7,678 matches
-
nu ar fi cunoscut realitățile bisericești din vechime, când limba slavonă era limba oficială a cancelariilor domnești și implicit limba cultului, iar mai apoi și textele românești vor fi scrise cu caractere slavone. Cărțile, pe care cel ce a făcut însemnarea le considera “rusești”, erau de fapt “manuscrise slavo-române, ieșite din pana călugărilor moldoveni și cumpărate de judele Grigore Gălan din Leșu, pe la sfârșitul secolului al XVII-lea”. Prezența presupuselor cărți “rusești” în biserica de Leșu nu impunea deci prezența unui
Istoria parohiei din Leșu () [Corola-website/Science/304177_a_305506]
-
reduse. Numărul lor va crește în 1687 la 25, dar în 1695 sunt înregistrate doar 11 gospodării. La un număr de ani după construirea bisericii au avut loc lucrări de înnoire a lăcașului de cult, despre care face mențiune în însemnarea publicată de vicarul foraneu greco-catolic al Năsăudului, protopopul Stefan Buzilă, "Grigore Gălan fiind ctitor al noii biserici din Leșu". Grigore Gălan era jude în Leșu la 1691, conform dedicației în slavonă de pe Evanghelia pe care a cumpărat-o în anul
Istoria parohiei din Leșu () [Corola-website/Science/304177_a_305506]
-
Dragomirna, cu hramul "Pogorârea Sfântului Duh", una dintre cele mai de seama creații arhitectonice ale Evului Mediu românesc. Aceasta a fost finalizată și sfințită în anul 1609. Biserica mare nu are pisanie, ia datarea construcției se face pe baza unei însemnări dintr-un Tetraevanghel din 1609. În calitate de ctitor, mitropolitul a dăruit Mănăstirii Dragomirna satul Dragomirești, precum și numeroase odoare: două epitafuri lucrate cu fir de aur și argint (unul care reprezintă "Adormirea Maicii Domnului" a fost donat în 1612 și un altul
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
nu 'ca creștinii, ce mai multŭ decît păgînii s-au purtat cu 'acéia mănăstire. Și să hie mai avut vréme cevași Timuș, nici o mănăstire n-ar hi hălăduit neprădată odoacă"". Câțiva ani mai târziu, la 2 octombrie 1658 (după o însemnare de pe zidul portalului), Mănăstirea Dragomirna a fost jefuită de tătari. Mănăstirea a fost reparată în secolul al XVIII-lea, înaintea anului 1762. Într-un document din 25 octombrie 1762, biv vel vistierul Filip Catargiu declară că ""din treacirea anilor și
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
de cezaro-crăiești, care au rechiziționat și clopotul bisericii. Un vrednic și pasionat cercetător în persoana profesorului de istorie Constantin Nastasi ce a funcționat câțiva ani la școla din Tohani, după minuțioase căutări a întocmit un volum dactilografiat-legat în pânză, intitulat „Însemnări documentare privind trecutul școlii din comuna Tohanul-Vechi”. A fost mai întâi școală confesionala, apoi școală comunala cu program educativ militar impus de autoritățile imperiale - și acum este școală de stat. Principalele etape privind dezvoltarea școlii din comuna Tohanul-Vechi, Brașov : În
Tohanu Vechi () [Corola-website/Science/304296_a_305625]
-
modificările efectuate prin construcția clădirii noi, curtea pentru recreația elevilor micsorandu-se, s-a desființat grădină, crucea a fost îndepărtată fără a se mai știi locul unde se odihnesc osemintele profesorului Georgiu Ceortea. Peste toată suprafața turnandu-se asfalt. În însemnările profesorului Nastasic la pagina 21 prin cercetările arhivistice a consemnat necrologul prof. Georgiu Ceortea din „Gazeta de Transilvania” nr 27 din 14/26 aprilie 1874.
Tohanu Vechi () [Corola-website/Science/304296_a_305625]
-
vasele cu plante de castravete fiind ținute la soare, apoi puse la adăpost în zone acoperite, la căldură, sau erau acoperite cu pânză îmbibată cu ulei, pentru a nu permite circulația curenților de aer. Aceste pânze erau numite "specularia". În însemnările sale, Plinius cel Bătrân consemnează existența unui castravete foarte mic, probabil soiul cornișon, care crește nu mai mare de 8 cm și are coaja neregulată, cu broboane și grunji. Plinius descrie și pregătirea unor remedii naturale din castravete, cu toate că unele
Castravete () [Corola-website/Science/304432_a_305761]
-
exemplar, până când, într-o seară, a văzut o femeie aruncându-se în apele Senei și el nu a făcut nimic pentru a-i împiedica sinuciderea. Acest moment îl transformă în judecător al Sinelui, iar textul, integrând posibile ecouri dostoievskiene (din "Însemnări din subterană") sau ecouri din William Faulkner (din "Recviem pentru o călugăriță"), construiește un monolog în care singura voce a cărții se acuză și se destramă în fața unui narator imaginar, ce îi potențează sentimentul exilului. Prozatorul pare să nu acorde
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
sa să renunțe de "bună voie" la Premiul Nobel. În 1959 încheie volumul de versuri Când se înseninează. La 30 mai 1960, scriitorul moare la Peredelkino, celebrul sat de creație al scriitorilor sovietici, situat într-o suburbie a Moscovei. În însemnările și scrisorile ultimilor ani Pasternak și-a adunat punctele sale de vedere asupra artei.
Boris Pasternak () [Corola-website/Science/298045_a_299374]
-
lui Johann Schober, prefectul poliției pe timpul Revoltei din Iulie 1927, reprimată violent de autorități. În 1928 este publicată piesa "Die Unüberwindlichen " ("Neînvinșii"), în care apar trimiteri la lupta împotriva lui Békessy și Schober. În același an, Kraus mai publică și însemnările procesului pe care Kerr i l-a intentat după ce Kraus îi publicase poemele războinice ale lui Kerr în "Die Fackel". În 1932, Kraus traduce sonetele lui Shakespeare. Decide să nu-l atace pe dictatorul Austriei, Engelbert Dollfuss, în speranța că
Karl Kraus () [Corola-website/Science/312520_a_313849]
-
Hitler se întorcea în München doar la sfârșit de săptămână, iar de multe ori se întâlnea cu camarazii lui mai vechi, existând și săptămâni fără ca cei doi să se vadă. Eva a ținut pe parcursul vieții un jurnal, unde făcea sporadic însemnări. Din nefericire acesta rămâne până în prezent pierdut, doar 22 de pagini conținând însemnări din primele luni ale anului 1935 fiind disponibile cercetătorilor. Pe data de 1 aprilie 1935 sunt consemnate: "„Ieri ne-a invitat [nr. Hitler pe Eva și sora
Eva Braun () [Corola-website/Science/312547_a_313876]
-
ori se întâlnea cu camarazii lui mai vechi, existând și săptămâni fără ca cei doi să se vadă. Eva a ținut pe parcursul vieții un jurnal, unde făcea sporadic însemnări. Din nefericire acesta rămâne până în prezent pierdut, doar 22 de pagini conținând însemnări din primele luni ale anului 1935 fiind disponibile cercetătorilor. Pe data de 1 aprilie 1935 sunt consemnate: "„Ieri ne-a invitat [nr. Hitler pe Eva și sora ei] la hotelul - Patru anotimpuri. Am stat lângă el timp de 3 ore
Eva Braun () [Corola-website/Science/312547_a_313876]
-
fost obligat să semneze cu un pseudonim: Helge Hof. Începând din anul 1933, când avea 18 ani, și până aproape de stingerea să din viață, Irene Mokka a ținut un jurnal. La Bibliotecă Universității din Iași se păstrază 8 caiete cu însemnări legate de copiii scriitoarei, Heike și Horst Fassel. La "Institutul pentru Cultură și Civilizația Șvabilor Dunăreni" de la Tübingen, Germania, se găsesc alte 17 jurnale. În afară de însemnările despre familia sa, în jurnal apar și însemnări despre scriitorii și artiștii sași din
Irene Mokka () [Corola-website/Science/312617_a_313946]
-
a ținut un jurnal. La Bibliotecă Universității din Iași se păstrază 8 caiete cu însemnări legate de copiii scriitoarei, Heike și Horst Fassel. La "Institutul pentru Cultură și Civilizația Șvabilor Dunăreni" de la Tübingen, Germania, se găsesc alte 17 jurnale. În afară de însemnările despre familia sa, în jurnal apar și însemnări despre scriitorii și artiștii sași din vremea să, cum ar fi Wolf von Aichelburg, Harald Krasser, Georg Scherg, Ursula Bedners, Andreas Birkner, Oskar Pastior, Klaus Kessler, Astrid Connerth-Wiesenmeyer, Norbert Petri, Martha Kessler
Irene Mokka () [Corola-website/Science/312617_a_313946]
-
Iași se păstrază 8 caiete cu însemnări legate de copiii scriitoarei, Heike și Horst Fassel. La "Institutul pentru Cultură și Civilizația Șvabilor Dunăreni" de la Tübingen, Germania, se găsesc alte 17 jurnale. În afară de însemnările despre familia sa, în jurnal apar și însemnări despre scriitorii și artiștii sași din vremea să, cum ar fi Wolf von Aichelburg, Harald Krasser, Georg Scherg, Ursula Bedners, Andreas Birkner, Oskar Pastior, Klaus Kessler, Astrid Connerth-Wiesenmeyer, Norbert Petri, Martha Kessler, Franz Xaver Dressler, Viktor Bickerich (organist și dirijor
Irene Mokka () [Corola-website/Science/312617_a_313946]
-
Ravina și Rav Ași, compilația în aramaică a Ghemarei era cu mult mai mică decât cea cunoscută astăzi și se asemăna cu Mișna și cu Tosefta. Această proto-Ghemara era în acea epocă mai mult o compilație de reguli, cu puține însemnări ale discuțiilor sau ale disputelor. Rabinilor "stamaim" li se datorează, potrivit lui Halivni, circa 60 % din Ghemara - discuțiile din Talmud asupra chestiunilor din Mișna. Ei au însemnat și reconstituit după tradiția transmisă oral disputele și dezbaterile (Shkla ve'Tarya)- שקלא וטריא
David Weiss Halivni () [Corola-website/Science/312659_a_313988]
-
acum, cifrele diferă mult între surse, armenești și otomane. Anterior, logica era diferită: cu cât erau mai mulți armeni, cu atât puteau autoritățile să ceară taxe mai mari în conformitate cu sistemul milletului. Ca o ultima cifră, revelată de carnetul personal de însemnări al lui Talaat Pașa, erau un milion șase sute șaptesprezece mii două sute de armeni în 1914, o cifră mult mai mare decât statisticile oficiale otomane din epocă. Secolul al XIX-lea se caracterizează printr-o mișcare de emancipare a minorităților din
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]
-
Tradiția povestește că de multe ori în copilăria sa, poetul Mihai Eminescu venea pe jos din Ipoteștiul său natal pentru a-și vizita mătușile. O mărturie a faptului că Eminescu citea în chiliile mănăstirii din cărțile religioase este prezența unei însemnări autografe a poetului pe fila 92, jos, a unui pateric manuscris, păstrat la Biblioteca Academiei Române, care a aparținut călugărițelor Fevronia, Sofia și Olimpiada Iurașcu. După tradiția atonită, călugărițele de la Agafton erau așezate în mormânt înfășurate doar în rogojini, fără sicriu
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]
-
sa apărută în "Adevărul literar și artistic"). - Mențiuni caragialiene, Ploiești, Editura Premier, 2000. Această carte, reprodusă și pe un CD, CIN Studio, Multimedia 2001, cuprinde studii de istorie și critică literară și constituie o primă etapă în elaborarea amplului volum Însemnări caragialiene, apărut la București, la Fundația Culturală Libra, la începutul anului 2007. O cronică la acest volum a apărut în revista "Axioma", II, nr. 1 (10), 2001, semnată de Stelian Stan). - Conexiuni și confluențe, Ploiești, Editura Premier, 2002. [Cuprinde studii
Ieronim Tătaru () [Corola-website/Science/311726_a_313055]
-
3". În aceste două cronicii literare și în "Prefața" amintită se vorbește "despre cultura și multiplele informații ale autorului", despre "caracteristicile particularizatoare/ esențializatoare ale textelor critrice" ale acestuia, menite să așeze "operele luate în discuție într-un spațiu cultural universal"]. - Însemnări caragialiene, București, Fundația Culturală Libra, 2006. (Această carte, de 546 p., cuprinde studii consacrate vieții și operei lui I.L.Caragiale, multe întemeiate pe documente de arhivă reproduse în "Addenda", pe corespondența primită de clasicul literaturii române, texte critice privind dramaturgia
Ieronim Tătaru () [Corola-website/Science/311726_a_313055]
-
a IV-a (contrainformații militare) a Departamentului Securității Statului. Acesta a fost condamnat la șapte ani de închisoare de către un tribunal militar deoarece a deținut ilegal, la domiciliul său, mai multe documente (printre care s-au aflat două hărți cu însemnări) și a divulgat secrete de stat (spionaj în favoarea Uniunii Sovietice). Nicolae Ceaușescu a vrut ca Șerb să fie nimicit. Dar abia se anunțase public că România nu mai are de-ținuți politici, astfel că Tovarășul a hotărât să fie drastic
Ioan Șerb () [Corola-website/Science/311806_a_313135]
-
este numele unui manual de poetică scris de Snorri Sturluson și al unei culegeri de cântece eroice și ale zeilor redactate în Islanda în secolul al XIII-lea. Cu această însemnare începe cel mai vechi dintre cele patru manuscrise păstrate ale manualului de poetică și mitologie scris de literatul, istoriograful și omul politic islandez Snorri Sturluson (1179-1241) între anii 1220 și 1225. Cuvântul "" nu are corespondent în alte limbi germanice și
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
vidrelor de mare, a ajutat o parte a echipajului expediției să supraviețuiască condițiilor grele de iarnă (din 75 de persoane au rămas în viață numai 40; printre decedați se număra însuși Bering). Georg Steller, care era naturalistul expediției, a făcut însemnări regulat și, după 10 ani, a publicat o descriere succintă a animalelor marine de pe insulă, unde a descris, în treisprezece pagini, și vidra de mare. Această descriere din secolul al XVIII-lea a constituit singura cercetare efectuată asupra vidrelor de
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
Ansamblul pictural ce decorează altarul, iconostasul, bolta naosului, precum și pereții pronaosului - unde pictura este foarte deteriorată - a fost atribuit pictorului lugojan Petru Nicolici. Aceasta, mai ales datorită analogiilor cu biserica din Poieni, unde artistul se va semna, dar și unei însemnări păstrate pe icoana Maicii Domnului de pe iconostas: Petre Zugrav. Artistul respectă doar schema iconografică tradițională și adoptă și elemente baroce și chiar neoclasice uneori prea încărcate. Cercetătoarea dr. Rodica Vârtaciu consideră că, prin lucrarea de la Curtea, Petru Nicolici este primul
Biserica de lemn din Curtea, Timiș () [Corola-website/Science/311891_a_313220]
-
două cărți: un Triod tipărit la Râmnic în anul 1731 și care fusese dăruit inițial, la 18 aprilie 1743, Bisericii "Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil" din Ivești, și un Penticostar tipărit la București, la 1743. Pe prima carte se afla însemnarea: "“Această sfântă carte o am cumpărat eu, Tudorache Ciurea, biv-vel clucer, pentru ca să fie la sfânta biserică din Tâmpești, 1801, mai 13”", iar pe cea de-a doua carte era însemnarea: "“Acest penticostar este al meu și este cumpărat de tatăl
Biserica Sfinții Voievozi - Grădini din Fălticeni () [Corola-website/Science/311916_a_313245]