KorAP: Find »[drukola/base=strămoș & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...287 288 289 ...293 >

7,303 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

soi de supraviețuire a defunctului În viața de dincolo (Înhumat sau incinerat după tradițiile locale și după epocă), unde aceștia ar fi avut nevoie de grija și amintirea celor vii. Chiar dacă nu este atestat În mod direct, un cult al strămoșilor pare destul de probabil, mai ales În lumina tradițiilor siro-palestiniene privitoare la Rapi/aumaxe "Rapi/auma". 2. Arameiitc "2. Arameii" a. Epoca cea mai străveche În contextul profundelor transformări care marchează trecerea de la epoca bronzului la epoca fierului, o atenție deosebită

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
soi de clan sau subgrup al tribului Însuși. Genealogia și legăturile de rudenie devin noile valori dominante. După modelul gentilic, pe primul plan se pune identitatea etnică și națională care se fundamentează pe convingerea unei descendențe comune dintr-un singur strămoș eponim (mai mult sau mai puțin mitic), pe cultul comun pentru un vechi zeu tribal care devine zeu național, pe comunitatea de limbă, obiceiuri și cutume. Regele statului național este un vechi șef de trib care dovedește supușilor săi cu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Regi 23,13, distrusă apoi În urma reformei religioase a lui Iosua (2 regi 23, 13). În ceea ce privește personalitatea sa, elemente etimologice și comparative ne fac să vedem o figură divină tipică, războinică și legată de regalitate, formată În mediul tradiției cultului strămoșilor regali divinizați, atât de tipic pentru zona siro-palestiniană. Există destule indicii care să ne facă să presupunem o posibilă Înrudire cu fenicianul Melqartxe "Melqart", și acesta „rege” al Tirului, asimilat lui Herakles. În acest sens, trebuie menționată o inscripție greacă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
daimonesxe "daimones", după cea de argint și cea de bronz și precedau imediat apariția oamenilor pe pământ, cu care nu aveau totuși legături de sânge. Cu toate acestea, nu puține familii nobiliare din epoca arhaică făceau apel la un erou strămoș, așa cum erau Eteobutazii, autenticii urmași ai lui Butesxe "Butes", sau Eumolpizii, urmașii lui Eumolpusxe "Eumolpus", la Eleusis, ori Cinyrazii, urmașii lui Cinyras, În Cipru. Spre deosebire de zei, nemuritori și fără bătrânețe, eroii sunt muritori; hrana lor nu este ambrozia, după cum nectarul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pildă, Lasa Vecuxe "Lasa Vecu"viaxe "Lasa Vecuvia", latinizată, așa cum vom vedea mai departe, În Nympha Begoexe "Nympha Begoe") - se ascund atât straturile mai Îndepărtate ale religiei colective, cât și rădăcinile cultului domestic, În care un loc central Îl ocupă strămoșii eroizați și divinizarea capacității generative a lui pater familias, ca larii și geniile latine. Riturile matrimoniale, cele de trecere și religia strămoșilor, cu alte cuvinte straturile cele mai arhaice ale cultului, se numără, poate, printre principalii factori responsabili pentru un

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
straturile mai Îndepărtate ale religiei colective, cât și rădăcinile cultului domestic, În care un loc central Îl ocupă strămoșii eroizați și divinizarea capacității generative a lui pater familias, ca larii și geniile latine. Riturile matrimoniale, cele de trecere și religia strămoșilor, cu alte cuvinte straturile cele mai arhaice ale cultului, se numără, poate, printre principalii factori responsabili pentru un fenomen, pe cât de singular, pe atât de extins, de interferență religioasă Între ambientele etrusce și ambientele latine, falisce și umbriene, care a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
impunătoare - aproape Întotdeauna documentul cel mai monumental și durabil lăsat de clasele dominante din Etruria -, dar și din elaborarea unor ritualuri foarte complexe pentru Înmormântarea defuncților și pentru conservarea legăturilor materiale și ideale stabilite de comunitatea celor vii cu proprii strămoși. Strămoșilor le sunt atribuite statute divine sau semidivine și capacități extraordinare pentru regenerarea grupului, așa cum arată obsesiva iconografie funerară, atât arhaică, dar și clasică și elenistică: chiar dacă nu există documente literare precise, mărturiile epigrafice converg În alcătuirea unui tablou de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
aproape Întotdeauna documentul cel mai monumental și durabil lăsat de clasele dominante din Etruria -, dar și din elaborarea unor ritualuri foarte complexe pentru Înmormântarea defuncților și pentru conservarea legăturilor materiale și ideale stabilite de comunitatea celor vii cu proprii strămoși. Strămoșilor le sunt atribuite statute divine sau semidivine și capacități extraordinare pentru regenerarea grupului, așa cum arată obsesiva iconografie funerară, atât arhaică, dar și clasică și elenistică: chiar dacă nu există documente literare precise, mărturiile epigrafice converg În alcătuirea unui tablou de credințe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
etrusc (cf. etruscul lasaxe "lasa", „demon feminin”, Laris și Larq, pronume personale), am putea să Îl identificăm fără șovăire pe zeul Înarmat cu lance, Laranxe "Laran", despre care s-a vorbit mai sus, cu corespondentul etrusc al latinului Quirinusxe "Quirinus", strămoș colectiv (la Roma el era „Romulusxe "Romulus" divinizat”) și zeu al curiilor, căruia anticii Îi asociau numele cu lancea și care avea evidente conotații infernale. Și astfel, lapis manalis și mundus din religia romană, foramina, „găuri” care pun În legătură

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pe jumătate liberi și a celor săraci, care nu pot face procesiuni propițiatorii În câmp, nici nu pot să practice cultul mormintelor, deoarece ei nu posedă nici un teren și nici un mormânt unde să se poată sta, să Îi pomenească pe strămoși și să Îi celebreze. În legătură cu acest lucru am putea urma multe istorii: nu numai istoria religiei cetății Roma, dar și aceea a provinciilor și a fiecărei regiuni În parte, cu diferitele lor pături inferioare și superioare, de exemplu În Africa de Nord

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Creta, Mareaxe "Marea" Egee, Cipru și Fenicia. În fața răspândirii vechilor civilizații superioare ale epocii bronzului, civilizații de proveniență orientală, moștenirea indo-germanică (indo-europeană), de origine nordică, trece În mod clar pe planul al doilea. Se poate considera ca sigur faptul că strămoșii veneților, euganilor, umbrienilor, faliscilor, sabinilor, latinilor, oscilor și ai altor triburi sau comunități lingvistice din Italia au transferat din centrul Europei centrale În sud nu numai limba lor, ci și unele instituții familiale stabilite (cf. numele de rudenie), tehnici de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Troie era cu adevărat legată de Lavinium, pe țărmul lui ager Romanus unde debarcase Eneaxe "Enea" și devenise un zeu Într-o anumită epocă anterioară Întemeierii Romei, chiar dacă ea nu i se preciza vechimea. Circexe "Circe", fiica Soarelui, era mama strămoșului latinilor. Apoi În geografia mitică urma promontoriul doicii Gaeta, al trâmbițașului Misenus, insulele și stâncile sirenelor În golful de la Napoli și Paestum. Lângă Cumae se găsește intrarea În infern; Enea a coborât acolo În căutarea trecutului și a viitorului său

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cealaltă de drept, Întrucât au cetățenie romană (civitas). Așadar, Arpinum este „patria autentică” (germana patria) a familiei Tulii Cicerones. Această localitate e marcată de sacralitate, Întrucât la Arpinum ei se află nu numai obârșia și stirpea, alături de multe „urme” ale strămoșilor lor, dar și sacra, adică mormintele, altarele și edificiile familiei (Cicero, De legibus, 2, 1, 1-2, 2, 5). 3. Indivizii (singuli homines) Își exprimă posibilitățile religioase În cultul privat zilnic (Larii și Penații primesc mici părți din mâncare), dar și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
semnificația religioasă a subdiviziunilor personale sunt transformate radical din motive demografice și politice. Să exemplificăm acest fapt doar cu modelul unității familiale (gentes). O gens este o asociere de familii (familiae) Împreună cu clienții lor (clientes), care se trag dintr-un strămoș comun (ultimus genitor) și poartă același nume (Ulpian, În Digestus, 50, 16, 195, 4: de exemplu familia Iulia). Rămân necunoscute rolurile lor originare politice și militare, respectiv concurența Între principiile familiale și statale În apariția republicii romane sau a „statului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Împreună cu celălalt. Ritualurile se disting În funcție de alegerea elementelor, de frecvența și intensitatea prezenței lor, de durata și modalitatea diferitelor acțiuni, de cei care le Împlinesc și de participanți, de materialul de cult, de scopul sacrificiului și de destinatarii lui (suverani, strămoși, eroi, zeități masculine sau feminine). Acțiunile cele mai elementare ale cultului privesc hrana, Îngrijirea trupului, comunicarea În grup (se mănâncă, se vorbește, se jelește, se aduc mulțumiri). În schimb, fertilitatea este, de exemplu, o temă importantă a religiei romane, dar

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Fravași constituie partea nemuritoare a individului, care nu numai că Îi supraviețuiește, ca suflet (urvan), de care e strâns legat, ci, mai mult, preexistă nașterii sale. Sub unele aspecte, amintesc de manesxe "manes" de la romani sau de pitaras, „părinți” sau strămoși indieni; sunt spirite ale defuncților, cinstite liturgic, mai ales de Anul Nou. Tocmai această natură a lor, de spirite ale morților care trebuie liniștite cu ofrande plăcute (Söderblom, 1899), duce la recunoașterea În Farvași a unei credințe arhaice În nemurire

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
existență fericită după moarte era probabil rezervată unei elite de preoți și războinici; Însă, În cadrul escatologiei individuale, domina credința Într-o supraviețuire cenușie, de umbră, a spiritelor ajunse Într-o locuință subterană; aici erau „căile părinților”, adică drumurile parcurse de strămoșii defuncți (Oldenberg, 1917, pp. 546 sq.). Această existență de umbră, nici frumoasă, nici urâtă, nici bună, nici rea, Își găsește ecoul În concepția zoroastriană a unei zone intermediare, Între paradis și infern, pentru cei care În viață nu au fost

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sau Parsis), dar folosirea ei pentru a desemna zoroastrismul modern este improprie, pentru că Îi exclude pe nedrept pe zoroastrienii rămași În Iran, din perioada cuceririi arabe până În zilele noastre, care rezistă, În condiții uneori disperate, În atașamentul lor pentru credința strămoșilor. Dacă numărul zoroastrienilor este estimat astăzi la 130 000 de persoane, risipiți pe trei continente - după o estimare făcută În 1976, marea majoritate a acestora trăiește În Asia: În India (82 000), Pakistan (5 000), Sri Lanka (500) și În Iran

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a im³m-ilor, Bausani, 1971b, p. 267) cu nevoia de credință, dar și de progres științific al umanității contemporane, cu o vastă aspirație universalistă. În Iran s-au Înregistrat multe convertiri la Bah³-ism ale unor zoroastrieni care au abandonat astfel religia strămoșilor (Boyce, 1979, p. 212; Hinnells, 1981, pp. 67 sq.; Kestenbergh Amighi, 1990, pp. 219 sqq.). În schimb, zoroastrismul indian a rezistat destul de bine și nu a dispărut, absorbit În sinteze religioase ample. Mai mult, a descoperit metode prin care să

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Nuaduxe "Nuadu": acest Nuadu irlandez este, de fapt, chiar zeul celt bine atestat În inscripțiile latine din Britania, cu numele de Nodensxe "Nodens" (sau Nodonsxe "Nodons"); așadar, principii irlandezi, chiar și după convertirea la creștinism, nu au renunțat definitiv la strămoșul lor divin, dar s-au limitat la a face din el un suveran antic, punând astfel În acord cu noua credință un element genealogic tradițional. În orice caz, punctul esențial este că putem identifica elemente ale credinței precreștine chiar și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
lexicală. La Cezar avem o aluzie la mitul originii galilor: „Toți galii afirmă că se trag din Dis Pater și spun că știu aceasta de la druizi”(De bello galico, VI, 18). Poate părea surprinzător faptul că Cezar a identificat un strămoș mitic cu o divinitate romană legată de moarte, Însă această analogie este explicabilă. Prima ființă vie, din care descind toți ceilalți, este și prima care va muri: primul viu este, așadar, și primul mort și astfel poate dobândi cu ușurință

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
lucruri În legătură cu aștrii și cu mișcarea lor, cu mărimea universului și a pământului, cu originea lucrurilor, puterea și atribuțiile zeilor nemuritori (De bello galico, VI, 13-14). Dacă la aceste competențe adăugăm și exercițiul poeziei elogiatoare - pentru preamărirea conducătorilor și a strămoșilor lor -, atestat, și acesta, pe larg de izvoarele antice („bardis carminibus suis reddunt immortales animas scribendo gesta regum”, Adnotationes super Lucanum, cu referire la I, 449), acest personaj galic devine absolut identic cu omologul său irlandez (druí, fáith, bardd), care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
oameni. Acesta cere să i se taie capul care rămâne mulți ani Întreg și ține companie Într-un mod plăcut celor șapte prieteni. Și aici există urme, deși foarte vagi, ale unor divinități antice. Beli Mawr era recunoscut ca primul strămoș al familiei regale din Wales, fapt ce indică În mod clar că este vorba despre o divinitate. Numele de Manawydanxe "Manawydan" sună, fără Îndoială, foarte asemănător cu cel al lui Manannánxe "Manannán", o divinitate irlandeză marină. Brânxe "Brân" are același

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
după moarte, la fel cum se Întâmplă și cu Varuñaxe "Varun{a" În India, și el zeul lumii de „dincolo”; ne putem gândi la versurile Închinate Într-un imn vedic defunctului: Vai, vai de vechile căi, pe care au mers strămoșii Înaintea noastră. Pe cei doi stăpâni care domnesc și se bucură de toată libertatea, Îi vei vedea: Yamaxe "Yama" și zeul Varuñaxe "Varun{a" (Rig-Veda, X,14,7). Așadar, defunctul nu se va Întâlni doar cu zeul tipic al morților

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
zeul care pecetluiește atât Începutul, cât și sfârșitul. Natura „inițială” a lui Heimdallrxe "Heimdallr" este deja evidentă În felul În care o descriu poemele eddice. El s-a născut „În zorii timpurilor” (Cântecul lui Hyndla, 35), fiind astfel, printre altele, strămoșul umanității și fondatorul Împărțirilor sociale („vă rog să mă ascultați voi toți, neamuri sacre, fii mari și mici ai lui Heimdallr”, spune ghicitoarea șVöluspá, 1ț, referindu-se la toți ascultătorii posibili din orice clasă socială). Dimpotrivă, natura sa „concluzivă” poate

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]