7,731 matches
-
1939, care aveau o importantă populație ucraineană și belarusă, să rămână în mâinile sovieticilor, iar polonezii să fie compensanți cu teritorii cedate de Germania. Mikołajczyk, a refuzat până la urmă să ajungă la un compromis al cărei miză ar fi fost suveranitatea Poloniei asupra teritoriilor răsăritene interbelice răpite de Uniunea Sovietică. O a treia problemă, asupra căreia insista primul ministru polonez, era cererea lui Mikołajczyk ca Stalin să se angajeze să nu impună un guvern comunist în Polonia postbelică. În noiembrie 1944
Guvernul polonez în exil () [Corola-website/Science/304909_a_306238]
-
ocupate la scurtă vreme după proclamarea independenței de Rusia Bolșevică. Finlanda, după proclamarea independenței, a trecut prin războiul civil. A fost nevoie de două războaie cu Uniunea Sovietică (în 1939-1940 și 1941-1944) pentru ca Finlanda să-și asigure în mod definitiv suveranitatea. Lituania, Letonia și Estonia și-au cucerit o independență care părea definitivă. În 1939, Uniunea Sovietică avea să anexeze țările baltice, care nu aveau să-și recucerească independența decât după prăbușirea Uniunii Sovietice. România, care cuprindea în 1916 teritoriile fostelor
Urmările Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/305524_a_306853]
-
căzând în sfera de influență italiană. După anexarea orașelor Trento, Triest și Zara, a regiunilor Tirolul de Sud, Friuli, Istria și a câtorva insule din Marea Adriatică, Italia își încheiase expansiunea teritorială și se putea baza pe granițe sigure. Mai mult, suveranitatea Italiei asupra insulelor Rodos și Dodecaneze a fost recunoscută în mod oficial, la fel ca și interesele speciale ale Italiei în Albania. Dacă diplomații italieni ar fi dat dovadă de mai multă pricepere în negocierile Conferinței de pace de la Paris
Urmările Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/305524_a_306853]
-
Moldova că pe un stat care ar avea o menire istorică doar pentru un termen istoric foarte scurt. A fost o greșeală faptul că Parlamentul de la Chișinău nu a introdus în Constituție articolul care prevede autodeterminarea Găgăuziei în cazul pierderii suveranității de către Republică Moldova"", a declarat la postul de radio BBC Mihail Formuzal. În primul tur al alegerilor, din 3 decembrie 2006, Mihail Formuzal și Nicolai Dudoglo au acumulat 33,89% și respectiv 31,40% din sufragiile alegătorilor. La turul ÎI
Mihail Formuzal () [Corola-website/Science/305592_a_306921]
-
alegerilor că nimeni din Găgăuzia nu sfidează sau ignoră integritatea teritorială a Republicii Moldova. ""Acum Găgăuzia este rusolingvă. Noi înțelegem că avem o țară comună - și noi încercăm să învățăm limba de stat a Moldovei, dar dacă Moldova își va pierde suveranitatea și se va uni cu România, firește că peste o generație-două găgăuzii nici nu vor putea comunica. Nu dorim să ne autodeterminăm, dorim o garanție..."", a afirmat Nicolae Dudoglo. La alegerile din 16 martie 2008, profesorul Nicolai Dudoglo, primarul municipiului
Nicolai Dudoglo () [Corola-website/Science/305604_a_306933]
-
1899 și 20 mai 1902, când Cuba fusese teritoriu al Statelor Unite ale Americii, ca urmare al războiului americano-spaniol, steagul SUA a fluturat deasupra insulei. După 20 mai 1902, steagul național al țării a fost arborat pretutindeni ca un simbol al independenței și suveranității țării. În ciuda controlului politic și al dominației severe economice a SUA între 1902 și 1959, steagul Cubei a continuat să fluture deasupra insulei. În timpul Revoluției cubaneze, dar și apoi, până azi, destinația și modelul steagului național au rămas neschimbate. În timpul
Drapelul Cubei () [Corola-website/Science/305661_a_306990]
-
botezată "Port-Tounens". Acest episod s-a înregistrat ca urmare a unei cereri ironice făcută Regatului Unit, de a evacua Insulele Falkland și a provocat un scurt incident diplomatic cu Franța, incident lipsit de consecințe deoarece aceasta a continuat să recunoască suveranitatea britanică asupra insulelor. Gestul a fost din nou efectuat în 1998 când drapelul patagoniei a fost din nou ridicat, dar de data aceasta, drapelul Regatului Unit, Union Jack, a fost predat ambasadei britanice de la Paris, de autointitulatul consul al Patagoniei
Minquiers () [Corola-website/Science/305671_a_307000]
-
decât cucerirea părții continentale, în 1953 CIJ a dat în unanimitate dreptate Regatului Unit. Doi excentrici au locuit pentru o lungă perioadă de timp pe s-au proclamat pe rând " Le Roi des Ecréhous" (Regele insulelor Ecréhous) și au pretins suveranitatea asupra insulelor. "Philippe Pinel" a locuit pe Bliantch'Île între 1848 și 1898 și a cedat drepturile sale reginei Victoria. În anii 1960 și 1970 "Alphonse Le Gastelois" s-a refugiat pe insule în urma unor acuzații de hărțuire sexuală (acuzați
Ecréhous () [Corola-website/Science/305688_a_307017]
-
des Etudes Roumaines"; "Europa XXI"; "Analele Științifice ale Universității Alexandru Ioan Cuza", Seria Istorie; "Revista de Istorie Socială". Recunoașterea internațională a activității sale este relevată de calitatea sa de membru al Asociației Istoricilor Europeni, al Societății Majestas. Societatea pentru Studiul Suveranității și al Academiei Internaționale de Genealogie. Este un cercetător recunoscut pentru interesul deosebit în cunoașterea istoriei medievale, ale cărui contribuții științifice sunt apreciate în cadrul medievisticii românești. Preocupările sale pentru fenomenele sociale, culturale, politice și ideologice din perioada medievalității românești și-
Ștefan S. Gorovei () [Corola-website/Science/305697_a_307026]
-
a scurtat probabil cel de-al Doilea Război Mondial cu un an. În timpul unei reuniuni a Comitetului Național de Eliberare, la 5 august 1943, Monnet a declarat comitetului: „Nu va fi pace în Europa dacă statele sunt reconstituite pe baza suveranității naționale...Țările Europei sunt prea mici să garanteze populației necesarul de prosperitate și dezvoltare socială. Țările europene trebuie să se constituie într-o federație.” După cel de-al Doilea Război Mondial, Franța se afla într-o gravă nevoie de reconstrucție
Jean Monnet () [Corola-website/Science/305714_a_307043]
-
si a națiunilor prin propunerea unui obiectiv comun în care să îsi (re)găseasca și să vada interesele și să uite diferențele sau divergențele. Se declanșează, astfel, un proces cu totul nou în relațiile internaționale - de exercitare în comun a suveranității, în anumite domenii. Europa devine astfel continentul care a construit prima regiune economică a lumii - un edificiu ridicat treptat, a cărui activitate a evoluat în timp. În 9 mai 1950, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a dat o
Jean Monnet () [Corola-website/Science/305714_a_307043]
-
păcii.” În urma acestei declarații, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg au răspuns favorabil, și astfel s-a format Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (C.E.C.O.). Anglia a fost invitată să participe, dar a refuzat pe motive de suveranitate națională. În 1952, Monnet a devenit primul președinte al Înaltei Autorități. În 1955, Jean Monnet a fondat Comitetul de Acțiune pentru Statele Unite ale Europei cu scopul de a relansa construcția europeană ca urmare a eșecului înregistrat de Comunitatea Europeană de
Jean Monnet () [Corola-website/Science/305714_a_307043]
-
de-a lungul coastelor insulelor. Insula Saint-Pierre se află la 10 km de coastele canadiene, iar insula Miquelon este situată la aproximativ 20 de km de acestea. Insula Verde, situată la limita apelor teritoriale, între Saint-Pierre și Newfoundland nu are suveranitatea bine definită între Franța și Canada. Climatul este rece și umed, insulele având peste 1.500 de mm precipitații anual și o umiditate de peste 80%. Sunt situate de asemenea la confluența dintre curentele de aer rece arctce și masele de
Saint Pierre și Miquelon () [Corola-website/Science/305751_a_307080]
-
1906 guvernul mexican instalează o bază militară care în urma revoluției mexicane nu a mai fost aprovizionată, ducând la moartea majorității locuitorilor săi. În 18 iulie 1917 un vapor american a recuperat ultimii supraviețuitori, 3 femei și 8 copii. În 1931 suveranitatea franceză a fost recunoscută internațional printr-o decizie a Curții Internaționale iar în 1944 aceasta este ocupată din nou de Armata Statelor Unite care s-a interesat de posibilitatea instalării unei baze militare. În 1945 insula este retrocedată definitiv Franței și
Insula Clipperton () [Corola-website/Science/305764_a_307093]
-
umană continuă datorită facilităților militare și științifice. Din punct de vedere administrativ, teritoriile sunt organizate sub forma a 4 districte: Din punct de vedere internațional, teritoriile sunt cunoscuta ca "Teritoriile australe franceze", Teritoriul Adélie din Antarctica având un statut special, suveranitatea franceză exercitânduse în limita Tratatului Antarcticii semnat fe Franța în 1959. În fiecare district, prefectul numește un "șef de district" cu responsabilități diferite, aproximativ egale cu cele ale unui primar, ale unui ofițer de stare civilă și ale unui ofițer
Teritoriile australe și antarctice franceze () [Corola-website/Science/305760_a_307089]
-
declarată rezervație naturală. Actualmente insula este revendicata, împreună cu insulele Chagos de către Mauritius. Zona economică exclusivă din jurul insulei, este continua cu zona economică exclusivă a insulei Réunion are o suprafață de pește 280.000 km² este unul dintre principalele avantaje ale suveranității franceze asupra insulei.
Insula Tromelin () [Corola-website/Science/305771_a_307100]
-
legile statului, precum și respectarea sentințelor judecătorești date.<br>Un exemplu când insula este împărțită între două state ca insula "Timor" din Indonezia, sau insula Cipru ca și Cuba are o regiune "Guantanamo Bay" care se află sub administrația SUA. Această suveranitate poate avea un efect negativ sau unul pozitiv: Din punct de vedere social-economic este foarte important integrarea regiunii, pentru a crea posibilitatea populației autohtone de a considera statul suveran ca o patrie.
Zone insulare () [Corola-website/Science/306323_a_307652]
-
imperiul său colonial era al doilea ca mărime după cel britanic. În momentul de maximă dezvoltare, între 1919 și 1939, al doilea imperiu colonial francez se întindea pe aproximativ 12.898.000 km². Alături de teritoriile metropolitane, suprafața totală aflată sub suveranitatea franceză atingea 13.000.000 km², adică aproximativ 8,7% din suprafața uscatului mondial. În zilele noastre, rămășițele acestui vast imperiu sunt reprezentate de sutele de insule și arhipelaguri din Atlanticul de Nord, zona Caraibelor, Oceanul Indian, Pacificul de Sud și
Imperiul colonial francez () [Corola-website/Science/306412_a_307741]
-
pentru secesiunea Biafrei (războiul civil din Nigeria) din deceniul al șaptelea. Mai jos este prezentată o listă a țărilor care au făcut parte din imperiul colonial francez în ultimii 500 de ani parțial sau total, sau care au fost sub suveranitatea Franței sau sub mandatul sau protectoratul Franței. Când doar o parte a unei țări a fost sub controlul francez, acea parte este trecută în paranteze, după numele țării mamă. Acolo unde nu apar paranteze, întreaga țară a făcut parte din
Imperiul colonial francez () [Corola-website/Science/306412_a_307741]
-
a unei țări a fost sub controlul francez, acea parte este trecută în paranteze, după numele țării mamă. Acolo unde nu apar paranteze, întreaga țară a făcut parte din imperiul colonial francez. Țările enumerate mai jos au fost efectiv sub suveranitatea franceză. Teritoriile pentru care Franța a ridicat pretenții, dar pe care nu le-a controlat efectiv niciodată, așa cum au fost Manhattanul sau Western Australia, nu se află pe această listă. "1" semnifică faptul că țara/teritoriul a fost parte a
Imperiul colonial francez () [Corola-website/Science/306412_a_307741]
-
anul 1800 în care s-a semnat tratatul de la San Ildefonso, tratat care înapoia regiunea Franței. La 18 ianuarie 1803 Napoleon Bonaparte decide dă vândă teritoriul. Louisiana a fost vândută Statelor Unite contra a sumei de 80 milioane de franci, iar suveranitatea americană va intra în vigoare pe 20 decembrie 1803. Saint Louis fac parte din Statele Unite din anul 1803, perioadă în care avea aproximativ 1000 de locuitori. Anul următor, celebra expediție Lewis și Clark, cât și expediția de explorare a coastei
Saint Louis () [Corola-website/Science/306464_a_307793]
-
erau folosite ca bază de către vânătorii de balene. În tot restul secolului XIX au avut loc numeroase naufragii în jurul insulelor, astfel că, spre sfârșitul secolului, marina britanică trimitea regulat nave pentru a recupera eventualii supraviețuitori. După 1923, Franța își afirmă suveranitatea asupra insulelor și le atașează coloniei Madagascar, iar din 1955 ele sunt atașate Teritoriilor Australe și Antarctice Franceze. În 1961 pe insulă se desfășoară o primă expediție, urmând ca din 1963 să fie instalată o bază permanentă pe insula Posesiunii
Insulele Crozet () [Corola-website/Science/305786_a_307115]
-
de 350 km, în interior teritoriul extinzându-se 2.600 km spre Polul Sud pentru o suprafață totală de 432.000km². Administrativ este unul dintre districtele Teritoriilor australe și antarctice franceze. În urma semnării Atratatului Antarcticii în 1959, Franța își exercită suveranitatea asupra teritoriului în contextul tratatului. În 1991, tratatul a fost completat prin Protocolul de la Madrid asupra protejării mediului, ceea ce face din continentul Antarctic o "rezervație naturală consacrată păcii și științei". Conform Tratatului Antarcticii, Franța nu dispune de o Zonă Economică
Zona Antarctică Franceză () [Corola-website/Science/305804_a_307133]
-
spaniolii părăsesc fortul și pe insulă rămân un grup de francezi și olandezi care se grăbesc să își prevină fiecare guvernul său. După câteva manevre de intimidare reciprocă, cele două părți preferă să își împartă insula în două zone de suveranitate prin stabilirea unor reguli de cooperare mutuală, în 23 martie 1648 cele două părți semnând acordurile Concordia, încă în vigoare la 350 ani după semnarea lor. Ulterior, insula a fost atacată în repetate rânduri de pirați iar trupele britanice au
Insula Sfântul Martin () [Corola-website/Science/305816_a_307145]
-
2 milioane de locuitori, la extrema opusă fiind câteva comune nelocuite. La data de 1 ianuarie 2007, numărul total al comunelor era de 36.686 (din care 214 sunt situate în teritoriile franceze de peste mări) și acoperă totalitatea teritoriului sub suveranitate franceză (cu excepția colectivității Wallis și Futuna și a câtorva teritorii fără populație permanentă), ceea ce reprezintă aproximativ jumătate din numărul total al diviziunilor echivalente din țările Uniunii Europene. În ciuda diferențelor de suprafață și de populație, toate comunele franceze posedă aceeași structură administrativă și
Comunele Franței () [Corola-website/Science/305860_a_307189]