72,529 matches
-
surselor de finanțare a capitalului național. Dintre toate sursele de finanțare de către stat a capitaliștilor români, cea mai importantă au constituit-o arieratele (World Bank, 2004), ele reprezentând mai mult de o treime din total. A fost și cea mai puternic apărată. În 2001-2002, cel mai angrenat în negocierile de aderare dintre toate guvernele României, Guvernul Năstase, a devenit celebru pentru scutirile și reeșalonările datoriilor către stat ale firmelor românești, aproape indiferent de tabăra politică din care făceau acestea parte. Presiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
state membre de atunci, excepția fiind Marea Britanie. Principalele critici aduse Cartei s-au referit la pericolul pe care adoptarea politici sociale la nivel supranațional îl reprezintă pentru suveranitatea națională a statelor membre. Pe de o parte, este vorba despre statele puternice ale bunăstării forțate să își restructureze prin reducere generosul sistem de securitate socială. Pe de altă parte, statele mai puțin dezvoltate nu ar putea face față nici măcar standardelor considerate minimale. Nu în ultimul rând, țările din fostul bloc comunist confruntate
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
plan internațional. Pactului de stabilitate bugetară (monetară) i s-a atașat un pachet de măsuri cu caracter social privind creșterea economică și crearea unor noi locuri de muncă, subliniindu-se că „politicile macroeconomice și bugetare sănătoase sunt corelate cu creșterea puternică și durabilă a producției și locurilor de muncă”. Conform articolului 13 al Tratatului, Uniunea Europeană va acționa „pentru a combate discriminarea bazată pe sex, rasă sau origine etnică, religie ori credință, dizabilități, vârstă sau orientare sexuală” (European employment and social policy
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
trebuie să se reangajeze în reformele economice, fiscale, politice și sociale necesare pentru ca UE să devină „cea mai competitivă economie din lume”. (Alhadeff, Hugendubel, 2005, p. 105). Un factor de succes în construirea modelului social european a fost considerat rolul puternic pe care societatea civilă organizată îl poate juca în implementarea strategiei de la Lisabona (Sigmund, 2005, pp. 2-3). Elementele constitutive ale modelului social european sunt: legislația privind drepturile lucrătorilor, ocuparea forței de muncă, oportunitățile egale pentru bărbați și femei, lupta împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
lucrători și cetățeni în general); coeziunea regională și politicile sociale transnaționale. În compoziția modelului social european identificăm o abordare comună a aspectelor sociale, creșterea drepturilor minime care privesc condițiile de muncă, sistemul durabil și universal de protecție socială, dialogul social puternic și funcțional, credința în participare și democrație la locul de muncă, participarea extinsă la nivelul tuturor cetățenilor, ideea unei societăți incluzive; salarii și standarde de viață decente sau corecte, prioritatea pentru ocuparea forței de muncă; menținerea serviciilor de interes general
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
principiilor sociale comune și a alocării tuturor resurselor pentru îndeplinirea obiectivelor construcției europene. Totuși, acțiunea concentrată asupra statelor bunăstării europene a unor factori complecși, cum ar fi procesul globalizării sau modificările din trendurile demografice, au condus la exercitarea unei presiuni puternice pentru inovarea politicii sociale europene (Taylor-Gooby, 1998, p. 4). Un exemplu de bună practică și o potențială sursă de inspirație pentru noi abordări ale statelor europene le reprezintă modelul nordic european, care a dovedit că „productivitatea ridicată și egalitatea veniturilor
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Politicile privind domeniul infrastructurii fizice și cel al protecției mediului trebuie să fie coordonate cu vecinii, pentru a se asigura coerența suportului fizic care realizează legăturile de comunicare. Statele învecinate Politica de coeziune, prin intermediul Fondurilor Structurale, a exercitat o influență puternică asupra ideii regionale în Europa, prin popularizarea regiunii ca mijloc de realizare a politicilor care permit accesul la noi resurse. În același timp, se crea un nivel instituțional nou, alternativ statului, ca o condiție de acces la aceste resurse. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
dezvoltare în toate țările în curs de aderare, chiar și în cele mai mici și mai omogene dintre ele. Această dimensiune normativă a regionalizării poate fi înșelătoare. Nu trebuie uitat că în statele europene în care există un sistem instituțional puternic și unde regiunile reprezintă în prezent noi comunități teritoriale dezvoltarea acestora nu a fost determinată de politicile comunitare, ci de evoluțiile politice specifice fiecărei țări. În ceea ce privește țările din Europa de Sud-Est, rezultatele obținute pe linia funcționalității regiunilor și a dezvoltării
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
tuturor formelor de manifestare sub o noțiune unică de regiune, putem aborda subiectul prin intermediul unei definiții a regionalizării ca proces dinamic și evolutiv, care afectează nivelul intermediar al guvernării. Necesitatea unei definiții comune a regiunii este resimțită, poate cel mai puternic, la nivelul instanțelor Comunității Europene care trebuie să construiască un cadru legal comun pentru toată Uniunea și chiar și pentru statele în curs de aderare. Termenul regiune a fost definit în mod diferit chiar de instituțiile europene. Consiliul Europei desemnează
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
dificultatea de a o defini. De aceea, realizarea unor studii comparative, foarte necesare, de altfel, între diferitele state europene în ceea ce privește regionalizarea trebuie realizate cu prudența necesară. Perspective ale ideii regionale în România - aplicarea principiilor europene Regionalismul are o tradiție destul de puternică în țara noastră. Încă de la formarea statului român modern, diviziunile statale s-au manifestat ca unități administrativ-teritoriale solide, având fiecare particularitățile sale. După 1918, până la trecerea țării noastre în zona de influență sovietică, teritoriul României era împărțit în mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
un „moft” și un mijloc de a acapara pământ. Pe lângă prezentarea legislației și a tribulațiilor legate de aplicarea legii, Katherine Verdery situează comparativ contextul agriculturii de după 1990 din România atât în rândul statelor din estul Europei, cât și al țărilor puternic industrializate. Decolectivizarea a produs un grup enorm de proprietari de parcele agricole de foarte mici dimensiuni. Media suprafeței parcelelor create prin Legea nr. 18/1991 este undeva între unul și două hectare, în comparație cu o medie de 300-400 de hectare în
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
alegerii individuale în viața socială. Pe de o parte, datorită dezvoltării sociale, membrii societății au din ce în ce mai mult control asupra deciziilor care se iau în viața politică și economică. Pe de altă parte, creșterea puterii decizionale a indivizilor are un impact puternic asupra politicilor dezvoltării. Practic, dacă ne referim la programele sociale cu impact asupra dezvoltării, acestea controlează și sunt controlate, la rândul lor, de cetățeni. Implementarea unor programe sociale eficiente are ca efect creșterea stocului de capital uman și social, care
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
contribuie activ la realizarea acesteia. Din acest motiv, este foarte important ca politicile sociale să fie considerate legitime de către populație. În ultimii 15 ani România s-a confruntat cu o serie de transformări sociale și economice profunde, cu un impact puternic asupra modelului de dezvoltare socială a țării. Trecerea de la economia planificată la cea de piață, de la proprietatea de stat la cea privată, de la centralism la descentralizare și autonomie în sectorul economic și administrativ a determinat necesitatea redefinirii coordonatelor sistemului românesc
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
actor implicat în furnizarea ajutorului pentru cei săraci, gradul de intervenție a statului în anumite sectoare ale furnizării bunăstării și raportul individ/stat în asigurarea bunăstării. În ceea ce privește principalul actor implicat în rezolvarea principalelor probleme sociale, datele analizate relevă o așteptare puternică față de stat din partea cetățenilor intervievați. Datele cuprinse în tabelul 1 arată că populația invocă drept principal responsabil pentru rezolvarea problemelor sociale statul, care ar trebui să acționeze fie prin diferitele sale instituții (Guvern, Parlament, Președinție), fie ca stat în sine
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
1998; WVS 1993 și WVS 1997 Urmărind evoluția în timp a răspunsurilor, se constată o mare stabilitate a acestora. Variațiile înregistrate sunt destul de mici, de aceea putem afirma că opțiunea pentru propria responsabilitate în asigurarea bunăstării constituie un pattern destul de puternic, care nu fluctuează în timp. În plus, trebuie remarcat faptul că, deși balanța înclină către responsabilitatea individuală pentru bunăstare, nu se stabilește un consens, un procent destul de însemnat susținând responsabilitatea statului în furnizarea bunăstării. Putem concluziona că așteptările populației se
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
domeniul politic se poate vorbi de un „model al controversei”, pe când, în ceea ce privește protecția socială există un „model al consensului”, opțiunile îndreptându-se către un stat eficient în acest domeniu. Este de așteptat ca, deși opțiunile populației converg spre un stat „puternic” în domeniul protecției sociale, să existe o mulțime de opțiuni care să nuanțeze această convergență, conducând la diferențieri însemnate la nivelul reprezentărilor sociale asupra rolului statului în furnizarea bunăstării. Suportul diferențiat pentru programe sociale În analiza datelor referitoare la suportul
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
astfel încât să ajungi repede la închisoare. Familia rămânea singurul refugiu, chiar dacă, adesea, chiar spațiul intim era controlat de aparatul de represiune (vezi Verdery, 2003). Rețelele sociale ce facilitau corupția erau fragile, nesusținute de încredere și marcate de suspiciuni. Legături mai puternice se realizau la nivelul unor grupuri mici, restrânse, cu indivizi ocupând roluri și deținând statusuri similare, definind societăți tip „clepsidră”, segmentate în funcție de poziția ierarhică ocupată (vezi și Rose, 1995, 2000). Se adaugă influențe mai vechi, în strânsă legătură cu structura
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
iar rezultatele empirice au subliniat mai degrabă contradicțiile dintre atitudini și comportamente sau incapacitatea de a stabili ordinea cauzării între acestea (McAdam, McCarthy, Zald, 1988). S-a remarcat adesea că participarea socială - indiferent dacă este politică sau voluntară - e mai puternică printre membri clasei mijlocii. Studii precum cele ale lui McClleland (1976) sau Bourdieu (1984) atribuie clasei mijlocii anumite înzestrări culturale care le stimulează participarea - fie un plus de ambiție, de orientare către realizare, autonomie și activism, fie un subconștient de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
fi în legătură cu un participant. McAdam, în celebru său studiu despre participarea în mișcarea Freedom Summer (1986), a descoperit că persoanele care au participat la mișcare până la finalul acesteia prezentau o probabilitate de două ori mai mare de a deține legături puternice cu ceilalți participanți decât cei ce s-au retras mai devreme. În același timp, rețele interpersonale dense măresc audiența unei invitații la participare și scad incertitudinea cu privire la mobilizare (McAdam, Paulsen, 1993), rezultat valabil și în vecinătăți sau în organizații, care
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
investi în educație înseamnă a investi în dezvoltare.” (Vlăsceanu, 2001) Încă din anii ’60 se consideră investiția în capital uman în general și în educație în special ca fiind absolut necesară în susținerea dezvoltării. Progresul tehnologic a impus specializarea din ce în ce mai puternică a muncii, nivelul de cunoștințe necesar angajării crescând pentru toate pozițiile. Aceasta presupun investiție continuă în educație, o învățare pe tot parcursul vieții, așa cum sugerează agențiile internaționale precum OECD sau PNUD (Voicu, 2001, p. 274). Având în vedere complexitatea domeniului
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
măsurare a sărăciei pentru toate statele, dată fiind inadecvabilitatea aceluiași „set minimal de nevoi” în diferite părți ale lumii și la momente diferite de timp. Pe de altă parte, funcționarea sistemelor de protecție socială în țările aflate pe un trend puternic asendent al dezvoltării economice a făcut ca tot mai mulți indivizii să-și poată asigura un set minimal de nevoi și să se găsească totuși într-o poziție net dezavantajoasă prin comparație cu majoritatea membrilor societății în care trăiau. Au
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de muncă a țării de destinație (slujbele mai prost plătite) este cea care antrenează sumele cele mai mari. Migrația definitivă, a celor înalt calificați, care se bucură de sprijinul țărilor de destinație, nu este, de regulă, asociată cu un comportament puternic de trimitere a banilor în țara de origine. Migrația pentru întregirea familiei este un tip a cărui apariție semnalează maturizarea unui flux și indică orientarea interesului (cel puțin temporar) către țara de destinație, cu o reducere concomitentă a comportamentului de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
educate care să poată reprezenta interesele acestei etnii. Educația fiind un bun public, costurile cele mai importante asociate menținerii școlilor segregate sunt costurile sociale. Costul social cel mai vizibil al ignorării segregării romilor în educație este crearea unui segment roma puternic dependent de beneficiile sociale acordate de stat și incapabil să intre în competiție pe o piață a muncii din ce în ce mai concurențială. Susținerea unui segment roma din ce în ce mai mare prin beneficii sociale acordate de stat, dincolo de banii publici cheltuiți, contribuie la întărirea imaginii
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
mai variate. Defalcarea datelor la nivel teritorial are o semnificație aparte în condițiile tendinței actuale de descentralizare a sistemului administrativ și deci a cerinței sporite, chiar la nivelul autorităților locale, de fundamentare pe date a deciziilor. O ilustrare a disparităților puternice la nivel teritorial o constituie raportul Obiectivele de dezvoltare ale mileniului la nivel subnațional în România (coord. M. Preda, UNFPA, 2004), care demonstrează că anumite probleme sunt localizate în arii restrânse și că există puternice patternuri teritoriale de manifestare a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
deciziilor. O ilustrare a disparităților puternice la nivel teritorial o constituie raportul Obiectivele de dezvoltare ale mileniului la nivel subnațional în România (coord. M. Preda, UNFPA, 2004), care demonstrează că anumite probleme sunt localizate în arii restrânse și că există puternice patternuri teritoriale de manifestare a problemelor sociale. Analizele globale au inconvenientul gradului scăzut de precizie în ceea ce privește inferențele ce se pot efectua (Mărginean, 2002). De exemplu, indicatori ai dezvoltării cum ar fi produsul intern brut (PIB), venitul național sau alții asemănători
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]