9,098 matches
-
spirit”, dar nu neapărat în forma gândirii hegeliene, ce vede un „scop” în derularea evenimentelor; altfel cum se explică, la urma-urmelor, această realitate a națiunilor, sau, și mai amplu, istoria Europei ce pare a se fi încărcat de sensuri și vocația esențială a Omului, mai presus de orice, Omul văzut ca posesor al Gândului (articulat și speculativ!Ă, cu care nu numai că explică și înfruntă materia - și Moartea! -, dar opune, el, o fărâmă infimă și „mizerabilă” de materie temporar „animată
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ar fi întâmplat sub comuniști, care, având toate pârghiile puterii în mâna lor, dar până și cele mai mici privilegii, firești într-un stat democratic, ce s-ar fi întâmplat dacă noi, în loc să fugim după toate acestea, adeseori ruinându-ne vocația și chiar demnitatea, am fi reacționat „mai relaxat”, cu o anume indiferență la „ispitele lor”, nu rareori ridicol de mărunte, de găunoase?! Dar... o astfel de auto-deposedare de orice „titlu”, de orice „funcție”, oricât de decorativă, și revenirea la „simplul
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de benefice pentru literatura munteană, de la Anton Pann la Mateiu Caragiale și Ion Barbu. Și mă gândesc în primul rând la „maestrul” lui Eminescu, la Titu Maiorescu care, simțind geniu în producțiile acelui tânăr oarecum dezordonat și care-și cheltuia vocația în versuri convenționale, l-a sfătuit să întoarcă spatele influenței franceze și „să meargă la nemți”. (G.E. Lessing, dramaturgul și teoreticianul, autorul, printre altele, al acelei Hamburgische Dramaturgie, i-a sfătuit, cu nici un secol înainte, la sfârșitul secolului al XVIII
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
marea nevroză de pe înălțimi. Între yuppies și reprezentanții specificului local, între cascheta de baseball și toca din coadă de vulpe. Nu de mult, un "păstrător al tradiției" mi se confesa la Ierusalim: Sunt îngrijorat, Israelul și-a uitat opțiunea și vocația lui religioasă." La Tel-Aviv, un alt amic, liber-cugetător, de data asta, îmi spunea: "Israelul și-a uitat vocația lui laică și socialistă, și acesta e un motiv de îngrijorare." Și dacă, neascultându-l nici pe unul, nici pe celălalt, moderații
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de vulpe. Nu de mult, un "păstrător al tradiției" mi se confesa la Ierusalim: Sunt îngrijorat, Israelul și-a uitat opțiunea și vocația lui religioasă." La Tel-Aviv, un alt amic, liber-cugetător, de data asta, îmi spunea: "Israelul și-a uitat vocația lui laică și socialistă, și acesta e un motiv de îngrijorare." Și dacă, neascultându-l nici pe unul, nici pe celălalt, moderații reușesc să se impună, așa cum e și probabil și cum se întâmplă peste tot (cu un al nu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
câtelea slogan sea, sex and sun) atunci la ce bun atâtea sacrificii? Și de ce să mai vii aici, dacă ai toate acestea acolo unde te afli? Dacă această țară nu mai poate fi imaginată în termeni de destin și de vocație, ce mai căutăm aici? Simt cum această întrebare răutăcioasă devine obsedantă în jur. Un semn suplimentar al delăsării, al fragilității evreiești? Există într-adevăr un număr din ce în ce mai mare de imigranți care pleacă, numărul lor este, din câte se pare, secret
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
mai mult ca de obicei (dar și de nevoie). Atâta doar că mă feresc să uit că pe piața bunurilor necesare mântuirii, unde clientul e rege, cererea este cea care dă naștere ofertei. Clericul ascultă de laic, aceasta e chiar vocația lui. Îi este de ajuns să vadă privirile rătăcite, pline de o mută implorare, ale credincioșilor îngenunchiați în fața unei icoane reprezentând răstignirea lui Iisus, sau imperioasa docilitate a penitenților purtând în balans o mică cruce pe Via Dolorosa, pentru a
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
bine să n-o pună: întoarcerea unui popor în țara lui e legitimă, dar trebuie oare să se facă prin deposedare și prin ocuparea prin violență a pământului altui popor? Noile lui relații l-au ajutat să facă diferența între vocația universală a poporului sfânt, dinastia de preoți din mijlocul națiunilor și o împlinire naționalistă cu tot ce implică aceasta în materie de cult al forței și al faptului împlinit. Poziție prin care el s-a întâlnit cu un teolog și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
niciodată la adăpost de o schimbare de adresă. Sunt fericit că l-am putut saluta, înainte ca el să moară, pe acest spirit exigent incomod, credincios până la capăt convingerilor sale. Creștinul nu-i făcut să stea în primele rânduri. Prin vocație, el este de partea celor slabi și a perdanților. Expus tuturor calomniilor și tuturor manifestărilor de dispreț. Cu atât mai mult cu cât el are ca misiune să calce în străchini. Deci nu vă temeți de ei, căci nimic nu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
aceștia au fost, cred, ultimii cruciați. La fel de diferiți de nomenclaturiștii cu pălării moi pe cât de diferiți erau pelerinii nevoiași din mjlocul pădurii de marii seniori care, zece ani mai târziu, își vor croi feude în Țara Sfântă. Erau oameni de vocație, nu de ambiție. Societatea fără clase le servea drept Ierusalim ceresc. În fond, Revoluția va fi fost un piculeț, în secolul XX, cruciada fiilor mai mici, fără drept de moștenire, din familii și a celor fără de Dumnezeu așa cum prima cruciadă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Ei da, chiar așa. Noi îl calificăm drept colonist pe sionistul religios convins că nu face decât să se întoarcă acasă, că-și redobândește dreptul de proprietate asupra pământurilor pe care i le-a incredințat Dumnezeu. Pentru a-și împlini vocația lui de pionier, așa ca Davy Crockett în preeria infestată cu piei roșii. Dacă vine de la New York, el continuă aventura biblico-patriotică. În ochii săi, noi europenii suntem de rea-credință. Să încercăm deci să-i spunem că nu ne comportăm astfel
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
că pedeapsa cu moartea n-a dus nicicând la scăderea criminalității, și mai apoi omul în carne și oase care n-are nimic de zis atunci când vreun lider palestinian a fost ținta unui asasinat (fapt care va duce la înzecirea vocațiilor teroriste). Execuția extrajudiciară nu suscită prea multe comentarii din partea acestui aboliționist convins, chiar de-ar fi ca racheta devastatoare lansată de la distanță din elicopter să provoace mari distrugeri colaterale (de menționat că ghilotina sau scaunul electric îi cruță, de regulă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
locale și calmul de rulou-compresor israelian care, grăbindu-se încet, aduce la îndeplinire planul Allon din 1968 și "planul rutier 50" din 1984. Și totuși, din "evoluțiile din teren" rezultă că: 1. Zidul de separare nu are, așa cum se crede, vocația de a trasa o frontieră poate ilegală (dat fiind că se înglobează mai mult de 10% din teritoriul Cisiordaniei), ci are cel puțin valoarea intrinsecă a unei demarcații internaționale deocamdată doar trasate. 2. Este cât se poate de adevărat (așa cum
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ei, Europei răsăritene și slave îi vine greu să se coaguleze îndărătul liniei sale de fractură ortodoxă. Dar cum e mai bine: universalul în stare gazoasă sau particularul în stare solidă? Să te pitești în bibliotecă pentru a-ți salvgarda vocația cosmopolită sau să convertești lumea, care nu cedează decât canton cu canton, devenind tu însuți o făptură cantonală? În orice caz, Isus a avut de două ori nevoie de Iuda pentru îndeplinirea contractului său mântuitor: întâi, pentru a putea ajunge
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
moară în necazuri și în sărăcie". Sunt triste țările în care trebuie să te căsătorești cu o familie și să suporți apoi toate neajunsurile care decurg din aceasta. Grad de periculozitate pentru vecin? Religii universale, islamul și creștinismul au o vocație expansionistă și, prin definiție, nesățioasă; cum orice om răspunde unei chemări, pastorala nu poate fi socotită ca încheiată atâta timp cât vreun nătărău rămâne în pragul bisericii sau al moscheei. Ea va fi prost notată. Avantajul este aici de partea iudaismului, religie
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
să pună în pagină monologuri și dialoguri, să aleagă ritmul și viteza discursului, să instituie o atmosferă și, mai ales, să sugereze stări sufletești. Relatările lui despre întâmplări vechi ori recente, narațiuni adesea melodioase, își asociază magia amintirii și penumbrelor; vocația rapsodică se lasă invadată de filoane lirice impresive, de poeticitatea subconversației, mai exact de indicibilul minutelor de reverie. Pe scurt, în Sadoveanul tuturor vârstelor fuzionează observatorul multiobiectual și gânditorul negrăbit; tipic, faptele, întâmplările și ecourile lor surse de posibile compoziții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
un drept", că deci scriitorii ar trebui să primească această pensie de drept, pe lângă altă pensie de drept ce ar avea. Legea, însă, prevede lămurit că asistența ce se acordă scriitorilor după anumită normă nu constituie un drept, și o "vocație". A doua observație privește încă o comisie de revizuire a pensiilor. Cine să compuie această nouă comisie? Tot scriitorii? Materia de discuție nu are temelie de fapte, ci se bazează pe aprecieri personale. S-a constituit o comisie care apreciază
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ceva”. Refuzul de a cădea în timp creează la nivel narativ pretextul pentru incursiunea inițiatică. Promisiunea exagerată din disperare exteriorizează o imagine adânc îngropată în id, acolo unde se retrag scenariile arhetipale. „Semnul lui «a fi întru ceva anume»” este vocația eroică a pruncului neobișnuit, care se supune timpului doar pentru a-l da de la început. Traseul inițiatic nu este doar ursit, cum vedem în balada și colinda șarpelui, ci provocat de neofitul însuși, înzestrat cu puteri asupra existenței încă din
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
camino, un drum ce adună persoane de pe tot globul! Am întâlnit zilele trecute și doi tineri francezi care mi-au declarat că aici fac turism. Eu însă nu știu din ce motiv înclin să cred că acest drum are o vocație specială, o chemare din partea unui spirit nevăzut, o voce tainică, profundă și puternică care vorbește tuturor acelora care au curajul să pășească pe el. Nu cred că poate fi un drum simplu de turism montan sau de simplă călătorie la
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
poet român: Urmașilor mei școlărei / Las vouă moștenire / Creșterea școlii 22 / Și-n veci a ei cinstire”. S-a vorbit și s-a scris mult despre relația profesor-elev, despre mijloacele de optimizare a acesteia. Munca, talentul, sau mai bine zis vocația profesorului care poate face operă de creație din actul didactic, marea diversitate de acțiuni realizate cu elevii în clasă, în școală și în afara acesteia, acesta este marele secret. Cred că am legat prietenii de o viață cu elevii, cu care
O via?? de om a?a cum a fost ea by Maria Martin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83586_a_84911]
-
să-l întrerupă din cauza cedării Basarabiei URSS (1940-1941); reia studiile la liceul din orașul Bolgrad între 1941- 1945 și le termină la Buftea, cu examen de bacalaureat. Urmează scurt timp Universitatea din București, Facultatea de științe, secția Matematică. Însă vocația îl atrăgea spre Institutul de Medicină, Facultatea Medicină Generală, pe care o absolvă în 1952. Datorită pregătirii profesionale de excepție, datorită puternicei sale angajări în actul medical și datorită spiritului său inventiv va reuși să învingă nedreptățile provocate de statutul
MONOGRAFIA ABSOLVENȚILOR LICEELOR DIN BOLGRAD STABILIȚI ÎN ROMÂNIA by NENOV M. FEODOR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1830_a_92278]
-
domenii mai...profitabile? - Doamna Prof. E.C.: Am considerat întotdeauna că este esențial să faci ceea ce îți place și le-am repetat mereu acest lucru elevilor. Cred că a face o profesie care nu ți se potrivește este realmente ucigător! Vocația, înclinația sunt daruri care se cuvin prețuite și m-am bucurat de fiecare dată când le-am descoperit la copiii dotați și muncitori, mai ales atunci când acestea tindeau către dimensiunea umanistă. Sigur, perspectivele pe care le oferă o facultate de
S? facem din istorie o ?tiin?? vie! () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83587_a_84912]
-
îmbrățișează această profesie știu, în majoritate, că munca de la catedră o faci cu suflet, cu dăruire, dar și cu bani puțini, însă, așa cum vă spuneam mai devreme, odată ce ai ales această cale (dacă ai făcut-o din pasiune, din vocație), nu te mai gândești la alternative, ci cauți doar să-ți împlinești menirea; îți este imposibil să gândești în termenii, în maniera unui medic sau a unui magistrat, care sunt uneori în situația de a se resemna în fața neputinței
S? facem din istorie o ?tiin?? vie! () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83587_a_84912]
-
securiștii, turnătorii... "poeții" care umpleau revistele cu "poezii patriotice" despre partid și conducător, scriitorii și intelectualii care făceau encomioane regimului. (Aurel era vehement în diatribele împotriva scriitorilor lipsiți de caracter!). Zi-mi câteva mijloace prin care se ratează scriitorul român. "Vocația începuturilor", cu care se laudă cultura noastră, ne face să ne șampanizăm în fața debuturilor și să uităm pe drum ce au promis să facă în literatură... Ratarea face parte din destin sau e o forțare a destinului? E greu de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
-o. Apoi, profesional, în Craiova făcusem cam tot ce se putea face, ar fi urmat plafonarea, lehamitea. Apoi, nici mediul literar de acolo, mediul în care ești pus să exiști zilnic, nu e tocmai prielnic pentru un ins de oarece vocație. Cu o metaforă nu știu cât de reușită, e ceva de genul: undeva, într-o lume a rațelor, dacă nimerește o lebădă, nu se simte în largul ei e de așteptat că rațele în cârd/ în cor cășună pe biata lebădă și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]