73,403 matches
-
anului 1953 în culegerea de povestiri "The Golden Apples of the Sun", textul de față relatează despre misiunea unei nave spațiale care călătorește până la Soare și colectează energie solară pentru a o folosi pe Pământ. Titlul reprezintă un vers al poetului irlandez William Butler Yeats. Apărută inițial în numărul din 28 iunie 1952 al publicației "Collier's", această povestire a ajuns în anul 1984 să fie cea mai reeditată povestire science fiction. Ea are la bază conceptul care a fost denumit
Aici sunt tigri () [Corola-website/Science/327061_a_328390]
-
de urmărirea adevărului din cauza lipsei de informații cu privire la conținutul scrisorii furate. Metoda inovatoare a lui Dupin pentru a rezolva misterul este încercarea de a se identifica cu infractorul. Ministrul și Dupin au mințile la fel de dezvoltate, combinând aptitudini de matematician și poet, iar lupta între inteligențele lor pare să se încheie nedecis. Dupin câștigă datorită tăriei sale morale: ministrul este „neprincipial”, un șantajist care obține putere prin exploatarea slăbiciunilor altora. „Scrisoarea furată” completează turul lui Dupin prin trei locuri diferite. În „Crimele
Scrisoarea furată () [Corola-website/Science/327198_a_328527]
-
spectacolele teatrale. Scriitorul credea că „artele (dansul, muzica, poezia, artele plastice) au avut la origine o funcție sau o valoare magico-religioasă”, iar în contextul cultural actual, „sub formele ei radical desacralizate, cultura occidentală camuflează semnificații magico-religioase, pe care (cu excepția câtorva poeți și artiști) contemporanii nu le bănuiesc”. În concepția sa, arta este o cale de contemplare a sacrului prin care se încearcă înțelegerea esențelor și a elementelor primordiale ale vieții, iar teatrul devine un „spectacol sacru” ce are datoria să reactualizeze
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
banalitate”". Ea se consideră un personaj de basm, un fel de zână sau de vrăjitoare căreia îi place să chinuie băieții de la țară. Fata îi spune că i-ar putea arăta toate stelele de pe cer, i-ar putea recita din poeții lumii și l-ar învăța cuvinte grecești și persane. Băiatul se smulge din strânsoarea ei și îi spune că nu are nevoie de cunoștințele pe care ea se oferise să-l învețe. Ar fi putut să-l doboare pe Valentin
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
ale lui Pușkin și Eliade au o temă comună: rezistența sufletelor sensibile într-o lume ostilă. În plus, apelul la Hafiz, evocat într-un mod ironic ca un strigăt de atac în timpul meciului de box dintre cei doi băieți, deoarece poetul persan spunea „când inamicul scoate sabia, eu îmi arunc scutul deoparte”, este un îndemn la dezlănțuirea spiritelor libere și la asimilarea principiilor divine și o recunoaștere a dominației spiritului asupra gloriei lumești trecătoare. Gradul ridicat de teoretizare al nuvelei a
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
, pseudonim literar Bogdan Didescu (n. 27 noiembrie 1964, Didești, județul Teleorman), este poet, pictor, publicist, romancier, membru fondator al Societății Scriitorilor Târgovișteni, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, membru al Academiei Internaționale „Mihai Eminescu” (India), membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști. Militar de carieră (colonel), din 1999 lucrează exclusiv în structuri cu specific cultural-educativ
Dan Gîju () [Corola-website/Science/327257_a_328586]
-
(în ) (n. 1 septembrie 1948, Molnița, raionul Herța, regiunea Cernăuți, RSS Ucraineană) este un poet român din Ucraina și militant pentru drepturile românilor din nordul Bucovinei. A absolvit studii elementare la Școala de opt ani din Molnița (1955-1963) și la Școala Medie din Horbova (1963-1966). A studiat apoi la Facultatea de Filologie din cadrul Universității de
Simion Gociu () [Corola-website/Science/327264_a_328593]
-
nr. 6), la fondarea „Gazetei de Herța” pentru compatrioții din raionul natal, a săptămânalului „Concordia” pentru românii din Ucraina, a revistei pentru copii „Făgurel” etc. Prin Decretul nr. 341 din 7 august 2000, Emil Constantinescu, președintele României, i-a conferit poetului Simion Gociu medalia comemorativă „150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu” "pentru contribuțiile importante aduse la studierea și difuzarea operei eminesciene". Pe lângă activitatea gazetărească și didactică, Simion Gociu a scris poezii și povestiri pentru copii în limba română. El
Simion Gociu () [Corola-website/Science/327264_a_328593]
-
comemorativă „150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu” "pentru contribuțiile importante aduse la studierea și difuzarea operei eminesciene". Pe lângă activitatea gazetărească și didactică, Simion Gociu a scris poezii și povestiri pentru copii în limba română. El a debutat ca poet în 1965, publicând în revistele "Nistru", "Moldova", "Buletinul „Mihai Eminescu”", "Orizontul", "Zorile Bucovinei", "Literatura și arta", "Bucovina literară", "Literatorul", "Glasul Bucovinei", "Septentrion literar", "Concordia", "Arcașul", "Țara fagilor", "Făgurel" și "Gazeta de Herța". O parte din poeziile sale au fost incluse
Simion Gociu () [Corola-website/Science/327264_a_328593]
-
originale scrise de Simion Gociu au fost incluse în „Abecedarul” pentru școlile cu limba de predare română din Ucraina (Ed. „Bukrek”, Cernăuți, 1997, 2001, 2002, 2003, 2004). Despre creația poetică a lui Simion Gociu au scris mai mulți critici și poeți. Criticul literar Adrian Dinu Rachieru a scris un eseu intitulat „Un «eu visător»: Simion Gociu” în antologia sa "Poeți din Bucovina", observând că versul poetului "„e un vers cantabil, pe un ton de tristă baladă”". În prefața la volumul "Oul
Simion Gociu () [Corola-website/Science/327264_a_328593]
-
Ed. „Bukrek”, Cernăuți, 1997, 2001, 2002, 2003, 2004). Despre creația poetică a lui Simion Gociu au scris mai mulți critici și poeți. Criticul literar Adrian Dinu Rachieru a scris un eseu intitulat „Un «eu visător»: Simion Gociu” în antologia sa "Poeți din Bucovina", observând că versul poetului "„e un vers cantabil, pe un ton de tristă baladă”". În prefața la volumul "Oul gastronomic" (1998), poetul Vasile Tărâțeanu remarcă faptul că "„fabulele și epigramele din această plachetă demonstrează că autorul lor știe
Simion Gociu () [Corola-website/Science/327264_a_328593]
-
2003, 2004). Despre creația poetică a lui Simion Gociu au scris mai mulți critici și poeți. Criticul literar Adrian Dinu Rachieru a scris un eseu intitulat „Un «eu visător»: Simion Gociu” în antologia sa "Poeți din Bucovina", observând că versul poetului "„e un vers cantabil, pe un ton de tristă baladă”". În prefața la volumul "Oul gastronomic" (1998), poetul Vasile Tărâțeanu remarcă faptul că "„fabulele și epigramele din această plachetă demonstrează că autorul lor știe să surprindă grotescul unor situații ridicole
Simion Gociu () [Corola-website/Science/327264_a_328593]
-
Adrian Dinu Rachieru a scris un eseu intitulat „Un «eu visător»: Simion Gociu” în antologia sa "Poeți din Bucovina", observând că versul poetului "„e un vers cantabil, pe un ton de tristă baladă”". În prefața la volumul "Oul gastronomic" (1998), poetul Vasile Tărâțeanu remarcă faptul că "„fabulele și epigramele din această plachetă demonstrează că autorul lor știe să surprindă grotescul unor situații ridicole (...), să moralizeze, să deturneze sensul cuvintelor, să fie incisiv”". Simion Gociu este membru în mai multe asociații ale
Simion Gociu () [Corola-website/Science/327264_a_328593]
-
a Scriitorilor din Ucraina (1992), Uniunea Scriitorilor din Moldova (1993), Societatea Scriitorilor Bucovineni (1995), Uniunea Scriitorilor din România (1998) și Societatea Scriitorilor Români din Cernăuți (1999). În anul 2010, Societatea Culturală „Ștefan cel Mare - Bucovina” din Suceava i-a decernat poetului și jurnalistului Simion Gociu din nordul Bucovinei titlul de „Omul Anului 2009”, el fiind distins cu „Crucea de Aur Sf. Ștefan cel Mare” în cadrul celei de-a VIII-a ediții de decernare a premiilor anuale.
Simion Gociu () [Corola-website/Science/327264_a_328593]
-
(n. 1 septembrie 1948, Cigîrleni, raionul Ialoveni, Republica Moldova) este un filolog (doctor în filologie), profesor universitar, poet, publicist, critic și istoric literar român. A activat și ca politician fiind deputat în primul Parlament al Republicii Moldova (1990-1994). Este unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al fostei R.S.S. Moldovenească (devenită apoi Republica Moldova), care au votat în
Andrei Țurcanu () [Corola-website/Science/327265_a_328594]
-
și Valentina era foarte apropiată de rege, care se afla într-o foarte proastă stare mentală. Patroană a poetei Eustache Deschamps, care a scris o poezie în onoarea ei, ea a fost, de asemenea, mama unuia dintre cei mai faimoși poeți francezi, Charles de Orléans. Soțul ei a fost ucis de vărul și rivalul său politic, Ioan al II-lea de Burgundia în 1407. Valentina a supraviețuit soțului ei numai puțin peste un an; a murit la Blois la vârsta de
Valentina Visconti () [Corola-website/Science/327332_a_328661]
-
al XVIII-lea, în anul 1793. Construită pe terenul cumpărat de la Mária Ilyés și finalizată în întregime în anul 1814, lăcașul de cult, denumit Biserica de lemn, atestă prezența comunității românești. De această biserică se leagă un episod din viața poetului Mihai Eminescu, care a poposit o noapte în clopotnița bisericii în drum spre Blaj. Construirea celei mai mari biserici ortodoxe din localitate a avut loc în perioada interbelică, după schimbarea imperiului, între anii 1925-1934. Visul protopopului Ștefan Rusu a fost
Demografia Târgu Mureșului () [Corola-website/Science/327331_a_328660]
-
sunt interpretate de Florent Pagny, Marc de Jonge, Christophe Odent, Bernard Farcy, Pascal Pistaccio, Yves Beneyton, Silviu Stănculescu, Traian Costea, Ion Marinescu, George Paul Avram și Olga Tudorache. Filmul este o biografie romanțată a lui François Villon (1431-1463), cunoscut ca Poetul vagabond, care a dus o viață zbuciumată ca urmare a faptului că a susținut libera exprimare a oamenilor într-un climat coercitiv. El a fost realizat inițial ca un serial de televiziune în limba franceză în patru episoade, iar în
François Villon - Poetul vagabond () [Corola-website/Science/327380_a_328709]
-
mai 1451, iar sergentul Marchand, acuzat de abuz de putere, este demis din funcție și biciuit în piața publică. Un an mai târziu, Villon își ia diploma de magistru și devine profesor la Sorbona. Între timp, tânărul este invitat ca poet la diferite serate, unde le cunoaște pe Catherine de Vaucelles (Eleonora Brigliadori) și Marthe (Lorella Di Cicco). El are o relație de dragoste cu Marthe, dar Catherine, ofensată că nu a fost aleasă ea, îi dezvăluie că Marthe este lesbiană
François Villon - Poetul vagabond () [Corola-website/Science/327380_a_328709]
-
cu Philippe Sermoise. Datorită Bastardului, care devenise informator al poliției, textul poemului ajunge la Sermoise. Acesta din urmă îl atacă pe stradă pe Villon cu un cuțit și îi taie buza, dar este ucis în încăierare. Nefiind primit de vagabonzi, poetul părăsește Parisul într-o căruță cu bălegar, alături de prietenii săi: Regnier, Colin, Jean le Loup (Pascal Pistaccio) și Jeannot. În următorii patru ani, cei cinci fugari formează banda Scoicarii, atacând convoaiele regale ce treceau prin Dijon și furând, printre altele
François Villon - Poetul vagabond () [Corola-website/Science/327380_a_328709]
-
a faptului că a fost grațiat, François revine la Paris, dar nu este primit, din dispoziția episcopului, pe domeniile episcopale. Marele Coțcar refuză și el să-l primească, temându-se că își va strica relațiile cu poliția. În aceste condiții, poetul se duce la bordel, unde este primit ca oaspete de către Marion, noua matroană. Timp de câteva săptămâni, François Villon vine cu studenții la fereastra Catherinei de Vaucelles și recită pamflete defăimătoare la adresa acesteia. În urma plângerii acesteia, magistratul dispune la 10
François Villon - Poetul vagabond () [Corola-website/Science/327380_a_328709]
-
bordel, unde este primit ca oaspete de către Marion, noua matroană. Timp de câteva săptămâni, François Villon vine cu studenții la fereastra Catherinei de Vaucelles și recită pamflete defăimătoare la adresa acesteia. În urma plângerii acesteia, magistratul dispune la 10 septembrie 1456 biciuirea poetului sub geamurile Catherinei. Refuzând oferta lui Le Harlay (Jean Pierre Sentier), comandantul gărzii regale, de a deveni informator al poliției și de a afla planurile calicilor, Villon este dat afară la 24 decembrie 1456, împreună cu Regnier și Colin, din bordelul
François Villon - Poetul vagabond () [Corola-website/Science/327380_a_328709]
-
Bisericii. La 22 iulie 1461, regele Carol al VII-lea (1422-1461) moare și îi succede pe tron Ludovic al XI-lea (1461-1483). Noul rege ajunge la 2 octombrie 1461 în Meung-sur-Loire și cere eliberarea tuturor deținuților, inclusiv a lui Villon. Poetul ajunge în 1462 la Paris într-o stare de sănătate precară: este gârbovit, șchiop și are părul aproape complet alb. Orașul este trist, împânzit de poliție, universitatea și-a pierdut privilegiile, bordelurile sunt închise, Guillaume este bolnav, Marele Coțcar murise
François Villon - Poetul vagabond () [Corola-website/Science/327380_a_328709]
-
revenirea lui în oraș, studenții vin la el și îl anunță că îi tipăriseră poeziile și le difuzaseră în public. Studenții vor ca universitatea să-și recapete privilegiile anulate de noul rege și îl transformă pe Villon în simbolul revoltei. Poetul îi spune magistratului că nu este responsabil de zarva studenților, declarând că este foarte obosit și cerând să fie lăsat să se odihnească. La indicația magistratului, Bastardul organizează uciderea magistrului Ferrebouc (Alexandru Dobrescu) și găsește martori care să jure că
François Villon - Poetul vagabond () [Corola-website/Science/327380_a_328709]
-
nu este responsabil de zarva studenților, declarând că este foarte obosit și cerând să fie lăsat să se odihnească. La indicația magistratului, Bastardul organizează uciderea magistrului Ferrebouc (Alexandru Dobrescu) și găsește martori care să jure că Villon este cel vinovat. Poetul este întemnițat și condamnat la moarte prin spânzurare, fiindu-i comutată pedeapsa în 10 ani de exil. Bastardul este reintegrat în poliție ca sergent. François Villon părăsește Parisul la 8 ianuarie 1463, dar este ajuns din urmă de Bastard care
François Villon - Poetul vagabond () [Corola-website/Science/327380_a_328709]