72,406 matches
-
a României comuniste era surprinzător de pozitivă. Prin simpla distanțare de Moscova, Bucureștiul s-a ales cu o pleiadă neverosimilă de admiratori occidentali. În august 1966, The Economist vedea În Ceaușescu un „de Gaulle al Europei de Est”. Cât despre adevăratul de Gaulle, care a vizitat Bucureștiul În mai 1968, el a remarcat că, deși comunismul lui Ceaușescu nu se potrivea Occidentului, era probabil perfect pentru România: Chez vous un tel régime est utile, car il fait marcher les gens et
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unic al comunismului democratic”: „socialismul cu față umană”, cum i se spunea În popor. În timp (documentul menționa o perioadă de tranziție de zece ani), Partidul Comunist Cehoslovac avea să permită apariția altor partide cu care va concura În alegeri adevărate. Nu erau idei originale, dar, afirmate public de organele oficiale ale unui Partid Comunist aflat la putere, ele au provocat un seism politic. Era Începutul Primăverii de la Praga. Evenimentele din primăvara și vara anului 1968 din Cehoslovacia pivotau În jurul a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
garantată. După 1968, convingerea că Moscova nu va ezita să recurgă la forță În caz de necesitate garanta din nou siguranța zonei sovietice. Dar nu mai era posibil (și nici nu a mai fost vreodată posibil) - iar aceasta a fost adevărata lecție a anului 1968, mai Întâi pentru cehi și, cu timpul, pentru toți ceilalți - să pretinzi că un regim comunist se baza pe adeziunea poporului, pe legitimitatea unui partid reformat sau chiar pe lecțiile istoriei. La Praga, strivirea mișcării reformiste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
SME urma să funcționeze În genul Fondului Monetar Internațional (sau, mai târziu, Comisia Europeană și moneda unică europeană): obligând guvernele să facă reforme nepopulare, care apoi puteau fi puse În cârca regulilor și tratatelor internaționale. Aceasta era, pe termen lung, adevărata semnificație a noilor acorduri. Mai important decât faptul (real) că ele au reușit În timp să exorcizeze demonul inflației este faptul că ele au privat constant de inițiativă guvernele naționale. Era o schimbare capitală, cu consecințe mai importante decât s-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
instinctivă a politicienilor de pretutindeni a fost să trateze Împăciuitor cu proletariatul industrial masculin: În parte fiindcă acesta era cel mai afectat, În parte fiindcă era categoria cea mai susceptibilă de a organiza proteste serioase. Dar s-a dovedit că adevăratul pericol era În altă parte. Opoziția politică s-a coagulat În sânul clasei mijlocii impozitate la sânge: funcționarii din sectorul public și privat, micii comercianți și lucrătorii independenți. La urma urmei, marile beneficiare ale statului asistențial modern au fost clasele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anii ’60 s-au risipit fără urmări grave. Numai În două țări ele s-au metamorfozat Într-o psihoză de agresiune autojustificatoare. O minoritate infimă de foști studenți radicali, intoxicați de propria versiune a dialecticii marxiste, au purces să „dezvăluie adevărata față” a toleranței represive din democrațiile occidentale. Dacă regimul parlamentar al intereselor capitaliste este provocat, argumentau ei, el va abandona mantia legalității și Își va arăta adevăratul chip. Pus În fața adevărului cu privire la opresori, proletariatul - „alienat” până atunci de interesele sale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
studenți radicali, intoxicați de propria versiune a dialecticii marxiste, au purces să „dezvăluie adevărata față” a toleranței represive din democrațiile occidentale. Dacă regimul parlamentar al intereselor capitaliste este provocat, argumentau ei, el va abandona mantia legalității și Își va arăta adevăratul chip. Pus În fața adevărului cu privire la opresori, proletariatul - „alienat” până atunci de interesele sale și victimă a unei „false conștiințe”a propriei situații - Își va asuma un rol corespunzător pe baricadele luptei de clasă. Un astfel de rezumat acordă prea multă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
discursuri, cărți, programe TV și discuții publice au abordat În acei ani identitatea și istoria problematică a țării. Așa cum RAF pretindea că luptă Împotriva „fascismului” - „prin procură”, cum ar veni -, intelectualii vest-germani, la dreapta și la stânga, se băteau să controleze adevărata moștenire a Germaniei. Colegul lui Syberberg, Edgar Reitz, a regizat un miniserial de televiziune de 16 ore extrem de popular: Heimat: O cronică germană, care retrasa istoria germană contemporană prin povestea unei familii din zona rurală Hünsruck a Palatinatului Renan, de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oprimare și brutalitate. Horst Mahler, un terorist cuprins oarecum de remușcări, aflat pe atunci În Închisoare, explică În fața camerei de luat vederi că apariția unei opoziții extraparlamentare În 1967 a fost „revoluția antifascistă” care nu s-a Întâmplat În 1945. Adevărata luptă cu demonii naziști ai Germaniei era continuată așadar de tinerii radicali În ilegalitate - deși cu metode frapant de naziste, paradox pe care Mahler Îl trece sub tăcere. Relativizarea nazismului, implicită În Deutschland im Herbst, devenea absolut explicită În apologiile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anii ’70 atenția a fost monopolizată de măsurile concrete. Au apărut partide și mișcări cu „deziderat unic”, a căror bază electorală era descrisă de o geometrie variabilă a intereselor comune: deseori limitate, uneori chiar de ordinul capriciului. Campania pentru Bere Adevărată (CAMRA) din Marea Britanie, remarcabil de reușită, este un exemplu reprezentativ: inițiată În 1971 pentru a contracara moda berii „lager”, gazoasă și omogenizată (și a cârciumilor „modernizate”, la fel de omogenizate, În care ea se vindea), acest grup de presiune recrutat din clasa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cauze unice nu aveau Însă nimic bizar sau capricios; cele mai multe erau - ca și CAMRA - organizate de și pentru clasa de mijloc. În Scandinavia, la mijlocul anilor ’70 au apărut o varietate de partide protestatare, mai ales Partidul Rural (devenit apoi Partidul Adevăraților Finlandezi) În Finlanda, Partidul Progresului din Danemarca, al cărui lider era Morgens Glistrup, și Partidul Progresului din Norvegia, condus de Anders Lange. Toate se consacrau cu ardoare (și, la Început, exclusiv) reducerii impozitelor: titlul sub care a luat ființă În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politic semnificativ. Aceste transformări rapide Îl tulburau pe Spínola (instinctele lui conservatoare erau la antipodul proiectelor radicale ale colegilor lui mai tineri) - așa Încât, În septembrie 1974, a demisionat. În următoarele paisprezece luni, Portugalia a părut că se Îndreaptă spre o adevărată revoluție socială. Cu sprijinul entuziast al MFA și PCP (intransigentul Partid Comunist Leninist condus de Álvaro Cunhal), băncile și industriile au fost naționalizate și s-a demarat o amplă reformă agrară, mai ales În Alentejo, grânarul din sudul Portugaliei, unde
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de băț spre est, statele membre ale Uniunii Europene erau absorbite de afacerile interne din ceea ce era Încă, Înainte de toate, o piață comună (deși una cu peste 300 de milioane de oameni). Ele au decis să coopereze pentru crearea unei adevărate piețe interne unice de bunuri și forță de muncă (piață care va deveni funcțională În 1992) și să adopte un sistem de „vot majoritar limitat” În procesul de decizie al Uniunii - „limitat” fiindcă membrii mai puternici (În special Marea Britanie și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
propunerilor pe care le-ar fi considerat contrare interesului lor național. Schimbările erau reale și au fost aprobate deoarece toată lumea, de la Margaret Thatcher la ecologiști, susținea, În principiu, o piață comună - deși din motive diferite. Ele au anticipat și facilitat adevărata integrare economică din deceniul următor. Era inevitabil ca sistemul de veto național să fie abandonat În Consiliul European pentru a se putea lua În continuare decizii Într-o comunitate de state care se dublase În 13 ani și care anticipa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Est Însă, mișcarea pentru pace a avut o rezonanță profundă. Aceasta se datora fără Îndoială legăturilor cu Germania de Vest. Dar mai exista o explicație: RDG - un stat apărut accidental, fără istorie sau identitate - putea pretinde cu oarecare credibilitate că adevărata sa raison d’être era pacea sau măcar „coexistența pașnică”. Dar RDG era și cel mai militarizat și militarist dintre statele socialiste: Începând cu 1977, În școlile est-germane fuseseră introduse „Studiile militare”, iar Mișcarea Tinerilor (de stat) avea un caracter
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al tendinței spre mariolatrie (de unde, mai târziu, obsesia căsătoriei și avortului). Viziunea despre creștinism a noului suveran pontif Își avea originile În stilul pronunțat mesianic al catolicismului polonez. El vedea În Polonia modernă nu doar frontiera răsăriteană greu Încercată a Adevăratei Credințe, ci o țară și un popor alese pentru a fi exemplul și sabia Bisericii În lupta cu ateismul estic și materialismul vestic deopotrivă 1. Acest lucru, Împreună cu Îndelungata preoție la Cracovia, departe de curentele teologice și politice occidentale, explică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că erau „o lovitură pentru societatea independentă”). Dar comunismul ținea de putere, iar puterea nu era la Varșovia, ci la Moscova. Evenimentele din Polonia erau un prolog mișcător la povestea colapsului comunist, dar ele nu au avut un rol decisiv. Adevărata poveste era În altă parte. Represiunea din Polonia a accentuat răceala reinstalată Între Est și Vest la sfârșitul anilor ’70. Acest „al doilea Război Rece”, cum i s-a spus, nu trebuie totuși exagerat: deși la un moment dat Leonid
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Washington, ei credeau sincer că cealaltă parte lua În considerare un război nuclear preventiv. Linia dură adoptată de Reagan și În special Inițiativa de Apărare Strategică au făcut ca vechea conducere sovietică să fie și mai puțin dispusă la compromis. Adevărata dilemă militară cu care se confruntau liderii sovietici nu se afla nici În Europa, nici la Washington, ci la Kabul. Cu tot respectul pentru revelația tardivă a lui Jimmy Carter privind ambițiile strategice sovietice, invazia din Afganistan din 1979 nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
regim al partidului unic, a votat schimbarea numelui țării În Republica Ungară. „Revoluția” maghiară din 1989 a avut două trăsături distinctive. Prima, așa cum am văzut, este că a fost singurul caz În care tranziția de la un regim comunist la un adevărat sistem pluralist s-a făcut În Întregime din interior. Al doilea lucru demn de remarcat este faptul că, dacă În Polonia (ca mai târziu În Cehoslovacia și În alte părți) evenimentele din 1989 au avut doar efecte locale, tranziția din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Iliescu. Acesta, ca și ceilalți membri ai Frontului, era un fost comunist care se distanțase de Ceaușescu cu câțiva ani Înainte și care putea poza În „reformist”, fie și numai pentru că Îl cunoscuse pe tânărul Mihail Gorbaciov În timpul studenției. Dar adevăratul motiv pentru care Iliescu a ajuns la conducerea României postceaușiste a fost capacitatea sa de a controla forțele armate, În special Securitatea, care au Încetat rezistența pe 27 decembrie. În afară de faptul că a autorizat reînființarea partidelor politice la 3 ianuarie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Zvonurile despre miile de victime ale protestelor și luptelor din decembrie s-au dovedit exagerate - numărul exact fiind mai apropiat de o sută - și a devenit limpede că, În pofida curajului și entuziasmului mulțimilor din Timișoara, București și din alte orașe, adevărata luptă se dăduse Între „realiștii” din jurul lui Iliescu și vechea gardă din anturajul lui Ceaușescu. Victoria celor dintâi a asigurat României o ieșire din comunism liniștită - chiar suspect de liniștită. Absurditățile din ultimii ani ai regimului ceaușist au dispărut, Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În derivă a canalizat furia dezlănțuită a prejudecăților etnice asupra unei victime neajutorate din țară. În 1984, autoritățile au anunțat că turcii din Bulgaria nu erau câtuși de puțin „turci”, ci bulgari convertiți cu forța, cărora li se va reda adevărata identitate. Ritualurile musulmane (cum ar fi circumcizia) au fost restricționate și scoase În afara legii, utilizarea limbii turce În transmisiuni de radio și televiziune, presă și educație a fost interzisă și, printr-o măsură extrem de jignitoare (și detestată cu patimă), cetățenilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost primele obiective ale maselor revoluționare, de la Dublin la Barcelona. Dar televiziunea este rapidă. A doua trăsătură marcantă a revoluțiilor din 1989 este caracterul lor pașnic. Cu excepția României, desigur - dar acest lucru era previzibil, având În vedere natura regimului ceaușist. Adevărata surpriză a fost faptul că inclusiv la Timișoara și București a curs mult mai puțin sânge decât era de așteptat. Era și acesta, În parte, un efect al televiziunii. Cum toată populația - nemaivorbind de restul lumii - putea să le observe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai Înainte. Dar În Uniunea Sovietică reiterarea anacronică a scopurilor ratate ale lui Gorbaciov și aparenta sa ingratitudine față de salvatori au fost o revelație. Gorbaciov era, evident, un om depășit de istorie. Pentru mulți ruși, evenimentele din august fuseseră o adevărată revoluție, o autentică revoltă populară nu pentru reformatori și partidul lor, ci Împotriva lor: PCUS, așa cum i s-a strigat lui Gorbaciov când a ajuns Într-un târziu la Parlamentul rus, fusese „o Întreprindere criminală”; propriii miniștri Încercaseră să Încalce
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vecinilor mai puțin norocoși (În această privință, comparația dintre Ungaria și România este grăitoare). și desigur că miracolele transfomării economice care erau palpabile În anumite capitale - Praga, Varșovia sau Budapesta - nu au fost egalate În provinciile mai Îndepărtate. Ca Întotdeauna, adevăratele granițe din Europa Centrală și de Est nu se aflau Între țări, ci Între centrele urbane prospere și zonele rurale oropsite. Mai revelatoare decât diferențele dintre experiențele statelor foste comuniste sunt similitudinile dintre ele. La urma urmelor, În toate aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]