75,079 matches
-
acoperișuri, unde se pot găsi, câteodată, provizii lăsate de britanici sau o priveliște mai bună pentru o asasinare. Garajele sunt disponibile pentru jucător, iar aici se pot salva vehicule sau se pot repara cele stricate. Jucătorul poate intra într-o luptă corp-la-corp sau poate folosi stealth-ul, care reprezintă furișarea sau folosirea uniformei naziste ca deghizare. Dacă jucătorul moare în timp ce explora liber harta, Sean își va pierde toate armele și grenadele avute înainte de moarte. Jucătorul poate cumpăra arme, muniție, explozibile, hărți și
The Saboteur () [Corola-website/Science/331157_a_332486]
-
Jules Rousseau, vor să se răzbune și îi sabotează mașina cu care a câștigat. După ce au fost prinși, Dierker îl omoară pe Jules în timpul interogării, sub pretextul că ar fi spion britanic. Sean reușește să scape, iar restul jocului relatează lupta lui Sean cu colonelul, încercarea de a-și răzbuna prietenul și de a o proteja pe sora acestuia, Veronique. El este recrutat de liderul Rezistenței franceze, Luc, iar agentul SOE Skylar St. Clair (care are o mică istorie cu Sean
The Saboteur () [Corola-website/Science/331157_a_332486]
-
colonelul, încercarea de a-și răzbuna prietenul și de a o proteja pe sora acestuia, Veronique. El este recrutat de liderul Rezistenței franceze, Luc, iar agentul SOE Skylar St. Clair (care are o mică istorie cu Sean) îl ajută în lupta sa. Povestea are loc în timpul celui de-al doilea război mondial, în Franța ocupată de Germania nazistă, dar războiul în sine este folosit ca fundal pentru povestea principală. Jocul a fost numit ”cântecul de lebădă” al dezvoltatorului, de vreme ce Pandemic Studios
The Saboteur () [Corola-website/Science/331157_a_332486]
-
cunoscut sub numele de Olaf Kyrre, a fost regele Norvegiei din 1067 până la moartea sa în 1093. El a fost prezent în bătălia de la Podul Stamford din Anglia, în 1066, unde tatăl său, regele Harald Haradrada a fost ucis în luptă. În timpul domniei sale, Olaf a făcut pace cu privire la conflictele regilor anteriori cu biserica, a consolidat puterea monarhiei și se spune că a format orașul Bergen în 1070. Olaf a fost fiul regelui Harald al III-lea al Norvegiei și a soției
Olaf al III-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331150_a_332479]
-
Torbergsdatter. Olaf s-a alăturat tatălui său în timpul invaziei din Anglia în 1066. Cu toate acestea, el a avut doar 16 ani în timpul Bătăliei de la Stamford în cursul lunii septembrie 1066, însă a stat pe navă fără să participe la luptă. După înfrângerea norvegienilor, a navigat înapoi în Orkney cu rămășițele forțelor, unde au petrecut iarna. Drumul de întoarcere în Norvegia a avut loc în vara anului 1067. După moartea tatălui său, Olaf a împărțit guvernarea regatului împreună cu fratele său Magnus
Olaf al III-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331150_a_332479]
-
Nidaros (Trondheim), în 1152. Atunci când tutorii lor au murit, relațiile dintre frați au început să se strice, ducând la izbucnirea unui conflict. În 1155, a avut loc o întâlnire între Sigurd și Inge la Bergen care a dus la o luptă între oamenii regilor, unde Sigurd a fost ucis. Regele Eystein a fost ultimul care a ajuns la întâlnire și doar s-a apropiat de oraș atunci când a aflat că Sigurd a murit. A fost găsită o soluționare între Inge și
Inge I al Norvegiei () [Corola-website/Science/331169_a_332498]
-
Sigurd a fost ucis. Regele Eystein a fost ultimul care a ajuns la întâlnire și doar s-a apropiat de oraș atunci când a aflat că Sigurd a murit. A fost găsită o soluționare între Inge și Eystein iar motivele de luptă din Bergen ar fi fost faptul că Sigurd și Eystein ar fi încercat să-l detroneze pe Inge. Pacea dintre Inge și Eystein nu a ținut mult după evenimentele din 1155. În 1157, ambele părți și-au adunat forțele pentru
Inge I al Norvegiei () [Corola-website/Science/331169_a_332498]
-
capabile să distrugă centrele industriale naziste. Luftwaffe a reușit ca la sfârșitul Bătăliei Franței să cucerească supremația aeriană asupra Europei Occidentale. Bătălia Angliei a reprezentat încercarea germană de cucerire a superiorității aeriene asupra Regatului Unit, deziderat niciodată atins. Datorită avantajelor luptelor în spațiul aerian propriu, dar și datorită neînțelegerii de către germani a importanței distrugerii mai întâi a elementelor apărării antiaeriene (în special a stațiilor radar), britanicii au reușit să câștige superioritatea aeriană deasupra propriului teritoriu, pe care de altfel nu a
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
a împiedicat Luftwaffe să obțină superioritatea aeriană în zona Canalului Mânecii, ceea ce a dus în cele din urmă, combinată cu superioritatea Royal Navy, la abandonarea de către Hitler a planurilor unei debarcări amfibii pe plajele britanice - Operațiunea Leul de Mare. După încheierea luptelor care aveau să devină cunoscute ca Bătălia Angliei, germanii au schimbat abordare războiului aerian, alegând pe aceea a bombardamentelor strategice de noapte, generând un răspuns identic din partea britanicilor, care au desfășurat la rândul lor raiduri nocturne. În timpul atacului împotriva Uniunii
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
executat de aparatele de zbor de la bordul portavioanelor aflate la mai multe mii de mile de aeroporturile japoneze. Avioanele de vânătoare au fost specializate în combaterea unor aparate de zbor din aceeași categorie, în vreme ce interceptoarele au fost construite inițial pentru lupta bombardierelor. Cele mai importante avioane de vânătoare ale Germaniei au fost Messerschmitt Bf 109 și Focke-Wulf Fw 190, în vreme ce de partea britanică s-au evidențiat Supermarine Spitfire și Hawker Hurricane. Performanțele și raza de acțiune a lui P-51 Mustang
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
nu s-au calificat pentru calitatea de avion de superioritate aeriană deoarece nu aveau razele de acțiune sau performanțele necesare ca să contracareze amenințarea avioanelor MiG din timpul războiului din Vietnam. În deceniul următor, manevrabilitatea limitată a avioanelor de vânătoare în luptele individuale din Vietnam au dus la apariția seriei F-14, F-15, F-16 și F/A-18. Toate aceste aparate au avut ca prioritate creșterea manevrabilități în luptele individuale și au fost echipate cu tunuri, care lipseau modelelor anterioare. F-14 și F-15
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
timpul războiului din Vietnam. În deceniul următor, manevrabilitatea limitată a avioanelor de vânătoare în luptele individuale din Vietnam au dus la apariția seriei F-14, F-15, F-16 și F/A-18. Toate aceste aparate au avut ca prioritate creșterea manevrabilități în luptele individuale și au fost echipate cu tunuri, care lipseau modelelor anterioare. F-14 și F-15 au fost destinate în principal asigurării misiunilor de asigurare a superiorității aeriene datorită radarelor cu rază lungă de acțiune din dotare și a capacității de transport
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
cincea” al avioanelor de vânătoare. În timpul Războiului din Malvine (2 aprilie - 20 iunie 1982), aparatul Harrier Jump Jet a fost desemnat să asigure superioritatea aeriană împotriva avioanelor Dassault Mirage III din dotarea forțelor aeriene argentiniene. Deși distrugerea avioanelor inamice în luptele aeriene este cel mai spectaculos aspect al superiorității aeriene, aceasta nu este singura metodă pentru obținerea acesteia. Din punct de vedere strict militar, cea mai eficientă metodă de obținere a superiorității aeriene este distrugerea la sol a aparatelor inamice și
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
conflagrații mondiale, germanii au folosit autostrăzile pe post de aeroporturi). Planificatorii sovietici plănuiau folosirea forțelor speciale Spețnaz pentru atacarea aeroporturilor NATO în cazul izbucnirii unui conflict. Atacurile declanșate de forțele speciale sunt considerate de unii comandanți o metodă eficientă de luptă împotriva unui inamic superior numeric sau tehnologic. Britanicii au creat Special Air Service în mod special pentru atacarea avioanelor și aeroporturilor naziste. Dată fiind eficienței scăzute a propriei aviații prin comparație cu cea a sud-coreenilor și americanilor, Coreea de Nord pregătește și
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
superior numeric sau tehnologic. Britanicii au creat Special Air Service în mod special pentru atacarea avioanelor și aeroporturilor naziste. Dată fiind eficienței scăzute a propriei aviații prin comparație cu cea a sud-coreenilor și americanilor, Coreea de Nord pregătește și păstrează gata de luptă efective importante ale trupelor de infiltrație. În caz de război, aceste forțe speciale ar primi printre alte misiuni și pe aceea de atacare a aeroporturilor aliate cu mortiere și mitraliere, cel mai probabil după trecerea peste linia frontului la bordul
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
lui l-au atacat într-o ambuscadă la Rydjokul în Sørum. Erling a fost rănit și abia a reușit să scape. În 1168, Olav și oamenii lui s-au aventurat în sud de zona Oslofjord, însă a fost învins în luptă, la Stanger în Våler. Sigurd a fost ucis în luptă dar Olav a scăpat și a fugit în Danemarca. În timpul domniei lui Magnus, Sverre Sigurdsson a venit în Norvegia și a revendicat tronul. În iunie 1177, Sverre i-a condus
Dinastia Hardrada () [Corola-website/Science/331160_a_332489]
-
Sørum. Erling a fost rănit și abia a reușit să scape. În 1168, Olav și oamenii lui s-au aventurat în sud de zona Oslofjord, însă a fost învins în luptă, la Stanger în Våler. Sigurd a fost ucis în luptă dar Olav a scăpat și a fugit în Danemarca. În timpul domniei lui Magnus, Sverre Sigurdsson a venit în Norvegia și a revendicat tronul. În iunie 1177, Sverre i-a condus pe oamenii săi la Trøndelag unde a fost proclamat rege
Dinastia Hardrada () [Corola-website/Science/331160_a_332489]
-
până atunci regiunea Trøndelag sub Guttorm. S-a ajuns la un compromis prin care Inge a devenit rege, în timp ce contele Haakon a devenit lider al armatei și a primit jumătate din venitul regal. În următorii patru ani au avut loc lupte intense între birkebeiner și bagler. Regele bagler Erling a murit în 1206, însă bagler au continuat să lupte pentru noul lor rege, Philippus Simonsson. Bagler au controlat zona Viken, cu orașele Tønsberg și Oslo, iar regele Inge a controlat Trøndelag
Inge al II-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331171_a_332500]
-
pornind de la faptul că Anglia, în ciuda unei situații milirare caracterizate de Fuhrer drept „fără speranță”, nu dădea nici un semn că ar fi dispusă să accepte negocieri de pace. Obiectivul operațiunii, așa cum îl vedea Hitler, era eliminarea bazelor atacurilor împotriva Germaniei, lupta putând continua până la ocuparea completă a Angliei. Directiva lui Hitler a stabilit patru condiții pentru declanșarea invaziei: Această ultimă prevedere plasa responsabilitatea succesului operațiunii în principal pe umerii lui Raeder și Göring. Niciunul dintre ei nu erau susținățorii debarcării, mai
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
bombardamentelor de la atacul asupra bazelor RAF și stațiilor radar spre atacarea Londrei, a transformat "Adler" într-un bombardament strategic. Efectele acestei modificări sunt subiect de controverse. O serie de istorici consideră că modificarea strategiei a făcut ca Lufewaffe să piardă lupta pentru câștigarea superiorității aeriene. Alți istorici consideră că Luftwaffe a obținut rezultate nesemnificative chiar și în prima parte a campaniei, iar RAF nu ajunsese în pragul colapsului, așa cum se afirmă câteodată. O altă opinie este aceea că germanii nu ar
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
este suficientă. Dönitz a declarat că germanii nu aveau nici controlul asupra spațiului aerian, nici al mărilor și nici nu aveau vreo șansă să le cucerească. Erich Raeder, comandantul "Kriegsmarine" în 1940 aprecia că britanicii nu și-au mobilizat în luptă niciodată întreaga flotă. În continuare el considera că o invazie germană în Anglia ar reprezenta o chestiune de viață sau moarte pentru britanici, care nu ar ezita să angajeze întreaga forță navala până la ultimul vas și ultimul om în lupta
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
luptă niciodată întreaga flotă. În continuare el considera că o invazie germană în Anglia ar reprezenta o chestiune de viață sau moarte pentru britanici, care nu ar ezita să angajeze întreaga forță navala până la ultimul vas și ultimul om în lupta pentru supraviețuire. Amiralul a remarcat că Luftwaffe era capabilă să apere transporturile navale germane împotriva raidurilor flotei britanice și a considerat că forțele aeriene germane nu erau capabile să suplinească nici pe termen scurt inferioritatea "Kriegsmarine"}}. Când Franz Halder, șeful
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
Jodl, șeful de operațiuni al OKW ("Oberkommando der Wehrmacht"), a remarcat după ce Raeder a admis că "Kriegsmarine" nu poate îndeplini cerințele operaționale ale forțelor terestre că o debarcare în Anglia trebuia privită doar ca un act disperat. Rezultatele Luftwaffe în luptele cu navele de suprafață până în acel moment erau slabe. În timpul campaniei din Norvegia, în ciuda superiorității aeriene pe care a avut-o timp de opt săptămâni, Luftwaffe a reușit să scufunde doar două vase de război britanice. echipajele germane nu erau
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
erau antrenate, iar avioanele nu erau echipate să atace țintele navale aflate în mișcare, în special distrugătoarele și vasele torpiloare rapide. Luftwaffe nu era dotată nici cu bombe penetrante ale blindajelor navale și nu fuseseră dotate cu torpile, esențiale în lupta cu vasele mari. Luftwaffe a desfășurat 21 de atacuri împotriva unor vase toropiloare mici în timpul Bătăliei Angliei fără să reușească să scufunde măcar una. Britanicii aveau între 700 și 800 de vase torpiloare și vedete rapide, care puteau deveni o
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
Navy, pierduse deja câteva dintre vasele moderne de suprafață în aprilie 1940 în timpul invaziei din Norvegia. Pierderea a două crucișătoare ușoare și a zece distrugătoare era în mod particular cea mai importantă, astfel de nave fiind cele mai potrivite pentru luptele din Canalul Mânecii, unde ar fi trebuit să aibă loc invazia. Submarinele (U-boat), cea mai puternică armă a "Kriegsmarine", erau destinate distrugerii vaselor inamice, nu sprijinirii invaziei. Deși Royal Navy nu își putea folosi toate navele disponibile în Canalul Mânecii, o bună
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]