10,656 matches
-
par să fi realizat o reprezentare plastică a ecoului. Pentru ei, acesta era un duh supranatural, reprezentat prin măști cu înfățișare umană prevăzute cu guri interșanjabile, numite „a ursului”, „a lupului”, „a corbului”, „a broaștei”, „a peștelui”, „a anemonei-demare”, „a stîncii” etc. Dansatorul purta aceste accesorii într-un coș agățat de cingătoare și le înlocuia discret una cu alta pentru a acompania derularea mitului. Este semnificativ că, într-un caz, mitul pune accentul pe limbajul articulat, iar în celălalt, pe muzică
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
mijloc de comunicare cu zeii. Prea vorbăreață, Echo abuza de limbaj și se va vedea obligată la o utilizare minimală a acestuia. În schimb, Pan a făcut ca nimfa să fie sfîrtecată în bucăți și i-a transformat membrele în stînci unde, grație ecoului, cîntecul ei va continua să răsune nu numai pentru că o dorea, ci și pentru că îi invidia aptitudinile muzicale. Un ocol prin cele două Americi ne-a permis să scoatem la iveală fondul comun al miturilor. Acesta expune
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
exercită asupra amatorilor de plimbări și a turiștilor. Divergență, de asemenea, pe care tabloul lui Poussin o face manifestă prin înclinarea în sensuri opuse a nimfei Echo și a micului emisar al lumii supranaturale. Una, aplecată spre pămînt sub forma stîncii cu care o pictură uniformă în tonuri de gri o confundă deja ; celălalt, orientat către cerul de unde răzbate singura licărire de lumină din tot tabloul : contraste care, prin mijloacele complementare ale compoziției și coloritului, reunesc în una și aceeași imagine
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
trebuia deci să se sacrifice, entropizându-se prin slujirea burții altora, Încă mai entropici. Doar că Ștefan nu s’a lăsat entropizat. Și atunci, entropia și-a luat primul tribut de la noua eră. Chiar martiriul lui e În consens, căci nu stânca - negentropică - l’a ucis, ci o ploaie de pietre de pe drum, sfărâmături entropice... Permiteți-mi să caut similitudini În ecologie. Planta, negentropică În sine prin relația ei cu o sursă de energie, hrănește pe entropicul animal, sacrificându-se pe sine
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
fie ele pluricelulare dar, sătule de decimare, s’au decis să evadeze spre libertatea uscatului. Dar pentru asta au trebuit să se debaraseze de ghiuleaua legată de picior, adică de pluricelularitate, care nu le Îngăduise decât să se așeze pe stâncile scăldate de valuri ale țărmului. Și astfel, algele unicelulare, cu traista’n băț și purtate de vânt, au ajuns oriunde era puțină apă. Libertate deplină, dar... Guvernau de unele singure. Iar guvernarea uzează. Pentru ele asta Însemna inhibiția prin produșii
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
microscopică. Cu efect complementar, adică consumatoare de substanță reducătoare, ciuperca a reușit nu numai să readucă apa bălții la normal dar, cuplată intim, celulă cu celulă, cu alga, să alcătuiască singura formă de viață aptă să colonizeze uscatul propriu-zis, adică stânca. Asta a Însemnat Însă, de aici Încolo, ca fiecare - algă și ciupercă - să devină și sclav și stăpân. Și, fie vorba Între noi, În lichen, căci despre el e vorba, ciuperca e ceva mai mult stăpân decât sclav... Motiv pentru
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
algă și ciupercă - să devină și sclav și stăpân. Și, fie vorba Între noi, În lichen, căci despre el e vorba, ciuperca e ceva mai mult stăpân decât sclav... Motiv pentru care efectul oxidativ al ei prevalează, cu consecința degradării stâncii, Întru formarea unui sol primordial și sărac. Sărac, dar tentant pentru sclav, alga, care s’a grăbit să evadeze; ca și În ocean animalele, alga a evadat În ea Însăși, acoperindu-se cu o mască: devenise mușchi. Ce era să
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
veche, depășită, n’ar fi fost Înlocuită de alta, cu noi potențialități. Terra nu e o sferă netedă, și nici - cu ghilimelele de rigoare - colorată la fel. Ea este un mozaic de condiții de o diversitate prodigioasă: apă și uscat, stâncă și nisip, pământ și sloi de gheață, văgăună și pisc, căldură și frig, umezeală și uscăciune, lumină și Întuneric. La care a răspuns - ca o condiție esențială - și rezultanta evoluției cosmice, născută din neviu, viața biologică; care-și mărește diversitatea
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
rândul ei, Înglobează dizolvând, o câtime de aer. Așa vorbind, solul e un material entropic, o expresie a degradării. Firesc, căci el e rezultatul viețuirii unei mulțimi de organisme care, asociate În de-acum obsedanta biocenoză, rod - fiecare după feleșag - stânca primordială, extrăgând din ea esența vieții - negentropia - și lăsând la „locul faptei“ un reziduu: solul, care nici stâncă nu mai e, dar nici vid. Ca și la noi, care „Înghițind“ resurse lăsăm În urmă groapa de gunoi, reziduul biocenozei solului
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
degradării. Firesc, căci el e rezultatul viețuirii unei mulțimi de organisme care, asociate În de-acum obsedanta biocenoză, rod - fiecare după feleșag - stânca primordială, extrăgând din ea esența vieții - negentropia - și lăsând la „locul faptei“ un reziduu: solul, care nici stâncă nu mai e, dar nici vid. Ca și la noi, care „Înghițind“ resurse lăsăm În urmă groapa de gunoi, reziduul biocenozei solului crește mereu. Am prins o vorbă din zbor: că’n sol există mai multe specii decât În leagănul
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
știi pe de rost. Sau nu Înțelegi fila asta: „Lacul codrilor albastru/Nuferi gelbeni Îl Încarcă“... Te lămuresc eu. Miau! E vorba de un lac care, la Începuturile lui, când apa abia a apucat să umple o văgăună apărută Între stânci e, Într’adevăr, albastru și oligotrof. Lipsit de nutrienți, Moti. Miau Adică de acord și mulțam de precizare. Dar apa erodează și dizolvă din jur și cară În lac, Îmbogățindu-l În nutrienți; pentru autotrofe. Care’s abia amărâtele de
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
trăiesc acolo. Și nu doar ele au suflet, dar și abioticul substanțelor ce există acolo. Apa Însăși, cea care mustește acolo, are suflet. Uitucule! Ai scris o carte despre asta... - Bine, Moti. Înțeleg că vrei să mă expediezi pe o stâncă goală. - Ignorantule! Culmea e că te consideri evoluționist. Așa ar trebui să știi că tot ce te Înconjoară e viu, chiar de nu ascultă de biologie. Și piatra e vie, are suflet; chiar tu, culmea, l’ai măsurat. Și mai
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
o dată. Cei vechi, aceia care Încă erau aproape de țâța mamei Naturi, o respectau instinctiv. Și, cum nu erau nici necuvântători, ascultători necondiționați ai voii ei, dar nici divinii care să știe acea voință, au zeificat toate elementele Naturii: orice izvor, stâncă, arbore; râu, foc și vânt; ocean și pământ, erau zei, care nu trebuiau ofensați, barem de frica cumplitei răzbunări. Izvor, stâncă, arbore? Mai aveți o sursă de apă curată, În afara celei plate, rămasă de odinioară În străfundurile pământului? Stânca a
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
necondiționați ai voii ei, dar nici divinii care să știe acea voință, au zeificat toate elementele Naturii: orice izvor, stâncă, arbore; râu, foc și vânt; ocean și pământ, erau zei, care nu trebuiau ofensați, barem de frica cumplitei răzbunări. Izvor, stâncă, arbore? Mai aveți o sursă de apă curată, În afara celei plate, rămasă de odinioară În străfundurile pământului? Stânca a devenit minereu, și priviți ce-au ajuns Călimanii, de când cu exploatarea sulfului. Pădurea dă mereu Înapoi, iar deșertul Îi pândește fiecare
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
izvor, stâncă, arbore; râu, foc și vânt; ocean și pământ, erau zei, care nu trebuiau ofensați, barem de frica cumplitei răzbunări. Izvor, stâncă, arbore? Mai aveți o sursă de apă curată, În afara celei plate, rămasă de odinioară În străfundurile pământului? Stânca a devenit minereu, și priviți ce-au ajuns Călimanii, de când cu exploatarea sulfului. Pădurea dă mereu Înapoi, iar deșertul Îi pândește fiecare pas Îndărăt, și zadarnic a zis-o Eminescu În Doina lui. Râu, foc și vânt? Păi de unde vă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
zone mai binecuvântate. În fond, asta am făcut dintotdeauna: am scos apă chiar din piatră seacă. Și nu mă refer la Moise, ci la faptul că același lut sechestrează, chiar fixează chimic, 42% apă; iar multe minerale - alcătuitoare chiar a stâncii Sinaiului - sunt de fapt hidrați, exemple fiind gipsul ori chiar abia invocata bauxită. Tot cercetarea ne ajută să depășim situații limită, precum pe nemții aflați În război și fără surse de petrol dar cu cărbune „deavolna“, care au făcut din
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
nici n-am mai avea unde comanda pentru că s-au schimbat multe de atunci. Lăsăm în urmă Ghecetul copilăriei mamei mele și ne îndreptăm spre Măcin. Cam pe la jumătatea distanței, paralel cu șoseaua ce duce la Măcin, se înalță o stâncă numită „Piatra Fetei.” Până nu de mult era înconjurată de bălți pline de papură și stuf, cu apă verde, stătută, murdară, acum însă zona este parțial uscată și dezafectată de vegetația acvatică. Stânca apare ca un monument uriaș de cremene
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
ce duce la Măcin, se înalță o stâncă numită „Piatra Fetei.” Până nu de mult era înconjurată de bălți pline de papură și stuf, cu apă verde, stătută, murdară, acum însă zona este parțial uscată și dezafectată de vegetația acvatică. Stânca apare ca un monument uriaș de cremene brună, iar țancurile (vârfurile ascuțite și înalte de stâncă) ei mohorâte se ridică cu mult deasupra sălciilor împrejmuitoare. Mama îmi explică că oferă imaginea unei mici insule stâncoase rămasă în mijlocul bălții. Se povestește
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
înconjurată de bălți pline de papură și stuf, cu apă verde, stătută, murdară, acum însă zona este parțial uscată și dezafectată de vegetația acvatică. Stânca apare ca un monument uriaș de cremene brună, iar țancurile (vârfurile ascuțite și înalte de stâncă) ei mohorâte se ridică cu mult deasupra sălciilor împrejmuitoare. Mama îmi explică că oferă imaginea unei mici insule stâncoase rămasă în mijlocul bălții. Se povestește că în timpuri de demult, pe când pământul era locuit de uriași ce pășeau peste Dunăre ca
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
refuz dorințele flăcăului. Această faptă nesocotită a revoltat toată Brăila, demnitatea cetei de uriași era știrbită, evident fala cetății călcată în picioare, iar flăcăul trebuia să dea o lecție fetei din Iglița. Și atunci, ce face? Flăcăul uriaș rupe o stâncă din creasta Urligei, câțiva mii de metri cubi, cum am zice noi astăzi, și-l aruncă spre uriașii din Iglița pentru a le zdrobi palatele. Stânca parcă despică văzduhul, iglițenii sunt îngroziți de uriașul aerolit ce vine cu putere, dar
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
dea o lecție fetei din Iglița. Și atunci, ce face? Flăcăul uriaș rupe o stâncă din creasta Urligei, câțiva mii de metri cubi, cum am zice noi astăzi, și-l aruncă spre uriașii din Iglița pentru a le zdrobi palatele. Stânca parcă despică văzduhul, iglițenii sunt îngroziți de uriașul aerolit ce vine cu putere, dar care se abate tot mai mult, spre stânga și cade în baltă, în fața Igliței, peste Dunăre. Nici fata nu s-a lăsat mai prejos, apucă un
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
apoi pornește drept în jos. De atâta putere și iuțeală cu care vine s-a înroșit puternic, iar dogoarea ei îi umple de groază pe brăileni. Se pare că fata n-a fost mai dibace decât uriașul brăilean, de vreme ce și stânca ei s-a abătut de la țintă și a mers de s-a înfipt în pământ, tocmai în mijlocul bălții între Măcin și Brăila. De atunci uriașii, urmașii acestora și cei ce au rămas credincioși acestor locuri încărcate de legende, i-au
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
a abătut de la țintă și a mers de s-a înfipt în pământ, tocmai în mijlocul bălții între Măcin și Brăila. De atunci uriașii, urmașii acestora și cei ce au rămas credincioși acestor locuri încărcate de legende, i-au spus acestei stânci minunate „Piatra Fetei.” Mama îmi povestește, o urmăresc cu mare atenție și-mi spune mai în glumă, mai în serios, că-s descendent al uriașilor brăileni. Ajungem în Măcin pe la orele 11.00 și constat un orășel tare curat, cu
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
în onoarea sa de către gazde, a declarat: „Suntem născuți dintr-un vechi și răsunător triumf peste veacuri, mărturie vie, indiscutabilă și azi și va fi de-a pururi, Columna lui Traian. De douăzeci de veacuri stăm înfipți și neclintiți în stâncile Carpaților, după cum de două mii de ani stă Traian înfipt și neclintit în stânca Romei. De atâta vreme și nu de mai puțin, privim de pe culmile Carpaților cu încredere și mândrie spre zările îndepărtate, cum tot de atâta timp, Traian privește
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
răsunător triumf peste veacuri, mărturie vie, indiscutabilă și azi și va fi de-a pururi, Columna lui Traian. De douăzeci de veacuri stăm înfipți și neclintiți în stâncile Carpaților, după cum de două mii de ani stă Traian înfipt și neclintit în stânca Romei. De atâta vreme și nu de mai puțin, privim de pe culmile Carpaților cu încredere și mândrie spre zările îndepărtate, cum tot de atâta timp, Traian privește peste Roma, peste zări îndepărtate, la opera lui. Nici o furtună, nici o invazie, nici un
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]