să
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
stariță. Mi-a îngăduit această favoare numai pe două zile, trebuia să organizez ceva și nu știam cum, căci de cumpărat nu se găsea nimic. Revenind acasă, la lumina unei mizerabile lumânări nu puteam citi; era ora 8 și cu neputință să mă culc așa devreme. Din fericire, ieși luna deasupra bisericii și lumină geamlâcul din fața camerei mele. Ce mângâiere! Mă uitam la ea ca la unicul lucru cunoscut și prieten. Era aceeași lună pe care o admirau în aceeași clipă
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
mai bine tratați, grație omeniei d-lui Gueschoff, decât la noi, unde trebuiau să ne protejeze d-nii Marghiloman și Lupu Costache.“ Apoi o povățuii să se adreseze direct la germani, arătându-i inventarul și lista lucrurilor pierite din casă și neputința de a mai furniza ceva. Prima vorbă a maiorului a fost că d. Tzigara l-a povățuit să ceară din familie. Caracteristic... Aș fi voit să pot privi în inima prefectului de poliție și a stăpânului său, Marghiloman, nici ei
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
principele Nicolae moștenitorul tronului. Grea hotărâre de luat pentru părinți, dar meritată prin educația ce au dat copiilor, prin principiile ce le-au inoculat și prin exemplul ce le-au arătat: plăcerea și bucuria vieții. Carol își arătase inconștiența și neputința de a rezista pasiunilor lui chiar în momentul când viitorul i se înfățișa atât de frumos și mare. Această pată trebuia să-l urmărească restul vieții lui și amintirea ei să agraveze toate păcatele de mai târziu. Guvernul a fost
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
rușinea prelaților basarabeni, a oficiat slujba. La Radio Londra concluziunea era: „Ces assasinats avec la connivence du gouvernement qui n’a pas arrété les assasins“. ianuarie 1941 Legionarii au toată puterea, Antonescu joacă rolul lui Kerenski: discursuri, proclamații și completă neputință de a reacționa. Căci nu-l pot presupune complice de samavolniciile lor. Argetoianu, Tătărescu, Ghelmegeanu, Ralea, doctorul Marinescu sunt tot închiși cu gardă de soldați sub comanda unui ofițer. Acum 5 zile, o ceată de legionari s-a prezentat pentru
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
pasul cu moda, nu trebuie să alergi, ci să alegi. În unele alegeri se stabilesc din timp câștigătorii. * Indiferent de câte ori numeri stelele de pe cer, de fiecare dată îți iese alt număr. * Săracul nu se plânge de lipsa averii, ci de neputința de a-i ajuta pe cei și mai săraci. * Ulciorul nu merge de multe ori la apă; la vin se duce o singură dată. * Unii bat șaua fiindcă nu au cal. * Săracul se satură cu puțin; bogatul nu se satură
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
ce-și confundă stomacul cu o distilerie. * Și fumatul dăunează grav sănătății celor ce-și consideră gâtul drept hogeag. * Dacă te-ai urcat în pom, să nu te crezi fruct. * Și scărilor sociale li se rup fusceii. * Ghinionul este scuza neputinței noastre. * Suntem opera propriei mentalități. * Dacă vrei să cunoști omul, pune-l într-o situație avantajoasă. * Dacă îți scapă porumbelul din gură, s-ar putea să porți pe umeri o colivie. * Dacă vrei să nu ai dezamăgiri, nu lăsa politica
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
ce au făcut alții. * Trecutul fără prezent nu are nici un viitor. * Verbul „a iubi” se conjugă numai la timpul prezent. * Prașila bună nu se face cu sapa altuia. * Unii politicieni și guvernanți au luat obiceiul mâțelor; scurmă ca să-și astupe neputința. * În disputele politice, întotdeauna adversarul e de vină. * În justiția noastră, mai ales vinovatul are dreptate. * Politicianul sărută azi unde a scuipat ieri. * Fariseismul este fața văzută a politicienilor. * Hoțul nedovedit tot hoț rămâne. * Poporul se sacrifică în folosul țării
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
la înființarea unui ospiciu de nebuni. După cum ne informează P. Zosin la 1779, un stareț, Paisie, a organizat la Mănăstirea Neamț o "bolniță a bătrânilor" și, în același timp, separat de aceasta, chilii pentru "mireni parte bărbătească cu feluri de neputinți și de duhuri necurate pătimând, și având unde-și pleca capul... de la trapeza de obște îi hrănea și ședea pe cât voia, unia și până la moarte". Reținem de aici un fapt care ni se pare caracteristic. Și anume, că ospiciul apare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]