8,290 matches
-
și Hera, ai impresia că asculți o trivială ceartă între doi soți de suburbie, scandată solemn în hexametri. E o artă care imită pe cât se poate natura, fiindcă zeii înșiși erau concepuți după chipul și asemănarea omului. Cele mai aberante patimi ale omului capătă prestigiul olimpic și justificarea practicii. Tragedia sângeră de incesturi monstruoase, sculptura glorifică pe efeb, obiectul celui mai scabros amor, poezia lirică exaltă același viciu sub numele safismului. Amorul monosexual e zeificat în mitul răpirii lui Ganymed și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
la rangul de principiu universal în religie, se repercutează în artă prin cea mai degradantă mizerie morală, îmbrăcată în cele mai seducătoare forme estetice. Dacă filosofia platonică reprezintă culmea idealismului grec, tocmai acest idealism ne apare mai profanat de josnicia patimii justificate metafizic, în realitate, Elada păgână n-a cunoscut niciodată estetismul pur, cum îl concep și cum îl pretind teoreticienii moderni. Arta ei, în mare parte, e apoteoza viciului, a monstruozității morale. Când o judecă altfel, cu scopul de a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
reamintit de erotismul maladiv, legat de cultul statuilor zeițelor sau de viziunea frumosului platonic exemplificat ca în carnea efebilor, ar fi înțeles mai real cât de complex și de „impur” era sentimenul estetic al grecilor. Această impuritate, în sensul amestecului patimilor josnice în estetic, era legată de concepția dominantă în Elada că arta e o imitație a naturii. Imitația naturii are ca urmare degradarea morală în artă. Dar, afară de aceasta, e posibilă, din punct de vedere tehnic, această imitație? Cu alte
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
are facultatea să separe scopul determinat al instinctului, care e procreația, de mijlocul lui de realizare, care e voluptatea, și să transforme voluptatea în scop unic al iubirii. Devierea instinctului de la scopul procreator și consumarea lui în voluptatea sterilă constituie patima desfrâului. Exact așa înțelege lucrurile Ioan Damaschin și mai limpede încă Maxim Mărturisitorul, care întrebuințează aproape aceleași expresii ca savantul român, fără ca acesta să fi cunoscut doctrina sfântului. Amorul ca instinct de temelie al vieții e liber să zburde pe
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și se îmbracă cu cel din har, atunci și propria-i stare și-o va vedea în vremea rugăciunii, semănând cu safirul sau cu fața cerului, iar această stare Scriptura o numește și loc al lui Dumnezeu”(Evagrie Ponticul: Deosebirea patimilor și a gândurilor, XVIII. în Filocalie vol. I). Se poate ceva mai limpede și mai categoric pentru a înțelege că nu prin inconștient și nu prin iraționalul abisal se manifestă Dumnezeu în ființa umană, ci prin spirit, prin partea cea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
dar orbirea trece în ochii eroinei; șchiopul se înzdrăvenește, dar eroina pierde un picior. Nenorocirile lumii se vindecă, acumulându-se în ființa ei. E un simbol în care putem vedea pe artistul creator, care se stigmatizezază rând pe rând cu patimile sau cu idealurile lumii, pentru a le transfigura în artă. În mistică, stigmatele rămân ca în trupul eroinei de roman. În artist, aceste stigmate sunt imaginative. Dar în această variată facultate de stigmatizare estetică, noi vedem semnul libertății spiritului creator
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Faust, poesia ebraică, oratoriile lui Hăndel, stilul baroc al domurilor și nu mai puțin ornamentația sacră * ** a bisericilor noastre și a cultului liturgic. Demn e sublimul din domeniul moral, unde amețitoarea înălțime a caracterului se cucerește prin lupta gigantică cu patimile și cu suferințele. Așa sunt eroii lui Schiller, dar mai ales sfinții creștinismului. Maiestuosul e liniștea unită cu puterea dominatoare, cum e răsăritul soarelui, un fluviu calm și vast, leul, statuile de zei și de împărați. În om se adaugă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Baudelaire e una și viața lui detracată e cu totul altceva. Opera lui Verlaine e una și viața lui noroioasă cu totul altceva. Ca oameni, aceste genii sunt martirii propriei lor păcătoșenii. Viața lui Dostoievski însuși e un infern de patimi și toată superioara conștiință ortodoxă. în contrast profund cu biografia lui, e întrupată în opera fără de asemănare pe care ne-a lăsat-o. Dar nici lui Baudelaire, nici lui Verlaine și nici lui Dostoievski nu le-a trecut vreodată prin
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și-l face inocent, e una singură: iubirea spontană, nedeliberată, identică cu însăși existența. Dar, a fost de ajuns să pătrundă în această lume fericită sufletul sinucigașului, ca s-o otrăvească și armonia ei să se sfărâme în clocot de patimi. Ura, care desparte, înfrânge iubirea, care unea. Păcatul străpunge inima inocenței; rațiunea veștejește sentimentul fraged. Sensul vieții se rostogolește de-acum încolo din rătăcire în rătăcire. Chinuiți de patimi, de moarte, de crimă și sinucidere, nenorociții proclamă: „Cunoașterea e superioară
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
o otrăvească și armonia ei să se sfărâme în clocot de patimi. Ura, care desparte, înfrânge iubirea, care unea. Păcatul străpunge inima inocenței; rațiunea veștejește sentimentul fraged. Sensul vieții se rostogolește de-acum încolo din rătăcire în rătăcire. Chinuiți de patimi, de moarte, de crimă și sinucidere, nenorociții proclamă: „Cunoașterea e superioară sentimentului, conștiința vieții e superioară vieții!” Falsitatea concepției acesteia, care amintește pe cogito ergo sum, îi duce logic la nevoia de a clădi, cu mijloace violente, „o societate rațională
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți, iată ce este esențialul, iată ce este totul fără să mai fie nevoie de nimic: imediat veți ști cum se rezidește paradisul!” Dar Dostoievski știe de asemenea ce adâncă e rana patimii în făptura lumii. Paradisul evanghelic, pe care îl visează, rămâne astfel în domeniul nostalgiei, o nostalgie care în geniul lui se manifestă cu atâta putere încât creează halucinația acestui paradis de o frumusețe fără pereche în arta modernă. De la marii
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nu ia în râs pe cel de aproape, vrajbă nu are cu cineva. Nu se fațărnicește, nu caută cinstea lumii acesteia, nu caută să adune bogăție, nu iubește iubirea de argint, nu e obraznic, nu iubește pricirea, nu învață cu patimă, nu poartă grijă pentru ceva. De-l vor dezbrăca, nu se întristează, nu ține voia sa, nu se teme de foamete, nici de făcătorii de rele. Nu se teme de fiară, nici de război. De se face prigoană, nu se
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
armonia pură a iubirii universale. Poetul de adâncă inspirație creștină, V. Voiculescu, a creat un cuprinzător simbol al neutralității androgine, contemplată ca o prefigurație a vieții eterne: Țin cumpăna-ntre suflet și-ntre carne... Drept chezășie limpede-a puterii Că patimile n-au să mi-o răstoarne, Port amândouă cheile plăcerii. Gândul rostit în această strofă adună principiul masculin și principiul feminin în aceeași ființă imaginară pentru a le neutraliza, pentru a le anula. De vreme ce e vorba de o putere care
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de o putere care ține cheile sau frâul acestui echilibru spiritual, înțelegem că acest echilibru e rezultatul unui act eroic de renunțare. Ideea e lămurită în strofa următoare, unde renunțarea apare ca o desăvârșită impasibilitate, ca o plutire suverană peste patimile ce zac în voluptatea cărnii: Nu simt astfel nici junghiul dezbinării. Nici jugul dorului și nici fierbintea Crucificare a împreunării, Ci pururi zămislesc numai cu mintea. Dragostea erotică e considerată ca o „crucificare”, ca o răstignire cu sens întors față de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
paradisului. Iar zâmbetul acela, care nu mai e pământesc fără să fi ajuns cu totul ceresc, scaldă enigma acestui chip într o undă de ironie, ce parcă se îndreaptă spre noi cei de jos, care ne zbatem încă în antagonismul patimilor, și pune între noi și el distanța depășirii în zona neutră a spiritului pur. Ideea îngerească în Ioan Botezătorul e foarte familiară picturii bizantine. Între cele două moduri de reprezentare plastică e însă o mare deosebire. În bizantin elementul îngeresc
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
raiul și iadul sunt pentru Dante entități obiective dincolo de moarte, pentru Dostoievski ele încep încă din viața aceasta, ca stări subiective ale sufletului omenesc. Omul în viziunea romancierului rus crește în jos, cuprinzând în ființa lui torturată emisfera subterană a patimilor infernale sau în sus, cuprinzând emisfera supraterestră a extazului paradisiac. Demonicul din natura păcătoasă e întrupat cu deosebire în figura halucinantă a lui Ivan Karamazov sau a lui Nikolai Stavroghin din romanul Posedații. Seraficul e întrupat în Alioșa Karamazov și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
a Mântuitorului sub nume de împrumut. Dostoievski a vrut să imagineze viața unui sfânt modern. Și orice creștin știe că viața unui sfânt e o imitație a vieții lui Iisus. De aici paralelismul romanului cu Evanghelia. Pentru societatea vânzolită de patimi infernale, în care intră nobil și sărac, pur și umil încât e confundat mereu cu slugile, Prințul Mîșkin e un „idiot”. Această poreclă are două pricini: una, epilepsia de care a suferit; alta, natura fundamentală curată a omului acestuia. Esența
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
strălucitoare, fie că femeia e feciorelnica Aglaia sau păcătoasa Nastasia Filippovna, eroinele romanului, nul lasă în nici un caz rece. Dar el o apreciază într-un chip cu totul altul decât, bunăoară. Rogojin, personaj diametral opus, chefliu și robit orbește de patima erotismului. Pentru Prinț, frumusețea feminină e ceva ce nu se poate defini. „Eu, zice, nu sunt pregătit pentru asta. Frumusețea e o enigmă”. Admirația pentru chipul fermecător al Nastasiei Filippovna îl duce cu gândul în regiuni supralumești unde i se
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și dincoace de care apar în paralelă lumea frumuseții impasibile și nemuritoare și lumea vremelniciei și a pasiunilor. Ca în mitul platonic al Androginilor, ale cărui clemente nu o dată le amintește, dragostea erotică face parte din soarta omenească, bântuită de patimi și limitată de moarte. „Intriga” poemei stă în tendința Luceafărului de a se coborî din nemurire în pasiunea arzătoare și în dragostea eroinei pentru el. Jocul acesta se petrece pe limita dintre cele două lumi, fără putință de trecere dintruna
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
cu ea fiindcă e nemuritor și nu s-a născut „din păcat”. În concepția poemei, amorul face parte din lumea păcatului, iar Luceafărul din lumea pură a neutralității primordiale. De două ori vrea el să coboare din fecioria nemuririi în patima pământului; în chip de tânăr de amândouă dățile, dar sub înfățișări extreme. Întâia oară blond, cu păr feminin „de aur moale”, străveziu la față și alb cum e ceara. Giulgiul vânăt pe care îl poartă ne dă senzația stranie de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
greacă a plăsmuit acest chip ideal al perfecțiunii, în antinomie cu mizeria condiției terestre. Dar nu e vorba de o perfecțiune morală ca în paradisul nostru, ci de o perfecțiune a binelui și răului date în natura muritoare, căci toate patimile și toate virtuțile se regăsesc aici, ridicate la proporții olimpice. Raiul creștin e perfecțiunea teomorfică, adică a omului înveșnicit prin asemănarea cu Dumnezeu; Olimpul e perfecțiunea antropomorfică, adică natura păcătoasă intensificată până la potente ideale. Și acolo și aici se poate
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
proporțiilor omenești, fără nici un fel de purificare morală, o transfigurare imaginativă sau artistică, iar nu harică. Sublima populație a raiului creștin e androgină; zeii și zeițele Olimpului practică un desfrâu fără limită. Raiul creștin e împărăția apatică, adică lipsită de patimi, după chipul impasibilității dumnezeiești, unde numai iubirea pur spirituală face să vibreze sufletele ca note în universala simfonie de laudă adusă Creatorului. Olimpul e ros de partide în ceartă și de josnicii. E locul să spunem cu Sfântul Grigore de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
cuiva să le cuprindă pe amândouă într-o imagine suprafirească. Mântuitorul se poate sugera în artă numai episodic, ca în atâtea tablouri, ca în atâtea poesii, ca în oratoriul Copilăria lui Iisus al lui Berlioz sau ca în fluvialele oratorii, Patimile după Matei și Patimile după Ioan ale lui Bach. Arta se poate ridica mai ușor pe urmele omului îndumnezeit, care e sfântul, decât pe urmele Dumnezeului înomenit, care e Mântuitorul, fiindcă în natura ei stă să transfigureze realitatea terestră ridicând
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
pe amândouă într-o imagine suprafirească. Mântuitorul se poate sugera în artă numai episodic, ca în atâtea tablouri, ca în atâtea poesii, ca în oratoriul Copilăria lui Iisus al lui Berlioz sau ca în fluvialele oratorii, Patimile după Matei și Patimile după Ioan ale lui Bach. Arta se poate ridica mai ușor pe urmele omului îndumnezeit, care e sfântul, decât pe urmele Dumnezeului înomenit, care e Mântuitorul, fiindcă în natura ei stă să transfigureze realitatea terestră ridicând-o către perfecțiunea teoformă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și în icoane”, ne spune preotul. Fericitul Ioan, nelenevindu-se de mântuirea sa și nici de a altora, lupta prin cuvânt, învățându-i și pe alții să facă la fel. Apoi și pe cei leneși îi învața să-și omoare patimile, iar trupurile să lesupună duhului. După aceea, fericitul a făcut multe minuni, ostenindu-se în mănăstire cu plăcere de Dumnezeu. “Mesajul lui era: schimbarea vieții, întoarce la Dumnezeu și împăcarea cu El, pentru a primi viața nouă pe care o
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]