15,122 matches
-
cănd de fapt tu ești o lămăie. Acea materie suflată în viață , sufletul, se chinuie, săngerează și țipă. De aceea îngerii bastarzi trec drept o cantitate neglijabilă, nu rezistă! Și pleacă umili către acea casă de nebuni roșie. Cei care rezistă sunt doar niște slugi ale Morții căci nu sunt nici atăt de buni să merite Raiul și nici atăt de răi să merite Iadul. Gavriel era un supraviețuitor și o slugă căt și o portocală! Aici jos: Era o noapte
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
întors de la pășune? Nu, dar nici mult nu mai este. Ah, copilul ăsta, câtă supărare, nu știu ce să mă mai fac. Ce-a mai făcut? Nimic. Oamenii vorbesc, fie pe bune, fie bat câmpii, iar eu tac. Simt că nu mai rezist, de aceea mă aflu aici. Toți spun că ar fi bântuit de diavol, cum e cu putința ca unul ca el să meargă la mânăstire și să îmbrace veșmântul de călugăr? Dacă rămâne în sat învață o meserie ca la
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ar fi stat mai mult timp la closet, era întotdeauna cineva care să-i zică să se grăbească, iar dacă se refugia în fundul grădinii, doi sau trei călugări veneau numaidecât să-i țină de urât. Se hotărî să fugă. Să reziste în acel loc ar fi însemnat să renunțe la tot și să devină unul din mulțimea de călugări tembelizați de îngânarea și repetarea la nesfârșit a acelorași rugăciuni. Era călugărul Luigi ce zicea mereu aceleași fraze, sau fra' Taddeo ce-
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
După câtva timp însă, câțiva confrați bătură în retragere, alții aveau momente de șovăire și de teamă, și chiar și Tommaso era cât pe-aci să renunțe. Cel ce nu dădea înapoi, ba chiar îmboldea lumea să continue și să reziste, era Geronimo. Sunt robust, chiar dacă oleacă bătrân, și cu ciocanul meu o să zdrobesc multe capete. Spaniolii, fiule, au supt până și seva din dovleci, din capere, din cicoare. Suntem încă puțini însă, cei mai viguroși și sănătoși s-au îmbarcat
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ați înăbușit pe oricine ar fi vrut să mângâie chiar și un nor. Mai rău decât pe animale îi chinuiți pe țărani și păstori, fiindcă animalele atunci când nu mai pot se întind pe pământ și-și dau sufletul, în timp ce oamenii rezistă și trăiesc devenind o rană din cap până-n picioare, obișnuindu-se cu tortura. Sunteți niște bestii, iar cine v-a povestit atâtea minciuni, inspirate chiar de voi, iertat să fie de Domnul. Doi indivizi îi dăduseră pe răsculați pe mâna
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
care încă se scurgeau câteva picături de lichid gelatinos. Era un spectacol înfiorător și Giandomenico n-ar fi vrut să mai fie în locul acela. Dar dacă ar fi plecat, și-ar fi pierdut renumele de care se bucura: de aceea rezista și chiar dădu o mână de ajutor la tranșarea și căratul cărnii animalului, ce părea în lumina lunii îndesată și sănătoasă. Rocco conducea operațiile și alegea bucățile de pus în saci. Erau cu toții murdari; fiecare a luat un sac la
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
introducere despre nevoile lumii și egalitatea între oameni, după care izbucnea în hohote de râs de-l treceau lacrimile, spre mânia cu greu de stăpânit a inchizitorului. Aceste scene îi alimentau plăcerea sarcasmului și-l încurajau și mai mult să reziste, dar autoritățile au decis să-l supună torturii "calului de lemn" sau "măgarului spaniol". Tommaso se gândise la alte pedepse, dar nu la asta ce avea nevoie de aprobarea Papei pentru a fi aplicată. Deasupra unei traverse înguste de lemn
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
își dăduseră seama de lucrul acesta și totuși continuau spaniolii ăia să-i dea crezare. Asta înseamnă că era de-ajuns doar să slujești și să pleci grumazul, iar restul nu mai conta, chiar așa și era. Când nu mai rezista să tacă, când obosea să tot urmeze fantasmele trecutului, ale oamenilor de nimic și trădătorilor, ale slugarilor și ticăloșilor, ale turnătorilor, bătea în gratiile grilajului cu palmele și-l făcea atent pe vreunul care tocmai se scărpina în cap și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
acum el devenise o legendă la Napoli și se vorbea despre el în port și în localurile cartierului spaniol, se vorbea la universitate și în mediile avocățești, printre intelectuali și prelați, nobili și oameni sărmani. Nicicând nu reușise cineva să reziste la acea necontenită cascadă de ură și violență, de abuzuri și cruzime; cei mai puternici înduraseră doi-trei ani, după care se prăbușiseră, sau căzuseră pradă abjurării sau unui jurământ fals pentru a-și grăbi moartea. Ceea ce cu Tommaso nu se
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
încât renunțau la anchetă și stabileau un nou termen "în vremuri mai bune". În cele din urmă, au trebuit să cedeze și să-i recunoască nebunia, chiar dacă cu oarecare șovăială. Deși nu pare nebun, e nebun, altfel cum ar fi rezistat să-i fie despuiat sufletul și mai ales atunci când i-au fost pârlite genele și când i-au fost înfipte așchii de fier sub unghii? În timpul acelor ani reușise să scrie foarte mult, ar fi fost de-ajuns să se
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pedepsele date de Regatul spaniol și de Biserică, iată-l pe Tommaso complet liber de orice instanță judecătoarească. Papa Urbano avusese rolul său în a-l dezinovăți de culpe, comise sau închipuite; nimeni nu pătimise atât de mult, nimeni nu rezistase la o detenție atât de lungă și feroce. Acum putea să dispună de propria existență, să se ducă unde i-ar fi plăcut mai mult. Nu putea să se hotărască. Drumurile lumii erau prea multe și el prea dezobișnuit să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
noului secol". Galilei i-a mulțumit lui Tommaso pentru curajul său, dar l-a prevenit că persecutorii respectivi erau niște vulturi fără scrupule. În octombrie, confirmându-i omului de știință admirația lui, Tommaso a continuat: "Carnea mea n-ar mai rezista la nicio siluire, devenind un înveliș fragil al trupului, totuși nu voi conteni, căci adevărul trebui apărat chiar și cu prețul vieții, dar cel mai important este că a fost cu putință să fie pus în circulație în lumea largă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
s-ar fi opus tuturor. Existau însă cei care voiau să-l vadă pe rug și zvonurile ajunseseră și la urechile lui. Trebuia să fugă cât mai repede, dacă ar fi ajuns din nou în spatele gratiilor, n-ar mai fi rezistat și operele lui, risipite prin lume, ar fi fost luate de vânt, uitate de prieteni și cărturari. În Franța învățătura lui făcuse mulți prozeliți. Țara aceea îl prețuia, și nu puțini erau oamenii de cultură care-l căutau. Gabriele Naudé
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
cu pași măsurați, în lungul bulevardelor, căutându-i pe alții ca el, care păreau, tocmai datorită întunericului, niște iluminați. Se apleca din când în când după câte un obiect ce sclipea în lumina felinarelor, îl ștergea cu mâneca și, dacă rezista acestei cercetări, îl băga în tolba vânătorească, legănată pe umăr. Răscolea cu răbdare prin coșurile ori tomberoanele de gunoi. Într-un târziu, se întoarse în odaia lui. Aprinse o lampă, pentru ca lumina electrică să nu dea naștere la străluciri lipsite
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dar, și pe acelea, numai dacă sunt măsluite. În astfel de situații, cel mai tare om din lume nu e acela care rupe și sfarmă, căci asta nu e cu putință. Cel mai tare om din lume e cel ce rezistă. În cele din urmă, brațul amorțește și are senzația că nu-i mai aparține. Își sprijină capul de umăr și senzația îi vine doar de la tâmplă, nu și de la brațul inert ca un perete. Dacă n-ar fi sângele care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Cine rămâne la urmă e cel care iubește mai mult, gândise el, dar, de fapt, spusese : „Să fugim !“. Unii rămăseseră să întărească baricada cu niscaiva mese și proptele, dar știau și ei că va fi zadarnic, ba chiar dacă ar fi rezistat baricada n-ar fi făcut decât rău, căci, neputând năvăli pe uși, asediatorii ar fi spart ferestrele mari cât niște vitrine de la parter. Alexandru cunoștea bine facultatea, în ultima vreme, sub pretextul că rămâne să lucreze până târziu, dormea într-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înăuntru, atunci pentru Jenică nu mai era nicio scăpare. — Ieri am primit pensia, anunță bătrânul, căutând să compenseze prin intonația gravă lipsa dinților. Jenică îl lăsă să-și caute un loc în pătratul strâmt al ghișeului. Nimeni n-ar fi rezistat prea mult acestei încercări. Pensia nu mai e ce-a fost odată, spuse Jenică, încurajator. Abia dacă ajunge de mâncare și medicamente. Unde să-ți mai permiți să joci și la loto ? Așteptă efectul vorbelor sale. Se pare însă că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ții minte, spuse Maca, ce mai râdeam de doamna Marinescu și de glastra ei cu flori artificiale. Cum îi udam în bășcălie frunzele din plastic și miroseam florile de cârpă... Uite că a știut ce face... Doar florile ei au rezistat, chiar și în vremurile astea, când au dispărut udătorii de ghivece. Tili luă castronul de lemn și-l răsuci pe toate părțile. Asta e o floare care nu există, spuse. Or fi existat pe vremuri și unii care dădeau nume
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și foarte analitică, complica pe Dan Bogdan, al cărui suflet era mai elementar. Bogdan nu ironiza, zâmbetul lui trăda un efort muscular de a-și ascunde surpriza și incompetența. El admira din tot sufletul pe Ioanide (cînd îl admirau alții, rezistând mai mult la îndoiala altora), se temea totuși de a se pronunța înainte de a pricepe. Hieratismul gurii îi servea să câștige timp. Dan Bogdan schița acest gest chiar când n-avea nici o emoție intelectuală de înfruntat, automat și preventiv în fața
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
celor mulți moralmente căreia îi aparținea Dan Bogdan. Arhitectul făcea silințe să-și rememoreze firea lui de la vârsta echivalentă și nu izbutea. Practic, folosea autoritatea și cunoștințele sumare și obiective asupra epocii juvenile, cu toate astea rămânea ceva indefinibil, ce rezista înțelegerii și voinței sale. Astfel, câinele său Stolț revela sufletul cel mai candid și mai plin de mansuetudine, ochii lui exprimau o abdicare totală în fața voinței stăpânului, și totuși erau momente când Stolț, dând din coadă și lăsîndu-se jos, refuza
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
eucaliptol, mentă). În anticameră, cu desăvârșire goală (cu excepția a două scaune), fetița fu atrasă de un obiect inedit. De soba înaltă de teracotă era rezemat un violoncel. Ea întinse mâna în direcția lui. La ieșirea din cabinet, nu mai putu rezista ispitei și întrebă pe doctor ce este acel lucru de la sobă. Hergot, docil, îi răsuci instrumentul pe amândouă fețele, apoi, cu arcușul, făcu o probă. Fetița îl invită foarte simplu: "Cîntă!" Hergot se așeză pe unul din cele două scaune
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
simplu: "Cîntă!" Hergot se așeză pe unul din cele două scaune, sub globurile lămpii de gaz aerian, și făcu o gamă. Dar fetița, vrăjită, deveni exigentă și-i pretinse să cânte "de-adevărat". Hergot, copilăros el însuși din fire, nu rezistă unei asemenea invitații și, cerând concursul Erminiei, trecu în odaia de-alături, unde se găsea un pian cu coadă. Fetița fu poftită pe o canapea veche (și aici mobilierul era foarte redus, pierdut în marea dimensiune a camerei, pentru că Paulina
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
o figură familiară în cercurile de intelectuali. În timp ce îndrepta valorile spre sud, Manigomian depozita în odăile de jos și în fostele grajduri ale casei boierești saci cu cafea, cu piper, lăzi cu vanilie, scorțișoară, ceai, cacao, tot ce putea să reziste și să se vândă cu prețuri mari în cantități farmaceutice când legăturile comerciale cu Orientul ar fi fost întrerupte. Manigomian se pregătea pentru profesia de speculant de cafea și mirodenii. Așa se explica prezența oamenilor cu sacii și mirosul îmbătător
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fără întrerupere. Medicii îi prescriseră să stea culcat cu capul în jos, de teama unui accident circulatoriu, și cu desăvârșire liniștit. Ce va fi trecut prin creierul adormit al lui Conțescu nu se știe, clar este că ideea de a rezista cu orice chip toropelii i se înfipse cu putere în cuget, și, fără a se mișca deloc, pacientul începu să-și caute puncte de sprijin în odaie, să vorbească. Chema lângă el pe un scaun, pe rând, câte unul din
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pentru scris. Mania de a fi autor bântuia și printre colegii mei de școală, și nu e unul care să nu fi compus măcar o poezie. La liceu, colegii scoteau și o revistă, și cred că sunt singurul care am rezistat și n-am colaborat cu nimic. Când un profesor sau un director de revistă încuraja la "Poșta redacției" pe un coleg al meu, acesta se roșea de plăcere. Pentru ce? Gândesc că din ambiție, din setea de glorie. Ce prostie
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]