15,959 matches
-
de vedere semantic, termenul care exprimă necunoscuta (variabila) are o utilizare de tip atributiv. Cel care precizează entitatea (entitățile) cu care se identifică această variabilă are o valoare referențială mai puternică, având rolul de subiect în această structură copulativă. Acordul verbului copulativ cu N2 este un acord cu subiectul său. Din punct de vedere informațional, primul nominal din structură este tema, iar al doilea nominal, rema. Prin urmare, N1 ar fi subiectul, iar N2 ar fi numele predicativ al structurii. Acordul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
copulativ cu N2 este un acord cu subiectul său. Din punct de vedere informațional, primul nominal din structură este tema, iar al doilea nominal, rema. Prin urmare, N1 ar fi subiectul, iar N2 ar fi numele predicativ al structurii. Acordul verbului copulativ cu N2 ar fi un acord cu numele predicativ 85. În GALR (II: 210-211), se arată că în structuri de tipul celor din (13)b, fie se poate considera că relativa introdusă prin ceea ce este subiectivă, în virtutea topicii și
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
ar face acordul cu acesta, ar trebui să fie în nominativ. Faptul că este imposibil nominativul (*...is I) derivă probabil dintr-o constrângere care limitează prezența nominativului în structurile copulative la contextele în care nominalul în nominativ se acordă cu verbul. Cum verbul se acordă cu primul nominal (din motive pe care le vom detalia mai jos), pronumele postverbal nu poate fi în nominativ. Dacă N2 ar fi în nominativ, ar cere ca acordul să se facă cu el, ceea ce ar
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
acordul cu acesta, ar trebui să fie în nominativ. Faptul că este imposibil nominativul (*...is I) derivă probabil dintr-o constrângere care limitează prezența nominativului în structurile copulative la contextele în care nominalul în nominativ se acordă cu verbul. Cum verbul se acordă cu primul nominal (din motive pe care le vom detalia mai jos), pronumele postverbal nu poate fi în nominativ. Dacă N2 ar fi în nominativ, ar cere ca acordul să se facă cu el, ceea ce ar contraveni regulii
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
1. Ipoteza lui Moro (1991, 1997, 2000) pentru italiană O ipoteză acceptată în general, astăzi, este că propozițiile copulative au la bază structuri în care cele două nominale formează o propoziție redusă (engl. small clause), iar aceasta este complementul unui verb copulativ. În propozițiile copulative de tip predicativ (Ion este profesor), subiectul (N1) se ridică din propoziția redusă la Spec,Flex pentru a primi caz, iar N2, predicativ, rămâne in situ (cf. Stowell, 1978): (28) a. [este [Ion inginer]] > Ion este
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
cea care se folosește în structurile impersonale (ca formă nemarcată, engl. default). Ipoteza pe care o vom propune este legată de generalizarea din (32). Este vorba de ipoteza acordului cu termenul cel mai marcat morfosintactic. Conform acesteia, în structurile copulative, verbul "are în vedere" pentru acord ambele nominale, iar acordul se face cu nominalul care are trăsăturile cel mai puternic marcate morfosintactic, conform ierarhiei din (22). Această regulă a acordului cu termenul cel mai puternic marcat morfosintactic se corelează cu faptul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
acordului cu termenul cel mai puternic marcat morfosintactic se corelează cu faptul că româna este o limbă cu marcare morfologică bogată. Într-o relație de echivalență, cum este cea din structurile copulative, ambele nominale sunt posibile surse de acord, iar verbul alege pentru acord nominalul care are trăsăturile phi cele mai puternice. Există o "competiție" între cele două nominale pentru marcarea morfologică a verbului, iar nominalul cu trăsăturile cel mai bine marcate învinge. Această ipoteză este compatibilă cu aceea că morfologia
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
relație de echivalență, cum este cea din structurile copulative, ambele nominale sunt posibile surse de acord, iar verbul alege pentru acord nominalul care are trăsăturile phi cele mai puternice. Există o "competiție" între cele două nominale pentru marcarea morfologică a verbului, iar nominalul cu trăsăturile cel mai bine marcate învinge. Această ipoteză este compatibilă cu aceea că morfologia este postsintactică, inserarea mărcilor morfologice de acord făcându-se după ce au avut loc operațiile sintactice (Bobaljik, 2008). Potrivit lui Bobaljik (2008), acordul verbului se
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
a verbului, iar nominalul cu trăsăturile cel mai bine marcate învinge. Această ipoteză este compatibilă cu aceea că morfologia este postsintactică, inserarea mărcilor morfologice de acord făcându-se după ce au avut loc operațiile sintactice (Bobaljik, 2008). Potrivit lui Bobaljik (2008), acordul verbului se face cu cel mai înalt nominal accesibil din GFlex, unde accesibilitatea este definită în termeni de caz morfologic (nu în termeni de funcție sintactică sau alte relații sintactice) (vezi și cap. 1. Aspecte teoretice). În concluzie, acordul este un
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
din GFlex, unde accesibilitatea este definită în termeni de caz morfologic (nu în termeni de funcție sintactică sau alte relații sintactice) (vezi și cap. 1. Aspecte teoretice). În concluzie, acordul este un fenomen oarecum superficial, întrucât nu reflectă întotdeauna relația verb - subiect. În limba română, limbă cu marcare morfologică bogată, scopul acordului este să fie cât mai marcat. În limba română, ambele nominale sunt în nominativ, prin urmare, ambele sunt la fel de accesibile pentru acord. Verbul-predicat îl alege pentru acord pe cel
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
is I. Diferența dintre română și engleză se poate explica prin faptul că în engleză topica este mai rigidă, iar acordul este unidirecțional: la stânga. În plus, marcarea morfologică în engleză este slabă. Prin urmare, principiul maximizării informației phi oferite prin verb nu se aplică în engleză. Acordul unidirecțional la stânga este acordul în configurația Spec,IP. Spre deosebire de engleză, în română subiectul nu este neapărat într-o poziție de Spec,IP preverbal. Subiectul poate sta în diverse poziții (Spec,Focus, Spec,Topic). Spre deosebire de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
poziție de topic. Diferența de acord se poate explica prin ipoteza că, atunci când N1 se ridică din poziția sa pentru a avansa în poziția de topic, la momentul trecerii sale prin poziția de subiect (Spec,GFlex) se face acordul cu verbul copulativ. Ulterior, N1 este ridicat mai departe, în poziția de Spec,GTopic. Contrastul dintre limbi ar rezulta astfel din diferența între momentele în care se face acordul în engleză și română (sau italiană). Conform acestei ipoteze, în română, acordul se
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
ouă fierte este un termen predicativ, deci nu declanșează acordul. 4. Acordul în structurile copulative pseudoscindate în română. Ipoteza focalizării Foarte pe larg spus, în structurile scindate și în cele pseudoscindate o propoziție este scindată în două părți legate prin intermediul verbului copulativ. Prin scindare sau pseudoscindare se focalizează un element. În engleză, o propoziție fără scindare precum cea din (38)a poate fi reformulată într-o structură cu scindare (engl. cleft), precum cea din (38)b, și o structură cu pseudoscindare
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
acorda la persoana III-a sg., cea mai puțin marcată, conform ierarhiei acordului din (22). Nu este exclus nici acordul la singular, dar astfel de exemple sunt foarte rare și determinate mai degrabă de hipercorectitudine. Vorbitorii se gândesc că subiectul verbului copulativ este termenul N1, la singular, și fac acordul la singular pentru a nu greși. În structurile pseudoscindate inversate, dacă N1 plural este nearticulat, acordul se face la singular: (45) a. Trandafiri a fost / *au fost (ceea) ce mi-a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
simplu și la dublu). b. ??[[Victor Hănescu și Andrei Pavel] și Victor Hănescu] vor juca săptămâna aceasta în Cupa Davis, la dublu și la simplu. 1.3. Trăsăturile phi ale sintagmei coordonate Pentru a analiza modul cum se face acordul verbului și al adjectivului cu sintagmele coordonate nominale, trebuie să stabilim dacă sintagmele coordonate nominale au trăsături formale de gen, număr și persoană și cum se obțin acestea. Se pot avansa mai multe ipoteze legate de trăsăturile phi ale sintagmei coordonate
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
sunt diferite, există reguli de compunere și de stabilire a valorilor sintagmei coordonate (engl. resolution rules) - cf. Corbett (1983, 2006). (ii) Sintagmele coordonate nominale nu au trăsături proprii de gen, număr și persoană. În lipsa unor trăsături formale ale SCoord, acordul verbului și al adjectivului cu sintagma coordonată se face pe baze semantice sau se recurge la utilizarea unei forme nemarcate (engl. default). (iii) Deasupra sintagmei coordonate există un centru funcțional, unde este introdusă trăsătura interpretabilă de număr și, probabil, genul. Acordul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
sincretice). 2.1.1. Acordul în număr În ce privește acordul în număr al verbului-predicat cu sintagmele coordonate, situațiile mai interesante sunt cele în care cel puțin unul dintre conjuncți este la singular. În limba română, se întâlnesc variate exemple în care verbul se acordă doar cu unul dintre conjuncți (cel mai apropiat), la singular, acest tip de acord fiind numit acord parțial (și prin atracție, totodată). În GALR (II, 4.1.2. Excepții de la regulile acordului impus de subiectul multiplu, p. 365-366
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
coordonate. Prin urmare, din punct de vedere normativ, ar trebui nuanțate indicațiile referitoare la acceptarea acordului la singular când subiectul este postpus: acordul la singular poate fi tolerat în enunțurile mai mari, în care distanța dintre al doilea conjunct și verbul predicat este mai mare, nu în toate exemplele cu subiect postpus. Este greu să afirmăm că sunt corecte în limba română propoziții ca: (8) a. ??A venit Ion și Maria. b. ?? În camera alăturată este președintele și premierul. În al
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
o anumită structură a sintagmei coordonate): (a) analiza propozițională/prin elipsă; (b) analiza sintagmatică; (c) analiza scindării; (d) analiza prin "enumerare" (engl. listing). (a) Analiza propozițională Propozițiile cu sintagme coordonate sunt analizate uneori ca derivând din structuri bipropoziționale, cu "rearanjarea" verbului predicat astfel încât acesta să se acorde cu sintagma coordonată în ansamblu (indiferent de topică, SVO sau VSO) - cf. Aoun, Benmamoun și Sportiche (1994, 1999), Skrabalova (2004: 225-227): (11) Au luat cuvântul Ion și Maria. < A luat cuvântul Ion și a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
venit nu Ion, ci Gheorghe a venit. - în favoarea interpretării propoziționale pledează și exemplele cu acord cumulativ 97: (14) a. Au furat Ion vinul și Dan țuica. În (14), Ion vinul și Dan țuica nu formează o sintagmă coordonată, un constituent. Verbul se distribuie fiecărui conjunct, în interiorul căruia nominalul subiect este la singular (Ion, Dan). Acordul se face la plural, cu ansamblul nominalelor cărora li se aplică predicatul. Înlăturând complementele vinul și țuica, obținem un enunț de tipul: (14) b. Au furat
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
adverbului respectiv; c. Ion și Maria au trei mere fiecare. - dacă enunțul provine dintr-o structură bipropozițională (Ion are trei mere și Maria are trei mere), ar trebui explicată apariția sau inserarea cuantificatorului distributiv fiecare. - chiar acordul la plural al verbului a fost adus drept contraargument al unei analize bipropoziționale. Dacă Ion și Maria au venit. provine din Ion a venit și Maria a venit., trebuie explicat mecanismul prin care, ulterior elipsei celui de-al doilea verb-predicat, primul verb predicat primește
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
plural al verbului a fost adus drept contraargument al unei analize bipropoziționale. Dacă Ion și Maria au venit. provine din Ion a venit și Maria a venit., trebuie explicat mecanismul prin care, ulterior elipsei celui de-al doilea verb-predicat, primul verb predicat primește marca de plural (acest lucru nu se întâmplă de obicei în situațiile de elipsă a verbului). Acordul s-ar putea explica dacă am presupune că morfologia este postsintactică, operațiile morfologice se produc după cele sintactice (cf. Bobaljik, 2008
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
provine din Ion a venit și Maria a venit., trebuie explicat mecanismul prin care, ulterior elipsei celui de-al doilea verb-predicat, primul verb predicat primește marca de plural (acest lucru nu se întâmplă de obicei în situațiile de elipsă a verbului). Acordul s-ar putea explica dacă am presupune că morfologia este postsintactică, operațiile morfologice se produc după cele sintactice (cf. Bobaljik, 2008). Conform analizei bipropoziționale (prin elipsă), dacă acordul se face la singular, acest lucru este interpretat ca fiind acordul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
că morfologia este postsintactică, operațiile morfologice se produc după cele sintactice (cf. Bobaljik, 2008). Conform analizei bipropoziționale (prin elipsă), dacă acordul se face la singular, acest lucru este interpretat ca fiind acordul obișnuit dintre subiect (primul conjunct) și predicatul său (verbul la singular), al doilea conjunct apărând prin elipsa celui de-al doilea predicat: (19) A luat cuvântul Ion și Maria. < A luat cuvântul Ion și a luat cuvântul Maria. În propoziția din (19), verbul nu a fost "rearanjat" astfel încât să
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
subiect (primul conjunct) și predicatul său (verbul la singular), al doilea conjunct apărând prin elipsa celui de-al doilea predicat: (19) A luat cuvântul Ion și Maria. < A luat cuvântul Ion și a luat cuvântul Maria. În propoziția din (19), verbul nu a fost "rearanjat" astfel încât să se acorde cu sintagma coordonată. Acordul cu cel mai apropiat conjunct în ordinea VSO s-ar explica astfel prin ipoteza bipropozițională, care prezice și faptul că acordul cu cel mai apropiat conjunct nu este
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]