72,406 matches
-
Europă de Est democratică erau minime după 1945. Europa Centrală și de Est nu avea suficiente tradiții democratice sau liberale autohtone. Regimurile interbelice În această parte a Europei fuseseră corupte, autoritare și uneori criminale. Vechile pături dominante erau adesea venale. Adevărata clasă stăpânitoare În Estul european interbelic erau funcționarii, recrutați din aceeași pătură socială care avea să furnizeze mai târziu cadre statelor comuniste. În ciuda retoricii „socialiste”, tranziția de la Înapoiere economică și autoritarism la „democrația populară” comunistă a fost scurtă și simplă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lexiconul de injurii leniniste, Tito a devenit „Iuda Înconjurat de complici”, „noul țar al pan-sârbilor și al Întregii burghezii iugoslave”. Partizanii săi erau „jalnici trădătoriși slujbași ai imperialismului”, „vestitori funebri ai taberei războiului și a morții, iscoade perfide și adevărați moștenitori ai lui Hitler”. Partidul Comunist Iugoslav, „o bandă de spioni, agitatori și criminali”, era format din „câini În lesa americană, ce rod oase capitaliste și amușină capitalul străin”. E grăitor faptul că atacurile asupra lui Tito și a discipolilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din nou la războaie comerciale. Așa cum am văzut În capitolul III, Planul lui Monnet - și cu el renașterea Franței - depindea de rezolvarea acestei dileme. În aceste circumstanțe, Monnet a propus Ministerului de Externe francez așa-numitul Plan Schuman. Era o adevărată revoluție diplomatică, deși una pregătită timp de cinci ani. În principiu era foarte simplu. În cuvintele lui Schuman, „guvernul francez propune ca Întreaga producție de cărbune și oțel franco-germană să fie administrată de o Înaltă Autoritate comună, În cadrul unei organizații
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
generația Brejnev - echivala puterea și succesul cu o producție uriașă În industria apărării, model după care avea să conducă țara Încă patruzeci de ani. Vechea metaforă leninistă a luptei de clasă se Împletea acum cu amintiri orgolioase dintr-un război adevărat. Statul-partid sovietic dobândise un nou mit fondator: marele război pentru apărarea țării. Grație tratamentului aplicat de naziști zonelor ocupate, războiul purtat Între 1941 și 1945 În Rusia a fost Într-adevăr unul pentru apărarea țării. Stalin Încurajase exprimarea autonomă a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ce incriminau „parazitismul”, „speculația” și „sabotajul”. Cum spunea dr. Zdenka Patschová, judecătoare și membră a Adunării Naționale Cehoslovace, adresându-se la 27 martie 1952 colegilor legislatori, „procedurile judiciare au ca sarcină principală să-i demaște pe chiaburi, arătându-i În adevărata lor lumină... Neparticiparea și neîndeplinirea planului de producție agricolă trebuie să fie pedepsite sever, ca sabotaj”. După cum sugerează acest ecou fidel al retoricii staliniste din anii ’30, antipatia față de țăran și implementarea cu succes a colectivizării erau una dintre pietrele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
făceau reclamă bună comunismului, dar nici nu reprezentau un pericol pentru puterea sovietică - nu Întâmplător ambele revolte, din Plzeò și Berlin, au avut loc după moartea lui Stalin. În timpul lui Stalin, amenințarea reală venea de la Însuși aparatul comunist. Aceasta era adevărata semnificație a schismei iugoslave, iar Stalin a revenit la vechile metode, actualizate și adaptate circumstanțelor, ca răspuns la „titoism”. Între 1948 și 1954, lumea comunistă a cunoscut un al doilea val de arestări și procese-spectacol cu semnificație politică. Precedentul istoric
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În ciuda faptului că toate au pornit din Est”. Rechizitoriul revela În acuzați „tendința slugarnică de a se subestima” pe care spionii occidentali o exploataseră cu succes. Vestul era așadar o amenințare care trebuia exorcizată repetat. Desigur, existau spioni occidentali: cei adevărați. La Începutul anilor ’50, după izbucnirea războiului din Coreea, Washingtonul a luat În considerare varianta destabilizării Europei de Est, iar serviciile de spionaj americane au avut câteva tentative eșuate de a penetra blocul sovietic, ceea ce conferea un strop de verosimil
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Împotriva dușmanilor săi - din exterior, dar mai ales din interior. Cum spunea Ștefan Rais, ministrul cehoslovac al Justiției, cuvântând pe 15 iunie 1952 la Conferința Avocaților Cehoslovaci: (Avocatul) trebuie (...) să se bazeze pe cea mai avansată teorie, singura corectă și adevărată din lume, teoria legală sovietică, și să se prevaleze permanent de precedentul din practica legală sovietică... Lupta de clasă, mereu mai ascuțită, e o necesitate absolută În ziua de azi. Vocabularul marțial atât de drag retoricii comuniste reflecta această stare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Într-un interminabil război de uzură care a durat aproape doi ani și care a cuprins trei sferturi de țară, distrugând practic pământul și oamenii. Mai mult, din septembrie 1943 până În aprilie 1945, nordul Italiei a fost zguduit de un adevărat război civil. Ca fostă membră a Axei, Italia era suspectă și În ochii Vestului, și În ochii Estului. Până la ruptura dintre Tito și Stalin, frontiera incertă cu Iugoslavia era cea mai instabilă și potențial explozivă graniță a Războiului Rece, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
asupra Întregii lumi. În cuvintele memorabile ale lui Arthur Koestler, intelectualii francezi de după război („fluturașii din Saint Germain des Prés”) „trăgeau cu ochiul la destrăbălarea Istoriei printr-o gaură din perete”. Dar pentru asta tot Istoria Îi cocoțase pe un adevărat jilț. Facțiunile ce vor caracteriza comunitatea intelectuală franceză În anii următori nu se lăsau bănuite la Început. Când Jean-Paul Sartre a fondat Les Temps Modernes În 1945, din consiliul de redacție făceau parte nu numai Simone de Beauvoir, ci și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ocupației). Potrivit lui Merleau-Ponty, Încleștarea războiului tranșase pentru intelectualii francezi dilema „a fi sau a face”. De acum Încolo erau În Istorie și trebuiau să participe din plin. Intelectualii nu-și mai puteau permite luxul de a refuza să aleagă politic: adevărata libertate consta În acceptarea acestei realități. În cuvintele lui Sartre, „a fi liber nu Înseamnă să faci ce vrei, ci să vrei să faci ceea ce poți”. Altă lecție pe care Sartre și generația lui pretindeau că au Învățat-o din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Jean Cassou, erou al Rezistenței și director al Muzeului de Artă Modernă din Paris și mulți alții. Toți au confirmat trecutul impecabil al PCF, meritele revoluționare ale Uniunii Sovietice și implicațiile scandaloase ale afirmațiilor lui Kravcenko - chiar dacă ar fi fost adevărate. La pronunțarea sentinței, Kravcenko a primit 1 franc insultător În chip de daune morale. Această victorie „morală” a stângii progresiste coincidea cu prima rundă de procese politice din Est și cu adoptarea pozițiilor intelectuale pro și contra Uniunii Sovietice - cum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Marea Britanie, erau intelectualii conservatori care se opuneau comunismului de treizeci de ani. În ambele țări, ca și În Italia, intelectualii catolici au jucat un rol important În polemica anticomunistă. În viața culturală engleză, catolicul conservator și ursuz este o adevărată instituție: lui Hilaire Belloc și G.K. Chesterton le-au urmat Evelyn Waugh și Graham Greene. Dar dacă tradiționaliștii englezi se mulțumeau să deplângă lipsa de idei a vieții moderne sau s-o evite complet, un catolic francez ca François Mauriac
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cinci ani de la apariție, Germania de Vest avea 96 astfel de sucursale, devenind cea mai mare piață de desfacere din afara Statelor Unite. Dacă În Belgia și Italia s-au făcut auzite câteva obiecții, În Franța, planurile companiei americane au declanșat un adevărat scandal public. Când Le Monde a dezvăluit că obiectivul Coca-Cola pe 1950 era să vândă În Franța 240 de milioane de sticle, au apărut proteste sonore, Încurajate (Însă nu orchestrate) de comuniști, care s-au mulțumit să avertizeze că rețeaua
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
guvernele și partidele politice au reacționat corespunzător. În Italia mai ales, schimbarea era izbitoare. Spre deosebire de celelalte state mediteraneene - Portugalia, Spania și Grecia -, Italia a devenit o democrație și a rămas un stat democratic de-a lungul deceniilor postbelice. Era o adevărată performanță. Italia era o țară profund scindată. Însăși existența ei ca stat a fost multă vreme un subiect controversat, care avea să revină În actualitate. Unele studii de la Începutul anilor ’50 sugerează că mai puțin de un adult din cinci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
francezilor. Dacă aceștia n-ar fi invadat Egiptul, Uniunea Sovietică n-ar fi putut ataca Ungaria. Administrația Eisenhower avea conștiința Împăcată. În acestea condiții, liderii sovietici au sesizat avantajul pe care Îl aveau și l-au exploatat. În ochii comuniștilor, adevărata amenințare creată de Nagy nu era nici liberalizarea economică, nici slăbirea cenzurii. Nici măcar declarația de neutralitate a Ungariei, deși considerată de Moscova „provocatoare”, n-a fost cauza căderii lui Nagy. Ceea ce Kremlinul nu putea trece cu vederea a fost faptul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atât de mare la suprafață, Încât mulți vorbeau despre „modelul austro-scandinav”. Austria, o țară fără bogății, predominant rurală, ca și Suedia sau Norvegia, devenise o oază prosperă și calmă de bunăstare asigurată de stat. și În Austria se Încheiase un adevărat pact - Între socialiști și conservatorii din Partidul Popular - pentru a evita Întoarcerea la conflictul deschis din deceniile interbelice. Dar asemănările se sfârșesc aici. Austria era Într-adevăr „socială” (având cel mai mare sector naționalizat dintre democrațiile vest-europene, după Finlanda), dar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trecut. Între o generație prosperă, sigură de sine, răsfățată și independentă cultural și cea a părinților lor, neobișnuit de mică, nesigură, marcată de Marea Criză și traumatizată de război, exista nu distanța convențională dintre două grupuri de vârstă, ci o adevărată prăpastie. Acești tineri păreau să se fi născut Într-o lume care se transforma - schimbându-și cu reticență valorile, stilul și regulile - sub ochii și la comanda lor. Muzica pop, cinematograful și televiziunea erau invadate de tineri și Îi solicitau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și intelectual pentru acele părți ale moștenirii marxiste care puteau fi separate de Uniunea Sovietică și sustrase falimentului moral. Încă de la moartea fondatorului existaseră secte marxiste și marxizante, grupări disidente: cu mult Înainte de 1914 existau deja partide minuscule ce revendicau Adevărata Moștenire. Unele, precum Partidul Socialist din Marea Britanie (PSMB), ființau Încă și Își etalau virginitatea politică, lăudându-se cu interpretarea cea mai fidelă a textelor marxiste originale 10. Dar cele mai multe mișcări, cercuri, societăți și cluburi socialiste de la sfârșitul secolului al XIX
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din toate timpurile, conflictele de muncă de la Începutul deceniului prefigurau necazurile de mai târziu. În spatele acestor greve - și ale celor care vor veni În 1968-1969 - se afla nemulțumirea provocată de scăderea salariilor reale pe măsură ce creșterea economică postbelică se Încetinea, dar adevărata sursă de insatisfacție erau condițiile de lucru, În special relațiile dintre muncitori și șefi. Cu excepția unor cazuri speciale precum Austria, Germania și Scandinavia, relațiile dintre management și lucrători În fabricile și birourile din Europa nu erau bune: Într-o uzină
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
străini, prinse la mijloc În conflictul altora. Această retorică le permitea radicalilor vest-germani să disprețuiască Republica de la Bonn atât pentru afiliația imperialist-capitalistă din prezent, cât și pentru cea fascistă din trecut. Mai grav, permitea stângii radicale să recicleze ideea că adevăratele victime au fost germanii Înșiși, concepție asociată până atunci cu extrema dreaptă 21. Nu e de mirare, așadar, că În ciuda resentimentelor față de „generația Auschwitz”, tinerii germani din anii ’60 nu erau foarte preocupați de Holocaust. Ca și părinții lor, ei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și părinții lor, ei erau jenați de „chestiunea evreiască”. Preferau să solicite cursuri universitare despre Faschismustheorie, ocultând dimensiunea rasistă a nazismului și subliniind mai degrabă legăturile sale cu producția capitalistă și puterea imperială - care făceau legătura cu Bonn și Washington. Adevăratul „aparat represiv de stat” erau lacheii imperiali de la Bonn; victimele erau cei care se opuneau războiului american În Vietnam. În această logică bizară, tabloidul populist Bild Zeitung, care critica acerb politica studenților, era un nou Der Stürmer, studenții erau noii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
legate de informație sau familiaritate. Despre culturile străine apropiate șaizeciștii știau foarte puțin. Când Rudi Dutschke a făcut o vizită amicală la Praga, la apogeul mișcării reformiste din primăvara anului 1968, el i-a șocat pe studenții cehi afirmând că adevăratul inamic este democrația pluralistă. Pentru ei, ea era țelul. XIIItc "XIII" Sfârșitul idileitc "Sfârșitul idilei" Revoluția este actul unei enorme majorități a societății Împotriva unei minorități aflate la putere. E Însoțită de o criză a puterii politice și de slăbirea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politic neștirbit al economiei. Dacă privim retrospectiv, e limpede că reformiștii se păcăleau singuri dacă Își imaginau că ar fi posibilă o „a treia cale” Între comunism și capitalism. Dar nu fiindcă analiza lor economică ar fi fost tehnic defectuoasă. Adevărata lor eroare consta În interpretarea greșită a sistemului În care trăiau. Pentru conducerea comunistă, nu economia conta, ci politica. Implicația ineluctabilă a teoriilor reformiste era că autoritatea centrală a partidului-stat va trebui temperată pentru ca viața economică normală să-și reia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
s-au abătut de la ortodoxia titoistă 5, dar mai flexibilă În privința nevoilor populației În general (nu În ultimul rând datorită ajutorului occidental). Când eseista iugoslavă Dubravka Ugrešiæ visează la Iugoslavia dispărută din tinerețea ei, amintirile cele mai vii sunt „ciocatele adevărate, impermeabilul de plastic, prima lenjerie din nylon... prima excursie la Trieste”. În Bulgaria sau România, de exemplu, o asemenea listă de nimicuri de consum ar fi fost mai greu de evocat, iar „prima excursie la Trieste” era exclusă. Iugoslavii nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]