7,855 matches
-
extrem de dăunătoare pentru autoritatea otomană în Balcani, chiar dacă implicațiile lor nu au fost evidente de la bun început. I se cerea Rusiei să renunțe la orice pretenție referitoare la protectoratul ei asupra creștinilor balcanici, dar chestiunea aceasta nu a fost dată uitării, puterile semnatare asumîndu-și în schimb rolul de garantați comuni. Să menționăm că Imperiul Habsburgic și Prusia au luat parte la conferința de pace și au semnat tratatul ca și cum ar fi fost state beligerante. Clauzele contradictorii din cadrul acordului au complicat problemele
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
cumva alegerile, iar acestea au stabilit perspectivele. Au rămas amintirile, dulci amintiri în acorduri de „Andante, andante” din repertoriul formației ABBA și parfumul acela discret de trandafiri albi și galbeni în amestec cu mirosul și tăcerea Dunării. Restul e doar uitare, o dulce uitare. VI. Doamne, tineri mai eram Vara lui ’83 și admiterea la facultate mi-au consumat ceva din potențialul capacităților intrinseci, viața oferindu-mi bucuria acelor momente unice. Atunci cred c-am văzut în ochii mari, blajini și
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
acestea au stabilit perspectivele. Au rămas amintirile, dulci amintiri în acorduri de „Andante, andante” din repertoriul formației ABBA și parfumul acela discret de trandafiri albi și galbeni în amestec cu mirosul și tăcerea Dunării. Restul e doar uitare, o dulce uitare. VI. Doamne, tineri mai eram Vara lui ’83 și admiterea la facultate mi-au consumat ceva din potențialul capacităților intrinseci, viața oferindu-mi bucuria acelor momente unice. Atunci cred c-am văzut în ochii mari, blajini și binevoitori ai tatălui
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
verbului decât a justeții propunerilor sale.“ La aceeași dată, Cora Irineu publica articolul Înviere. Note de redacție, În care omagiază cele două cărți: „Beldie, Încercarea-ți antiintelectualistă e ploaia care caută să limpezească ochii noștri... Beldie, Glossa spiritului cărturăresc e uitarea, e des cătușarea de tirania noțiunilor altora, e desferecarea de pedan tismul steril, e privirea Îndreptată Înspre noutate și Înspre viitor.“ În finalul recenziei, Cora Irineu reproducea aforismul despre viață publicat În Glossă. La 22 iunie 1919 apărea primul număr
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
trăiască Republica Populară Română, trăiască Uniunea Sovietică! Imediat mulțimea, obișnuită să funcționeze ca un ecou, a reacționat pozitiv, a izbucnit în urale, orchestra a început un marș triumfal și episodul straniu, ridicol, a fost îngropat în entuziasm, a părut dat uitării. Doar a părut. Căci, imediat după manifestația oamenilor muncii, Gârmoci și Fanache, șocați de incalificabila întâmplare, s-au retras într-o ședință ca să decidă cum să procedeze cu nebunul de Toma: să-i dea doar o mamă de bătaie și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
fusese și în privința asta un norocos, un privilegiat!...), în semn de protest față de mârșăvia acelei fițuici, chiar și-a dat foc în fața sediului redacției. A fost un întreg scandal. Care s-a mușamalizat într-o săptămână și a fost dat uitării, ca atâtea și atâtea povești teribile de pe malul Dâmboviței. *** La încă o săptămână însă după aceea, fratele meu a murit subit, într-un accident de mașină, într-o dimineață, când se îndrepta din București spre casa sa de pe Valea Prahovei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pe care le prevedeam mai stranii decît aveau să fie, către Împrejurări pe care mi le imaginam mai normale decît s-au dovedit a fi. Îmi amintesc ziua În care marea, prietena mea, mi-a venit În ajutor - smulgîndu-mă din uitarea cu care fusesem blestemat. Plaja era pustie și dinspre mare sufla un vînt rece. Îmi odihneam capul În poala care mă ținea legat de aceste locuri, iar totul dimprejur mă legăna. Întregul univers se lăsa purtat de ritmul vîntului, supunîndu-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
a micuței Kontiki Doar doi sau trei țînțari nu au cum să-mi Înfrîngă dorința de a dormi, iar În cîteva minute somnul a Învins. Însă triumful meu a fost zadarnic, deoarece vocea lui Alberto m-a trezit din delicioasa uitare În care căzusem. Pe malul stîng al rîului se vedeau luminile estompate ale unui mic orășel care, după toate aparențele, nu putea fi decît Leticia. A urmat sarcina Îngrozitor de anevoioasă de a ne Îndrepta pluta În direcția luminilor, treabă În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
un salariu bun; că recunoștința oamenilor e permanentă, durează mai mult decît tot aurul pe care-l poate strînge cineva. Fiecare medic, În sfera activității sale, poate și trebuie să strîngă această comoară neprețuită: recunoștința oamenilor. Trebuie, atunci, să dăm uitării vechile concepții și să ne apropiem mai mult ca niciodată de oameni. Nu așa cum am făcut-o pînă acum, deoarece veți spune cu toții: „Nu, eu sînt un prieten al poporului, Îmi face plăcere să stau de vorbă cu muncitorii și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
de fier, dar astăzi ne putem bucura de roadele abundente ale credinței înaintașilor noștri. Conștienți și recunoscători, dedicăm această fericită aducere aminte fraților franciscani care au suferit pe nedrept după gratii, în zeghe, pentru a nu-i afunda în abisul uitării și pentru a le mulțumi că pentru a ne croi nouă astăzi drumul acesta au dat dovadă de mari sacrificii. Această carte este rodul muncii fratelui nostru Iosif Diac ce printr-un efort neobosit a căutat să adune cele mai
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
ce printr-un efort neobosit a căutat să adune cele mai importante mărturii din perioada comunistă și ca un mânuitor de condei ne-a adus la lumină aspecte ascunse și petrecute la întuneric ce ar fi fost altfel lăsate pradă uitării. Îl felicităm și îi mulțumim pentru munca, talentul și tenacitatea sa. Dragi cititori, să parcurgem cu atenție aceste pagini prețioase și să ne aplecăm cu reverență în fața mărturiei înaintașilor iar drept răspuns să ne ridicăm la înălțimea chemării noastre. Fr.
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
înjure deținuții în fel și chip. Din celulă făcea observații „caraliilor” și-i oprea să mai înjure... Vă puteți imagina ce urmări avea. Pe lângă alte injurii caraliul îl pedepsea ordonând să se bage sub pat și-l ținea acolo până la uitare. Nu o dată s-a întâmplat așa ceva. Părintele Ioan, având o memorie excepțională știa pe dinafară rânduiala Sf. Liturghii. Preoții catolici se adunau sub paturile etajate și luau parte la Sf. Liturghie seacă, adică fără consacrare. A fost și o vreme
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
de ceea ce i se întâmplase pe vremuri... Dacă așa era, și așa era, de ce n-aș putea să încerc și eu leacul acela băbesc de care îmi vorbise Mama? Nu aveam nimic de pierdut, ci totul de câștigat: sănătatea, vacanța, uitarea... și atunci m-am hotărât: în fiecare dimineață, când mă duceam la toaletă, luam cu mine și un mic păhărel de țuică și o bucățică de rahat. Iar acolo, în singurătate, înainte de a trece la altele, dădeam pe gât câte
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
stilul epistolar și atâta conștiinciozitate în expunerea evenimentelor?! Voi începe cu începutul, dar voi căuta să fiu cât mai concis. Vacanța aceasta a fost o vacanță bună, prima în felul ei după atâtea lucruri rele câte au fost. Bună prin uitarea de sine și de trecut, prin lipsa de griji și preocupări serioase, prin goliciunea și exterioritatea ei. O limită, o prăpastie între ce a fost și ce va fi. O cură de iertare, de uitare și de înțelegere. L’erreur
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
câte au fost. Bună prin uitarea de sine și de trecut, prin lipsa de griji și preocupări serioase, prin goliciunea și exterioritatea ei. O limită, o prăpastie între ce a fost și ce va fi. O cură de iertare, de uitare și de înțelegere. L’erreur est de croire qu’il faut faire quelque chose dans cette vie!Nimic. Nu e nevoie de nimic. În această lume relativă e ne cesară doar o anumită pricepere în dozarea relațiilor x/z, y
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cuminți și drăgălași ca două fetițe. Din jurnalul lui Pierre Vara 1958 Din chilia singurătății mele am ieșit în stradă. (Plimbare pe străzile Bucureștiului, noaptea.) Dezmățul poate fi frumos: e frumos atunci când e prac ticat cu forță, cu credință, cu uitare de sine, cu necesitate - total! Dar atunci când e anemic și temător, când privește împrejur și se rușinează, când ezită, când se ascunde, dezmățul e o rușine și o infamie. și atunci când altceva din tine suferă din pricina dezmățului din tine, trebuie
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
iscoditor al semenilor, de cuvântul mincinos al știutorilor! Căci cine ar putea să zică toate puterile întunericului câte stau și te pândesc cu mii de guri din necunoscut, așteptând sorocul răfuielilor și al socotelilor, pentru că odată, într-o clipă de uitare sau de fericire, ai pășit strâmb, sau te-ai bucurat, și pe coadă le-ai călcat? Cine, Doamne?... Liniștit întrucâtva de faptul că pe ambele fronturi nu se stârnea nimic nou, pe la începutul primăverii, atât de dragă inimii sale, Mihai
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
poezii, era fotograf amator. și care nu rupsese prietenia cu mine nici atunci când în România ajunsesem un „dușman al statului“, și nici după plecarea mea din țară. Îmi scria cărți poștale la Berlin știind bine ce riscă. Doream să dea uitării prietenia noastră, să nu se primejduiască, mi-era teamă pentru el. Dar cu atât mai mult mă bucuram, temătoare, de cărțile poștale ce mi le trimitea: erau un semn de viață. Ultima, primită cu câteva săptămâni înaintea morții sale, era
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mai aduce vreodată aminte de el? "Și de-atunci peste mormânt Plopi cu frunza rară S-au zbătut ușor în vânt Zile lungi de vară. Soarele spre asfințit Și-a urmat cărarea Zi de zi l-au troienit Vremea și uitarea" (G. Topîrceanu) Stând pe scăunelul de vânătoare sub vișinul preferat, în poziția "Gânditorului de la Hamangia", și-a închis pleoapele ostenite, lăsând să-i cadă o lacrimă târzie asemenea unei picături de agheasmă purificatoare pe trecutul său, care, asemenea cu al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
vrem însă să-l recunoaștem cu nici un chip. De unde și impresia finală că spectacolul canadian din această seară nu a reușit deloc, dar deloc, să surprindă gândirea cehoviană, firul roșu care ține împreună toate scenele acestei piese despre moarte, nostalgie, uitare. Plus simțul american al suprafeței. În caietul program stătea scris, lămuritor, "Proprietatea lui Liobov măsoară 10 km pătrați, adică de circa opt ori suprafața lui Hyde Park din Londra". Și mai scria în caietul-program despre personajul Lopahin (cel care cumpără
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
mi se pare pierderea unor prietenii minunate, sau, mai bine spus, faptul că ele au fost curmate brusc. Mulți dintre prietenii mei au murit (unii dintre ei chiar la propriu...) de-a lungul vremii, dispărând în noaptea de catifea a uitării. Mi-e tare dor de unii dintre ei, dar cât de tristă ar fi revederea! Memoria mea afectivă este grav bolnavă. Iar supapa de supra-plin s-a blocat. A trebuit să mă mut și eu, la rândul meu, dintr-un
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
interviu, să reproduc una dintre scri sorile lui Iris Murdoch și a ieșit ceva ilizibil, neinte ligibil. Și nu cred că astăzi, când totuși ea a intrat într-un... nu con de umbră, ci mai degrabă într-un con de uitare - ce vreți, uitarea este omenească - , nu cred că ar mai interesa pe cineva atât de mult corespondența mea cu Iris Murdoch. „Un ofițer hitlerist l-a salvat pe tata de la moarte“ R.P. Am citit într-un dialog publicat - unde credeți
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
una dintre scri sorile lui Iris Murdoch și a ieșit ceva ilizibil, neinte ligibil. Și nu cred că astăzi, când totuși ea a intrat într-un... nu con de umbră, ci mai degrabă într-un con de uitare - ce vreți, uitarea este omenească - , nu cred că ar mai interesa pe cineva atât de mult corespondența mea cu Iris Murdoch. „Un ofițer hitlerist l-a salvat pe tata de la moarte“ R.P. Am citit într-un dialog publicat - unde credeți? - în Observatorul Militar
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
și Thanatos, această unitate de contrarii paradoxal complementare, care împrumută uneori romanelor dumneavoastră dimensiuni clasice. Priviți dragostea ca pe un mijloc de redobândire a unității primare? Ca pe o modalitate a descoperirii de sine? Sau ca pe un mijloc de uitare de sine, de acceptare și reconciliere? I.M. Nu cred într-o „unitate primară“. Dragostea mea este legată de realitatea obiectivă, de cunoaștere, de descătușarea din propriul „eu“, de eliberarea de obsesii, de anxietăți, de egoism. (Și Arta, la rândul ei
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
a contempla patul de lemn, biroul și scaunul pe care e gravată porecla de „vulpe a deșertului”, bicicleta pentru gimnastica zilnică. Mă uit îndelung la ghetele mele. Mă gândesc la cele scrise în urmă cu șaisprezece ani. Caut în mine - uitarea. N-o găsesc. Știu foarte bine ce scriam acum șaisprezece ani. 6: Crowhurst coboară într-un port argentinian, Rio Salado, pentru a face unele reparații bărcii. Această hotărâre ar putea să-l piardă. În primul rând, regulile concursului interzic navigatorilor
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]