9,562 matches
-
priveliștile de groază Îl urmăreau și În moarte. Simeon căută o lopată. Cu grijă, ferind din calea lui rămă șițele Însângerate, fără să se gândească la nimic altceva decât că Îi trebuia o lopată. Apoi Începu să sape, făcu o groapă mare, mare de tot, și Înveli În niște zdrențe pe jumă tate arse mădularele Împrăștiate peste tot. Mai găsi și niște paie nearse pe care le așternu În groapă. Munci mult, atent și cu o pedanterie aproape ridicolă, până când nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
că Îi trebuia o lopată. Apoi Începu să sape, făcu o groapă mare, mare de tot, și Înveli În niște zdrențe pe jumă tate arse mădularele Împrăștiate peste tot. Mai găsi și niște paie nearse pe care le așternu În groapă. Munci mult, atent și cu o pedanterie aproape ridicolă, până când nu mai rămăseseră decât petele de sânge Închegat, care făceau pământul atât de lunecos... Apoi plecă, fără să știe Încotro. Trecu prin păduri, trecu prin vaduri. Țara Începea să se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aveau timp să se Întrebe cine era. Ca și cum ar fi fost de la sine Înțeles, călugărul cutreiera satele, strângând morții În carele cu care se ducea gunoiul pe câmp, organizând echipe cu cei Încă sănătoși, pe care Îi punea să sape gropi adânci pentru cadavre și să ardă colibele unde fuseseră bolnavi. El le amin tea de păcatele lor grele și multe, cerându-le să se pocăiască până nu era prea târziu. Îi silea pe toți să fiarbă apa Înainte de a o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fi salvată nici ea. Într-o clipă, bogatul negustor pierduse tot ce avea mai de preț pe lume. Urmară zile Întunecate. Urs nu mai era el Însuși. Cu simțurile amorțite, se lăsă condus la cimitir. Fără să Înțeleagă, stătu În fața gropii deschise și auzi cum cădeau bulgării de pământ Înghețat pe capacul sicriului În care zăcea viața lui. Întors acasă, voi să fie singur. Își goni ajutoarele, Închise comptoarul și se Încuie În odaie, fără să simtă foame sau sete, sau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
foame sau sete, sau durere, cu creierul gol și trupul sleit. Numai doica rămase, punând din când În când În fața ușii un talger cu supă de făină, care rămase neatins. A treia zi, În zori, Urs Își aduse aminte de groapa În care se odihnea Wilfriede, Împreună cu mogâldeața fără nume pe care o ura fiindcă-i răpise soția. I se strânse inima gândindu-se că femeia zăcea acolo În frig, În pământul Înghe țat, și un gând nebunesc Îi trecu prin
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pâine proaspătă, țipari de Rin aruncați de vii pe grătar, friptură de căprioară tocmai scoasă din cuptor și potârnichi cum numai la Urciorul de aur se puteau mânca: Învelite În foi de zmeură, care se coceau pe Îndelete Într-o groapă săpată anume, plină cu cărbuni aprinși... Această rețetă o aflase hangiul de la un călugăr din Sankt Gallen, și pentru ea plătise un ban de aur. E drept, făcuse un schimb bun, pentru că acest fel de mâncare dusese faima până hăt
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Înștiințarea republicii cu privire la conjurația care se țesea Împotriva lor. Dar În afară de el și de părintele Bernhard, nici unul din cei care fu seseră odinioară de față nu mai era În viață... Cu puțin timp Înainte ca Bertold să fie condus la groapă, avu loc În piața din Freiburg execuția conjuraților. Întunecat și cu fața Împietrită, Conrad urmări scena de groază fără să scoată un cuvânt. Spre uimirea trădătorilor, alături de el se afla Giancarlo Spada, „prietenul“ lor de odinioară, pe care Îl cunoscuseră
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ducă până la intersecția cu șoseaua Roman - Fălticeni, evitând întoarcerea pe drumul deja cunoscut. Până la stația autobuzului erau, totuși, câțiva kilometri. Neavând lumină la bicicletă (dinamul părea blocat), mergeam pe lângă Mircea, ajutându-mă de farul lui. Întunericul profund, pietrele și multele gropi, anulau farmecul cerului, cu puzderia lui de stele luminoase. Până să ajungem la șosea se luminase. În dreapta, Fălticeniul, sub un soare roșu intens, era scăldat în norii care-l aureolau ca într-o poveste. La Băisești, locul în care începea
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
dacă nu găseam un drum sigur, riscând să ne prindă noaptea în pădure. Din fericire am ajuns la un drum, printre îngrădituri specifice zonei de munte, apoi printre case izolate. Aveam să aflăm mai târziu, erau din Sucevița. După zguduiturile, gropile cu noroi și chinul drumului de până atunci, nu ne venea să credem cât de bun era asfaltul, care nu era departe. Din păcate, la motel nu ne-am putut caza, dar am fost dirijați către casa unui pădurar, la
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
peste grămadă. Doamna împreună cu copiii au încăput în cabină, eu și Mircea țineam bicicletele (din cauza zdruncinăturilor s-au zgâriat, oglinda băiatului s-a rupt, la fel un scăunel, mie mi s- au strâmbat dinamul și farul). Drumul fiind denivelat, cu gropi, bălți, n-o să uit niciodată cei câțiva kilometri făcuți în mașină: cu o mână și cu picioarele țineam bicicletele cum puteam, cu cealaltă încercam să-mi mențin eu echilibrul, agățându-mă de obloane. La o intersecție de drumuri, iar am
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
ne gândeam la întoarcerea acasă. Numai că mai aveam mult de pedalat. Prin tunel, doamna era prima, Mircea ultimul, pentru că le funcționau farurile și stopurile. Parcurgeam cea mai urâtă parte a traseului; pe mine, pedalatul în beznă fără să văd gropile drumului, fără să pot aprecia distanța până la pereții tunelului 53 pentru o minimă orientare, efectiv m-a îngrozit. M-am dezechilibrat, era să și cad, îmi tremurau mâinile pe ghidon, dar n-am zis nimic, știindu-i pe copii mai
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
încît să nu mă mai pot orienta prin mulțimea drumurilor, mai degrabă neasfaltate. "Mulțime” fiindcă ajunsesem într-o comună care devansa, la numărul de locuitori, orașele Roznov sau Bicaz. Fără indicatoare rutiere, am luat-o pe un drumul neasfaltat, cu gropi, dar noroc de un alt biciclist care ma dirijat spre drumul asfaltat către Mircești. De-a lungul celor șase kilometri până la Mircești, fiind frumos afară, am reușit să fotografiez si să filmez pe acolo, lucru pe care mi-l
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
Când materia oxidată, eliminată pe cale naturală, începea să părăsească organismul uman, primul segment îi cădea direct pe cap, apoi alte tranșe de materie arsă îi aterizau din înălțime în fața lui, și atunci începea să hăpăiască. Termina totul, apoi ieșea din groapă. Era grețos, scârbos, degradant. Urina și materia fecală lipsită de consistență îi tapetaseră căpățâna cu un strat de terci maroniu care se transformase, pe capul lui, într-un soi de mulaj cu aspect hidos. Nu mai avea urechi, nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
fost gândit, calculat, planificat. După ultimele tresăriri ale câinelui, i-a scos lanțul de la gât și, apucându-l de coada zdrențuită, plină de praf și năclăită de sânge, l-a târât cu zvâcnituri și opinteli bătrânești, spre una din multele gropi de scos lut. Dar, după câțiva pașii, s-a oprit. Era vlăguită, nu mai putea. A dat drumul cozii din mână și s-a așezat pe o moviliță de pământ amestecat cu prundiș din albia pârâiașului secat. Baticul îi căzuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și, înșfăcându-l iar de coadă, continua să-l târască pe Haiduc spre mormântul lui canin, care se deosebea de al nostru, al oamenilor, doar prin formă: al său era rotund, pe câtă vreme al nostru este dreptunghiular. Nu? În rest, ambele gropi au menirea să-i "odihnească" pe cei așezați în "locuința" subterană, în "câmpul cu verdeață, unde nu este nici durere, nici întristare și nici suspin, ci viață fără de sfârșit". Nu? Nu-i așa? Cel puțin așa ni se spune mereu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
se spune mereu de către slujitorii Templului. Realitatea e că: "Din veac în slujbă viermii sunt Sub glie-i văd lucrând, lucrând Intra-voi iar sub veghea lor, În ciclul elementelor." (L. Blaga) În sfârșit, bunica s-a oprit. Era o groapă ceva mai proaspătă, având alături o grămadă de pământ amestecată cu prundiș din albie, care nu se putea folosi la lipit. A tras cadavrul până la marginea gropii, apoi a trecut în partea cealaltă, s-a așezat în genunchi, s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
În ciclul elementelor." (L. Blaga) În sfârșit, bunica s-a oprit. Era o groapă ceva mai proaspătă, având alături o grămadă de pământ amestecată cu prundiș din albie, care nu se putea folosi la lipit. A tras cadavrul până la marginea gropii, apoi a trecut în partea cealaltă, s-a așezat în genunchi, s-a întins peste groapă și l-a apucat din nou de coadă trăgându-l spre ea, până ce trupul schilodit și însângerat al câinelui s-a prăbușit în groapă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
proaspătă, având alături o grămadă de pământ amestecată cu prundiș din albie, care nu se putea folosi la lipit. A tras cadavrul până la marginea gropii, apoi a trecut în partea cealaltă, s-a așezat în genunchi, s-a întins peste groapă și l-a apucat din nou de coadă trăgându-l spre ea, până ce trupul schilodit și însângerat al câinelui s-a prăbușit în groapă, rămânând în poziție verticală, poziție în care își îngroapă morții anumite popoare. Cu ochiul stâng pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
gropii, apoi a trecut în partea cealaltă, s-a așezat în genunchi, s-a întins peste groapă și l-a apucat din nou de coadă trăgându-l spre ea, până ce trupul schilodit și însângerat al câinelui s-a prăbușit în groapă, rămânând în poziție verticală, poziție în care își îngroapă morții anumite popoare. Cu ochiul stâng pe jumătate deschis privea acuzator spre zenit, în timp ce trupul său asista complet pasiv la ritualul propriei înmormântări, oficiate de bunica mea, care cumula în propria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
oricărei alte mucenice din sinaxarul ortodox român! "Tu tot mai trăiești, bătrână mamă? Ție cu supunere mă-nchin! Mica-ți casă, seara de aramă, Lumineaz-o pașnic și senin." (S. Esenin) Cu fusta ridicată până la genunchi, împingea cu încăpățânare țărână în groapă, până când aceasta s-a umplut, ascunzându-l definitiv sub pământul primitor pe cel care, odată, cândva, fusese marele carpatin-mioritic, Haiduc. Desigur că "înmormântarea" lui Haiduc nu a avut măreția, grandoarea, fastul și amploarea ritualurilor funebre prilejuite de trecerea la cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
lanțul sub prispă alături de bățul plin de sânge și a intrat în căsuță, văzându-și mai departe de treburile ei, ca și cum cele întâmplate erau lucruri perfect normale, intrând în desfășurarea firească a evenimentelor cotidiene. "S-a prăbușit vecia. Pe marginile gropii, În bâlciul de morminte, rămân să plângă plopii." (T. Arghezi) 23. BUNICUL ȘI NEPOTUL sau ȘTAFETA GENETICĂ Dar nu ploua. Era o căldură sufocantă, înăbușitoare. Aerul era fierbinte, aproape irespirabil. "Seceta a ucis orice boare de vânt Soarele s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
apele secate legiuni de vietăți microscopice, zburătăcindu-le în vârtejuri bezmetice, urieșești, peste întinderile nesfârșite, devenite cimitirele înfiorătoare ale vietăților terestre... Din știoalnele otrăvite, din pâraiele secate, din mările ceanurate, lipsite în mod brutal de elementele specifice vieții, până în străfundurile Gropii Marianelor -, umplută cu o monstruoasă ciulama oceanică, sinistra Apocalipsă universală trecea în neființă, metodic, sistematic și diabolic toată suflarea Terrei. "Soarele s-a topit și a curs pe pământ." Îngrozitor!! Munți de lavă vulcanică incandescentă, rostogolindu-se din înaltul zenitului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Galbenul terestru al grâului de seceriș se unifica și omogeniza cu galbenul ucigător al astrului solar, într-o magmă unică, atotcuprinzătoare, acoperind planeta întreagă. Unde să te refugiezi? Unde să te ascunzi? Nu era nicio tufă, niciun boschet, nici măcar o groapă unde să te aciuiezi și să-ți rezemi capul înfierbântat. Până la urmă, bordeiul a fost făcut. Am pus popii și corzile laterale, iar, din loc în loc, scânduri, șipci, lețuri și tulpini de floarea-soarelui. Peste acestea am așezat un strat gros
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
viitoarei case, și am tăiat cu sapa o suprafață destul de mare de miriște, pe care am curățat-o frumos și am netezit-o ca-n palmă. Apoi am ales locul care urma să ne furnizeze materia primă pentru confecționarea chirpicilor: groapa. Un element deosebit de important în confecționarea lor, alături de pământ și apă, îl constituiau paiele. Acesta este liantul care dă unitate și forță văiugii, împiedicând fisurarea și ruperea ei. Spre norocul nostru, combinele seceraseră locul așa că aveam paie... gârlă! Trebuia doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
apă, îl constituiau paiele. Acesta este liantul care dă unitate și forță văiugii, împiedicând fisurarea și ruperea ei. Spre norocul nostru, combinele seceraseră locul așa că aveam paie... gârlă! Trebuia doar să le aducem și să facem o grămadă în apropierea gropii. Așa am și făcut. Apoi s-a trecut la o frățească diviziune a muncii. Mircea și Lică, după ce au delimitat suprafața "minei" de unde urma să excavăm pământul, au început să sape cu hârlețul primul rând, apoi bulgării mai mari erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]