7,991 matches
-
de mare îngrămădiți unii peste alții lângă debarcader, cu omul-statuie încremenit pe posta men tul său (pri mul pe care l-am văzut vreodată, și care mi-a dat ideea unui întreg capitol din Orbitor), cu nesfâr șitele magazine de bijuterii etalându-și lanțurile de aur de-a lungul falezelor, cu automatele în care băgai un bănuț de un cent și-ți era înapoiat turtit în formă de elipsă, cu uriașii arbori sequoia din Red Wood... Cu străzile care urcă și
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
scorțișoară și oricalc, în porturi îndepărtate. Cu picioarele ei groase, de zeiță ce susține un colț de templu, cu sânii ei uriași pe care și-i îm pin gea-nainte cu mândria cu care matroana romană-și împin sese copiii („Iată bijuteriile mele!“), cu ple tele ei de Magdalenă din Magdalenian, cu boiul ei criselefantin ar fi fost mândria haremurilor și călăreața filozofilor lumii. Goală, răspândea atâta lumină, că toate celelalte trupuri din micul golf căpă tau culoarea cenușie-a cadavrelor. Sânii
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
putut pierde. Nereușind să facă lumină în acest nedorit episod, s-a consolat. Mari i-au fost, însă, surprinderea și bucuria când, după câteva zile săteanul cu care fusese la oraș i-a bătut la ușă și i¬a înmânat bijuteria pierdută. (Făcând ordine în căruță a descoperit, din întâmplare, minusculul obiect și l-a restituit păgubașei). Aproape fără excepție, bunurile aparținând altor persoane și găsite în diverse împrejurări erau redate celor care le-au pierdut. Nici un gospodar din sat nu
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
atunci adolescent, își începuse fiecare povestire cu cuvintele: „Pentru ca amintirea să nu se piardă...“ Gajus citi un titlu care părea să anunțe o povestire, o fabula: „Istoria frumoasei noastre verișoare Apuleia Varilia, care își face pieptănături pline de fantezie, iubește bijuteriile și poartă veșminte de in brodate în Aegyptus“. Dar nu era o fabula. „Alaltăieri-seară, în fața multor prieteni, frumoasa Varilia a spus că, din cauza tăcerii temătoare a bătrânilor, tinerii nu știu nimic despre viața Liviei, Maștera. A spus că vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se păru că toți cei prezenți erau surprinși -, în casa care a fost a divinului Octavianus Augustus și a mea. Apoi porunci: — Apropie-te. El se supuse; simți izul trupului ei bătrân. Părul prost periat părea prăfuit. Nu purta nici o bijuterie. Lâna șalului era grosolană. Zise: — Ți se va arăta unde poți locui. Îl expedie cu un gest. De atunci, luni în șir n-o mai văzu pe Livia decât de departe. Într-o încăpere oarecare, deloc mare, cu o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mai intrase niciodată. Pereții erau acoperiți în întregime de fresce, într-o perspectivă aeriană, înșelătoare, cu imagini luminoase de porticuri, scări și fântâni. Antonia scria; purta una dintre tunicile simple, prețioase, țesute la Pelusium; pe degete și la încheieturi avea bijuteriile din vremea singurei sale căsătorii și a lungii văduvii. La mâneci și pe margini, tunica era brodată cu pietre strălucitoare, cu perle și fir de aur, ca în timpurile vechilor phar-haoui. Gajus observă că, sub bijuteriile grele, mâinile ei blânde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și la încheieturi avea bijuteriile din vremea singurei sale căsătorii și a lungii văduvii. La mâneci și pe margini, tunica era brodată cu pietre strălucitoare, cu perle și fir de aur, ca în timpurile vechilor phar-haoui. Gajus observă că, sub bijuteriile grele, mâinile ei blânde, care îl mângâiaseră în nopțile fără somn, îmbătrâniseră, pielea era uscată, unghiile erau străvezii. Antonia puse deoaprte calamusul și-l anunță de parcă ar fi rostit o sentință: — Îi scriu lui Tiberius. Ea singură, din toată Roma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sfătui pe Helikon să plece, iar el se duse în fundul porticului să privească marea, în direcția insulei aceleia pe care n-o putea zări. În mintea lui vedea însă mica masă de abanos, fildeș și bronz, mâinile Antoniei pline de bijuterii masive, foaia de papyrus cu literele cifrate. „Ne-ai răzbunat tu“, zise cu glas scăzut, ca și cum ea ar fi fost în apropiere și l-ar fi putut auzi. Noua strategie După câteva zile, Tiberius îl chemă la el. O convocare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
periculozitatea acelei familii erau atât de mari, încât invitația lui păru un semn de pace după vechea tragedie sau, poate, semnul unor temeri tainice. Frumoasa soție se numea Livia Orestilla. Îndată ce își făcu apariția în pragul triclinium-ului imperial, cu bijuteriile strălucind pe pielea ei ca mătasea, cei mai puternici bărbați ai Romei își ațintiră privirile asupra ei, înflăcărați de fantezii secrete. Împăratul intră, trecu printre cele două șiruri de invitați, care îi făcură loc imediat, se apropie de ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fi meritat să ajungă în fruntea imperiului. Într-o republică de patricieni, cum era Roma, acea femeie, care urma să se căsătorească cu un descendent al Pisonilor, provenea din familia Corneliei, celebra matroană care, atunci când fusese rugată să-și expună bijuteriile, își arătase nenumăratele progenituri. În ciuda acestor severe amintiri atavice, mintea Orestillei fu subjugată de vorbele Împăratului. El îi contemplă decolteul și, făcând o glumă pe seama nobilei amintiri a străbunei sale, adăugă că ea nu avea nevoie de bijuterii, pentru că acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-și expună bijuteriile, își arătase nenumăratele progenituri. În ciuda acestor severe amintiri atavice, mintea Orestillei fu subjugată de vorbele Împăratului. El îi contemplă decolteul și, făcând o glumă pe seama nobilei amintiri a străbunei sale, adăugă că ea nu avea nevoie de bijuterii, pentru că acestea ar fi acoperit ceea ce fiecare bărbat și-ar fi dorit de fapt să vadă. Ea râse, și glasul ei răsună în sală; râseră și cei aflați în apropiere, iar Calpurnius Piso tăcu, prefăcându-se că n-a auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
brățări, care i se întipăriseră în memorie, îl înlănțuiră din nou. El îi vedea doar ochii, îi simțea parfumul și buzele. De mii de ani, în riturile magico-religioase din templele din Phrygia, la Pessinus, pe malurile fluviului Hyalis, preotese purtând bijuterii mângâiau și îmbrățișau în felul acela, în fața mulțimilor fascinate și cufundate în rugăciune, statuile impunătoare ale vechilor zei, Papas, Sabazius, Men. Iar ea, ca și cum ar fi atins statuia unui zeu, îi spunea: — Te iubesc, poți să faci ce vrei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vino să trăiești înăuntrul meu. Te rog. Era o inovocație foarte veche, din religii îndepărtate: zeul care trece în fecunditatea întunecată, profundă a pântecelui femeii. El primea mângâierile care îi învăluiau trupul. O clipă avu senzația că era o vrajă. Bijuteriile scoteau clinchete ușoare, iar ea îl săruta așa cum preotesele din Phrygia sărutau statuile zeilor. Împăratul închise ochii. Ritul isiac În ciuda soldaților germani care stăteau de pază și a întunericului nopții, în cele mai puternice confrerii sacerdotale din Roma se răspândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
bustul ajuns la gliptoteca Ny Carlsberg, unde se văd epoleții, franjurii, firele de aur ale unei elaborate armuri imperiale. Pe părul tuns întotdeauna cu grijă și pieptănat spre frunte și spre tâmple, ușor umflat cu calamistrum, poartă o diademă, o bijuterie dintr-o epocă foarte veche, aproape barbară. Obeliscul din Circus Vaticanus. Imensul monolit adus din Egipt a fost ridicat în locul dorit de împărat. În 1586 a fost mutat în apropiere, înălțându-se spre cer din ceea ce astăzi este piața San
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
țigle sau de marmură. În Renaștere, enigma din jurul lacului a atras atenția erudiților: după veacuri de dezinteres, se descoperea că ceea ce povesteau cărțile vechi despre măreția Romei era nimic în comparație cu ceea ce era îngropat în pământ: ruine, coloane, temple, statui, morminte, bijuterii. Astfel, mulți au început să cerceteze corăbiile și să organizeze recuperarea lor. Nimeni nu a reușit. S-au recuperat doar câteva fragmente de piese de mobilier, disparate, deși foarte frumoase. În secolul al XIX-lea s-au înregistrat tentativele lipsite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să distrugă minunata masă isiacă, însă nu a reușit; în 1527 - pe când, sub privirile papei, palatele și bisericile Romei erau jefuite de acei Landsknechts conduși de Carol de Bourbon, pe când nobilii fugeau la castelele de la țară, iar obiectele de artă, bijuteriile, obiectele din argint și statuile erau vândute de soldați pe străzi - a apărut o masă ciudată din bronz, o mensa lungă de circa șase palme, pe care străluceau incrustații de argint și de aur. Nu se știa nimic despre ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înecată în ură. Astfel, de foarte multe ori, pentru a avea o poveste istorică autentică trebuie să luptăm cu caracterul incomplet sau cu parti-pris-urile mărturiilor scrise. Însă descoperirile arheologice - edificii, inscripții, monede, morminte, ostraka, obiecte de marmură și bronz, fresce, bijuterii, țesături, monumente... - se ivesc din trecut, glasuri ale unor mărturii incoruptibile. Familia Julia-Claudia schemă v. original pp. 488-489 ............. linia familiei Julia ---------linia familiei Claudia condamnări și / sau moarte violentă Arborele genealogic reprezentat aici a fost simplificat și nu menționează personajele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fost primii care am ajuns la mașina zdrobită a unei șoferițe rănite. Casieriță de vârstă mijlocie la magazinul duty-free de spirtoase al aeroportului, femeia stătea în dezechilibru în cabina contorsionată, cu fragmente de parbriz fumuriu înfipte în frunte ca niște bijuterii. Când a apărut o mașină a poliției, cu girofarul de urgență pulsând de-a lungul autostrăzii de deasupra, Vaughan a dat fuga înapoi după aparatul foto și după blițuri. Dându-mi jos cravata, am dibuit neputincios după rănile femeii. Lăsată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
ascunse sub halat, neluându-și ochii de la figura fermecătoare a lui Catherine. Calcula ea oare câți amanți avusese Catherine de la accident încoace, excitată de postura ciudată a soțului ei în acest pat sau - mai banal - de prețul costumului și al bijuteriilor scumpe? La rândul ei, Catherine se uită fără ocolișuri la corpul tinerei. Aprecierea ei a contururilor coapselor și feselor, pieptului și subsuorii, și relația lor cu barele cromate ale harnașamentului meu de la picior, o sculptură abstractă menită să etaleze silueta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
zisa construcție capitalistă, a țării, spoliindu-i și mai mult, pe cei mulți și proști, iar ei, devenind miliardari. De carton, cu vagoane, tot de carton, ticsite cu bani. Cu mari averi, acumlate, și sub formă de imobiliare. Ei le numeau bijuterii imobiliare,în realitate,însă, erau chiciuri imobiliare! Pentru Dumitriță Floridemăr, chingile s-au tot strâns, până când nu au mai putut rezista. Și-a lăsat acasă nevasta, cu trei copii, cât ulcelele, și a apucat drumurile Italiei. Bun,în mai toate
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
fiecare apariție editorială, Emil primește, cu dedicație, un exemplar, din partea autorilor. Are, până în prezent,în biblioteca sa personală, mai bine de o sută de asemenea volume cu dedicații. Un dulap de sticlă, din încăpere, e încărcat numai cu asemenea valoroase bijuterii. Mulți dintre autori nu mai sunt în viață. În istorie,însă, da. El îi numește, pe autorii respectivi, sfinți. Și, din punctul său de vedere, dar nu numai, are perfectă dreptate, să-i numească, pe colaboratori, fie încă în viață
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
cincizeci de dolari pe care i-i dau, zic, decât să mă uit la el cum îi curg balele după un cadavru. — Și ție ți-ar fi curs, zice. Frate, ce bucată bună era! Erau obiecte de valoare - ceasuri, portofele, bijuterii - la fața locului? întreb. — Și mai era și caldă, sub plapumă. Suficient de caldă. Fără spasme agonice. Nimic. Falca lui masivă se mișcă fără încetare, mai rar acum, în timp ce se zgâiește în gol. Dacă ai putea să ai orice femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
din suflet. Îi închide clapeta și-l strecoară la loc în geantă. Mărgelele de la gâtul ei sunt dintr-o piatră verde, intercalate cu mărgele de aur. Sub ele poartă șiraguri de perle. N-am mai văzut în viața mea asemenea bijuterii. Își bagă picioarele în pantofi și zice: — Am impresia că de-acum înainte o să am de furcă să vă țin departe de Mona. Își tapează părul roz peste ureche și zice: — Veniți după mine. Cu palma deschisă, scrijelește o săgeată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
În sufragerie, cosmeticele sunt trântite grămadă pe jos. Helen a deschis fundul fals al trusei cosmetice. Înăuntru sunt așezate straturi de coliere, brățări, broșe mari și perechi de cercei prinși împreună, incrustate cu sclipiri frânte, roșii, verzi, galbene și albastre. Bijuterii. În mâinile lui Helen se desfășoară un colier lung cu pietre galbene și roșii, mai mari decât unghiile ei roz și lustruite. — La briliante, zice, te uiti să nu existe scăpări de lumină prin fețele de sub centura pietrei. Lasă colierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
fost a actriței Natasha Wren. Scoate cu amândouă mâinile o inimă strălucitoare și roz, zicând: Acest pandantiv de beriliu de șapte sute de carate i-a aparținut reginei Maria a României. După cum ar zice Helen Hoover Boyle, în mormanul ăsta de bijuterii trăiesc stafiile tuturor celor care le-au avut cândva. Ale tuturor celor suficient de bogați și de plini de succes încât să vrea s-o și dovedească. Porcăriile astea decorative au supraviețuit și talentului, și inteligenței, și frumuseții lor. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]