7,560 matches
-
Elena Marin Alexe Îmi șchioapătă pasul ascuns printre flori, fierbinte fiorul mă poartă spre nori. Albastru ca zarea e sufletul meu, sensibil și tandru doinește mereu. Pe umeri țin greul, pe palme cununi, la chip am lumină, în ochi port genuni. Mă doare tristețea și plâng uneori, ca roua discretă ce cade în zori. Ascunse de lume prin
Ochiul din mine by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83284_a_84609]
-
de tot ce îi oferea acest început de viață nouă. Olga reflectă: Clipa e trăită cu adevărat numai când poți să te ridici deasupra ei. De la înălțime, poți vedea mai departe și-ți poți trimite săgețile ochilor în cele patru zări. Atunci, abia atunci te poți considera că ești propriul tău stăpân și, dacă euforia te îndeamnă, de ce nu al universului? Un timp se statornici între ei o tăcere. Olga, văzându-l pe Victor atât de dezinvolt într-un mediu în
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
O, de-atâta de departe, din a timpului pierzare, Din adâncul dus în urmă, din adâncul infinit, Mai privesc printre troiene jocul vântului cernit, Dezgolind din vremea dusă, câte-un colț cețos de zare... Aud glasuri vehemente, care dreptul lor și-l strigă Ca și cum ar fi stăpânii, sau urmașii unor nume, Uitând că sunt trecători și că pe această lume, Din imensul lanț al vieții, reprezintă o verigă... Mă întreb pe-aceasta cale, din
DE UNDE VIN?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83777_a_85102]
-
să Învăț, că pot să mă izolez o mică perioadă de timp În lumea științei, creată și folosită de om. Ce frumoasă e iubirea! Dar te iubesc liniștit, fără Întrerupere, doar atunci când ești departe și numai visul meu poate străbate zările, să-ți caute chipul ce răsare odată cu soarele, odată cu dimineața. Când ești lângă mine, iubirea Îmi este pasionată, uneori nu mă pot desprinde de imaginea ta, alteori te alung, pentru că m-ai Înșelat, dar În secunda următoare te iubesc mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nu scape ziua prea repede spre Întuneric Foarfecele timpului taie-n carnea materiei riduri gigantice, Visele nu pot astupa mlaștinile ce zac În sângele nostru Orice scâncet l-absorb aștrii bolnavi. 14.10.1960 Turme fără sfârșit răsar barbar Înainte, Zarea umplând-o de tropote ca-n vremi de-nceput Scuturile materiei se rup, se sfărâmă pline de viermi Ce colcăie grași-ntre idei și concepte putrede. Se lăbărțează buruienile tandru spre toate lucrurile În frunze, În priviri, În gânduri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
visele de viitor! N-am dreptul să-mi bat joc de dragostea care Încă nu și-a găsit un corespondent În lumea exterioară! N-am dreptul să mă leg de un om pe care nu Îl iubesc! N-am dreptul! Zări albastre, munți ascunși În neguri, păduri foșnitoare, eroi ai aerului, nu pot să vă las! Milă pentru cel lovit de propria mea spadă, durere pentru durerea altuia, victimă a propriilor mele capricii, iubire ce mi te-ai dăruit cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
A descoperit că omul trebuie să se dăruiască unei idei, să se lupte cu toate clipele pe care le are de trăit. Dar el, el nu mai este. S-a căsătorit. De fiecare dată când ochii ei sunt copleșiți de zare și de stele, Îi simte privirea lui acolo, În toate zările și În toate stelele. De multe ori se apucă de scris. Dar niciodată nu poate pune pe hârtie ceea ce a fost În prima ei noapte de libertate și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
se lupte cu toate clipele pe care le are de trăit. Dar el, el nu mai este. S-a căsătorit. De fiecare dată când ochii ei sunt copleșiți de zare și de stele, Îi simte privirea lui acolo, În toate zările și În toate stelele. De multe ori se apucă de scris. Dar niciodată nu poate pune pe hârtie ceea ce a fost În prima ei noapte de libertate și de dragoste. Nici toate imaginile din lume nu pot cuprinde gândurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mult. Da, e hotărâtă să nu plângă În văzul nimănui. Nu vrea să știe ce-i acela plânsul. Numai atunci când va fi sus, pe vârful muntelui, și va privi cerul, o să credeți că a amuțit. Ea atunci caută... caută sensul zării, al cerului, al marii iubiri... Oare va reuși să găsească ceva? Oare va mai putea iubi? Zuluf 20 septembrie 1963 P.S. Povestea fulgilor de zăpadă. Rătăcit prin aer, fulgul de zăpadă rămăsese singur și i se părea că e cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să traverseze, Împins de voința perversă a lui A.; el, corpul, rămâne pur, mă visează, mă așteaptă doar pe mine, deși e probabil terfelit, consumat În gesturi nefirești; de câte ori vreau să constat dacă mă trădează, nu mă mai ghidez după zarea albastră a ochilor, mut privirea spre pomeții obrajilor, care, odată, Încep să se umfle de un aflux de sânge În surplus, ca un semn acuzator al nerușinării. Am devenit un maniac: Îi dau drumul să plece foarte puțin timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mi s-a blocat coarda. Cea mai ieșită În afară dintre surplombe. Mă Învârteam În loc În scărițe, deasupra imensității de gol. Îmi plăcea. Mai doream, mai doream să stau acolo, să mă uit În jos, să-mi satur ochii de zare. Plăcerea de a urca Fisura Albastră a depășit oboseala omenească a corpului. Nimic nu mă putea opri să fiu gigant la ora aceea. Prima femeie În Albastră! Dacă Înaintea mea ar mai fi urcat pe acolo vreo femeie, n-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În vale și-n zbor a-mbrățișat-o. Crâmpeie de lumină au izbucnit din stâncă și a căzut să moară-n țărână mândrul munte. Dar iată că iubirea le fuse pământească și, din Îmbrățișare, au zămislit un prunc. Copilul Muntelui și-al Zării... 8 ianuarie 1965 (vineri) Hai să mâncăm stele cu mămăligă! 27 ianuarie 1965 (miercuri) Deasupra, finalitatea albastră a unui cer infinit... Jos, finalitatea verde a unui zbucium de seve infinit... Și Între ele, un dor nebun de a le cunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
singur crâmpei de senin, o, din păcate, nimic mai mult... 10 martie 1965 (miercuri) Lui Martin. Între zidurile de granit ale singurătății tale, a coborât o pasăre amețitoare și, aruncându-te pe aripile ei, dornică de-nălțare, ți-a-ntins zarea la picioare halucinant... O, te-ai speriat atât de tare, Încât pasărea, mâhnită și tristă, te-a-ntors acasă nevătămat... 11 martie 1965 (joi) Altă dragoste. Alte gânduri. Alți ochi. Ne jucăm cu noi, parcă-am fi mingea azvârlită-ntr-una de copii. 12
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dă-le drumul! Un țâțâit energic, și caii porniră atât de brusc, că băiețandrul de lângă vizitiu se îndoi de spate. Din dosul gării, brișcă, după câțiva pași, coti pe drumul nepietruit care taie câmpia curmeziș până la Curteanca. Drept înainte, în zarea plumburie, satul se zugrăvea ca un mușuroi uriaș, crescut cu bălării. Pe de lături, de jur împrejur, miriștea arămie se întindea nesfârșită, tăcută și netedă. Numai ici-colo poposeau cârduri de ciori, punctând cu pistrui negri obrazul pământului. Cerul, căptușit cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ar fi uitat brusc îndemnul lui Melinte. Mulțimea de țărani cuprindea și bătătura pentru horă, și ulița din șanț în șanț, fără să se miște și închizînd drumul, parcă ar fi vrut să oprească trecerea. Totuși când se arătă în zare mașina, cineva strigă împăciuitor: ― Feriți, măi oameni, feriți, că vine! Cu mișcări încete, silite, țăranii deschiseră calea, strîngîndu-se pe marginile uliței. Mașina repeta, stăruitor și poruncitor, același avertisment ascuțit ca un țipăt mânios. Uruitul motorului și pocniturile eșapamentului se înăspreau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ar fi mai bine să sculăm și pe boierul Miron? ― Ba lasă-l să se odihnească, bodogăni Pravilă, că are destulă vreme mâine să se tot supere și să se amărască! Copacii din parcul conacului închideau ca un zid negru zarea din curte spre Ruginoasa. De-abia în uliță Leonte Bumbu văzu și înmărmuri cu mâna la falcă: ― Aoleu, mamă, mamă! La răsărit, pe cer, atârna o uriașă perdea de flăcări. Cu toate că satul se afla la peste trei kilometri, vâlvătaia părea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-l dai deoparte, ca pe cearșafurile întinse pe frânghie. — Cum să scapi, dacă nici măcar nu știi cine ești ? Pe cine vrei să scapi ? Vocea se auzise acum dintr-o parte. Bătrânul se întoarse spre direcția din care venea sau, neputând zări prin beznă, bănuim că așa a făcut, căci îl auzim împleticindu-se și căzând. — Șerpăria... susură Vocea, venind, de astă dată, de peste tot. Vrei din nou la șerpărie... N-ai ieșit niciodată de acolo, așa-i ? Când auzeai lovindu-se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ochii în lacrimi și brațul întins, să pună capăt acestei nedreptăți. Dar controlorul îi răsări în față tocmai atunci și-l salută, cu mâna la cozoroc. Îi ceru biletul și-i mulțumi, trecând mai departe. Curând gara se pierdu în zare și Marșul lui Radetzky rămase doar el biruitor sub arcade. Flăcăul căută un loc, la întâmplare, și se așeză. Nimeni nu-i înțelese tulburarea și nici nu-l întrebă ceva. Cadetul plânse, plânse întruna, până când, băiat tânăr, adormi. Îi trebuiră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de relief, risca să primească în moalele capului o găleată de lături. Cum mijlocul străzii era desfundat, Maca o luă pe lângă ziduri. Făcu două salturi ce se dovediră prea puțin inspirate, căci scândura pe care nimeri împroșcă în cele patru zări stropi de noroi amestecat cu var. Holul avea o lumină bolnăvicioasă, ce mirosea a ou clocit, venind dintr-un bec chior, atârnat de două fire verzi, împletite. Duhoarea se îngălbenea pe măsură ce te apropiai de casa scărilor ; undeva, în subsol, vremurile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mă frâng în ispita. Cu lacrimi mi-acopar tristețea-n obraz Și-n durerea ce strigă, las spiritul treaz. Nu mai zăresc drumul pe care mergeam Și plâng liliacul ce-atât îl iubeam. Cu șoaptele-n vânt voi aprinde iar zarea Prin temeri, năluci ce-mi umbresc azi cărarea. Dar o mană coboară, m-ascunde în pumn C-o eternă iubire iar eu mă supun... Alinare și pace într-o palmă de nor Am trăit-o în noaptea sublima cu dor
Visul by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83242_a_84567]
-
str. Elenă Cuza 29 4122. Kiriacopol Diogene, 8 apartamente, București, str. Soldat Porojan 13, 15; sos. Măgurele 21. 4123. Kasargian Ardoses, 6 apartamente, București str. Popa Rusu 1; str. Gabroveni 33; str. Câmpul Moșilor 7 str. Lipscani 70 4124. Kevarchian Zare, 5 apartamente, București, str. Palade 74 4125. Katz Sergiu tutore legală Paula Almalek, 2 apartamente, București, str. �� Bd. Republicii 48 4126. Kormatzuca Olga, 4 apartamente, București, str. Elenă Pherehide 18. 4127. Klugher Jeana, 3 apartamente, București, str. Dionisie Lupu 18
EUR-Lex () [Corola-website/Law/106118_a_107447]
-
ÎN SPAȚIUL MIORITIC Privind în zare ploile cu fluturi, Năstrușnice culori dansând în vânt, Aș vrea să am tărie în cuvânt, Precum e apa înghețată-n ciuturi... Iar în poeme-adânci, multicolore, În graiul nostru vechi, de la izvoare, Să transformăm gândirea în visare Și-orice cuvânt în
?N SPA?IUL MIORITIC by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83809_a_85134]
-
loc stabilit de judecata supremă. La ceasul de liniște deplină voi deschide ușa spre mântuire și, cu fruntea plecată, voi păși spre ultimul popas. După călătoria pe pământul făgăduinței voi încerca să mă odihnesc în liniște și pace dincolo de zări, într-o priveliște captivantă, stranie și divină. Odată cu înserarea se va așterne o nefirească tăcere și poate voi călători spre uitare călăuzit de îngeri și de o stea ciudată.
Amurg by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83174_a_84499]
-
și diverse corvezi oneroase. Spre deosebire de autohtoni și cu excluderea hunilor, instalați între Dunăre și Tisa-stăpânii războinici ai spațiului dacic, goții și gepizii, s-au stabilit doar în anumite zone ale fostei provincii romane, de unde, apoi, ori au plecat spre alte zări, ori s-au pierdut cu timpul printre "oamenii pământului" (Iorga). În concluzie, semințiile migratoare pre-slave, stabilite în fosta Dacie romană, aflate în faza finală a dezvoltării lor tribale, nu au avut un rol semnificativ în etnogeneza românilor.4 În Dacia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
frunte ale slavilor sunt atrase în conducerea statului bulgar. În sate trăiește acea lume romanică (traci romanizați), alături de slavi, sub patronatul hoardei turce (bulgari), rămasă în lagăr (ring), cu căpetenii care își păstrează numele tradiționale, împreună cu veșmântul stepei și orientările zărilor asiatice, ca și vechea religie a strămoșilor lor. Ca succesori ai avarilor, spunea istoricul Suidas, bulgarii cer tribut (subsidii) împăraților Justinian II și Constantin-veșminte bogate și lăzi cu aur și argint. Pe de altă parte, Suidas susține că hanul bulgar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]