9,508 matches
-
Gorun și Il. Chendi) este antimodernista „Viața literară” (1906). Lucrează intens la traduceri: Georgice de Vergiliu (1906), Parmeno de Terențiu (1908), Don Carlos de Schiller (1910), Odiseea de Homer (tipărită în 1966). Munca de tălmăcire a capodoperei lui Dante, Divina Comedie, îl absoarbe în întregime. Dându-se, în 1908, o amnistie pentru toți cei care nu se prezentaseră la serviciul militar în armata austro-ungară, C. vine la Hordou să-și vadă rudele și prietenii și îl cunoaște pe Liviu Rebreanu. În
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
vadă rudele și prietenii și îl cunoaște pe Liviu Rebreanu. În 1912, petrece șase săptămâni în Italia, studiind documente și materiale privitoare la opera marelui florentin. Îl întâlnește la Tismana pe romanistul Ramiro Ortiz (C. pregătea un Comentariu la „Divina Comedie” - în întregime făcut cunoscut publicului în 1963-1965), cu care are lungi discuții asupra lui Dante. În august 1915, fiul său, Alexandru, își pierde viața într-un accident de automobil. C. suportă greu lovitura, se izolează, încetează să mai publice. Rămâne
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
practicile medicale empirice și primejdioase ( Leacuri băbești, Legarea boalelor, Oase de balaur, Postul și nutrirea neîndestulătoare). C. traducătorul s-a oprit la marile epopei ale popoarelor vechi (Odiseea lui Homer, Eneida lui Vergiliu, Sakuntala lui Kalidasa, dar și la Divina Comedie a lui Dante), care îl interesau ca expresii ale eposului național, sau la scrierile clasice, care puteau oferi modele și educau nemijlocit (Georgicele lui Vergiliu, Antologia sanscrită, culegere de înțelepciune indiană). El a consacrat tălmăcirilor ani întregi de muncă și
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
pătrunderea gândirii arhaice indiene și transmiterea ei la nivelul unei înalte poezii. Principala contribuție a traducătorului este însă transpunerea capodoperei lui Dante. C. a reușit să dea în românește una dintre cele mai bune versiuni existente în lume la Divina Comedie. A lucrat la ea și la redactarea comentariului care urma să o însoțească timp de douăzeci de ani. Ramiro Ortiz a tipărit, în 1924, 1927 și 1932, textul acestei traduceri, rămas în manuscris (Infernul, Purgatoriul, Paradisul). C. și-a început
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
Purgatoriu și Paradis, oferind, astfel, cheia unor alegorii. Comentariul cuprinde intuiții admirabile, iar traducerea impresionează, sub raport artistic, prin atingerea înălțimii stilistice a originalului. Respectându-i vigoarea și plasticitatea, păzindu-i înțelesurile, C. reușește să redea suflarea dantescă a Divinei Comedii. În comparație cu numărul limitat de motive, față de cvasiabsența invențiunii epice, tehnica versificației este copleșitoare. Bogăția ritmurilor, raritatea, felurimea și perfecțiunea lor fac din Coșbuc un poet unic la noi [...] Cu George Coșbuc, din acest punct de vedere, ne aflăm în vremea
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
îngr. Nicolae Drăganu, Sibiu, 1921; Poezii alese, pref. Mihai Beniuc, București, 1952; Poezii, I-II,pref. D. Micu, București, 1953; Despre literatură și limbă, îngr. și pref. Al. Duțu, București, 1960; Versuri, pref. D. Micu, București, 1961; Comentariu la „Divina Comedie”, I-II, îngr. și introd. Al. Duțu și Titus Pârvulescu, București, 1963-1965; ed., în Opere alese, IX, îngr. Gh. Chivu, pref. și comentarii Al. Duțu, București, 1998; Fire de tort. Cântece de vitejie, I-II, îngr. și pref. Mircea Tomuș
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
Mazepa, Craiova, 1896; Antologie sanscrită, Craiova, 1897; Kalidasa, Sacontala, București, 1897; ed. București, 1959; ed. pref. Ion Acsan, București, 1999; Carmen Sylva, Valuri alinate, București, 1906; ed. București, 2003; Terențiu, Parmeno, București, 1908; Schiller, Don Carlos, București, 1910; Dante, Divina Comedie, I-III, îngr. Ramiro Ortiz, București, 1924-1932; ed. îngr. și pref. Al. Balaci, București, 1954-1957; ed., în Opere alese, VII-VIII, îngr. Gh. Chivu, pref. și comentarii Al. Duțu, București, 1985; ed. Iași, 2000; Homer, Odiseea, I-II, îngr. I. Sfetea
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
toate aspectele importante ale unui spectacol. Debutul propriu-zis în teatru are loc în 1909, când i se joacă la Teatrul Național din București drama Noaptea Învierii, iar consacrarea ca autor dramatic vine în 1913, când, pe aceeași scenă, este reprezentată comedia Păianjenul, cu un mare și îndelungat succes. Până în 1944 a fost una dintre cele mai jucate piese românești atât în București, cât și în cele mai importante orașe din țară (în 1921 era sărbătorită a o suta reprezentație). Urmează punerea
HERZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287432_a_288761]
-
Floare de nalbă, 1908, mult apreciată de M. Dragomirescu și de E. Lovinescu, Noaptea Învierii, 1909, Biruința, „Convorbiri literare”, 1911, Când ochii plâng. A fost odată, 1911, Sorana, 1916, în colaborare cu I.Al. Brătescu-Voinești) -, H. a evoluat repede spre comedie (ultima încercare de dramă istorică în versuri, Aripi frânte, 1925, fiind nereușită) și spre farsă, mult mai conforme cu temperamentul și cu viziunea sa asupra teatrului („Scriu să mă amuz și să amuz pe alții”, declara el în 1935). Păianjenul
HERZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287432_a_288761]
-
antrenantă. Atent construită, cu mult umor, cu o exprimare mai puțin caducă este și piesa Omul de zăpadă (1927), spectaculoasă prin răsturnările de situație care aduc biruința iubirii adevărate asupra aventurilor galante. Mai lipsite de substanță și de calități sunt comediile în trei acte, Bunicul (1913), Cuceritorul (1914), și cele într-un act, Mătușă-mea (1914), Boier Buflea (1916), Rândunica (1917), Vălul de pe ochi (1918), Femeia și telefonul (1929). Un reviriment cunoaște autorul cu farsa Încurcă-lume (1929), jucată mulți ani în
HERZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287432_a_288761]
-
1916), Rândunica (1917), Vălul de pe ochi (1918), Femeia și telefonul (1929). Un reviriment cunoaște autorul cu farsa Încurcă-lume (1929), jucată mulți ani în București și în marile orașe din țară și preluată de teatre din Viena, Zagreb, Atena, Varșovia. Succesul comediei bufe Unchiul lui Noață (1936, cu Grigore Vasiliu-Birlic în rolul principal) îi alină zilele din urmă și îl convinge încă o dată că a ales calea potrivită. Mulți comentatori au subliniat calitățile scenice ale teatrului lui H., capacitatea de a dinamiza
HERZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287432_a_288761]
-
mai autentic comediograf. De altfel, aproape toate comentariile, foarte numeroase, unele extrem de favorabile, se referă doar la spectacolele cu piesele sale, și nu la textele tipărite. Autorul are contribuția sa la procesul de modernizare a dramaturgiei autohtone prin adaptarea modelului comediei de salon și al teatrului bulevardier francez și prin abordarea unor realități imediate ale timpului. La această activitate se adaugă și numeroasele traduceri, localizări și adaptări după piese ori scrieri literare celebre sau doar la modă, aproape toate servind, în
HERZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287432_a_288761]
-
XXIV, 175-178, XXVII, 392-394, XXVIII, 86-89, 173-179, 217-222; Lovinescu, Scrieri, VI, 324-326; Paul I. Prodan, Teatrul românesc contimporan, București, 1927, 31-32, 109-118; Călinescu, Ist. lit. (1941), 640-641, Ist. lit. (1982), 721; Corneliu Moldovanu, Autori și actori, București, 1944, 159-162; Brădățeanu, Comedia, 241-246; Ciopraga, Lit. rom., 643-644; Ist. teatr. Rom., II, 214, III, 198; Massoff, Teatr. rom., V, 8-11, 32-33, VI, 27-28, 306-307, 402-405, passim, VII, 59-61, 112-114, 164-165, 212-216, passim, VIII, 91, 157; Ionuț Niculescu, A. de Herz, TTR, 1976, 3
HERZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287432_a_288761]
-
sau alta. Literatura publicată îi aparține, în bună măsură, lui Gh. Asachi: versuri, balade istorice (Traian și Dochia, Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamț ș.a.), fabule, unele având probabil, atunci, un înțeles moral sau politic, traduceri (un fragment din Divina Comedie de Dante). Cele mai multe dintre aceste scrieri sunt însă republicate aici, după ce, cu mulți ani înainte, apăruseră în alte periodice ale lui Gh. Asachi. Ioan Ianov retipărește „cânticelul comic” Tânărul din Sărărie, iar Ecaterina Chinezu, diverse traduceri literare. În revistă sunt
ICOANA LUMEI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287495_a_288824]
-
în comentariul lui Aristotel din Etica Nichomachică. E vorba de persoane ce se pot întâlni în viața de zi cu zi, în cetatea antică sau în mediile urbane moderne. Tipurile descrise de Teofrast puteau avea corespondent în genul minor al comediei. Se deschide astfel un alt capitol al caracterizării persoanelor, prin modul lor de manifestare zilnică în societate, în mare măsură criticabil. Spre deosebire de virtuțile lui Aristotel, aceste trăsături de caracter nu reprezintă o medie între extreme. Despre laș se poate spune
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
într-un mod tipic, ideal. Doctrina virtuților a lui Aristotel s-a format pe marginea literaturii homerice și a problematicii omului din tragediile grecești, pentru a ghida comportamentul în noua situație a polisului grec, iar Teofrast s-a inspirat din comediile vremii și din caracterizările făcute în cursul vieții de zi cu zi a oamenilor ce trăiau la Atena și care cooperau pe baza simțului lor comun. Pentru omul real, eroii de literatură, de ficțiune pot fi modele educative, de formare
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
complexitatea caracterului lor. Universul eroilor de ficțiune - de „ființelor intermediare” - a jucat un rol important în caracteriologie (Lăzărescu, 1994Ă. La greci, zeii și semizeii din legendele și poveștile lor aveau caractere puternice. Apar apoi eroii de epopee, de dramă și comedie, la fel și cei din istoriile ce începeau să se scrie. În Europa, literatura romanescă a impus multiple modele caracteriologice cu destine particulare, dintre care pot fi enumerați: Doamna Bovary, Julien Sorel, Oblomov, Ana Karenina, Nora, precum și eroii teatrului lui
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
la „Românul”, între 1875 și 1880, la „Cimpoiul”, din 1882) trece în prim-plan, desi numele lui este legat îndeobște de rolul de detractor al lui I.L. Caragiale. Într-o cronică din „Românul” (1879), dramaturgul era acuzat de imoralitate, iar comedia O noapte furtunoasa calificată drept o „piesă de scandal”, plină de obscenități. Nedreaptă critică s-a reluat în „L’Indépendance roumaine” (1884). Gazetarul, care prețuia teatrul eroic și susținea cultul ideilor nobile, al „înălțării sufletului”, era iritat de ironia lui
DAMÉ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286661_a_287990]
-
Teatrul Național, imprimă subiectelor istorice o falsitate stridenta, un aer de opereta agravat de stilul declamator, umflat. Eminescu vedea aici o lipsă de pietate față de „nenorocirile țării”, Caragiale îl suspectă de plagiat (Țară și Mihnea-Vodă, după Patrie de V. Sardou, comedia Gheșeftarii, 1876, după Mercadet de Balzac). Nuvelele Mixandra și Casa spânzuratului, românul Clucerul Mitică. Moravuri bucureștene, scrieri rămase în bună parte în pagini de gazeta, sunt încercări fără valoare. Utilă a fost activitatea lui D. de popularizare a literaturii franceze
DAMÉ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286661_a_287990]
-
1866, Șt. Bezdechi, Ovidiu și soția sa), eseuri filosofice (Lucian Blaga, Simboluri spațiale, Nicolae Mărgineanu, Cultură și națiune). Petre Grimm traduce din Robert Browning (Evelyn Hope, Iubirea printre ruine), iar Const. Z. Buzdugan transpune în românește Cântul III din Divina Comedie a lui Dante și poezia Frumusețea de Baudelaire. M.V.
DARUL VREMII. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286691_a_288020]
-
Crucea Roșie (1919), Între frac și cojoc (1922), Bodoreanca (1924), Pasărea rătăcită (1929), Povestiri vânătorești (1939). Ultima antologie alcătuită sub supravegherea autorului este Deștept băiat!, din 1961. Se alătură prozei scurte romanul Un om supărător (1924), încercări dramatice (Năbădăile Cleopatrei, comedie într-un act; traducerea, în colaborare cu D. Nanu, a piesei Nunta lui Figaro de Beaumarchais și altele), amintiri, interviuri. În epocă, nu numai genul de literatură ilustrat de C. este receptat contradictoriu, cu mare trecere la cititorul nepretențios și
CAZABAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286148_a_287477]
-
După un examen minuțios al „filiațiilor” și al „influențelor”, cercetătorul argumentează o dată mai mult originalitatea marelui dramaturg român. Spirit analitic și penetrant, cum se va dovedi în întreaga lui operă de istoric literar și eseist, C. consideră O noapte furtunoasă „comedia vanităților satisfăcute”, vede în Pristanda victima propriului său automatism și în autorul însuși pe eroul cel mai autentic al schițelor, temă asupra căreia va reveni și altă dată. Criticul se numără printre partizanii clasicismului lui Caragiale, recognoscibil în concepția fixă
CAZIMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286151_a_287480]
-
și trădare în umbra crucii, București, 1948; Reîntregirea bisericii românești din Ardeal (în colaborare), București, 1948; Legături politice și religioase româno-ruse, București, 1949; Arbori din țara promisă, București, 1972; Înainte de proverbe, București, 1978; Ultima invazie, București, 1996. Traduceri: Ludovico Ariosto, Comedii, pref. Oana Busuioceanu, București, 1982 (în colaborare cu Șt. Crudu); Charles Baudelaire, Florile răului, București, 1991. Repere bibliografice: C.D. Fortunescu, „Sunt țăran!”, AO, 1937, 89-91; Mircea Iorgulescu, „Arbori din țara promisă”, LCF, 1972, 53; Val Condurache, „Arbori din țara promisă
CERNA-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286172_a_287501]
-
de amor” și totul, VR, 1990, 4; Al. Ruja, Mircea Cărtărescu - imaginar și viziune, JL, 1990, 25; Lucian Alexiu, Viziunea ironică, O, 1990, 26; Monica Lovinescu, Vis-memorie-privire, VR, 1990, 10; Gheorghe Grigurcu, Levantul în societate, VR, 1990, 10; Nicolae Manolescu, Comedia literaturii, RL, 1990, 47, 48; Coșovei, Pornind, 122-134; Mircea Țicudean, Struțocămila sau inorogul, APF, 1991, 1-2; Cornel Regman, Mircea Cărtărescu, „Levantul”, JL, 1991, 1-4; Manuela Tănăsescu, Spăimoasele simetrii dintr-un Levant feroce, JL, 1991, 1-4; Nicolae Bârna, Visul și facerea
CARTARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
filmul de animație Fetița cu chibrituri, după Andersen, premiat la festivalurile de la Teheran, Barcelona, Veneția, scenariul de avangardă Carnavalul (1972), realizat împreună cu cineastul Ion Truică, prin care deschide o cale nouă genului - și, mai ales, în calitate de comentator de film - cărțile Comedia burlescă (1967), Eroi, fantome, șoricei (1970). Poet suprarealist, prozator fantezist și tandru ironic, scenarist cu premii internaționale, comentator de film, disident singuratic, C. este și un bun critic de artă. În 1976, în ajunul bicentenarului independenței Americii, reușește să publice
CHIMET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286196_a_287525]