7,506 matches
-
amurg, singur, pe drumul de După Grădini. De-acolo am privit spre Oadeci și am remarcat cît de convulsionat e pămîntul satului meu: mereu dealuri și văi. Trei dintre laturi au însă o tendință ascendentă, închid ca niște paranteze rotunde, ocrotitor, zările. Mergînd pe marginea ogoarelor, am încercat să spun denumirile unor buruieni. Cam la vreo zece nu l-am știut, dovadă de cît subțire e cultura mea de țăran. * Am notat mai sus că reminiscențele țărănești sînt slabe în mintea și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
epocii: „Stau la prova timpului meu / cu obraz smălțuit de soare și vînt. Privirea mi-o ’nalț pe vîrfuri mereu: / -Tovarăși, se vede pămînt. Se vede pămînt! // Sfîșiem cu catargul al cerului cort, / Mai buni și mai demni pătrundem în zare, / vechi inerții aruncăm peste bord, / viitorul ne-așteaptă cu pîine și sare, // Furtuni de prova navei se sparg, / drumul îi greu dar nu stăm o clipă; / veghează un steag în vîrf de catarg / un albatros cu roșie aripă. // Stau la
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
jurnal: despre galopurile imaginației sale, despre febrilitatea, entuziasmul și generozitatea lui, despre nesiguranțele pe care le masca prin histrionism, în fine, despre deșertăciunea încercărilor și ambițiilor sale. „Poet provincial”, era în același timp un poet însetat de piscuri și de zări largi. Trubadur și rapsod! *„Am și eu uneori ca multă lume gînduri de nemărturisit” (Caragiale, vezi: Restituiri, p. 308). Da, fiecare din noi are „son jardin secret”, colțuri sufletești cu porți sigilate, care în anumite cazuri închid splendori, în altele
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în cea mai obositoare dintre munci. Corpul îmi tremură, sînt epuizat, privirea reface cu greu contactul cu realitatea. Mă bucur că s-a terminat, nu prea tare însă, căci (după mai multe întîmplări de acest gen) știu că undeva în zarea viitorului e o sămînță mică de furtună, care poate crește și năvăli asupra-mi într-o clipită. *Zic și eu, uneori, ca bătrînul dascăl: „anevoie este în ziua de astăzi să fie cineva în pace cu lumea”!... *Iluzia lui Stelică
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
eu am nevoie de gânduri și lumină. S-a golit spațiul din jurul meu și legătura cu Dv. și Dl. Severin Însemnează foarte mult. De Paști am fost cu toții aici, acasă, și, ca un făcut, ne-am adunat din cele patru zări. Smaragda sosea din Japonia la miezul nopții din Vinerea Mare, Barbu, fiul lui Tudorel din Amsterdam, tot atunci, și la aceiași oră. Tudorel și cu soția lui, Gabi, veniseră În Marțea Săptămânii Mari, Remus de la Craiova, ca să aștepte pe Smaragda la
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
și În retroversiunile poeților 840 români În limba franceză. Îmi amintesc de-o admirabilă redare În franceză a câtorva poezii de Topârceanu. Respecta până și cântecul acestui poet datorat (pe urma lui Eminescu) a folosirii rimelor cu accent paroxiton: - mările - zările. Am cunoscut și am prețuit și izbutitele ei tălmăciri din Paul Valéry. Păstrez poetei Lucreția Andriu o frumoasă, vie și caldă amintire. Barbu Solacolu 2 Cumpătul Sinaia În 7.1.1974 Scumpe domnule Dimitriu, Împreună cu familia vă mulțumim pentru bunele
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
știu dacă „adrisantul” a primit scrisoarea mea, dar răspunsul său nu mi-a parvenit (tot din cauza „capricioasei” intermediare?) sau Radu Enescu a Întârziat excesiv răspunsul, până nu mai era cine să-l scrie. Bănuind că citește, și acum, de dincolo de zarea noastră, Familia, presupun că Îi va face plăcere să revadă acest schimb epistolar. New York, mai 1999 3.XI.1993 Dragă Domnule Radu Enescu, Tatăl meu mi-a trimis acum câteva zile textul Dvs. „De ce detest antisemiții?”, apărut În Noua Gazetă
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
depărtarea o anulaseră, de mult, cărțile care ne-au unit. Am recitit scrisoarea din Abaddón, urmărit de privirile spectrale ale unor prezențe familiare: Martin, Fernando Vidal, Marcelo, Nacho și Augustina. Evadam, regăsindu-mă, pe dâra fosforescentă a cuvintelor, În timp ce În zare fumega rugul Alejandra, iar În tunelul lui Juan Pablo Castel șerpuia orbitor fantoma Mariei ucise. M-am trezit dialogând cu personajul-autor și cu persoana lui Ernesto Sábato, el Însuși somat să răspundă la numeroasele patetice Întrebări amare, nu doar ale
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
întemeierii Legiunii” și se fundamentează pe un șir întreg de citate din gândirea Căpitanului. Evocă cu multă duioșie și chiar patetism figurile de legendă ale generalului Macridescu, Hristache Solomon, care s-au stins în cursul vremii, cu ochii țintă spre zările viitorului legionar și ale lui Niculai Totu, Ion Banea, Gheorghe Clime, Victor Silaghi și Gheorghe Potolea, care au fost secerați de prigoanele cumplite prin care trecuseră. Statul major al luptei contra celor mai buni fii ai neamului era condus de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
și a tăcut A râs de ei și n-a băut. în zori s-au împărțit apoi Pe trei poteci spre zariști noi Să sune vânt, să bată ploi. Și dimineața prinse-n drum Pe-ntâiul călăreț de fum Spre zări de vis, pe murg de scrum. Dormea al doilea dintre ei Pe sâni și brațe de femei De-acum să uite ochii ei! Ci luna a spoit cu var, în ștreang, pe-al treilea drumar Leagănă-l creangă de arțar
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
credință în mai binele neamului românesc, prin jertfele puse pe altarul luptei, pentru dreptatea lui, ne-o oferă D-nul Călvărăsan Luca în cele ce urmează sub titlul: Profesorul Nicolae Petrașcu-Legionarul Sacrificiilor Sfinte „Din ținutul românesc cu frumuseți Carpatine, din zarea cu mănăstirea unde mai dăinuiesc încă tristeți Brâncovene, din locul unde se fac mereu rugăciuni pentru cei care nu se roagă niciodată, din locul de basm și legendă, de la Sâmbăta de Sus, de acolo ne-a venit ca un dar
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
munte Vulcan de frunte Pironit în fund de ocean Ciclon Cu umeri de granit Ai stat de neclintit împotriva vântului viclean Din Vest și Răsărit. Munte zid și poartă de cetate Unică în astă lume... Undeva...pe-un vârf de zare Numai duh și demnitate Rareori îmi spun pe nume De trei decenii zi și noapte Tot ce-i rău sub mândrul soare Bate la ea...și bat de toate Gherle bat și bat pe rând Ce le dă ispita-n
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
și bat pe rând Ce le dă ispita-n gând Lanțuri grele, frig și foame Sub măreție de tumult Gerul bate sus pe coame Să zdrobească crez și cult Frământări de veac sub valuri Vâlvătăi pe-ntinsul front Să îngroape zări sub maluri Bat să spargă orizont Bat cu artă, bat pervers Să străluce-n univers Bat s-audă lumea toată Chiar și Horea Cum trosnesc urmași pe roată întregul plai Un plâns de nai Snop de vis încins de nimb în
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
prin martori, prin mărturisiri. În situația actuală au fost numai zvonuri și presupuneri care s’au arătat că circulă pe piață, chiar și pentru fapte absolut legale și corecte. ÎN CONCLUZIUNE: 1). Nepregătirea organizării detașamentelor de lucrători evrei, urgența organi zării lor, a făcut să se comită erori care s’au îndreptat apoi prin aplicarea Instrucțiunilor Generale Nr. 31.200/1941 a Marelui Cartier General. 2). Această îndreptare a produs eliberarea multor evrei, care de fapt nu trebuiau trimiși la detașamente
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
Universul” din 24 Martie 1943, referitor la repartizările de evrei în Instituțiile civile și militare. Conform Decretului Lege Nr. 2000/1941, publicat în M. Of. Nr. 164 din 14 Iulie 1941 și dispozițiunilor Comisiunei Interministeriale pentru organizarea regimului evreilor, REPARTI ZĂRILE EVREILOR între 18-50 de ani la unitățile armatei, la serviciile publice ale statului, județelor și al comunelor, direcțiunile Generale, regiile publice, caselor autonome, precum și la serviciile cu bugetele anexe la bugetul statului sau subvenționate de stat, județ sau comună, se
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
plecat de la bibliotecă, am traversat podul vechi, m-am aplecat peste parapet și am ascultat susurul râului. Priveam orașul din care plecaseră animalele. Turnul cu ceas, zidul care împrejmuiește orașul, clădirile aliniate de-a lungul apei și crestele munților din zare, zimțate ca dinții unui fierăstrău, primiseră deja binecuvântarea amurgului. Erau toate gri-albăstrui. Cu excepția susurului apei, nu se auzea nici măcar un zgomot. Până și păsările se retrăseseră undeva. „Dacă ai pornit în căutare de liniște...“ N-am cum să fiu sigur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fiori ori de câte ori văd turle de biserici. Mi-am mutat privirile pe peretele opus. Era un afiș care făcea reclamă la țigări. Bărbatul, bine făcut de altfel, ținea între două degete o țigară cu filtru aprinsă și privea puțin oblic, în zare. De ce naiba aleg întotdeauna asemenea modele la reclamele pentru țigări? Privirile ăstora nu-mi spun niciodată nimic. Și nici nu par să aibă ceva în capul lor sec. Mi-a trebuit mai puțin timp să analizez afișul cu tutunul decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
meu să pară straniu de greu și nu reușeam să mă integrez în lumea aceea apăsătoare. De pe dealul pe care se afla locuința mea se zărea în diagonală partea de vest a orașului. Râul, turnul cu ceas, Zidul, iar în zare, Poarta. Ochii mei slăbiți nu puteau distinge prea multe din spatele lentilelor întunecate, deși mi-am dat seama că iarna conferea orașului un contur aparte. Poate nu numai ochii mei erau de vină, ci și vântul care bătea dinspre coama dealului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
-mi fur propria umbră. Nu știam dacă era bine să procedez astfel, așa că n-am întreprins nimic atunci. Am rămas mai departe liniștit și mi-am privit umbra. Continua să danseze în fața ochilor. Se zvârcolea liniștită pe fundalul peisajului din zare. Nu spunea nimic, dar parcă voia să-mi transmită ceva prin gesturi. Era conștientă de faptul că eu ședeam acolo și o priveam, dar era și ea neputincioasă și necoaptă. O biată umbră și-atât. În afară de mine, nu cred că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
diametrul de vreun metru și jumătate. Pe fundul lui se zărea apă de vreo doi centimetri. Pe margini era plin de mușchi umed. Din față se auzeau trenuri trecând. Zgomotul răsuna cam tare. Am distins și niște luminițe galbene în zare. — De ce este canalizarea legată de liniile de metrou? am întrebat. — Nu-i chiar canalizare, zise ea. E apă care izvorăște din subteran și se varsă în șanțurile de la metrou. Dar e murdară, nu se poate folosi în gospodărie. Cât e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Blaga) ,,Cel care nu și-a mâncat niciodată pâinea în durere Cel care nu și-a petrecut niciodată orele nopții Plângând și așteptând dimineața ce întârzie să vină Acela nu va cunoaște puteri cerești.” (Johann Wolfgang von Goethe) DINCOLO DE ZAREA TĂCERILOR Așa s-a intitulat expoziția domnului învățător Ionel Spânu. De ce a tăcerii? Pentru că tăcerea dânsului ascunde în ea frumusețea unui suflet nobil, frumusețea unui suflet de artist. Pentru că tăcerea dezvăluie mai mult decât cuvintele și pentru că tăcerea te conduce
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
Blaga) ,,Cel care nu și-a mâncat niciodată pâinea în durere Cel care nu și-a petrecut niciodată orele nopții Plângând și așteptând dimineața ce întârzie să vină Acela nu va cunoaște puteri cerești.” (Johann Wolfgang von Goethe) DINCOLO DE ZAREA TĂCERILOR Așa s-a intitulat expoziția domnului învățător Ionel Spânu. De ce a tăcerii? Pentru că tăcerea dânsului ascunde în ea frumusețea unui suflet nobil, frumusețea unui suflet de artist. Pentru că tăcerea dezvăluie mai mult decât cuvintele și pentru că tăcerea te conduce
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_570]
-
obținut în principal prin inovație verbală, prin „siluirea” cuvintelor și a sintaxei, proces la capătul căruia se ivesc sonorități stranii, neașteptate. Iată, de pildă, „culoarea” spaimei care bântuie spiritul poetului ajuns la amiaza vieții: „O spaimă surpare dă iama,/ odăile zărilor ei/ mafoamele spaimei le umple/ zdupăială dilată și-n gânduri;// și neiertarea întrebării spală/ ca un căutător de aur/ făgăduieli de minereuri,/ mi-e dusă jumătate ziua/ și mă tot umblă, umblă spaima.” În același timp, poemul pare a se
GAFTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]
-
animatorul cercului „Alexandru Sihleanu”, apărea, cu poezii și cronică literară, în publicațiile capitalei: „Revista Carol I”, „Universul literar”, „Adevărul literar și artistic”, „Flacăra”, „Ritmul vremii”, „Convorbiri literare”, dar și în „Ramuri” și „Cele trei Crișuri”. Cu o plachetă de versuri, Zări de altădată (1924), G. concura, în 1926, la Premiul Academiei. Alte poezii intră în Brățara de argint (1930). Din 1924 până în 1928 este funcționar al Bibliotecii Academiei și asistent, între 1927 și 1929, la Institutul de Literatură condus de Mihail
GANE-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287161_a_288490]
-
în „vârful limbii” - destinată omului bisericii. Nici vorbă de sentimentul infinitului. Timpul nu dă de gândit. Toată viața lor, taciturnii din Zborul la cuib „au pus mămăliga pe cărpător de scândură de brad, așezând-o pe genunchi, au mâncat la zarea focului, să nu ardă petrolul și să facă cheltuială”. La catafalcul unui răposat, nepoate și vecine cântă și bocesc; una dintre ele „trimite vorbă”, prin mortul din casă, tatălui ei, stins cu doi ani înainte. Faptele, la Pavel Dan, sunt
DAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286674_a_288003]