72,406 matches
-
mic, situat excentric și cromatina nucleară dispusă radiar, în formă spițelor de roată. Microscopia electronică a evidențiat în citoplasma două sisteme subcelulare: reticulul endoplasmic rugos sau granular purtător al ribozomilor producători de globuline, care se acumulează în cisterne, formând uneori adevărate lacuricelulele lui Mots, caracteristice în bolile cu substrat imun și aparatul Golgi care împachetează produșii de secreție proteica și polizaharidică în granule ce vor fi exocitate sub forma anticorpilor (Porter K.R.și Bonnevill M.A., 1973; Manolescu N.,1980Ă (Fig
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
îl prezentăm și noi (Vezi moleculele de diferențierea. Celulele Ț au fost divizate în: - celulele TCD4+, limfocite care recunosc antigenele în asociație cu moleculele complexului major de histocompatibilitate clasa a-II-a; - celulele TCD8, care recunosc antigenele asociate cu CMH, clasa-I. Adevăratul marker al celulelor Ț este însă receptorul pentru antigen - Ț cell receptor - TCR, care poate fi și el de două tipuri: - TCR1 constituit din polipeptide lamda și delta, legate prin punți disulfhidrice; și - TCR2 format din polipeptide alfa și beta
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
au nucleu și membrana lor este constituită din lipoproteine acoperite de de glicoproteine (I, ÎI și IIIĂ implicate în adezivitate și agregare. Dintr-un megakariocit se formează până la 2000 plachete. Corespondentul plachetelor la păsări se numește trombocit. Acesta este o adevărată celulă, constituită din membrana, citoplasma și nucleu. Megakariocitele nu se găsesc în măduva osoasă a păsărilor . Trombocitele se dezvoltă printr-o linie celulară distinctă al carei element primar este tromboblastul, care se diferențiază în trombocit, celula matură cu unele proprietăți
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
conținute în celulele emigrate și în special în granulocite. Componentă alterativă a procesului inflamator se îmbogățește astfel și se extinde. Departe de a fi o fază statică, pasivă, cum adesea se afirma în literatura de specialitate, faza alterativă este un adevărat incediu metabolic, o punere sub tensiune a întregii dinamici inflamatorii. Să nu se piardă din vedere nici faptul că aportul sporit de sânge și permeabilitatea vasculara mărită înseamnă și un aflux sporit de anticorpi MORFOPATOLOGIA PROCESELOR INFLAMATORII 117 în focar
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
propriuziși. În toată literatura mondială să păstrat denumirea de chist, cu pluralul chiști. În ultimii ani Academia Română a recomandat pluralul “chisturi”, unicat în literatura medicală. Am contestat la vremea respectivă această formă nepotrivită bazându-ne pe structura diferită a chiștilor adevărați de cei perigeni, care sunt chiști falși, pereții lor fiind constituiți din cuticula parazitara, generatoare de endo și peri scolecși. De altfel chiar și pentru chiștii adevărați folosirea pluralului chisturi, în afară de respectarea unei norme gramaticale (câte abateri există în limba
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
la vremea respectivă această formă nepotrivită bazându-ne pe structura diferită a chiștilor adevărați de cei perigeni, care sunt chiști falși, pereții lor fiind constituiți din cuticula parazitara, generatoare de endo și peri scolecși. De altfel chiar și pentru chiștii adevărați folosirea pluralului chisturi, în afară de respectarea unei norme gramaticale (câte abateri există în limba română !!! A n-are nimic benefic. Limba română este cea IOAN PAUL154 mai muzicală limba latină. Cum sună “nefrita multichistică” și cum “nefrita multichisturică”? Rămânem la limba
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
din specialiști diverși (antrenorii propriu-zis, psihologi, medici, sociologi etc.). (Cruellas, Philippe, Coaching: un nouveau style de management, ESF Editeur, Paris, 1993). footnote> , a managementului de excelență care urmărește permanenta îmbunătățire a performanțelor prin autodepășire și dezvăluirea lipsurilor din proprie inițiativă. „Adevăratul antrenor managerial (coach) este cel care își pune probleme de genul lui Socrate: Ce trebuie să deranjeze pe cel care-l ajută, Ce este un creator de actori sau subiecte”<footnote Ibidem, pp. 24-25. footnote>. Rolul „șefului” în noua direcție
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
a antrena) și marchează specificul echipelor de antrenori ai formațiunilor sportive profesioniste, alcătuite din diverși specialiști (așa cum am mai amintit). Managerul de tip coaching este, în primul rând, un profesionist care pune probleme, caută schimbarea, creează actorii sociali ai acțiunii. „Adevăratul antrenor managerial este cel care își pune probleme de genul lui Socrate: Ce trebuie să deranjeze pe cel care-l ajută, Ce este un creator de actori sau de subiecte”<footnote Cruellas, Philippe, op. cit., p. 24. footnote>. Marea varietate a
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
Edwards, Tony, op. cit., p. 4. footnote>. 1.4. Perspective asupra muncii și activitățile managementului resurselor umane Abordări diferite ale muncii. Nu numai managementul resurselor umane, ci și întreaga noastră viață se proiectează și se desfășoară în raport cu munca. Aceasta devine un adevărat „ax” în jurul căruia se structurează activitățile noastre, ocupând „o proporție substanțială în majoritatea trăirilor noastre. Ea poate fi un simbol al valorilor personale, generează statutul, recompensele economice și potențialitatea noastră. De asemenea, ea poate fi privită ca o pedeapsă, munca
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
cunoașteri a situației proprii și a unor opțiuni (alegeri) axate pe valorile pe care dorește a le satisface. Strategiile în managementul resurselor umane iau în considerare, așa cum vom vedea, specificul comportamentului uman (capitolul 1), starea proprie a colectivului care formează adevărata realitate a organizației. „Resursele umane” nu sunt un „obiect” de utilizare, căci am văzut că exprimă viața oamenilor pe toate dimensiunile ei (din organizație și din afara ei). Strategiile managementului resurselor umane sunt proiecte de acțiune vizând câștigarea adeziunii membrilor unei
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
Alecxandrina (editori), op. cit., p. 169. footnote>. Formarea capacității de problematizare a situației proprie resurselor umane reprezintă, ea însăși, o problemă centrală a politicilor managementului resurselor umane din țara noastră. Cursul are tocmai, ca scop, formarea unor competențe și deprinderi profesionale - adevărate „instrumente intelectuale de lucru” - pe baza cărora absolvenții să fie capabili a formula politici manageriale realiste și eficiente, în ceea ce privește managementul resurselor umane. Analiza prospectivă în managementul resurselor umane. Așa cum am menționat la începutul acestui paragraf, prin natura sa, elaborarea strategiilor
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
acestuia către soli, încearcă să restabilească adevărul istoric în legătură cu personalitatea lui Vlad Țepeș, transformat de o întreagă literatură în vampirul Dracula, aruncând anatema, în chip ce ține deja de tradiție, asupra contesei Elisabeta Bathory, care ar fi fost „un vampir adevărat, cu atât mai înspăimântător cu cât este o femeie”. În fine, antologând texte, insistă asupra unor chestiuni controversate din publicistica eminesciană, pe care le abordează nenuanțat, dintr-un unghi lipsit de perspectivă, ca în Eminescu împotriva socialismului (1991), Eminescu - apărătorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288397_a_289726]
-
de a vedea dincolo de ele. Judecata de valoare, judecata de gust, entuziasmul sunt lăsate 'la discreția cititorului ca o abatere inevitabilă, deși deplorabilă, de la austeritatea cercetării sistematice serioase. Dar această dihotomie între "cercetarea sistematică" și "judecata de valoare" exclude complet adevăratul studiu al literaturii, studiu în același timp "literar" și "sistematic". Problema care se pune este cum să fie abordată în mod național arta și, în special, arta literară. Se poate realiza acest lucru ? Și anume cum ? Unul dintre răspunsuri a
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
ansamblu. Sub aspect pragmatic, deosebirea dintre limba literară și limba vorbită este mult mai clară. Noi refuzăm să numim poezie și etichetăm drept retorică goală orice operă literară care încearcă să ne convingă să întreprindem o anumită acțiune concretă. Poezia adevărată ne afectează într-un mod mai subtil. Arta creează un fel de cadru oare scoate conținutul operei din lumea realității. Putem deci reintroduce în analiza noastră semantică unele dintre conceptele obișnuite ale esteticii: "contemplare dezinteresată", "distanțare estetică", "detașare". Trebuie însă
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
Sâmburele artei literare se află, evident, în genurile tradiționale, adică în lirică, epică și dramă, în toate acestea conținutul se referă la o lume fictivă, imaginară. Aserțiunile dintr-un roman, dintr-o poezie 50 sau dintr-o dramă nu sunt adevărate în sensul strict al cuvântului; ele nu reprezintă construcții logice. Există o diferență esențială și importantă între o relatare făcută într-un roman, fie chiar într-un roman istoric sau într-un roman de Balzac, care pare să ne dea
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
și consideră ca un mare merit al romanului că relevă viața introspectivă a personajelor.6 Probabil că viețile interioare pe care scriitorul le atribuie personajelor lui sunt luate din propria lui introspecție vigilentă. Se poate spune că marile romane sunt adevărate surse de inspirație pentru psihologi sau că sunt istorii ale unor cazuri (adică ilustrative, exemple tipice). Dar mei se pare că ne întoarcem la faptul că psihologii folosesc romanul numai pentru valoarea lui tipică, generalizată : ei îl smulg pe Père
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
care "lumea" lui, realitatea lui fictivă trebuie verificată. Dar în acest caz, crede Eastman, cel ce scrie literatură de imaginație - si mai ales poetul - greșește dacă își închipuie că sarcina lui primordială este de a descoperi și a împărtăși adevărul. Adevărata lui menire este să ne facă să percepem ceea ce vedem și să ne imaginăm' ceea ce știm deja, teoretic sau practic.* 7 Este greu să tragem o linie de demarcație între concepția despre poezie ca sesizare netă a unui lucru dat
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
de o parte, el reprezintă un termen onorific și, atribuit artei, justifică respectul serios pentru artă, considerarea acesteia ca una dintre, valorile supreme ; pe de altă parte, există o temere, care numai logică nu este, că dacă arta nu e "adevărată" atunci e o "minciună", așa cum brutal a numit-o Platon. Literatura de imaginație reprezintă o "ficțiune", o "imitație artistică, verbală a vieții". Opusul noțiunii de "ficțiune" nu este "adevăr", ci "fapt real" sau "existență în timp și spațiu". Iar "faptul
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
mai cu deosebire aceea care ridică pretenții la exprimarea "adevărului" prin concepția despre viață (Weltanschauung) prezentă în orice operă închegată din punct de vedere artistic. Firește că filozofii sau criticii au să considere că unele dintre aceste "concepții" sunt mai adevărate decât altele (Eliot, de pildă, consideră concepția despre viață a lui Dante mai adevărată decât cea a lui Shelley sau chiar decât cea a lui Shakespeare) ; căci orice filozofie matură a vieții conține o măsură de adevăr - sau, în orice
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
Weltanschauung) prezentă în orice operă închegată din punct de vedere artistic. Firește că filozofii sau criticii au să considere că unele dintre aceste "concepții" sunt mai adevărate decât altele (Eliot, de pildă, consideră concepția despre viață a lui Dante mai adevărată decât cea a lui Shelley sau chiar decât cea a lui Shakespeare) ; căci orice filozofie matură a vieții conține o măsură de adevăr - sau, în orice caz, pretinde că-l conține. Adevărul literaturii, așa cum îl vedem noi acum, pare să
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
folosesc modul "reprezentativ". *11 62 Reprezintă oare arabele tipuri adevărul ? Primul se referă la ceea ce se înțelege de obicei prin filozofie, în timp ce ultimul se referă la "mitul" religios și la poezie. Acesta din urmă ar putea fi numit mai degrabă "adevărat" decât "adevăr". Calitatea adjectivală ar exprima deosebirea în ceea ce privește centrul de greutate : arta este substantival frumoasă si atributiv adevărată (adică nu este în conflict cu adevărul). În poemul său Ars Poetica (Arta poetică), MacLeish încearcă să împace cerințele frumuseții literare și
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
obicei prin filozofie, în timp ce ultimul se referă la "mitul" religios și la poezie. Acesta din urmă ar putea fi numit mai degrabă "adevărat" decât "adevăr". Calitatea adjectivală ar exprima deosebirea în ceea ce privește centrul de greutate : arta este substantival frumoasă si atributiv adevărată (adică nu este în conflict cu adevărul). În poemul său Ars Poetica (Arta poetică), MacLeish încearcă să împace cerințele frumuseții literare și ale filozofiei prin formula : poezia este "egală cu adevărul, nu adevărată"; cu alte cuvinte, poezia este tot atât de serioasă
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
greutate : arta este substantival frumoasă si atributiv adevărată (adică nu este în conflict cu adevărul). În poemul său Ars Poetica (Arta poetică), MacLeish încearcă să împace cerințele frumuseții literare și ale filozofiei prin formula : poezia este "egală cu adevărul, nu adevărată"; cu alte cuvinte, poezia este tot atât de serioasă și tot atât de importantă ca filozofia (știința, cunoașterea, înțelepciunea) și are echivalența adevărului, este veridică. în pledoaria ei în favoarea simbolismului reprezentativ ca formă a cunoașterii, Susanne Langer pune accentul nu atât pe literatură cât
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
este aceea că există idealuri poetice opuse care sunt atât de deosebite, încât nu au nici un numitor comun : idealul clasic și idealul romantic, idealul lui Pope și idealul lui Wordsworth, poezia enunțării și poezia implicației. Ideea că "intenția" autorului ar fi adevăratul obiect al istoriei literare ne pare însă absolut greșită. Sensul unei opere literare nu este epuizat de intenția ei, nu este echivalent cu aceasta. Ca sistem de valori, ea duce o viața independentă. Semnificația totală a unei opere literare au
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
prin stimularea rostrală a măduvei spinării cu înregistrarea potențialelor de acțiune caudal la nivel spinal sau nervilor periferici, sau a răspunsului motor la nivelul mușchilor distal. PED pot fi mediate primar de nervii senzoriali, astfel că nu reprezintă potențiale motorii adevărate. Sunt sensibile la modificările măduvei spinării și reprezintă o alternativă atunci când potențialele evocate motorii transcraniene nu pot fi obținute [3]. STUDII ELECTRODIAGNOSTICE ALE NERVILOR PERIFERICI Studiile electrodiagnostice ale nervilor periferici sunt împărțite în două: 1. electromiografia; 2. studii de conducere
Tratat de chirurgie vol. IV. Neurochirurgie by Horia Pleș, Marcel A. Anghelescu () [Corola-publishinghouse/Science/92120_a_92615]