8,127 matches
-
unul ca mine mai auzise și din povestirile câte unuia care trăise pe atunci. În aerul proletar al „Capșei“, în cofetăria devenită doar un vestigiu încețoșat de timp pierdut, ne plăcea, Esterei și mie, să ne cufundăm ca și cum am fi alunecat, fie doar și în curgerea unei simple închipuiri, în poveștile păstrate încă în plușul acelor canapele sau grele draperii, în apele marilor oglinzi, în scrijeliturile scaunelor sau în încrețiturile mușamalelor de sub cristalurile de pe mese. Din studenție ne obișnuiserăm să mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în afund. Vom dansa poate, o voi ține în brațe, atingerea ei mă va înduioșa, mă va înfierbânta, dar fără intensitatea dorinței, genunchii atingându-se, poate o voi călca pe pantof, poate ea se va împiedica în vreun fir, va aluneca pe linoleumul ringului, oricum dansul nostru nu va fi, vom simți amândoi aceasta, decât o formalitate, inclusă în nota de plată, în meniu, între friptură și desert, înainte de cafele și coniac. Am luat banii, cu acea surprindere a întâmplărilor neașteptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în mine. Sunt furios, uneori. De cele mai multe ori încerc să scriu câte ceva. Uneori reușesc, alteori cuvintele, și ele, sunt lenoase, vâscoase, temătoare. Câteodată iau o carte la întâmplare și încerc să citesc pagini care nu-mi spun nimic. Doar ochii alunecă mecanic, prefăcându-se că urmăresc șiruri-șiruri de cuvinte ordonate geometric, dar al căror înțeles nu mai ajunge până la mine. Îmi place să iau volume în limbi pe care nu le înțeleg, enciclopedii turce, de exemplu, și citesc metodic, cufundat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Tochitura aia, mai ții minte? Și șlibovița cu pere? Și alea de le ziceam... Le ziceam, așa, de caraghioslâc, de se-amuza tovii.“ Ascult și nu ascult astfel de discuții. Sunt mai mult atent la cadența gândului meu. Încet-încet am alunecat și eu între ei. Devine sufletul meu, ca o mâzgă de lavă, unul de fost. Aștept la fel ca ei, lunar, reînnoirea rețetei, tresar și în mine vechi orgolii din amintire, „am venit aici acum treijdoi de ani“, au început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
când îi spun că am publicat câteva cărți, că am fost premiat. „Și eu“, zâmbește, „am tipărit cursul de managementul relațiilor publice. Se reeditează în fiecare an. Am șase sute de studenți pe serie. Cumpără cartea, că altfel nu-i trec“. Alunecăm spre morți. Încerc să amân inerentul schimb de informații: „Știi că s-a dus și...“. Îi sună celularul. Se uită la aparat, se joacă cu niște butoane. Zâmbește înduioșat: „E nepotu’. E în campanie la Slobozia cu șefu’. Inaugurează o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu capul de câte o coloană. Nu pățește nimic, deși ai impresia că-i crapă țeasta. Privește nedumerit coloana, țâșnește în altă parte, se agită o vreme, își alege o altă coloană și iar se izbește de ea. Odată a alunecat pe un scuipat și s-a prăbușit înainte de a atinge coloana. O femeie s-a repezit să-l ajute, speriată că o fi pățit ceva. Tânărul s-a ridicat jenat, i-a sărutat femeii mâna și a asigurat-o că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
umerii ei, pe șoldurile ei, cum cad în căușul urmelor ei, voi auzi cum zorii vin spre ea, zorii ei cu pași zoriți, înrourații zori ai acestor lacrimi doar ale mele, pe care le aud, până și pe ele, cum alunecă pe obrajii doar ai mei, voi mai auzi cum se deschide o portieră, cum se trântește apoi acea portieră, motorul ambalându-se, scrâșnetul mașinii urnindu-se, fâșâitul roților, departe, tot mai departe, înspre zorii pe care doar îi voi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se ascundea sau cum reușea performanța de a se mișca de colo-colo fără să-și trădeze prezența și făcîndu-l totodată să priceapă că „se afla acolo”, păzindu-l, era ceva care scăpa inteligenței chilianului, Însă era limpede că Iguana Oberlus aluneca precum o umbră sau ca o ființă invizibilă, și nu doar Într-o noapte Sebastián Mendoza se trezi tresărind, Încredințat că dușmanul lui de moarte stătea cu ochii pe el cît dormea, ca și cum ar fi avut capacitatea de a vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
socoteala unui monstru diform, odios și abominabil nu era un program obișnuit În viața unui vînător de balene, resemnat dintotdeauna să nu aibă parte de altă distracție În afara celei oferite de marea care trecea pe sub chilă sau de norii care alunecau deasupra velelor. Iar el, Oberlus, „Regele Insulei Hood” și stăpînul a tot ce intra În raza lui vizuală În toate direcțiile, era victima aleasă de acea turmă de scrofuloși, care habar n-aveau, fără Îndoială, că din ziua În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
a făcut-o, ci a așteptat tăcînd mîlc, rumegîndu-și surd setea de răzbunare. CÎnd În sfîrșit se ridică În picioare, luase deja o hotărîre. Lăsă deoparte armele, păstrîndu-și numai maceta lungă și ascuțită, aceeași care Îl decapitase pe francez, și alunecă În tăcere, intrînd În apele ansei liniștite silențios ca o iguană. Înotă Încet, fără să facă spumă, uitînd de rechini și de vizitele lor sporadice În golf, știind că acolo, În Galápagos, era atît de multă viață În apă, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
că metalul ar fi sfîrșit prin a ceda, chiar dacă el și-ar fi Întețit eforturile. Se hotărî să ia o pauză și chiar atunci băgă de seamă că dîrdîia și că apa Îl pătrunsese pînă la oase. Se lăsă să alunece, pînă se așeză pe pămîntul Îmbibat de apă, cu spatele sprijinit de stîncă, Își puse capul pe ea și, pentru cîteva clipe, lăsă lacrimile mari să-i inunde ochi, plîngîndu-și de milă. Încălcase legea. Atentase Împotriva integrității lanțului său, Încercînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
crispată și Încleștată cînd se apropia de ea și Începea s-o mîngîie, iar cînd o pătrundea nu se mai confrunta cu rigiditatea si uscăciunea din primele zile, ci cu o primire umedă, caldă și zvîcnitoare, care-i Îngăduia să alunece Înăuntrul ei cu o dulce suavitate, pentru a simți apoi cum carnea ei, fierbinte acum, Îl Înconjura, Încătușîndu-l și Împiedicîndu-l să scape. Începură să aibă, de asemenea, lungi conversații În care Îi vorbi despre viața lui, despre anii amari În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lume. Se simțea fericit și Împlinit. Era prima lui călătorie ca ofițer și avusese norocul de a o face la bordul unui vapor curat și curajos, pentru care era totuna să Înfrunte trufaș Înfricoșătoarele valuri de la Capul Horn și să alunece cu suavitate pe apele liniștite ale Pacificului. Era o plăcere să-l simți cum ascultă de cea mai mică atingere a timonei. Să asculți cum Îi cînta vîntul În pînze sau să contempli echipajul disciplinat care se urca pe catarg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ici-colo se distingeau urme proaspete care trădau o prezență omenească, ceea ce i-a dus la convingerea că, de fapt, nu numai un om, ci mai mulți - poate chiar și o femeie - se ascundeau pe undeva. Trei voluntari se lăsară să alunece În corzi pe peretele de stîncă, iar Oberlus le văzu umbrele trecînd și le ascultă glasurile prin minusculele găurele din cuiburi, calculînd că unul dintre ei trecuse la mai puțin de șase metri de intrarea În peșteră. Îl Încolțeau, știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se antrenaseră găinățîndu-se În capul lor, Încetară să mai zburătăcească În juru-le și se Întoarseră la cuiburi odată cu căderea Întunericului, iar În zorii zilei următoare avură În sfîrșit conștiința Înspăimîntătoarei lor singurătăți. Nici un val, nici un croncănit, nici măcar zgomotul apei care aluneca sub chilă; o liniște sfîșiată doar de monotona lovire a vîslelor, Într-un ritm unic, obsesiv, ca și cum, În loc de ființe omenești, prizonierii s-ar fi transformat În roboți, În mașini fără viață, condamnate să vîslească așa pînă la sfîrșitul veacurilor. Apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
curs de prăbușire: capul i se adâncise cu vreo câțiva centimetri buni față de cum era înainte, ițindu-se ca un telescop dintre rulourile de la gât. Plutea, așezată parcă pe un colac de cauciuc pe o mare liniștită, suspendat doar de gât, alunecând încet din câmpul vizual. M-am simțit provocat s-o readuc în lumea conștientă și m-am întrebat dacă folosirea forțată a numelui ei ar reuși s-o scoată înapoi la mal. Am decis să fiu îndrăzneț și am privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
cu mâna lui Stacey sau dacă fusese vreun exercițiu nebunesc pe care îl făcea creierul meu ca să nu mă lase s-adorm. În orice caz, cum adormeam eu de obicei? Ajunsesem să-mi dau seama că habar nu am. Oare alunecam dincolo în mijlocul unei idei sau îmi goleam capul de toate gândurile înainte de a aluneca în gol? Dintr-odată, părea imposibil: o idee de fapt fără sens, cum că m-aș putea strecura în inconștiență seară de seară, fără nici un efort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
creierul meu ca să nu mă lase s-adorm. În orice caz, cum adormeam eu de obicei? Ajunsesem să-mi dau seama că habar nu am. Oare alunecam dincolo în mijlocul unei idei sau îmi goleam capul de toate gândurile înainte de a aluneca în gol? Dintr-odată, părea imposibil: o idee de fapt fără sens, cum că m-aș putea strecura în inconștiență seară de seară, fără nici un efort. Mi-am ascultat respirația. Răsuna ridicol de tare. Tare și aspră. Oare chiar eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
îmi fie frică să mă culc, asemenea copiilor acelora nenorociți din filmele de groază, pentru care singura cale să nu cadă în strânsoarea atacatorului este să stea treji. Cel care mă chinuia eram eu însumi și detestam să-l eliberez alunecând afară din zona conștientă. Dar am continuat să merg în somn, nu des, însă destul de regulat, și am continuat să mă îngrijorez în fiecare seară, când mă întindeam să adorm. Mi s-a povestit despre o seară în care stră-unchiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
un zâmbet larg îi întinsese gura sub mustața prostească, iar el s-a întors pe loc, redobândindu-și într-o clipă suplețea persoanei sale manageriale. Făcu spre mine o mișcare deopotrivă grațioasă și idioată - o parodiere a unui mim care alunecă pe picioare aparent invizibile pe asfaltul dintre noi. Ajunse la mine, încă rânjind, și-mi întinse o mână înmănușată. —Ah! O așteptați pe Stacey, domnule? Îmi venea să-l lovesc, dar am fost reținut de bunul-simț și de nevoia instinctivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
după Sheila, sau după altcineva, că ieșisem singură. Doamna Peters mă lăsase să plec mai devreme, că fusesem bolnavă și-abia mă-ntorsesem. Mi-e rău, doamnă P, am zis io când a venit la mine la sonerie. Îmi tot alunecă semnalul și-ncep să fac greșeli. Domnu’ Chipstead a zis că s-o iau încet azi că am fost bolnavă, deci pot să plec acuma? Mereu mergea cu ea chestia asta. Odată a leșinat Sheila și când i-au verificat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
am dus lucrurile pe o nouă scenă. Stăteam pe canapea („de anul trecut, de la reducerile de la World of Leather“, după cum mă informase cu mândrie Lena), iar brațul îmi era lăsat în spate, deasupra umărului lui Stacey, dezgolit unde bluza-i alunecase într-o parte. La televizor era o emisiune-concurs, iar Lena era fie captivată, fie se prefăcea foarte bine că e, și, aproape fără să mă gândesc, mi-am lăsat vârfurile degetelor să cadă pe carnea fină și moale a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
înțeleg ce ciudat am ajuns să arăt. Mă uimește să văd cât de repede am revenit la ceva dintr-un trecut antic, neîmblânzit. Sunt ca o stradă pe care o revendică natura, ale cărei pietre se mișcă din loc și alunecă sub barajul de creștere care vine de dedesubt; drumul, acoperit de mușchi și resturi murdare, se crapă și se desparte pentru a lăsa loc liber ierburilor de dedesubt, până când nu mai e practicabil. Ăsta-s eu. Fața îmi e înconjurată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
dincolo de făpturi, tăinuit se-avântă în umbre și golul tot pâlpâie, revine mai greu întortochind dilemele. Suferința parcurge căi neștiute printr-un procedeu plin de ignoranță, încurcat în fire plăpânde sculptat cu unde precise. Ochii... algele unui pericol mental patinând, alunecă pe serpentine filiforme tăceri în oceanul de păcură. Nu mai rabzi, mânios te desprinzi din acea zbatere anacronică iar tu nu mă suferi!
Cople?it by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83723_a_85048]
-
grădini cum puțini le aveau, creșteau de toate în ele. Oamenii deja se liniștiseră, se credea că ce avuse de rămas în urma alunecărilor de teren, rămase. Însă după cutremurul din 4 martie 1977, pământul și mai mult începuse a se aluneca, de data aceasta nu se salvaseră decât două case. Când erau privite din deal, se observa bine cum alunecările de teren le afectase, una din ele părea că, iată-iată, se va cârliga, dar reușiseră să rămână la locul lor falnice
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]